[24/7] Ghidul Miresei: Un sector întreg în daună totală

Antreprenoare: Ana Haralambie

Pe 21 februarie 2020, când a deschis larg porţile Romexpo din București pentru vizitatorii Târgului Ghidul Miresei, cel mai mare din Europa de Est, Ana Haralambie aștepta cel puţin 15.000 de vizitatori. La ediţia anterioară, în noiembrie 2019, avuseseră record pentru o ediţie de toamnă, deci nu era o așteptare nerezonabilă.

În hala centrului expoziţional erau 330 de standuri cu furnizori de servicii pentru nunţi. 100 dintre ele erau numai cu rochii de mireasă, dar mai erau saloane de evenimente, firme de catering, florari, producători de invitaţii și decoraţiuni, cofetari, fotografi/videografi, furnizori de servicii de divertisment. O industrie întreagă care se baza pe târg pentru a-și găsi clienţii anului 2020.

În cele trei zile de târg au venit cam 5.000 de oameni.

Ana a primit, în loc de felicitările cu care era obișnuită, reproșuri că nu a promovat bine evenimentul, că nu și-a făcut treaba de platformă între furnizori și clienţi, că a irosit resursele oamenilor care au cumpărat stand.

În peste 10 ani de când făcea târguri de nunţi, Anei, 43 de ani, nu i se întâmplase niciodată așa ceva. Făceau șapte târguri pe an, trei în București și patru în ţară, aveau 20 de angajaţi și colaboratori permanenţi și o cifră de afaceri, în 2019, de un milion de euro. Nici criza financiară din 2009–2010 nu i-a afectat afacerea (pe care o conduce singură, dar în care are un partener silent, pe antreprenorul Marius Ștefan de la compania de închirieri auto Autonom), ba din contră: „Criza a fost un boom pentru noi, că suntem o platformă între cerere și ofertă”. Când clienţii nu mai căutau serviciile aferente nunţii, toţi furnizorii cumpărau standuri la târgurile ei, pentru că știau că acolo îi vor găsi.

Modelul de business este așa: furnizorii plătesc un stand la târg, vizitatorii plătesc o taxă la intrare. De banii aceștia, Ghidul Miresei le oferea un loc de întâlnire bine organizat și promovat, în care seriozitatea vânzătorilor și expunerea la clienţii potriviţi erau garantate.

Ce s-a întâmplat însă în februarie Ana nu a aflat decât când s-a dus, câteva zile mai târziu, pe Google Trends și a văzut că pe 21 februarie cuvintele „coronavirus”, „virus” și „covid” au avut primul spike de căutare, care s-a acutizat în zilele următoare. Chiar dacă în România nu era încă niciun caz de îmbolnăvire (avea să fie pe 26 februarie) teama apăruse și oamenii nu au vrut să riște. COVID-19 i-a închis businessul înainte să ajungă în România.

Ana e mândră că a avut luciditatea să anuleze restul evenimentelor din an, deși toată lumea, inclusiv colegii, îi spuneau că e prea prăpăstioasă și că lucrurile se vor rezolva curând. Asta a însemnat că a oprit promovarea târgurilor anunţate și a dat banii înapoi tuturor celor care dăduseră avans. Crede și acum că e cel mai bun lucru pe care l-a făcut, pentru că le-a înapoiat clienţilor sume esenţiale pentru supravieţuire.

S-a tot întrebat ce pot să facă și soluţia a fost să folosească aptitudinile de organizare ale echipei pentru o altă activitate: un magazin online în care bucureștenii puteau să comande legume direct de la producători din zonă pentru că începuse carantina și nu se mai puteau găsi unii pe alţii în pieţe. „Piaţa pe roţi” a funcţionat bine, promovată natural de clienţi și de cunoștinţe, și a crescut pe valul de simpatie pentru producătorii locali din acea perioadă. Ajunsese în mai la o comunitate de peste 10.000 de oameni. După starea de urgenţă, când bucureștenii au putut să iasă iar din case și să cumpere din pieţe și din orice supermarket, n-a mai funcţionat la fel de bine.

Odată cu ridicarea parţială a restricţiilor pentru evenimente în aer liber, au putut și să folosească din stocul de decoraţiuni (corturi de cununie, arcade, flori artificiale) pe care le cumpăraseră la începutul anului și au mai avut o mică sursă de venit din serviciile acestea: 600 euro în iulie, 4.000 euro în august, 12.000 euro în septembrie. Apoi iar s-au interzis evenimentele, pe fondul valului doi al pandemiei.

„Am cam renunţat să fac planuri”, spune Ana acum. Toată echipa – care s-a redus la 10 persoane – va intra în șomaj tehnic. A reușit să obţină un grant oferit de stat pentru reconversia afacerii. Ce știu ei să facă e vânzare și management de proiect și aceste skilluri le-au permis să facă din târguri o afacere de succes. Acum trebuie să găsească un alt domeniu, mai rezilient, în care să aplice skillurile acestea. Industria târgurilor de nunţi și tot ecosistemul ei – săli de evenimente, servicii, haine de ocazie, multe dintre ele mici afaceri de familie care nu au reușit să se unească și să aibă o voce comună precum industria HORECA – e „daună totală”, spune Ana, și nu-și va reveni vreme de doi ani la nivelul dinainte de pandemie.

„Simt că am obosit, dar mai am energie să o iau de la capăt. Dacă punem lacătul, ce se alege de noi ca societate?”

Povestea face parte din „24/7: Un ghid de viață și muncă pentru antreprenorul creativ”, volumul VI, un proiect editorial realizat de echipa DoR la inițiativa UniCredit Bank. Ediția 2020 este dedicată rezilienței în pandemie și poate fi comandată aici.