5 din 2011 (selecţia editorilor DoR)
Cele cinci texte de mai jos sunt o medie a preferințelor unui grup de editori și nu le-am ierarhizat. Așteptăm…
Am publicat o mulțime de povești în cele patru numere apărute în 2011 și ăsta e unul dintre motivele pentru a ne alege textele preferate. Alt motiv e că nimic nu vorbește mai bine despre ce vrem să fim și să facem decât o astfel de colecție.
Suntem o revistă jucăușă și depunem mult efort ca să arătăm bine și să fim un obiect de colecție, dar nucleul și scopul muncii noastre sunt jurnalismul narativ și eseurile personale, textele care necesită documentare temeinică, discuții între reporter și editor, rescrieri și corecturi până e toată lumea mulțumită. O facem ca să puteți intra în poveste și în pielea personajelor și, ideal, să trăiți o experiență transformatoare.
Cele cinci texte de mai jos sunt media preferințelor unui grup de editori DoR și nu sunt ierarhizate.
Așteptăm în câmpul de comentarii lista voastră de texte preferate. Cei care ni le spun până pe 25 ianuarie intră în tragerea la sorți pentru două căni CreaDoR, ilustrate de doi colaboratori dragi, Mircea Drăgoi și Ioana Şopov.
Post mortem (DoR #6)
Timp de 45 de ani, pompierii bucureșteni n-au pierdut niciun coleg într-un incendiu. Apoi a murit Ionuț Ungureanu.
Text de Georgiana Ilie •
Din spatele cortinei roz (DoR #7.1)
Am trăit ani de zile ascunzându-mi identitatea sexuală, de teama intoleranței celor din jur. Apoi am evadat.
Text de Laurențiu Olteanu • Ilustrație de Ioana Şopov
Alegerile Danei (DoR #5)
La 35 de ani, Dana Ene a hotărât că are multe de făcut: să învețe să danseze tango, să se întoarcă la avocatură, să își găsească un partener, să aibă un copil, să viziteze Parisul și Buenos Airesul, să se vindece de cancer.
Text de Simina Mistreanu • Fotografii de Bogdan Baraghin
Împăratul văii plopilor (DoR #7.1)
În lumea ursarilor n-a mai fost bărbat ca Tamango. Cu două linguri și o voce grunjoasă cum nu mai era niciuna, și-a câștigat faima în sat, în țară și în toată lumea. Astăzi zace la pat, slăbit și fără glas.
Text de Ana Maria Ciobanu •
Dincolo de zid (DoR #7.2)
Astă-vară, primăria din Baia Mare a construit un zid de beton între o șosea și două blocuri în care locuiesc romi. Acuzele de discriminare și segregare au dus povestea peste granițe. Realitatea de la fața locului e chiar mai sumbră.
Text de Oana Sandu • Fotografii de Mugur Vărzariu
* Toate numerele publicate în 2011 se găsesc în Shopul DoR. Cumpără și susține jurnalismul pe care-l face DoR.
40 comentarii la 5 din 2011 (selecţia editorilor DoR)
Comentariile sunt închise.
S-ar putea să-ți mai placă:
[One World Romania] „Cine ești? De ce te grăbești?”
Maria Fux avea 88 de ani când și-a luat adio de la scenă și s-a retras să predea în studioul ei. Câteva luni mai…
„Frate, te iubesc.” Povestea unei fotografii.
În a doua zi de manifestații din Piața Universității, Gabriel, un protestatar, și Bogdan, un jandarm, doi oameni…
Bucureşteanul: Nea Sandu cu tuberozele
De mai bine de 30 de ani, nea Sandu aduce-n Militari legume, fructe și flori.
Mie mi-a placut foarte mult materialul „Dincolo de zid” din DoR #7.2 🙂
Textul meu favorit e „Din spatele cortinei roz”.
Articolul favorit este Post mortem (DoR #6) 🙂
Despre rugby (DoR#5), Post mortem (DoR #6), Spre ruine (DoR#7.1), Singurătatea Monicăi Macovei (DoR#7.1), Dincolo de zid (DoR #7.2).
Articolele mele favorite sunt Portocaliu-Cum si-a construit Melania Medeleanu lumea ideala si Alegerile Danei.
Post mortem (DoR #6)
+ articolul lui Gabriel Dobre despre protestele din Atena (nu ma tin minte titlul).
Imi plac mult toate si pe majoritatea autorilor ii cunosc personal:) Pe locul I este insa Dincolo de Zid, de care sunt mai apropiata:)
Cântarea României, DoR#6
„Timp de 45 de ani, pompierii bucureșteni n-au pierdut niciun coleg într-un incendiu. Apoi a murit Ionuţ Ungureanu.”
O poveste care arata dedicare.
Tamango
Alegerile Danei
Alex Leo Serban
Mie din DoR 2011 mi-au plăcut cel mai mult „Spre ruine”, de Gabriel Dobre; „Trei într-o ghenă”, de Ani Sandu (cel mai bun titlu!); „Lecţia de religie” şi „Decât, doar, numai o evoluţie”, de Georgiana Ilie.
Din rândul eseurilor personale cel mai mult mi-au plăcut „Cronica unei despărţiri anunţate”, de Ana David. Mi-au mai plăcut: „Diagonale”, de Ina Wolf; „După 15 ani”, de Oana Sandu; „Cum am devenit femeie”, de Mădălina Sicoi.
Pe partea de fotografie, preferaţii mei sunt: Mugur Vărzariu pentru „Dincolo de zid”, Andrei Pungovschi pentru „Spre ruine”, Cosmin Bumbuţ pentru „Portrete de familie” şi Andrei Nacu pentru „Irina şi Andi”. L-am mai remarcat pe Adi Bulboacă.
Dintre materialele mai mici mi-au plăcut „De-necompromişii”, „Renovare”, de Codin Orăşeanu şi „Bezele de la putere”, de Mircea Toma.
Nu mai stiu titlul, un text economic de georgiana ilie despre imbatranirea populatiei and stuff…
Povestrea batranului Tamango pe care il ascult zilnic la Guerrilla si nu inteleg de ce nu are macar medicamente.
Otto Barbatul- un text de vara, bine scris si numai bun de citit in Vama
Le-am citit pe toate si, dintre toate, cel mai bine documetat, scris si ilustrat mi s-a parut „Dincolo de zid”, deci „Dincolo de zid”. Parca sint aplicate rigorile BBC-ului pe hirtie cu scriitura romaneasca. Tot succesul din lume in continuare!
Alegerile Danei, Dor5
De departe m-a impresionat „Post mortem”- „Nimeni nu ştie cum a murit Ungureanu. Nimeni nu ştie pentru că Ungureanu a murit singur.”
Alegerile Danei
Alegerile Danei. Post mortem.
Articolul meu preferat este http://decatorevista.ro/alegerile-danei-dor-5/ Nici măcar nu are nevoie de justificare alegerea 😀
Textul meu preferat, citit cu interes in trenul Baia Mare-Bucuresti 🙂
Dincolo de zid (DoR #7.2)
„Cum am devenit femeie”, de Mădălina Sicoi
Post mortem din DOR 6.
„Cazul Inna” mi se pare unul dintre cele mai bine scrise articole pe care le-am citit in ultimul timp; 01100111; „Iris religios”, „sindromul refersh”
„Alegerile Danei” de Simina Mistreanu
Greu de ales…
”Post Mortem” e de premiu; ”Alex Leo Șerban”; ”Petru”; ”Metamorfoza percepției” și ”Alegerile Danei” și aproape toate celelalte 🙂
„Alegerile Danei” de Simina Mistreanu, „Dupa 15 ani” (Bravo, Oana Sandu!) si „A fi aici” de Gabriela Piturlea sunt in topul preferintelor mele 😉
DoR #2 – ‘Ordine în dulap’, DoR #4 – ‘Retrovizoarele unui emigrant recent’, DoR #5 – ‘Trei într-o ghenă’, DoR #6 – ‘Post mortem’, DoR #7 – ‘Împăratul văii plopilor’ (+ Singurătatea Monica Macovei).
Consider ca „Alegerile Danei” de Simina Mistreanu este unul dintre cele mai bine scrise articole – si este preferatul meu.
Imparatul Vaii Plopilor (DoR 7.1) – Tamango (Shukar Collective)
Felicitari tuturor celor care au publicat. Dar daca trebuie sa aleg…categoric aleg DINCOLO DE ZID.
Mi-a plăcut foarte mult reportajul Dincolo de zid (#7.2). L-am ales pentru naturaleţea cu care Oana Sandu l-a scris, pentru substratul problematic şi pentru fotografiile mişto care-l însoţesc.
Alegerile Danei – desi e greu de ales, si desi nu am citit ‘Dincolo de zid’ inca. Dar povestea Danei mi-a ramas in memorie cel mai bine, si pozele au fost si ele bine alese.
si articolul despre Monica Macovei a fost surprinzator de bun, bine documentat, un portret foarte reusit.
Articolul preferat : Din spatele cortinei roz (v7.1 DOR)
”Decât, doar, numai o evoluţie”, „Alegerile Danei”, „Trei într-o ghenă” (sau „Trei într-un comentariu”, în cazul ăsta) 🙂
„Alegerile Danei” si „Din spatele cortinei roz” 🙂
Mi-au plăcut cel mai mult Lecţia de religie din DOR 7 II. şi articolul despre Alex Leo Serban.
Îmi plac o grămadă de chestii la DoR: texte mari sau mici şi nu numai – motiv pentru care, normal!, îmi e greu să numesc doar cîteva.
Dintre textele mari, publicate în ultimele trei apariţii DoR, am ales cu teribil de mare efort cinci – fiecare text cu povestea lui:
• „Post Mortem” – Georgiana Ilie (DoR #6)
• „Un ritual profund agnostic” – Andrei Ţărnea (DoR #6)
• „Ucigaşul de urşi” – David Quammen (DoR #7)
• „A fi aici” – Gabriela Piţurlea (DoR #7)
• „Singurătatea Monicăi Macovei” – Vlad Mixich (DoR #7)
Alegerile Danei (DoR #5), alex leo serban
Alegerile Danei- Dor 5
Alegerile Danei!
Totuși, nu cred că e vreun text care sa mă fi lăsat indiferent.
Mulțumim cititorilor care au împărtășit cu noi textele lor preferate din cele publicate în 2011. Cănile au fost câștigate de Alice Cucu și Irina Isăcescu.
Clasamentul cititorilor este similar cu al nostru. Cel mai votat text a fost „Alegerile Danei”, din DoR #5. Al doilea a ieșit „Post Mortem”, din #6. Al treilea „Dincolo de zid”, din DoR #7.2.
Apoi urmează o serie de texte cu același număr de voturi: „Din spatele cortinei roz” (DoR #7.1), „Singurătatea Monicăi Macovei” (DoR #7.1), „Împăratul Văii Plopilor” (DoR #7.1) și „A fi aici” (DoR #7.1).
Vă mulțumim. Linkuri către o parte dintre aceste texte sunt mai sus. Pe restul le vom încarca curând.