Mici Victorii Civice: 112 prin semne

Marian și Iuliana sunt copii din familii de surdomuți.

În fiecare marți și joi, holul lung, cufundat în semi-întuneric, al Asociației „1 iunie 2001” din Buzău prinde viață. Cam 20 de bărbați și femei, majoritatea pensionari, dar și câțiva copii și adolescenți se strâng în cercuri pe hol, se plimbă dintr-o cameră în alta, joacă rummy sau table într-una din cele șase camere de la etajul unu al clădirii albe, care în rest găzduiește copii cu dizabilități intelectuale. În ciuda forfotei, pe hol e liniște, pentru că oamenii își vorbesc prin semne. Majoritatea sunt surdomuți sau provin din familii de surdomuți, iar marțea și joia participă la activitățile de socializare ale organizației.

În mijlocul lor se află Ionica Tarău, o femeie de 48 de ani, îmbrăcată într-o rochie albastră, dintr-un material care imită denimul și cu un șirag de mărgele roșii, trecut de două ori în jurul gâtului. Îi privește blând și își mișcă mâinile în aer cu repeziciune, pronunțând și cuvintele, în paralel. Rar, pentru ca oamenii să-i poată citi pe buzele subțiri. „Ce face soția, e bine?”, îl întreabă pe un bătrân. „De unde veniți, de la muncă?”, le spune râzând unor fete de vreo 20 de ani.

Tarău e președinta și fondatoarea Asociației „1 Iunie 2001” și a Centrului de pregătire pentru o viață independentă în limbaj mimico-gestual, care s-a desprins din aceasta în decembrie anul trecut, pentru a separa serviciile. Centrul se adresează doar celor cu deficiențe de auz și vorbire, în timp ce Asociația oferă sprijin persoanelor cu orice fel de dizabilitate și familiilor lor.

Printre tinerii de pe hol e și fiul ei, Mihai, motivul pentru care există asociația. Pentru că băiatul avea probleme de dezvoltare în copilărie – nu mergea și nu comunica – Tarău l-a dus la doctor . Abia la cinci ani, medicii au descoperit că este surdomut, afecțiune pe care au pus-o pe seama RH-ului negativ al mamei, care a dus la o naștere prematură. Tarău spune că Mihai a fost diagnosticat așa târziu deoarece e greu să evaluezi un copil până în cinci ani care nu vorbește, iar acum 20 de ani o audiogramă (un test de auz) se făcea greu.

În timp, a înțeles care sunt problemele cu care se confruntă zilnic persoanele cu această dizabilitate. Se temea că Mihai ar putea fi mușcat de câine sau agresat pe stradă și nu ar avea cum să strige după ajutor. Când a avut un accident de mașină și a fost internat la terapie intensivă, i-a fost greu să vorbească cu medicii fără mama lui alături. Când a rămas singur acasă într-o zi, nu a putut să închidă aragazul și nu a putut să anunțe pe nimeni. S-a dus la un vecin și a ciocănit la ușă, dar acesta l-a întrebat prin ușă „Cine e?”, iar Mihai nu a auzit, așa că s-a întors înapoi în casă. Tarău a ajuns la timp, dar incidentul a îngrijorat-o:

„Putea să sară în aer un bloc.” Iar când a început școala, Tarău se gândea cu frică la viitorul lui, pentru că nu există multe meserii în care surdomuții sunt acceptați. „Cam 80% din școli sunt pe croitorie, foarte rar găsești altă meserie, de bucătar sau informatician”, spune femeia. Chiar și în relația cu prietena lui are nevoie de sfaturile mamei, de exemplu să-i explice ce înseamnă când prietena lui îi spune „scumpul meu” în loc de „iubitul meu”.

Dacă, în tinerețe, Tarău visa la o carieră de manager în turism, fiul ei i-a arătat un nou drum: să încerce să găsească soluții pentru persoanele cu deficiențe de auz. Își dorea să înființeze o asociație încă din 2001, anul în care fiul ei a scăpat cu viață după o altă problemă de sănătate, o moarte clinică în somn. Atunci nu a găsit însă fonduri. A început să studieze legislația și, împreună cu alte două partenere, o preoteasă și o avocată, au pus bani de la ele și au înființat asociația. Treptat, au început să atragă donații și sponsorizări, iar activitatea asociației s-a diversificat și numărul beneficiarilor a crescut. Inițial, se ocupau de un grup mic de copii, colegi de clasa a IV-a cu Mihai, dar apoi, prietenii și cunoștințele lui, și ei cu deficiențe senzoriale, au început să le ceară și ei ajutorul.

„Mihai era precum cloșca care aduce puii, mai venea cu cineva care avea nevoie de ceva”, își amintește râzând Tarău. Apoi au semnat parteneriate cu școlile din alte județe și de atunci, în fiecare an, de 1 iunie, organizează concursuri culturale și sportive pentru copii.

Treptat, însă, buzoianca și-a dat seama că problemele celor lipsiți de auz sunt mai grave și că activitățile pentru timpul liber pe care le organiza – tenis de masă, șah, pictură sau origami – nu erau de ajuns. Oamenii care veneau la centru nu aveau nevoie doar de socializare, ci de traducere prin limbajul semnelor și pe stradă, și la spital, și la tribunal, și atunci când așteptau un instalator. Era ca și cum nicăieri „nu-i vede și nu-i aude nimeni”.

Lipsa informațiilor era o altă piedică, așa că Tarău i-a învățat să utilizeze calculatoarele și internetul, să se informeze singuri, pentru că, spune ea, „un om neinformat e un om needucat”. Abia în 2008, TVR 1 a început să traducă știrile de noapte în limbaj mimico-gestual.

Ionica Tarău și fiul ei, Mihai.

O altă mare problemă pe care a descoperit-o a fost că persoanele cu deficiențe senzoriale nu pot suna la 112. Când aveau o problemă, veneau la ea să-i ceară ajutorul. În 2006, Tarău s-a dus la Autoritatea Națională pentru Persoane cu Handicap și l-a întrebat pe președintele de atunci, Silviu Didilescu, cum poate suna o persoană surdo-mută la 112. Nu a primit un răspuns, ci o replică ușor ironică – să găsească ea o soluție.

Asta a făcut. În 2008, a cumpărat telefoane 3G și a început să le împartă beneficiarilor, ca să testeze telefonia video ca metodă de a anunța urgențele. A lansat proiectul în 2010, în parteneriat cu Serviciul de Telecomunicații Speciale, Ministerul Muncii, Autoritatea Națională pentru Persoane cu Handicap și Prefectura Buzău.

Acum, 10 astfel de smartphone-uri (majoritatea Nokia 3G sau Samsung Galaxy) sunt în școlile speciale din țară și alte telefoane simple sunt la beneficiari, care pot trimite SMS-uri (zece cu cartele și opt cu abonamente). Patru telefoane sunt la ea și la alte trei colege, care preiau mesajele de la surdomuții din țară și apoi anunță Serviciul unic de urgență 112.

Tarău spune însă că telefonia video nu rezolvă în totalitate problema: „Degeaba preiau eu apelul și îl dau mai departe, dacă în UPU nu există personal calificat”. În urmă cu câteva luni, când un beneficiar grav bolnav al Asociației a chemat salvarea, medicii au solicitat-o pe Tarău ca interpret. „Când am înființat asociația, nici nu mă gândeam că în instituțiile medicale nu există personal calificat”, spune femeia. „La salvare, la poliție, trebuie să existe interpreți”. Recent, centrul a primit acreditare pentru formarea profesională a interpreților în limbaj mimico-gestual și va începe în curând cursurile pentru medici și ofițeri de poliție, un proiect pe care femeia și-l dorea de patru ani.

Proiectul 112 este însă în impas, pentru că Asociația nu mai are bani pentru abonamente. Din iunie, oamenii așteaptă să le fie încărcate cartelele sau înnoite abonamentele, dar fondurile strânse de Tarău, prin donații și sponsorizări, s-au epuizat. Așa că a cerut ajutorul Guvernului, pentru că Serviciul 112 ar trebui să fie accesibil tuturor, indiferent de dizabilitate.

Pe holul Asociației, toți o opresc să-i spună câte ceva sau să-i ceară ajutorul – fie să meargă cu ei la tribunal, fie să îi ajute cu o problemă medicală sau în gospodărie. Femeia este mereu înconjurată de oameni cu deficiențe auditive și le știe toate problemele, „îi visează și ziua și noaptea”. Se prezintă „Ionica Tarău, 24 de ore din 24”, pentru că este tot timpul disponibilă – doar oamenii au handicap permanent, nu doar opt ore pe zi. „La noi, munca nu se termină niciodată, tot timpul sunt mesaje sau telefoane”. ●

***

DESPRE ACEASTĂ SERIE: Prin seria de texte Mici victorii civice, realizate în cadrul ReStart România 2012, vă prezentăm câțiva oameni obișnuiți care au schimbat ceva în satul, cartierul sau orașul unde locuiesc, în școala unde predau sau pentru oamenii alături de care trăiesc. ReStart România – un proiect organizat de TechSoup România în parteneriat cu Ambasada SUA – ajută cetățenii să utilizeze tehnologia pentru a-și îmbunătăți viața lor și a comunității.

Dacă și tu ai o idee punctuală legată de eficientizarea actului de guvernare și transparență sau crezi în capacitatea comunităților de a se ajuta singure, înregistrează-ți ideea, din 19 septembrie, pe www.restartromania.ro