30 de ani și atât
Un poem colectiv despre ce înseamnă să ai 30 de ani azi.
(30)
Lumea știe exact ce face în viață.
Oamenii sunt mari, apele sunt limpezi și în ele se vede viitorul.
•
Va fi totul așezat, va fi totul previzibil și voi avea răspunsuri clare la toate întrebările.
O să am o mașină zburătoare și voi călători în spațiu.
Voi fi o mare artistă. Voi fi altfel decât sunt,
nu mai bună, nu mai rea, doar altfel.
Voi fi ca părinții mei. Voi fi mai blândă, o să fie o extensie naturală a copilăriei.
O să fiu bătrân, o să fiu fix ce sunt acum, o să fie grozav, o să știu totul,
o să pot face ce vreau, nu o sa mai am probleme,
nu voi mai avea teme plictisitoare de făcut.
O să am libertate totală. O să le am pe toate: casă, carieră,
soț și copil sau copii, poate și un câine. Voi lucra la Stat.
O să am și eu o geantă diplomat ca tata și o sa merg la ședințe.
Voi fi mare manager, polițist, pompier sau astronaut.
O să have it all together.
Voi fi celebru într-un fel sau altul,
voi evita greșelile majore,
voi fi deja om mare,
perseverent și încrezător.
Voi mânca tort, acasă,
alături de cele mai dragi ființe din viața mea.
Ca atunci când mă jucam în fața blocului,
dar cu mai multe responsabilități.
(și)
În ziua în care am împlinit 30 de ani mi-am invitat prietenii apropiați în oraș.
M-am gândit serios dacă să plec din țară. Am renunțat. Mi-am stabilit 30
de noi obiective pentru următorii 7 ani. Am simțit ce mi se spunea
că trebuie să simt la 18 ani. M-am simțit la fel ca-n oricare altă zi.
Am fost pentru prima dată la Postăvaru. Într-o cameră de hotel,
în fundul Germaniei. M-am distrat ca la 20 de ani.
Ca la 20, dar mai înțelept. Treceam prin burnout
și o ușoară depresie, o stare de tristețe
irațională. M-am gândit la mama.
Mama avea mai puțin de 30
când m-am născut eu.
•
Credeam ca la 30 ani eşti om mare, cu responsabilități și facturi.
Și așa e. Dar e frumos. În București nu e apă caldă și căldură
în prag de iarnă. Și am întâlnit o doamnă care mi-a spus
că în decembrie ’89, când a plecat din țară
și a vazut un supermarket,
a început să plângă.
•
Ca atunci când ai 29 de ani doar că nu mai ai.
•
Bateria încărcată 100%, dansez pe muzica mea preferată
și nu mai simt că trebuie să fie totul clar vreodată.
•
Sunt în același corp și totuși nu același corp ca cel de atunci,
mă pufnește râsul când alții mai mici ca mine mă întreabă
cum e să fii adult.
•
Începe să ți se spună „Sărut-mâna!”
Ești bătrân!, age is just a number,
30s is the new 20s.
•
Te prezinți pe scenă fără costum de scenă,
comanzi o pereche de pantofi online
și nu sunt măsura ta,
și oamenii aplaudă.
•
Ești un adult-adult și nu prea știi ce înseamnă asta.
Ca atunci când dai o ,,ieşeală” pe un somn de după-amiază.
(atât)
Deschizi ochii, e o zi frumoasă, totul în ordine în viața ta.
Nici mai mult, nici mai puțin. 30 de ani și atât.
Să faci o pauză, să respiri, să înțelegi ce e cu tine.
Nu știi ce vrei, dar măcar acum ai o idee,
o formă vagă de control.
NOTA REDACȚIEI: La acest poem colectiv au contribuit peste 50 de oameni, care au completat următoarele propoziții: „30 de ani e ca atunci când…”, „Când eram copil, credeam că la 30 de ani…” și „În ziua în care am împlinit 30 de ani…”. Silvia Grădinaru a citit răspunsurile și le-a compilat într-o poezie despre viața la 30 de ani. Mai multe povești despre acest subiect vei găsi la tag-ul treizeci.
S-ar putea să-ți mai placă:
Două secole în 30 de ani
Un poem despre o dublă aniversare de 30 de ani – personală și națională.
Gânduri și lecții despre viața la 30 de ani
Oameni născuți în ’89 vorbesc despre ce înseamnă să te naști în anul Revoluției, despre experiențele lor marcante și despre cum e să ai azi 30 de ani.
Cum arată viața unei femei care s-a născut odată cu România post-comunistă? Versiune audio
Alina Dumitrescu e de-o vârstă cu România post-comunistă și încă se caută în maldărul de posibilități care îi creează FOMO.
Mini-portrete la 30 de ani
S-au născut în 1989. Anul ăsta au făcut 30 de ani. Ce însemnătate au cifrele astea pentru ei?
Anca și Anca la 30 de ani
Cele două Anca ale DoR au schimbat prefixul în 2019, așa că le-am sugerat să iasă la o bere să dezbată acest prag.
Ce expresie ți-a marcat ultimii 30 de ani?
De la „trebuie” la „n-ai cu cine”, iată câteva dintre cuvintele care-i răsună în minte generației născute în 1989.