Ruxandra Albescu
16 ani, director Scriere de Proiecte, UN Youth Romania – Vaslui Club, Vaslui.
În iunie 2018, Ruxandra a luat inițiativa de a face primul ei proiect împreună cu cel mai bun prieten și colegul ei de bancă, Vlad. Erau amândoi membri în cadrul UN Youth Romania și își doreau să facă un eveniment în care să atingă teme pe care le vedeau importante și despre care vedeau că nu se vorbește prea mult: poluare, egalitate de gen, educație de calitate, LGBT și sănătate mintală la adolescenți.
I-au spus Retrospectiv după ce au făcut un brainstorming prin mesaje și după săptămâni de gândire la orele de mate și în pauze. Vedeau evenimentul ca pe un mod de a deschide alte orizonturi și de a scăpa de ideile învechite. Au organizat două zile de conferințe la care s-au adunat peste 100 de oameni la Centrul Civic din Vaslui și la Muzeul Județean.
Apoi a participat la alegerile pentru postul de director al departamentului de proiecte al UN Youth. Și-a prezentat planul managerial, care includea primul MUN (Model United Nations – o conferință de trei zile care simulează activitatea ONU) din Vaslui și clubul MUN, și a câștigat. Deși la început i se părea doar o simplă asociație de voluntari, ceea ce a atras-o în partea de proiecte a fost ideea de a ajuta și de a dezvolta proiecte educaționale și în Vaslui.
Ruxandra a început clasa a XI-a și este prinsă în organizarea primului MUN din Vaslui, care va avea loc între 11 și 13 octombrie. Va fi o conferință în care studenți și elevi, puși în poziția unor delegați, pot dezbate subiecte de interes global, simulând activitatea ONU. Prin intermediul asociației a fondat și primul club de MUN din Vaslui, unde încearcă să atragă voluntari, înainte de a veni la proiectele oficiale. Urmează să pregătească și a doua ediție Viață pe bune, o serie de cursuri de prim-ajutor la care pot participa și adulți. Iar la Iași organizează UN Youth Open, o competiție de dezbateri. Ca plan de viitor, Ruxandra vrea să-și urmeze pasiunea pentru fizică și o atrage partea de cercetări și de lucru în laborator.
1 comentarii la Ruxandra Albescu
Comentariile sunt închise.
S-ar putea să-ți mai placă:
Teodora Minea
18 ani, fondatoare și redactor-șef Exercițiul 18, Sibiu.
Meda Căpîlna
18 ani, membră fondatoare facem, Târgu Mureș.
Gabi Gherman
17 ani, comunitatea TRANSform, Tulcea.
Very good!