Documentare studențești de neratat la Docuart Fest

Anul acesta, Docuart Fest, singurul festival de film documentar exclusiv românesc, a pus pe tapet 35 de filme, în trei secțiuni. Dintre acestea, echipa DoR vă recomandă câteva proiecții din secțiunea competițională studențească.

Text de: Redacția DoR

Tehnic artistic (r: Daniel Oprea)– cinci tehnicieni din teatrul românesc ies din umbră și povestesc despre munca lor și de ce contează pentru ei și pentru fiecare piesă la care lucrează. Teza este simplă: fără sunetul și lumina potrivite, spectacolul care se joacă pe scenă n-ar avea aceeași intensitate; și atunci, de ce nu vorbim mai des despre oamenii care îl fac să se întâmple din camera de regie tehnică?

Scurtmetrajul nu vrea să tragă concluzii despre lipsa de interes a iubitorilor de teatru pentru „tehnicienii care lucrează concentrați, dar nevăzuți în furnicarul din spatele scenei”, ci să pornească o discuție despre cine sunt acești oameni și cum se raportează ei la lumea teatrului. Light designerii și sound designerii, maeștrii de lumini și sunetiștii au avut dintotdeauna un rol foarte important în producția unei piese de teatru, dar abia recent abilitățile și cunoștințele lor au început să fie din ce în ce mai explorate, odată cu fascinația publicului pentru elementele multimedia în ființa unui spectacol.

Nico, între Z-uri și o chitară (r: Diana Marina Tendeleu), spune povestea Nicoletei, unul dintre actorii trupei de adolescenți Playhood, care aparține Clubului de Educație Alternativă din cartierul Ferentari din București. E povestea aparent comună a tuturor tinerilor crescuți în apartamente în care se înghesuie 12 oameni, cu părinți la închisoare și familii destrămate. Particular e modul simplu, sensibil și direct în care regizoarea Diana Tendeleu a construit filmul și în care personajul Nicoleta îți vorbește ție, celui din fotoliul de cinema. Nu ai cum, la finalul celor 17 minute, să nu te întrebi cum ar fi fost dacă tu ai fi fost Nicoleta. Ai fi avut puterea să cânți? Ai fi ales școala?

Bryan Ilie (r: Sebastian Condurache) sau, conform sinopsisului, „un irlandez din Gălbinași se întoarce acasă” e o poveste sinceră despre regăsire și acceptare, care te face să-ți înghiți puțin prejudecățile. Bryan este unul dintre miile de copii români adoptați de familii din străinătate imediat după 1990 și ajunge să vorbească despre asta și în Senatul României. Până în 2016, când Sebastian Condurache îl însoțește în satul natal, Bryan mai făcuse deja câteva vizite acasă, astfel că filmul surprinde scene de o intimitate autentică, cărora camera le este doar martor.

Circul foamei (r: Eugen Dediu) te transportă, încă de la primele cadre, în urmă cu 50 de ani. Pe o masă, lângă telefonul cu disc, e televizorul alb-negru în care rulează scene de arhivă cu Nicolae Ceaușescu și cu programul de știri dintr-un regim despre care mulți cred și azi că „era mai bun”.

Ceaușescu gândise să împânzească Bucureștiul cu complexe agro-alimentare grandioase, parte dintr-un „program de dezvoltare” de o „eficiență economică maximă” – clădiri cu cupole și spații interioare largi, în care oamenii să se poată întâlni și să poată rezolva mai multe nevoi deodată: legume, haine și spațiu de socializare. În realitate, niște caricaturi care au sporit consumerismul românesc.

Regizorul Eugen Dediu ne plimbă prin primul mall din București, un fost circ al foamei, acolo unde o firmă turcească, în loc să investească în construcția de noi case, a preferat să profite de structurile solide existente și de cupola luminoasă. A urmat șlefuirea scopului inițial al lui Ceaușescu și reunirea bucureștenilor într-un spațiu artificial, care dă iluzia de oraș în oraș. Cu condiția să consume iar și iar.

** Filmele au intrare liberă. Programul complet al festivalului se găsește aici.