[24/7] Overground Music: pandemia a însemnat trecerea la un nou business

Povestit de Cosmin Ionescu

Ca firmă, Overground Music există de cinci ani, dar cred că se fac nouă ani de când am început să lucrăm împreună ca echipă. Ne-am cristalizat în jurul trupei byron cu toții. Codruț Dumitrescu e managerul lor din 2006. Eu am început ca fiind fan de la primul lor album. Scriam cronici de concerte și mi-au propus să le scriu texte pentru promovare. Iulia Pop, în aceeași perioadă, începuse să facă partea de PR.

Era 2011, ei abia lansau al treilea album, Perfect, și ne chinuiam cu toții să-i punem in the spotlight. Nu prea știa lumea de byron atunci. După care, din ce în ce mai multe trupe au văzut rezultatele pe care le aveam și au venit către noi cu dorința de a colabora. Prima trupă cu care am lucrat și care nu era byron a fost Luna Amară. După care am lucrat cu formația Kumm pentru lansarea unui album, am ajuns la cei de la Robin and the Backstabbers, care au fost a doua mare adăugare în portofoliul nostru de agenție, apoi am ajuns și la cei de la The Mono Jacks.

Ne-am dat seama că trebuie să ne raportăm la ce facem noi ca la un business în primul rând și că businessul ăsta, pe care începusem să-l facem dibuind, trial and error, este un serviciu pe care niște oameni și-l doresc și pentru care ar fi dispuși să plătească.

Practic, noi facem cam tot ce ține de activitatea lor profesională, mai puțin editarea discurilor care ține de o casă de discuri. În rest îi reprezentăm în tot ce înseamnă businessul lor: facem booking pentru ei, adică le punem evenimente și concerte, partea de PR și de promovare a activității, dezvoltăm campanii de promovare când au lansări de albume sau single-uri, căutăm sposorships pentru ei, le facem calendarul de deplasări când pleacă în turneu – ei primesc de la noi fișa de turneu și știu de la unde sunt cazați, unde mănâncă, la ce oră se întâlnesc să plece din oraș. Tot ce ține de carierele lor trece prin noi.

Înainte de pandemie, eram pe cai mari. Veneam după trei lansări sold out la Arenele Romane cu Robin and the Backstabbers, byron și The Mono Jacks. Aveam pregătite în continuare turnee de lansare pentru cele trei trupe, pentru că aveau materiale de promovat. Plus festivalurile. Pentru noi vara a fost mereu sezonul de festivaluri și aveam programate multe apariții cu trupele noastre: la AWAKE în Târgu-Mureș, care cred că a fost și primul festival care a anunțat că se anulează, la Electric Castle. Aveam și noi un festival pregătit în care am devenit parteneri, Living Rock Festival de la Tuzla.

La începutul pandemiei țin minte că am avut o săptămână în care nu am fost în stare să facem nimic. Tot ce venea spre noi era: se închid granițe, se anulează zboruri, se reduce numărul de oameni pentru evenimente. Până la urmă am intrat în stare de urgență și a devenit și mai neliniștitoare perspectiva. Când trebuie să scrii o declarație ca să te duci la Mega să-ți iei pâine, ideea de concerte și ce aveam noi în minte, festivaluri cu sute de oameni, parcă devine o glumă. Nu eram în stare să gândim nimic out of the box.

La o săptămână distanță de începutul stării de urgență am avut un Zoom call și scopul a fost fix ăsta: Ce e de făcut? S-au desprins două direcții mari în care am băgat energie în perioada imediat următoare.

Prima direcție a fost un magazin online cu merchandise-ul trupelor noastre: CD-uri, tricouri, căni, tot felul de obiecte. Asta a fost o surpriză plăcută, în primele luni de shop online am simțit efervescența fanilor care se bucurau că au acces la niște mici bucățele din normalul de pe vremuri și că susțin în continuare trupele preferate. Pentru noi a fost o mică validare că we’re doing something good.

A doua direcție a fost platforma de streaming Overground Showroom. Văzusem amploarea pe care o luaseră concertele streamuite, foarte mulți artiști făceau live streaming de la ei de acasă, în niște condiții șubrede tehnic, de pe telefon. Mare parte din magia unui concert live e și producția scenică și sunetul de live, pe lângă euforia de a fi în mijlocul unei mulțimi de oameni care simt același lucru ca tine – asta oricum nu aveai cum s-o mai reproduci în condițiile de atunci. Dar măcar nivelul de producție.

Noi aveam deja un portofoliu de concerte pe care le-am produs de-a lungul timpului: pentru Travka la TNB, byron la Cetatea Târgu-Mureș acustic, proiectul ALTOrchestra în care trupele de alternativ au cântat cu orchestră simfonică în spate, concertele de la Arenele Romane din iarnă. Niște lucruri greu repetabile care au însemnat ceva și pe care noi le aveam înregistrate și produse la un standard înalt. Simțeam că trebuie să facem ceva cu ele, să le punem pe toate într-un loc.

Am găsit o platformă care face asta ca un serviciu. Tu plătești un abonament lunar ca ei să îți dea soluția lor tehnică de streaming video și beneficiezi de toată infrastructura lor. Asta ni s-a părut cea mai eficientă soluție, pentru că nu voiam să pornim platforma în vară, ci să fim acolo cât timp exista o cerere. În martie și aprilie simțeam că oamenilor le lipsește atmosfera de la concerte.

Am lansat Overground Showroom pe 9 aprilie cu cinci concerte pe platformă, dintre care două nu mai apăruseră nicăieri altundeva: lansarea albumului Gloria de la The Mono Jacks din iarnă de la Arenele Romane – cred că ultimul mare concert pe care apucaserăm să-l producem –  și un concert byron înregistrat în prima săptămână a lui martie, la Cincșor.

Ne-am dat destul de repede seama că nu e deloc sustenabil să o facem doar cu conținutul produs de noi, așa că ne-am dus către alți artiști. Așa am ajuns să avem concertul lui Alexandru Andrieș de la Auditorium din 2016, Nicu Alifantis ne-a oferit în exclusivitate o filmare de la garnizoana militară unde a făcut armata în tinerețe și unde a avut un concert după 30 de ani. Vița de Vie își doreau să lanseze această filmare de la festivalul AWAKE unde au cântat cu Filarmonica din Târgu-Mureș.

Ni s-a părut că e potențial în ideea de a lua tot conținutul music related, de a-l aduce într-un singur loc și de a-l comunica către oamenii care vin la concerte, care sunt interesați de muzică activ. Acum avem peste 20 de concerte pe platformă.

Plata se face atât pay per view, în sensul în care poți să plătești 5 euro, ca un bilet la un concert, pentru un singur concert de pe Showroom și ai acces la el o lună, cât și în sistem de abonament. O lună de abonament costă 9 euro și ai acces la toată biblioteca noastră cu din ce în ce mai multe concerte. Pentru artiști am dezvoltat de la zero un sistem de revenue sharing, similar cu Spotify, pe care încă îl perfecționăm.

Ne-am dat seama de multe lucruri după câteva luni de Overground Showroom. În primul rând că e un cu totul alt business decât cel în care eram noi obișnuiți să funcționăm. Noi am echivalat cu experiența unui concert live, am zis că dacă ești dispus să plătești un bilet la un concert o dată pe lună, ai putea fi dispus să plătești echivalentul pentru a avea acces la această bibliotecă cu zeci de concerte. Dar e diferit, sunt experiențe diferite și am primit întrebări: „Păi da, dar abonamentul vostru costă cât unul la Netflix și conținutul e mai puțin și mult mai nișat”.

Sunt întrebări pe care trebuie să ni le punem și noi. Stai un pic, care e natura serviciului pe care îl oferim? Oferim concerte? Oferim muzică? Oferim genul de entertainment care poate fi pus pe același raft cu un serial Netflix? E clar că satisface niște nevoi ale publicului, are o viață a lui deja și e clar că merită să investim mai departe să-l dezvoltăm, dar mi se pare că trebuie să înțelegem foarte clar care e spațiul pe care îl ocupă.

Showroomul a fost un fel de soluție de avarie și l-am apucat de picior ca fiind un balon de oxigen, ziceam că poate prin serviciul ăsta vom reuși să acoperim o parte din veniturile pe care le vedeam ducându-se, și ne-a lovit realizarea că it’s not that easy. E un business în sine care necesită investiții separate. Adică ne gândim acum să investim în echipament de filmare ca să putem să producem mai ușor conținut pe care să-l punem pe Showroom. Dacă îți pui mintea, într-o lună de zile poți să vezi tot ce e acolo momentan, și după aia de ce ai mai plăti pentru abonament?

Ne-am gândit inclusiv dacă putem să licențiem înregistrări de arhivă, din arhiva TVR sau Galele Tele 7 abc. Ar fi foarte mișto să știi că poți să te duci într-un loc și să vezi un concert Phoenix din 1975. Dar până să ajungi acolo, trebuie să descâlcești multe ițe și începem încet, încet să ne dăm seama că e total diferit de ce am făcut noi până acum. N-avem neapărat skillurile necesare să funcționăm în acest business nou, dar trebuie să încercăm.

Momentan sperăm să nu mai fie cazul de încă un lockdown atât de sever cum am avut în martie-aprilie. Încă unui lockdown nu știu cum am putea să-i supraviețuim. Cu toate soluțiile noastre alternative și cu tot ce am încercat să producem pe lângă concerte, cu merchandise și cu Showroomul, marea majoritate a veniturilor tot din concerte ne vin.

Povestea face parte din „24/7: Un ghid de viață și muncă pentru antreprenorul creativ”, volumul VI, un proiect editorial realizat de echipa DoR la inițiativa UniCredit Bank. Ediția 2020 este dedicată rezilienței în pandemie și poate fi comandată aici.