6 lucruri despre Mihai Viteazul, de la un dramaturg maghiar

Dacă ai învățat istoria românilor la o școală obișnuită, probabil știi despre Mihai Viteazul că e primul care a realizat unirea Țării Românești, Moldovei și Ardealului în 1600, adică e unul dintre cei mai importanți eroi naționali. La 100 de ani de la Marea Unire, dramaturgul Székely Csaba rescrie istoria omului, nu a eroului Mihai Viteazul, și propune alături de regizorul Ándi Gherghe un spectacol-demitizare despre motivațiile și căutările sale, despre cine a fost și de unde a pornit, într-o tentativă de umanizare și înlăturare a emfazei patriotice, omniprezentă în manualele școlare.

Székely este un dramaturg mureșean maghiar, are 37 de ani și e cunoscut mai ales pentru Trilogia Minelor (Flori de mină, Beznă de mină și Apă de mină), o radiografie a vieții rurale din Transilvania care ilustrează demnitatea clătinată de alcool a maghiarilor, rata mare a sinuciderilor din satele ardelenești, hibele naționaliste, corupția ca unică activitate economică, ipocrizia și abuzurile preoților. Cu sarcasm subtil și umor negru tăios, Székely explorează umanitatea în profunzime, inventează înjurături și aruncă artificii lingvistice printre subtilități contemporane.

Deși trilogia a fost montată pe mai multe scene din România, în Ungaria și Slovacia, iar piesele lui au fost premiate și în țară, și în afară, despre Székely se spune că este mai cunoscut în afara granițelor. Dovadă că, deși scenariul piesei Mihai Viteazul a câștigat un concurs de scriere dramatică în 2013 în Ungaria, iar în 2015 spectacolul a fost piesa anului (distincție oferită de Asociația Criticilor de Teatru din Ungaria), în România a avut avanpremiera abia anul acesta, fiind victima mai multor restricții comune artelor independente.

Pentru că nu au primit aprobare să monteze într-un spațiu de peste 100 de locuri, ca sala Teatrului Național sau cea a Universității de Arte din Târgu Mureș, spectacolul s-a jucat inițial într-o sală foarte mică din Sinagoga Ortodoxă, iar apoi, la început de octombrie, la Ansamblul Artistic Mureșul, un spațiu destinat dansurilor populare. Acum doi ani, un alt regizor a încercat să monteze Mihai Viteazul la Cluj și Arad, dar s-a confruntat cu aceleași probleme.

Pe Székely a început să-l intereseze viața lui Mihai Viteazul când a realizat că îi vede statuile în toate orașele, iar el știe puține lucruri despre el. S-a documentat atât din istorici români, cât și maghiari, a citit scrisori scrise de Mihai Viteazul și a umplut golurile lăsate de istorie cu propriile interpretări: a intervenit în viața personală a voievodului, umanizându-i relațiile – cu boierii, cu nevasta, cu amanta. Merită să scrii și să montezi o piesă istorică ca să arăți că lumea nu prea s-a schimbat, spune Székely, „și să găsești o interpretare din trecut pentru ceea ce se întâmplă în prezent, că poate te ajută să-l înțelegi mai bine.”

Spectacolul e o piesă istorică diferită și prin prisma costumelor, gândite într-o cheie post-comunistă de regizor, împreună cu scenograful Bogdan Spătaru. Și-au dorit să transmită „românismul” anilor ‘90, amintind de „spatele blocului” – unde se spărgeau semințe, se băteau covoare și se tăia porcul, iar puștii doar ce descoperiseră tricourile cu fotbaliști. „Am vrut ca toată lumea să poată spună «da, frate, niciun dubiu, ăștia suntem noi»”, spune Gherghe, fie că sunt români, fie că sunt maghiari, dovadă că și ungurii se pot recunoaște în scenele în care sfetnicii principelui Zsigmond Báthory apar în costume de poloiști, cu cască și ochelari de înot, un sport la care au excelat dintotdeauna.

În timp ce istoricii maghiari scriu istoria din perspectiva Ungariei, observă dramaturgul, unde Transilvania era parte a Ungariei în vremea lui Mihai Viteazul, istoricii români vorbesc despre Țările Române ca și cum Ardealul ar fi fost o regiune ruptă de România și reintegrată de Mihai Viteazul în țara mamă. Asta l-a făcut pe dramaturg să se întrebe cum a reușit un om necunoscut în Ardeal să-i întoarcă pe secui împotriva maghiarilor din Transilvania, cum a reușit să domnească aici și care au fost împrejurările care au dus la această situație. Székely propune o poveste despre motivație, natura puterii, dar și despre subiectivitatea istoriei.

Iată câteva lucruri pe care le-a aflat documentându-se, perspective care completează cu nuanțe și, pe alocuri, contrazic, istoria din manualele de clasa a VIII-a.

Mihai Viteazul, negustorul. În conștiința neamului românesc, Mihai Viteazul este un erou cu un ideal – acela de a uni cele trei țări românești. În piesă însă, este portretizat ca un negustor abil, care-și dorește bani și un trai liniștit – într-un Ev Mediu în care toată lumea se luptă pentru resurse –, dar care nu este pregătit pentru viața de conducător. Nemulțumiți de Vodă Alexandru cel Rău, domn al Valahiei, boierii încearcă să-l convingă să fie el Vodă. „Boierii te ascultă, te iubesc, tu ești singurul care ne-ar putea conduce.” „Eu, Vodă?”, răspunde Mihai, „Nu, prieteni. Banul Craiovei şi tot ce am mi-e mai mult decât de-ajuns.”

Un erou național nu poate fi altfel decât de os domnesc. Sau așa se spune în manualele școlare, în care noile cercetări istorice – care-l portretizează ca fiul unui negustor grec, făcut cu o cârciumăreasă – sunt ignorate. În piesă, legitimitatea lui Mihai ca fiul al voievodului Pătrașcu cel Bun e adresată de Székely printr-o scenă alături de bunica lui, o ghicitoare care-i apare doar în imaginație și îi spune ce să facă: să se căsătorească cu doamna Stanca, pentru că asta îl va face cel mai bogat om din țară, și care își ia la revedere de la el numindu-l „Voievod al Valahiei”. Mihai se enervează. „Ce tărâțele mele pişate mă tot luaţi cu Voievodu’ Valahiei aici, buni?” El e Banul Craiovei, iar ea nu îi spune povestea completă: nu îi spune că Vodă Alexandru va încerca să-l execute în fiecare weekend, că soția lui va fi cea mai geloasă femeie din lume, iar faptul că s-a aflat că el nu e de viță nobilă, fiul lui Pătrașcu Vodă, fost domnitor al Țării Românești, „nu va ajuta deloc negoțul”.

Mihai Viteazul, jucat de Sebastian Marina, și soția lui, doamna Stanca, jucată de Laura Mihalache.

Vitejia fraților Buzești. Radu, Preda și Stroe Buzescu au intrat în istorie ca Frații Buzești, cei mai importanți și distinși sfetnici ai voievodului Mihai Viteazul. În timp ce legendele vorbesc de faptele lor de vitejie din timpul campaniilor împotriva turcilor, piesa de teatru îi umanizează prin gesturi identice și repetitive. Pe scenă, frații Buzești sunt niște băieți plăpânzi care se calcă pe picioare în fața banului Craiovei de teama lui Vodă Alexandru și vor să se revolte. Se gândesc să scrie o scrisoare care „să circule roată prin toată țara, să fie semnată de toată lumea în mare consens”. Naivi, cred că Alexandru cel Rău își va schimba comportamentul când va vedea numărul nemulțumiților, iar lumea se va schimba printr-o petiție.

„Victoria” de la Călugăreni. Despre bătălia de la Călugăreni, manualul ne-a învățat că a fost o victorie. Documentându-se, Székely a aflat că Mihai s-a retras cu trupele spre Transilvania și, ca urmare, turcii au ocupat în continuare Târgoviște și București. Într-un halat de baie verde pufos, Mihai Viteazul se învârtește gânditor în jurul lui Petros Armeanul. Petros e sfetnic-consultant și e îmbrăcat la costum și cravată, stă pe un taburet și tastează ca un grefier, cu laptopul pe genunchi. Mihai îi dictează: „…am curățat ţara de turci, am căsăpit vro opt mii dintre ei prin toată ţara”, iar Petros îl întrerupe „Să nu fie 10, domnule?”. „Să fie.” Așa că Mihai reformulează termenii micilor victorii și continuă cu pierderea bătăliei de la Călugăreni. Petros ridică privirea cu sfială: „Nu se poate că am învins la Călugăreni, domnule?”. Mihai îi spune că s-au refugiat la poalele munților, deci n-aveau cum să fi câștigat. „Dar știi și tu că învingătorii scriu victoria”, îi răspunde Petros. Mihai îl pupă pe frunte pentru ingeniozitate și-l scutură de umeri. „Atunci scrie frumos: la Călugăreni am obţinut o victorie strălucitoare.”

Călăul lui Vodă. În versiunea lui Alexandru Vlahuță, legenda spune că Mihai Viteazul scapă de pedeapsa cu moartea datorită privirii cu care și-a înghețat propriul călău, care a fugit intimidat și speriat. În istoria alternativă povestită cu umor de Székely, Mihai este forțat să îngenuncheze, iar călăul se clatină de beție, nu are nici secure și spune despre el că e un călău sărac și neinstruit, „și-asta doar în weekend”. Întoarce capul condamnatului pe o parte și pe alta, scuipă-n palmă și ratează de trei ori, astfel că execuția se anulează, iar osânditul este eliberat.

Limba. Între povești despre vitejia domnitorilor și datele bătăliilor, deseori uităm că, în vremea lui Mihai Viteazul, în Transilvania se vorbea maghiară. Astfel, scenele din Ardeal se joacă în maghiară, supratitrate în română, iar scenele din Praga, de la curtea împăratului german, se joacă în germană, supratitrate în română și maghiară.

Boierul Mihalcea, jucat de Alexandru Frânceanu (stânga), lângă Mihai Viteazul, de vorbă cu secuiul jucat de Szabo Janos Szilard. În spate, de la stânga la dreapta, Frații Buzești, jucați de Ștefan Roman, Cristian Bojan, Narcis Zamfir.

Vitejia principilor maghiari. Zsigmond Báthory și vărul său, András Báthory, principi ai Ardealului, nu sunt nici ei niște conducători viteji, cum au rămas în istorie. Székely îl numește pe Zsigmond „Der Bumerang”, ca o ironie pentru că tot urcă și coboară de pe tron, iar unchiului său i se adresează cu apelativul „pisoiaș”. András Báthory, propulsat în istorie după ce Zsigmond a părăsit tronul Transilvaniei, a fost un cardinal cu probleme mentale – ceea ce nici etnicii maghiari nu au aflat din școală. Și ei aveau nevoie să știe că domnitorii lor sunt „cei mai viteji”. A ales să arate dizabilitățile mentale ale lui András prin naivitate – după ce a ajuns la conducere, a făcut pace cu toată lumea, până și cu găinile din curte.

Spectacolul Mihai Viteazul a fost montat alături de regizorul Ándi Gherghe și va putea fi văzut din nou pe 9 noiembrie la Ansamblul Artistic Mureșul din Târgu Mureș. De anul viitor va ajunge la Cluj, îl vor înscrie la festivaluri de teatru și speră că îl vor aduce și la București.

Dramaturgul și-a dorit ca spectacolul să fie jucat în primul rând la Târgu Mureș, un oraș multicultural, în care locuiesc români și maghiari într-o proporție aproape egală, de 50%, și care împărtășesc o istorie comună. Crede că spectatorii ar putea să învețe despre trecut din piesă, chiar dacă e o comedie, așa cum el a învățat din documentare.

În prezent, Székely pregătește un meta-spectacol despre Centenar, care va fi jucat chiar de 1 decembrie la Sfântu Gheorghe. Intriga e reprezentată de un primar corupt dintr-un sat din Ținutul Secuiesc, care organizează un eveniment uriaș cu ocazia Centenarului, dar cheltuiește doar 15 lei pe decor.

Pentru că scopul lui e să creeze sentimente pe scenă, spectacolele lui Székely vorbesc despre naționalism, decădere, corupție, teme care provoacă la exerciții de gândire. „Dacă e călduț, omul vine, se uită, se duce acasă și nu se întâmplă nimic”, spune el. „Dacă nu l-ai făcut să iasă altfel din sală, atunci ceva n-ai făcut bine.”