[24/7] Atelierul Leea

DOMENIU: Design și manufactură de jucării
ANTREPRENOR: Dan Popa
ÎNFIINŢAT: București, 2016

Dan Popa face ture de la toboganul pentru copii la șlefuitorul cu bandă din celălalt capăt al atelierului. Scurtează la aparat o placă de lemn pentru un nou prototip, toboganul cu trei trepte, în timp ce în preajma lui mai lucrează doi colegi la șlefuitoarele de mână, cu căști pe urechi și măști pe față. Dan, un bărbat înalt de 48 de ani cu păr grizonant, potrivește ultima treaptă, fotografiază toboganul, după care se sprijină cu mâna stângă de un perete și îl privește.

De când se știe a fost încântat de munca cu diverse materiale, nu neapărat lemn. La vreo 12 ani, de exemplu, a lucrat un rucsac din niște blugi vechi la mașina de cusut.

După liceu, a dat admitere la Medicină, cum era moda printre colegii din Timișoara, și, după absolvire, a început un rezidențiat ca medic de familie, pe care nu l-a terminat. Recunoaște că nu prea are răbdare și că preferă să vadă rezultatele repede. A obținut întâi un job de reprezentant de vânzări în industria farmaceutică și după aceea a fost șapte ani manager regional.

Pe lângă job, și-a găsit și alte îndeletniciri. Prin 2000, a cunoscut un sculptor cu care a produs câteva piese de mobilier din lemn masiv, dar n-au făcut bani, pentru că nu aveau clienți.

A mai durat puțin până a bătut palma cu un fost coleg de liceu, antreprenor în lumea evenimentelor, și au pregătit împreună, în special pentru angajați din IT, team buildinguri pe munte la pachet cu sporturi extreme, în ideea că „solidaritatea se creează în momente dificile”. După ce s-au despărțit din motive financiare, Dan a continuat afacerea la București, unde s-a mutat în 2006, și, în numai doi ani, a organizat pentru Orange cam 100 de programe. În 2008 a cumpărat și o franciză, Drum Café, unde grupuri de oameni cântă la instrumente de percuție, tot un soi de team building.

Deși a trecut timpul, Dan a rămas un tip inventiv. Când s-a născut fiica lui, a cunoscut alți părinți și a aflat despre nevoile similare ale copiilor. Încercau, de exemplu, să ajungă la blatul din bucătărie, iar o mamă i-a povestit că i-a cumpărat un scăunel înalt copilului, să-i fie mai ușor. El și soția au urmat sfatul, însă li se părea că Leea, fiica lor, n-avea spațiu să se miște pe el și putea să cadă. Atunci Dan s-a gândit să-i construiască el ceva – începuse să citească despre alternative educaționale precum Montessori și Waldorf și despre importanța independenței la copiii mici. În decembrie 2014, a luat panouri din lemn masiv de brad și le-a tăiat în spatele curții. O lună mai târziu a terminat o cutie cu spătar, care din profil arată ca un fotoliu de lemn fără brațe. Leea putea să se urce pe ea și să ajungă la obiectele din bucătărie, iar împrejur Dan i-a făcut sertare pentru jucării. Era, așadar, un loc unde se oprea pentru diverse activități, adică o stație de joacă. Dan a investit în jur de 1.000 de lei în prototipul de 93 de centimetri înălțime, căci a și risipit material în timpul încercărilor.

Din dorința de a o îmbunătăți și pentru că abia se deschisese Nod Makerspace, a vizitat spațiul și echipa și l-a cunoscut pe designerul Sorin Chirică. I-a povestit că vrea să construiască stația și pentru alții, i-a explicat cum vrea să arate, iar Sorin, căruia i-a plăcut produsul, a lucrat singur un nou prototip. Timp de doi ani, au fost parteneri de afaceri.

Treptat, Dan a descoperit și alte nevoi ale fiicei lui: că nu se putea urca fără ajutor pe cutie, de pildă, și că i-ar trebui o scară, așa că a modelat una care putea fi alipită cutiei. Mai târziu, a adăugat accesorii pentru activitățile educative, precum tabla de scris și panoul cu ciupercuțe multicolore, montabile pe spătar.

În vara anului trecut, o familie de arhitecți din județul Alba a comandat online prima stație, la prețul de 950 de lei. „Stația de joacă e un lego al mobilei”, spune Dan. Pachetul de bază costă azi 880 de lei și poți să montezi piesele ca să obții, de exemplu, un balansoar. Alte accesorii, ca tabla de scris și toboganul, ajung la 140, respectiv 155 de lei. A vândut 12 stații și în țări precum Austria, Anglia și Elveția, după ce au dat clienții de ei pe Facebook.

Nu mai lucrează cu Sorin, dar are trei angajați și organizează în continuare evenimentele montane și muzicale, căci nu câștigă suficient din firma Leea Toys. În primăvară a vândut în jur de 25–30 de stații pe lună – necesarul pentru pragul de rentabilitate –, în vară, 10–15, după care a revenit la cifrele din primăvară. Ca să afle de la clienți cum funcționează stațiile și dacă sunt mulțumiți, a angajat pe cineva care să îi sune, iar când au fost probleme s-a dus la ei acasă să repare sau să înlocuiască piese.

Acum Dan testează cu Leea, care are patru ani, un nou produs: turnul de învățare, care se mai găsește pe piață în diferite forme, dar care i se pare fie nesigur, fie inestetic. A legat două bucăți de placaj cu niște bare de lemn, iar alte două piese pot fi scoase și montate unde are Leea nevoie – pentru a sta jos la nivelul blatului din bucătărie sau pentru a ajunge la chiuvetă. „Așa, [copilul] poate să facă ce fac adulții.”

Povestea face parte din „24/7: Un ghid de viață și muncă pentru antreprenorul creativ”, volumul III, un proiect editorial realizat de echipa DoR la inițiativa UniCredit Bank. Dacă vrei să citești cele 20 de povești ale antreprenorilor români selectați, îl poți cumpăra de aici.