O epidemie a neglijenței

În plină epidemie de rujeolă, România a rămas fără stocuri suficiente de vaccin.

Karla nu a fost niciodată vaccinată împotriva rujeolei. Starea ei de sănătate nu i‑a permis, pentru că s‑a născut cu esofagul întrerupt. Din cauza acestei afecțiuni medicale, fetița și‑a petrecut mai tot timpul prin spitale, deseori cu pneumonie.

În 2016, în timpul unei internări de rutină la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara, copilul a stat la același etaj cu o fată diagnosticată cu rujeolă. Știind deja să meargă, Karla era greu de ținut în salon, iar la scurt timp a început să facă febră. Mama ei, Florentina Mărcușan, e convinsă că de aici a luat virusul. Doctorii au transferat‑o la Spitalul de Boli Infecțioase „Dr. Victor Babeș” din oraș, într‑un moment în care această unitate medicală era plină de bolnavi de rujeolă, așa că, la început, Karla a trebuit să stea într‑un salon de adulți. Când a început să respire greu, a fost mutată la etajul pentru copii, într‑o cameră dotată cu mască de oxigen. Temperatura a început să‑i crească, ajungând o dată și la 42 de grade.

După aproape o săptămână de la mutarea la „Victor Babeș”, timp în care i‑a apărut o erupție cu pete de pe față până la burtă, în noaptea de 18 decembrie 2016, fetița a început să se vaite așa cum mama ei nu o mai auzise. Nu mult după ora opt dimineața, în timp ce o asistentă îi dădea tratamentul, Karla a început să dea din cap într‑o parte și o dată pe spate. Asistenta a fugit imediat pentru a chema ajutor, iar Florentina și‑a ridicat fata de pe pat.

„Când am văzut că nu mai reacționează, m‑am speriat și i‑am dat drumul, pentru că am știut că o murit… la mine în brațe”, își amintește tânăra mamă de 20 de ani. În timp ce doctorii încercau să‑i resusciteze fiica, Florentina a ieșit în fața clădirii. Într‑o zi friguroasă, cu zăpadă, femeia aștepta în picioarele goale, fumând țigară după țigară și ținând ursulețul Karlei. 45 de minute mai târziu, la 09:10, doctorii au declarat decesul Karlei Iasmina Georgiana Popa. Avea un an și trei luni.

Fetița a fost una dintre primele 10 victime ale epidemiei de rujeolă din România, care, de la primul focar, în ianuarie 2016, a dus la moartea a 36 de oameni, majoritatea copii, și la alte aproape 10.000 de persoane infectate – datele au fost actualizate în ultima parte a lunii noiembrie 2017. Cu astfel de consecințe, acest val de îmbolnăvire a devenit cel mai periculos din 2005 încoace, când a fost introdusă schema completă de imunizare cu două doze de vaccin combinat împotriva rujeolei, oreionului și rubeolei (ROR).

Cazuri de rujeolă provenind din România au fost identificate și în străinătate, în țări ca Belgia, Spania sau Irlanda, dar puseurile de contagiune de acolo au fost minuscule în comparație cu epidemia care a dus la moartea Karlei.

La șase luni după ce și‑a pierdut fiica, Florentina Mărcușan locuiește din nou în satul natal, Dubești, județul Timiș, și acuză spitalele că nu au făcut mai mult pentru a‑i proteja copilul, inclusiv în privința intervențiilor medicale pentru afecțiunea inițială, cea de esofag întrerupt.

„Am o ură așa în mine”, spune tânăra. „Nu mai am încredere în nimeni.”

Cu toate că injecțiile ROR pot fi făcute gratuit la doctorii de familie, în două doze separate de câțiva ani, acoperirea acestui vaccin a înregistrat o scădere semnificativă. Datele combinate ale Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) și ale Ministerului Sănătății arată că acoperirea vaccinală pentru prima doză a scăzut în ultimul deceniu cu 11%, iar pentru a doua doză, cu 29%.

Mulți sunt cei care acuză stridenta mișcare împotriva vaccinurilor de izbucnirea actualei epidemii, dar doctori și experți în sănătate publică arată cu degetul și spre autorități, care nu au luat măsuri suficiente pentru a evita o criză despre care se știa că va veni.

„Întreg programul de vaccinare nu poate să fie mai bun decât sistemul de sănătate care‑l găzduiește”, spune Eduard Petrescu, coordonator de programe la Fondul Națiunilor Unite pentru Copii (UNICEF) România.

Alții văd și un avertisment pentru ce se întâmplă când guvernele nu se preocupă să aducă comunități marginalizate, precum familiile foarte sărace și romii, sub acoperirea sistemului național de sănătate.

Adriana Pistol, directorul Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile, o organizație în cadrul Institutului Național de Sănătate Publică și în subordinea Ministerului Sănătății, tranșează așa: „Nu vaccinezi continuu, sistematic și susținut, virusul imediat prinde golul”.

Înainte de invenția vaccinului împotriva rujeolei în anii ’60, aproape toți copiii făceau boala până când împlineau 15 ani. OMS estimează că în fiecare an mureau din cauza bolii, la nivel global, 2,6 milioane de persoane. În anul 2000, aproximativ 550.000 de persoane și‑au pierdut viața, pentru ca, datorită vaccinării, anul trecut numărul deceselor să coboare în lume la 89.780, cea mai mică cifră de când se fac astfel de statistici. Virusul extrem de contagios este transmis prin tuse, strănut sau contact cu secrețiile persoanei infectate și e cel mai periculos pentru copiii sub cinci ani. Rujeola, cunoscută și sub numele popular de pojar, ucide una sau două persoane din 1.000 bolnave. Potrivit OMS, cei mai vulnerabili sunt copiii subnutriți, cu deficiență de vitamina A sau care au sistemul imunitar slăbit de afecțiuni ca SIDA.

Primele simptome ale bolii sunt febră, tuse, secreții nazale, lăcrimare și o stare generală de rău. Între două și patru zile mai târziu, apar petele pe față și corp. Capcana întinsă de virus este că persoana infectată poate răspândi boala cu aproximativ patru zile înainte de apariția erupției specifice. În lipsa unei vizite la doctor, pojarul poate fi confundat inițial de părinți cu o gripă.

Rujeola este una dintre cele mai contagioase boli ale oamenilor. „Atacă foarte repede, foarte mulți”, rezumă Adriana Pistol, de la Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile.

Nu există tratament care să vindece boala, ci doar alinare a simptomelor și a complicațiilor asociate acesteia. Vaccinul e singura modalitate de a preveni apariția ei. Potrivit OMS, gravitatea rujeolei diferă foarte mult în funcție de persoana afectată, dar și de factori externi. Posibilitatea de a dezvolta complicații grave crește în cazul unei persoane care locuiește într‑un spațiu supraaglomerat.

În țările dezvoltate, între 7 și 9% dintre copiii atinși de virus pot face otită, în 8% din situații, diaree, iar între 1 și 6% din cazuri intervine pneumonia. Rar, pojarul poate duce la inflamația creierului, ce aduce riscul problemelor mentale sau a pierderii auzului. Și mai rar, adică la o persoană între 10.000 și 100.000, virusul rujeolic poate declanșa ani mai târziu panencefalita sclerozantă subacută, o boală care generează o degradare fatală a creierului.

Vaccinarea împotriva rujeolei a fost introdusă în România în 1979 cu un produs dedicat doar acestei boli, realizat de Institutul Cantacuzino. În 2004 a fost adoptat în programul național de imunizare vaccinul combinat ROR, care protejează suplimentar împotriva oreionului și rubeolei. Un an mai târziu, a doua doză de ROR a intrat în schema de vaccinare. În mod normal, cele două doze sunt făcute când copiii au vârsta de un an și, apoi, la cinci ani.

În 2007, acoperirea cu ROR era de 97% pentru prima doză și 96% pentru a doua, mai mult decât minimul de 95% recomandat de OMS pentru a opri răspândirea bolii în rândul populației. De atunci însă, procentele s‑au tot diminuat, astfel încât, la izbucnirea epidemiei în 2016, Ministerul Sănătății le estima într‑un raport la 86% pentru prima doză și 67% pentru a doua.

Foarte probabil, situația era mai gravă în rândul populației de etnie romă. Un studiu din 2012, la care a participat și UNICEF, estima că 45% dintre copiii romi nu au primit toate vaccinurile din programul național de imunizare.

Mediatorii sanitari spun că situația e generată de contextul de marginalizare, discriminare și, de multe ori, sărăcie în care trăiește această populație. Unii dintre romi nu au acte de identitate și nu sunt înscriși la un medic de famile, iar alții nu au un domiciliu stabil. Discriminarea joacă, fără îndoială, un rol, căci, potrivit unui raport al OMS din 2013 „percepția unei proaste interacțiuni cu personalul medical reprezintă un factor major, care îi descurajează [pe romi] să meargă la un doctor”. Același studiu punctează câteva dintre practicile discriminatorii în sistemul medical: limbaj condescendent, contact fizic redus în timpul examinării și segregare în maternități.

---

Conform declarațiilor mai multor reprezentanți ai Ministerului Sănătății, epidemia actuală de rujeolă a început într‑o comunitate de romi, din și în apropierea satului Reteag, județul Bistrița‑Năsăud. Aici locuiesc multe familii înstărite, iar casele sunt mari și noi, străjuite câteodată de statui cu lei. Vasile Cocos, primarul comunei Petru Rareș, din care face parte satul, povestește că romii stau mare parte a anului în Italia, o migrație sezonieră ce a început după căderea comunismului. Călătoresc în zona orașului Napoli pentru a cumpăra tot felul de produse, ca haine și obiecte casnice, pe care apoi le vând tot în regiune.

În ianuarie 2016, după o călătorie în Italia împreună cu părinții, doi copii, de șapte și nouă ani, au venit acasă bolnavi de rujeolă. Autoritățile de la București sunt sigure că virusul a fost importat din Italia pentru că tulpina este B3, diferită de cea specifică epidemiilor din România: D4.

Conform Centrului pentru Prevenirea și Controlul Bolilor din SUA, există până acum 19 tulpini identificate – analiza lor permite identificarea legăturii dintre cazuri și a posibilei surse de plecare. Această amprentă genetică nu este suficientă pentru a decide originea virusului, căci aceeași tulpină poate circula în mai multe țări. Ea trebuie pusă în legătură și cu informații despre locurile prin care a fost persoana purtătoare.

Adriana Pistol subliniază că, în ciuda acestor variații de tulpini, virusul e stabil genetic, iar vaccinul, eficient împotriva tuturor genotipurilor. E tipul de agent patogen care nu‑și schimbă „fața”, cum face, de exemplu, cel gripal, pentru a păcăli sistemul imunitar.

În Reteag, mulți dintre părinți și‑au luat copiii cu ei în Italia înainte să ajungă la vârsta vaccinării cu ROR, explică Mihaela Cătană, mediator sanitar, adică o asistentă responsabilă cu menținerea legăturii între doctorul de familie și comunitatea romă. Temerea ei? „Totuși rămâne migrația. (…) Mi‑e frică de alte boli, de poliomielită, care‑i cu urmări mult mai grave.”

Ana Lingurar, 56 de ani, e o bunică din sat, vorbăreață și plină de însuflețire. Când doi dintre cei opt nepoți ai ei s‑au întors din Italia bolnavi de rujeolă, i‑a ajutat să se pună pe picioare, inclusiv în spital. Băieții nu fuseseră vaccinați, crede femeia, pentru că probabil erau în străinătate când trebuia să se întâmple acest lucru. „În Italia, dacă nu ești pe lista unui doctor de familie, nu sunt interesați de copilul tău”, spune ea.

În august 2016, cazuri de rujeolă erau deja raportate în mai mult de jumătate din județele României, afectând toate categoriile de populație, indiferent de etnie sau venituri.

Pentru epidemiologul Adriana Pistol, situația nu era vreo surpriză. În fiecare an, Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile adună estimări ale acoperirii vaccinale din județe. În 2015, acestea arătau că în vestul României din ce în ce mai puțini copii aveau administrat ROR. În Timiș, procentul pentru prima doză ajunsese la 56%, potrivit Direcției de Sănătate Publică. Pistol și‑a transmis îngrijorările la Ministerul Sănătății și public, avertizând că va urma o epidemie. „Haideți să facem ceva din timp”, își amintește despre ce a atras atenția atunci. „Înseamnă bani, înseamnă achiziții de vaccin în plus, înseamnă campanii suplimentare, înseamnă mobilizare de medici de familie. (…) Înseamnă comunicare foarte multă. Măcar la comunicare. Ieșim: se prognozează, dacă aveți copii, vaccinați‑vă copiii! Zi, dracului, ceva!”. Răspunsul pe care l‑a dedus: „Nu e o prioritate. Noi în foarte multe domenii lucrăm ca pompierii. Noi sărim când e foc”.

Într‑un răspuns scris, biroul de presă al Ministerului Sănătății consideră că, încă din 2015, ministerul „a luat măsuri pentru prevenirea apariției de cazuri de rujeolă cu vaccinarea grupelor de vârstă 5 și 7 ani”. Campaniile de promovare făcute la nivel local ar fi fost însă fără efect „datorită refuzului masiv la vaccinare al părinților”. Ca o consecință, spun oficialii, rata de vaccinare a scăzut foarte mult.

În ianuarie 2017, numărul persoanelor decedate ajunsese la 11, iar al celor bolnave, la peste 2.000. Guvernul încuraja oamenii prin comunicate și spoturi media naționale să‑și vaccineze copiii. Cu o lună înainte, Ministerul Sănătății decisese să introducă o doză suplimentară de ROR pentru bebelușii care împlinesc nouă luni. Menită ca o măsură de criză, această a treia doză, pe care generațiile actuale o primesc tot gratuit, are rolul de a‑i proteja pe o parte dintre copiii care riscă să facă boala înainte de vârsta de un an, când se administra în mod normal prima doză.

Documentele științifice ale OMS arată că, teoretic, un copil poate fi protejat împotriva virusului până la 6–9 luni de viață de anticorpii primiți în timpul sarcinii de la mamă. Cercetările au arătat însă că, în cazul femeilor care nu au făcut boala pentru că au fost vaccinate, imunitatea dată copilului prin transferul de anticorpi este mai redusă, deci există șanse ca bebelușul să fie afectat de virus și în acest interval de după naștere. Dincolo de această categorie, rămâneau foarte expuși infectării copiii de 9–12 luni. (Vârsta de nouă luni este cea mai mică la care echilibrul între dezvoltarea organismului și o eficiență rezonabilă a vaccinului ROR este acceptabil.)

Dacă acoperirea vaccinală ar fi bună, virusului i‑ar fi foarte greu să se răspândească, ceea ce înseamnă că toți cei care nu pot fi imunizați din cauza vârstei prea mici sau a unor afecțiuni medicale sunt protejați pentru simplul fapt că boala nu mai circulă în comunitate. Acest principiu este numit „imunitate de grup”.

Coordonatorul grupului de vaccinologie al Societății Naționale de Medicina Familiei, Gindrovel Dumitra, consideră că o națiune per ansamblu are o responsabilitate față de cei care nu pot să fie vaccinați. „Dacă am fi avut acoperire vaccinală de minim 95% pe toată suprafața țării, nu doar în anumite județe, cu siguranță mulți dintre copiii care au murit acum, nu ar fi fost morți, ci în viață. (…) Vaccinarea nu are doar o componentă individuală de protecție, ci și una colectivă. Ea nu poate funcționa doar individual.”

Acest principiu e scos în evidență și de lista oficială a celor 36 de persoane care și‑au pierdut viața până în noiembrie: cei mai mulți bebeluși sub un an, deci nu ajunseseră la vârsta vaccinării, sau persoane cu afecțiuni preexistente. Astfel, cei mai vulnerabili în fața bolii au fost sacrificați pentru că boala a reușit să circule în rândul populației suficient de mult încât să ajungă la ei. Pentru cei cu probleme medicale, spitalele în care au venit pentru a se trata au devenit locul din care au avut mari șanse să ia și rujeola. Ministerul Sănătății ne‑a confirmat luna aceasta (în decembrie) că, în cazul a 13 dintre cele 36 de decese de până acum, virusul a fost luat din spital.

Părinții convinși de importanța vaccinării, dar și speriați de relatările de presă despre decese și epidemie, au mers să‑și imunizeze copiii, numai ca să descopere că nu au cu ce.

Informațiile obținute de la Ministerul Sănătății arată că, în aprilie 2017, aproximativ 36.000 de doze ROR mai erau disponibile la nivel național, de patru ori mai puține decât în aceeași lună a anului de dinainte și de cinci ori mai puține decât stocurile din 2015. O situație similară a mai fost înregistrată în 2014, în octombrie. Declinul în contextul actual pare să fi început în ultima lună a anului 2016, când a fost introdusă doza suplimentară de ROR pentru copiii cu vârsta de nouă luni. Datele oferite aici de Ministerul Sănătății sunt neclare. Într‑un răspuns la o întrebare, instituția precizează că la sfârșitul lunii decembrie mai erau 207.000 de doze, dar într‑un alt loc, în același document, e menționat pentru luna respectivă numărul de 93.165. (UPDATE 12 decembrie 2017: După o solicitare de clarificare, ministerul spune că a făcut o greșeală de redactare și că stocul corect corespunzător sfârșitului lui 2016 este 207.000 de doze de vaccin.) La începutul lui 2017, de la lună la lună, stocurile au fost tot mai mici în comparație cu aceleași perioade ale anilor 2014, 2015, 2016. Minimul pentru 2017 s‑a atins în aprilie. Doctorii acuză guvernul că a cumpărat cu întârziere doze noi.

Dalida Mosorescu este medic de familie în Craiova. La început de iulie, când am vorbit prima dată, aștepta de două luni să primească doze ROR. Avea nevoie de 18. În același timp, Ministerul Sănătății dădea asigurări că sunt stocuri suficiente. „Unii pacienți înțeleg că nu‑l am”, spune doctorul. „Că nu‑l beau eu sau mi‑l injectez. Alții sunt recalcitranți: «Domne, am văzut la televizor [că sunt vaccinuri disponibile]. De ce mie nu mi‑l faceți?».” Doctorița se declară implicată și pro vaccinare. În rândul copiilor înscriși pe listele ei are „100% acoperire vaccinală, dar când am cu ce”.

Situația ei nu era una ieșită din comun în județ. Conform datelor solicitate de la Direcția de Sănătate Publică Dolj, începând cu februarie, doctorii de familie din județ aveau nevoie de 1.586 de doze și le‑au fost date 66. În aprilie, cereau 4.102 și au primit doar 20. O lună mai târziu, aproape jumătate din solicitări au fost onorate, dar, în iunie, din cele 2.227 de cereri, au primit 104 doze de ROR.

Întrebat și despre motivele acestor lipsuri, reprezentantul biroului de presă al DSP Dolj a precizat că nu deține „informații precise cu privire la cauze”. Explicația oferită în scris de Ministerul Sănătății, instituția care trebuia să cumpere vaccinurile pentru toată țara, e că introducerea dozei suplimentare de ROR pentru copiii cu vârsta de nouă luni și campaniile de recuperare au crescut consumul și „stocurile au fost consumate mai rapid”. Instituția menționează de asemenea că între 2015 și 2017 nu s‑au înregistrat sincope în aprovizionarea cu acest vaccin.

Doctorii spun și ei că, spre deosebire de alte vaccinuri din programul național de imunizare la care s‑au înregistrat probleme mari cu aprovizionarea în ultimii ani, cu ROR nu au fost. Acum însă au apărut în plină epidemie. „Vaccinarea este agresată de atâția factori din care cel mai important factor este neseriozitatea Ministerului Sănătății”, spune Gindrovel Dumitra, de la Societatea Națională de Medicina Familiei.

În opinia lui Robb Butler, managerul de programe pentru boli care pot fi prevenite prin vaccinare de la Biroul European al OMS, lipsa vaccinurilor afectează încrederea în întreg sistemul: „Dacă vii la medicul de familie și vrei să‑ți vaccinezi copilul și doza nu e disponibilă, e mai puțin probabil să te întorci săptămâna următoare”.

Instabilitatea politică nu a ajutat nici ea. O analiză a Centrului pentru Promovarea Participării și Democrației (o unitate de cercetare a SNSPA) arată că România a avut 25 de miniștri ai Sănătății în cei 27 de ani de după Revoluție. E cea mai mare cifră dintr‑un grup de șapte state europene comparate, cu mult peste cei opt din Germania sau 12 din Marea Britanie.

După ce coaliția condusă de Partidul Social Democrat a desemnat în ianuarie 2017 un guvern ca rezultat al alegerilor parlamentare, noul ministru al Sănătății, Florian Bodog, l‑a criticat pe predecesorul său tehnocrat, Vlad Voiculescu, pentru că ar fi lăsat în urmă o situație „dezastruoasă” în privința stocurilor. Fostul oficial își apără însă mandatul, spunând că stocurile de ROR erau suficiente la plecarea sa, iar în privința altor vaccinuri care lipseau, Voiculescu acuză contracte defavorabile statului, semnate cu distribuitorii înaintea mandatului lui, în anii 2014 și 2015. Ex‑ministrul tehnocrat spune că aceste contracte au protejat firmele de medicamente în privința plății unor penalități când nu‑și onorau contractele la timp.

Voiculescu adaugă că e „o problemă de management” ce s‑a întâmplat la minister după plecarea lui, deoarece instituția ar fi trebuit să comande imediat mai multe doze de ROR dacă numărul acestora scădea sub un anumit nivel.

Actualul ministru al Sănătății, Florian Bodog, nu a acceptat un interviu, dar biroul de presă al instituției a răspuns la o listă de întrebări. Firmele de medicamente sunt arătate cu degetul pentru că „asigurau cantități mari de vaccin pentru export” și nu ar fi onorat solicitările ministerului, care „a realizat toate eforturile în vederea asigurării necesarului de vaccin ROR pentru anul 2017, cât și pentru asigurarea unui stoc tampon de vaccin în vederea utilizării lui în situații epidemiologice deosebite”. În acest context, ministrul a decis, în aprilie 2017, să ceară interzicerea exportului paralel de vaccin ROR, o practică comercială care presupune că distribuitorii de medicamente importă de la producătorii de medicamente cu un preț mic reglementat de stat și le exportă cu prețuri mai mari decât în România. Măsura, care a obținut aprobarea Comisiei Europene la începutul lunii mai, a împiedicat 9.812 doze ale producătorului de vaccin GlaxoSmithKline să părăsească România, acestea fiind cumpărate de minister.

De cealaltă parte, prin vocea lui Dan Zaharescu, directorul executiv al grupului de lobby al producătorilor internaționali de medicamente (ARPIM), firmele de medicamente se plâng că România a stabilit în 2015 cel mai mic preț pentru vaccinuri din rândul a 12 state din Uniunea Europeană și că acest lucru afectează interesul acestor societăți pentru piața românească. Inclusiv din acest motiv unele dintre vaccinuri nici nu sunt disponibile pentru a fi cumpărate din farmacii.

Ce s‑a întâmplat în prima parte a anului cu stocurile are și o altă explicație, una birocratică. Dumitra, coordonatorul grupului de vaccinologie al Societății Naționale de Medicina Familiei, spune că România, din cauza legii achizițiilor publice, își comanda vaccinurile anual, în timp ce alte țări europene au contracte ferme pentru doi sau chiar patru ani. Astfel, autoritățile de la București trebuiau să găsească stocurile necesare pe o piață foarte aglomerată, în care producția vaccinurilor durează mult, uneori și doi ani.

Dintr‑un raport al Ministerului Sănătății către premierul Mihai Tudose, pare că și acest lucru s‑a întâmplat în timp ce stocurile de ROR se diminuau în depozitele diferitelor direcții județene de sănătate. Conform documentului, în ianuarie GlaxoSmithKline informa ministerul că ar putea livra 380.000 de doze în patru luni de la semnarea unui contract. Al doilea producător de vaccin ROR existent pe piață, Merck Sharp & Dohme, avea disponibile 550.000 de doze, dar doar la mijlocul lunii aprilie, „într‑o formă de prezentare care nu avea încă prețul aprobat conform prevederilor legislației în vigoare”.

În consecință, stocurile și‑au revenit abia în iulie, după ce guvernul a semnat un contract important cu furnizorul Farmexpert DCI, al Merck Sharp & Dohme. Din vaccinul lor, M‑M‑RVAXPRO, au fost achiziționate 445.000 de doze din care peste 333.000 au fost trimise la sediile județene ale direcțiilor de sănătate publică. (Acesta este vaccinul care s‑a folosit și în trecut pentru imunizare.)

Informațiile oferite de minister arată că în aceeași lună din 2016 erau disponibile la nivel național 116.193 de doze, iar în anul de dinainte, 227.250.

Pe 21 iulie și‑a primit și Dalida Mosorescu, medicul din Craiova care s‑a plâns că nu mai văzuse niciun vaccin ROR de două luni, cele 18 doze de care avea nevoie. Tot la sfârșit de iulie, raportul redactat de Ministerul Sănătății pentru premier în privința epidemiei arăta că au fost identificați 224.202 copii cu vârsta între nouă luni și nouă ani restanțieri la vaccinarea cu ROR. Documentul enumeră printre punctele slabe ale programului național de vaccinare lipsa stocurilor de vaccinuri pentru intervenție în situație de epidemie, dar și inexistența unui buget dedicat unei astfel de intervenții.

În același raport se subliniază că rata mortalității în actuala epidemie (4 la 1.000 de cazuri) este mult peste cea cunoscută în literatura de specialitate (1–2 la 1.000 de cazuri). Întrebați despre acest lucru, reprezentanții ministerului au două explicații: vârsta mică a copiilor, majoritatea sub 5 ani, și starea de sănătate de dinaintea îmbolnăvirii cu rujeolă.

---

Una dintre măsurile principale pe care actualul guvern le dorește pentru a evita o altă epidemie ca aceasta este o lege care să facă vaccinarea obligatorie la înscrierea copiilor la grădiniță și în școli. Există și acum un ordin din 1995 emis de Ministerul Sănătății privind normele de igienă în instituțiile de educație și instruire care precizează că în acestea „se vor primi numai copiii și tinerii care prezintă documente medicale, care atestă starea lor de sănătate și efectuarea imunizărilor profilactice obligatorii”. Pe baza acestui ordin, în ultimii ani, unele grădinițe sau creșe au refuzat înscrierea copiilor, pentru că nu erau vaccinați. Pe blogurile anti‑vaccinare, Ministerul Educației este însă citat cu un răspuns la o solicitare a Asociației Părinților pentru o Educație Sănătoasă în care se spune că „dreptul la educație și sănătate trebuie asigurat de instituțiile statului împreună cu familia”, de aceea „înscrierea copiilor în unitățile de învățământ preuniversitar nu este condiționată de vaccinarea acestora”. În consecință, situația a rămas nelămurită.

La sfârșitul lui noiembrie, proiectul privind obligativitatea vaccinării trecuse de Senat și se afla în dezbatere la Camera Deputaților, for decizional. Dacă va fi adoptată în forma de la Senat, măsura ar putea intra în vigoare chiar din 2018.

Inițiativa a stârnit furie în rândul mișcării anti‑vaccin. În august, în fața Guvernului s‑au strâns aproape 200 de protestatari care se opun vehement măsurii susținute de Ministerul Sănătății. Multe familii au venit împreună cu copiii. Un tată a dat asigurări în fața unei camere de filmat că bebelușul pe care‑l poartă‑n brațe nu e vaccinat și nu va fi niciodată. Pe o pânză albă purtată de alți doi participanți scria cu negru, albastru și roșu: „Vaccinarea obligatorie este moarte obligatorie!”. Și mai multe proteste au urmat în București și în țară, inclusiv în perioada dezbaterilor din Parlament, când sute de persoane au format un lanț uman în fața instituției.

Printre cei care se opun ideii de vaccinare există temerea că injecția cu ROR ar provoca autism. Totul a început în 1998 când un doctor britanic, Andrew Wakefield, alături de alți colegi, a publicat un studiu care face o legătură între declanșarea acestei boli, simptome intestinale și administrarea primei doze de ROR. Concluziile lor – bazate pe cercetarea a 12 cazuri – au fost însă ulterior demontate de cercetători, iar studiul, retras de către publicația care l‑a găzduit, pentru că au fost găsite date incorecte, inclusiv un fals. Acuzat de asemenea că a luat probe în mod lipsit de etică, supunând copiii la proceduri chinuitoare care nu erau necesare și că nu și‑a dezvăluit conflictul de interese, studiul primind finanțare de la un grup care dorea să dea în judecată firmele producătoare de vaccinuri, lui Wakefield i‑a fost retras în 2010 dreptul de practică de autoritățile din Marea Britanie. Cu șase ani înainte, 10 din cei 12 coautori ai studiului își retrăseseră susținerea pentru document.

De‑a lungul anilor au existat mai multe cercetări care au concluzionat că nu există nicio legătură între acest vaccin și autism. În 2002, o analiză făcută în Danemarca, implicând peste 500.000 de copii, arăta că riscul de a dezvolta autism este același la cei vaccinați și la cei nevaccinați. Cu toate acestea, articolul publicat de Wakefield a beneficiat de o largă mediatizare ce a dus la o prăbușire a vaccinării cu ROR în Marea Britanie. Temerile au depășit și frontierele.

Ditta Depner este o figură cunoscută a mișcării anti‑vaccin din Brașov. Femeie de afaceri în trecut (a deținut un magazin de design interior), a început să se intereseze de siguranța vaccinării odată cu prima sarcină. Citind cărți și articole pe internet, a ajuns la concluzia că știința din spatele imunizării nu este validă. A născut acasă cei doi copii, un băiat și o fată, și nu i‑a vaccinat. Acum se dedică predării de cursuri în care îi pregătește pe viitorii părinți pentru o naștere naturală, iar la întâlnirile organizate de ea spune că au luat parte peste 2.000 de cupluri.

Homeopatia este alegerea ei, la doctori și spitale dorind să apeleze doar în caz de urgență. Ditta Depner consideră că există cauze emoționale ale bolilor. „Dacă vorbesc cu copilul și îi explic că, uite, acum ai fost furios pentru că s‑a întâmplat ceva, copilul nu‑mi mai face febră. Febra înseamnă o furie mare interioară.” Depner este sigură că boli ca rujeola, oreionul sau rubeola sunt rezultatul emoțiilor generate de despărțirea copiilor de părinți când merg la grădiniță sau școală. În privința actualei epidemii de rujeolă se declară convinsă că e o invenție a autorităților împreună cu industria farmaceutică, pentru a‑i speria pe oameni să‑și vaccineze copiii: „Nebunia asta cu rujeola și epidemiile, astea sunt create din condei”.

Chiar dacă mișcarea anti‑vaccin este gălăgioasă, numărul lor nu explică în întregime scăderile din ultimul deceniu al acoperirii cu ROR.

În februarie 2017, Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile a făcut o evaluare a acoperirii vaccinale în rândul a mai mult de 15.000 de copii în vârstă de 18 luni. Documentul conține și câteva motive pentru care unii dintre ei nu sunt vaccinați. Dintre cei 3.690 de copii care nu erau imunizați corespunzător vârstei, aproape 9% reprezintă un refuz clar al părinților să‑și vaccineze copiii. Cel mai afectat vaccin este ROR‑ul. Procentul amintit este doar cu puțin mai mare față de cel al părinților care au declarat că au fost plecați din țară când era timpul vaccinării. În cazul a 13,6% a existat o contraindicație medicală.

De departe cel mai mare grup – 42,4% – este cel al copiilor care nu au venit la doctor, ceea ce poate ascunde multe motive, de la nepăsarea părinților în privința vaccinării, alți anti‑vacciniști, până la neîncredere în sistemul de sănătate.

Modul de calcul vine și el cu slăbiciunile lui. După cum explică epidemiologul Adriana Pistol, evaluările cu acoperirea vaccinală sunt făcute pentru copiii care există în documentele Ministerului Sănătății, adică sunt înscriși la un doctor. Pentru cei care nu se află pe listele unui medic, e greu de spus care e statusul lor vaccinal. „Ei trăiesc, respiră și viețuiesc. Chiar dacă noi nu îi avem în catastife, ei sunt neacoperiți cu vaccin. Nimeni nu s‑a dus după ei.”

Deci și procente perfecte pot ascunde comunități nevaccinate. Reteag, satul din Bistrița‑Năsăud în care s‑a înregistrat printre primele focare de rujeolă din această epidemie, se află într‑un județ care avea, în 2016, acoperire vaccinală raportată la vârsta de 18 luni de aproape 95%, bună după standardele internaționale.

Erori ale autorităților devin și confirmări pentru mișcarea anti‑vaccin. În Brașov, când am întâlnit‑o pe Ditta Depner la sfârșitul lunii iunie, spitalul de boli infecțioase se confrunta cu un influx de cazuri de rujeolă, majoritatea copii. Managerul spitalului a anunțat la o ședință de față cu presa că ar fi 64 de bolnavi, dar o zi mai târziu a declarat că a făcut o greșeală și că numărul real e jumătate. Pentru Ditta Depner a fost încă o dovadă că autoritățile mint. Chiar și dacă ar fi adevărat, femeia cu ferme convingeri anti‑vaccin nu‑și face probleme, pentru că „oamenii ăia nu intră în contact cu mine, pentru că, de obicei, sunt oameni care provin dintr‑o altă, să zicem, pătură socială”.

Asta pentru că majoritatea cazurilor de pojar din spital erau romi din Zizin, un sat la vreo 20 de kilometri de Brașov. Unul dintre doctorii de familie de aici, Jan Bădan, estimează că jumătate dintre copiii născuți în ultimii ani erau vaccinați. Comunitatea afectată locuiește la marginea satului, în case improvizate, cu gunoi în curte, care se prelinge din loc în loc pe ulițele de pământ. Unii dintre localnici au propriile teorii despre originea bolii care pare să fi trecut prin destule odăi, căci oamenii nu au probleme în a indica în ce familii au fost cazuri.

„De la gunoaie cam pleacă toate chestiile astea”, crede Constantin Oțelaș, un consilier local tatuat și nesigur dacă vreunul din cei nouă copii ai săi a fost vreodată vaccinat. Un tânăr e de părere că virusul „a fost aruncat din avion”. Faptul că boala are două nume în limba română, rujeolă și pojar, nu ajută în clarificarea situației, unii dintre săteni crezând că sunt afecțiuni diferite.

Cu Marcela Țăranu, 20 de ani, am stat de vorbă în fața căsuței cât o cameră înghesuită, cu pereți acoperiți de carpete. Cu două săptămâni înainte, fiica ei de șase ani făcuse pojar. Era nevaccinată pentru că s‑a născut cu o problemă medicală, iar apoi, spune femeia, când a încercat să facă injecția, la cabinetul medical i s‑a spus că nu există vaccin. Nici nu mai înțelege prea bine cum e cum vaccinurile: „Sunt în țigănie care au făcut, dar tot prinde”. Vaccinarea după expunerea la virus nu înseamnă neapărat că boala nu mai apare. Conform OMS, există însă șanse ca, în cazul în care doza de ROR este administrată în cel mult trei zile de la contactul cu virusul, forma de rujeolă care va apărea să fie una mai ușoară și de durată mai scurtă.

---

Eșecul autorităților de la București de a preveni această criză a permis virusului, după ce a fost importat din Italia în 2016 și a pornit o epidemie în România, să călătorească mai departe în alte țări cu teren fertil, spun experții în sănătate.

La începutul acestui an, în Ungaria a existat temerea că 29 de cazuri de rujeolă ar avea o legătură cu ce se întâmplă în România. De asemenea, o epidemie în desfășurare în Serbia a dus la aceleași întrebări, deși autoritățile sunt mai îngrijorate de posibilul import din Kosovo, teritoriu care se confruntă acum cu cel mai mare val de îmbolnăviri de la terminarea conflictului de acolo în anul 1999. Epidemiologul Predrag Kon, de la Institutul de Sănătate Publică din Belgrad, spune că în Serbia virusul are același genotip ca cel importat la noi din Italia, B3, dar nu există încă un caz confirmat care să aibă ca origine România. Deși șansele ca virusul să fi provenit de la noi sunt reduse, specialistul nu exclude această variantă.

Potrivit Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor, nouă țări din UE au identificat în total 104 cazuri de rujeolă care probabil au avut ca sursă România în perioada 2016‑februarie 2017: Austria, Cehia, Franța, Germania, Irlanda, Italia, Spania, Marea Britanie și Belgia.

„E nevoie doar de un caz ca să pornești o epidemie, ca virusul să intre într‑o comunitate care nu e protejată”, avertizează Remy Demesteer, specialist în boli infecțioase la Spitalul „Marie Curie” din orașul belgian Charleroi. „Nu e nevoie de migranți ilegali ca să aducă boli cu ei. Oricine poate fi purtătorul unui agent patogen [un virus sau o bacterie].”

Charleroi, unul dintre cele mai mari orașe din regiunea belgiană Valonia, a devenit centrul unei epidemii care a început în decembrie 2016, cu aproape 300 de cazuri. Factorul declanșator a fost un român care locuia în Belgia și care, la întoarcerea dintr‑o vizită la rudele din România, a adus cu el și virusul. Așa a rezultat din ancheta făcută de Carole Schirvel, șefa Centrului de Supraveghere a Bolilor Infecțioase din Valonia. În scurt timp s‑au îmbolnăvit rude, prieteni și vecini. Carole Schirvel povestește că mulți dintre cei atinși au fost din comunitatea românească și sârbească de romi care trăiesc în regiunea valonă. Unii nu sunt acoperiți de sistemul de sănătate belgian pentru că fac naveta între țări sau nu‑și trimit copiii la școală.

Fără a fi sub supravegherea unui doctor local, câțiva dintre ei, când s‑au îmbolnăvit, au mers direct la camerele de gardă ale spitalelor și acolo alte persoane au luat rujeola. În Belgia doar vaccinarea împotriva poliomielitei este obligatorie, dar grădinițele cer dovada vaccinării și pentru alte boli, inclusiv rujeola.

„În trei sau patru săptămâni, totul a explodat”, își amintește Carole Schirvel.

Chiar și personalul medical s‑a îmbolnăvit de pojar, el însumând cam 12% din cazuri. Întârzierea diagnosticelor din cauză că doctorii nu au recunoscut într‑o primă fază boala fiindcă nu o mai întâlniseră în cariera lor medicală, a contribuit la contagiunea în spitale. Remy Demesteer, care a tratat la Spitalul din Charleroi cazul românului care a adus rujeola din țara noastră, recunoaște că la început nu și‑a dat seama că e vorba de pojar, căci nu s‑a mai confruntat cu un astfel de caz de când e doctor.

Italia, țara din care a fost adus inițial virusul în România, se luptă în paralel cu propria epidemie. Ca număr de cazuri în Uniunea Europeană Italia este pe locul al doilea după România – până la începutul lunii noiembrie, 4.797 de persoane au făcut boala în 2017, iar patru și‑au pierdut viața.

Epidemiologul Adriana Pistol descrie un fel de „schimb de viruși” între România și Italia. După ce a fost importat la noi, românii au dus cu ei virusul înapoi în Italia. Pentru Giovanni Rezza, directorul Departamentului de Boli Infecțioase de la Institutul Național de Sănătate Publică din Roma, ce se întâmplă în Italia este o problemă de prevenție, nu de migrație.

Acoperirea vaccinală în Italia împotriva rujeolei era undeva la 87% în 2016, după cum arată documentele Ministerului Sănătății de acolo. În Tirolul de Sud, regiune de la granița cu Austria și Elveția, rata coborâse la 67%. Ca și în cazul Belgiei, pojarul a afectat, în mod neobișnuit, mai mulți adolescenți și adulți decât copii, acest lucru scoțând la lumină realitatea că rata de vaccinare nu a fost suficientă în anii de după introducerea imunizării în Italia în 1976, consideră experții Institutului Național de Sănătate Publică într‑un studiu. În același document se precizează că, în acest val de rujeolă din Italia, populația de etnie romă nu a fost afectată, doar 1% din cazuri (47) fiind din această comunitate.

Surpriza a venit de la cei peste 300 de angajați din sistemul medical care s‑au îmbolnăvit, ceea ce e interpretat și ca o deschidere a acestui grup profesional spre ideile avansate de mișcarea anti‑vaccin. Un studiu publicat în martie de Universitatea Sapienza din Roma arată că doar 38% din personalul din sistemul de sănătate din Roma și împrejurul capitalei crede că vaccinarea împotriva pojarului ar trebui să fie obligatorie pentru angajați. Rezultatele l‑au înfuriat pe Giuseppe La Torre, profesorul universitar care a condus cercetarea. „Dacă ești pediatru, doctor sau asistentă care lucrează în unitățile de terapie intensivă, în unitățile de terapie intensivă neonatale, trebuie să fii vaccinat împotriva tuturor bolilor”, spune el apăsat.

În fața epidemiei, guvernul de la Roma a promovat și obținut în Parlament în acest an aprobarea unei legi care face obligatorie pentru înscrierea copiilor la grădiniță și în clasele primare vaccinarea împotriva a 10 boli, inclusiv rujeola.

---

Speranțele de evitare a unei noi epidemii în România sunt la Ministerul Sănătății, în legea care face obligatorie vaccinarea pentru înscrierea în grădinițe și școli. Problema stocurilor de vaccin ROR e rezolvată, spun oficialii, iar ministrul Florian Bodog a anunțat că noile contracte cadru de achiziții de vaccin sunt făcute pentru până la patru ani în avans, ca să fie evitate sincopele în aprovizionare. Totodată oficialul se declară optimist că acoperirea vaccinală e în creștere. Autoritățile au făcut liste cu localitățile cu risc de focare de rujeolă (fără medic de familie, cu rată de vaccinare scăzută) și susțin că sunt în desfășurare campanii de recuperare la imunizare. Cu toate acestea, chiar Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile atrage atenția într‑un document că rezultatele campaniei suplimentare de vaccinare cu ROR din octombrie 2017 „sunt nesatisfăcătoare și nu ating nivelurile optime recomandate”. În aceeași lună, au fost vaccinați 31,2% din totalul celor care ar fi trebuit imunizați.

Pentru Florentina Mărcușan, mama care și‑a pierdut fetița din cauza rujeolei, toate acestea nu înseamnă nimic și nu‑i aduc nicio alinare. Spune că merge câteodată noaptea la mormântul Karlei împinsă de o dorință de a fi cu ea. În alte seri s‑a rugat să adoarmă și să nu se mai trezească. Pericolele a ceea ce părea un banal pojar le‑a înțeles, povestește tânăra, doar când era prea târziu. „Dacă eu nu am știut, să știe restul.”

Acest articol a fost realizat în cadrul Balkan Fellowship for Journalistic Excellence, cu sprijinul ERSTE Foundation și al Open Society Foundations, în cooperare cu Balkan Investigative Reporting Network.