[One World Romania] Interviu cu Ruxandra Gubernat

Ruxandra Gubernat face parte din echipa regizorală a documentarului Portavoce, alături de Henry Rammelt, partenerul ei de viață și de cercetare, și de Marcel Schreiter, prietenul lui din copilărie. Portavoce e primul lor film și studiază tipurile de interacțiune culturală care au dezvoltat în România, în ultimii ani, o cultură a protestului. În timpul producției, cei trei au refuzat să-și asume rolurile tradiționale, să caute personaje individuale printre miile de oameni din stradă sau să-și propună o anumită durată pentru film.   

Imagini din documentarul Portavoce

Filmul și majoritatea interviurilor sunt în engleză. Care e publicul țină?
Suntem o mică echipă internațională, eu din România, Henry și Marcel din Germania, de aceea am făcut o parte din interviuri în engleză, dar publicul principal e cel din România, care s-a implicat în proteste. Am încercat să descriem cultura protestului prin oamenii care au influențat curentele și tipurile de acțiuni din stradă, dar mi se pare important să ajungă mesajul nostru și la un public internațional. Pentru că, deși există acoperire media în momentele de mobilizare, filmul încearcă să spună un pic mai mult și să contextualizeze ce se întâmplă în România.

Cu ce vreți să rămână publicul internațional despre ultimii ani de proteste din România?

Eu văd lucruile așa: primele proteste la care am asistat au fost în Franța, în 2005, când Guvernul a încercat să introducă un contract pentru drepturile de autor. A existat o mobilizare masivă, pentru că studenții simțeau că o să devină tot mai precare condițiile de muncă. Eram la Lyon, un oraș cu o populație de 1,5 milioane, din care 500-600 de mii erau în stradă. S-au blocat universitățile, transportul în comun. Ulterior am mers la Paris, unde erau peste un milion pe străzi și pentru mine a fost wow. Am fost șocată de cât de multă ideologie există și de cât de informați politic sunt oamenii.

Am simtit că în România au existat niște cauze, dar impactul politicii asupra comportamentului individului nu a fost atât de mare. Am încercat să reconstruiesc pașii de mobilizare, pe care i-am văzut ca venind mai mult dintr-o socializare culturală și abia ulterior dintr-o informare și o implicare politică. Probabil ăsta ar fi și mesajul: că, deși în România nu există ideologii puternice, oamenii se informează tot mai mult și devin din ce în ce mai implicați politic.

Există un specific al protestelor din România?

Henry și cu mine scriem despre proteste și încercăm să definim un nou concept, pe care l-am numit activism recreativ, adică ce înțelegem noi prin mobilizarea din România și din Europa Centrală și de Est – mișcările sunt mai fluide, nu neapărat dominate de ideologii clare, foarte influențate de rețelele sociale și de socializarea informală. Sunt, în general, proteste nonviolente și cu un caracter estetic foarte puternic. O prietenă a dat o denumire acestui gen de proteste: mocktivism, adică, prin sarcasmul pe care îl adaugă mesajului, oamenii simt că protestează, construiesc bannere creative, home made. (…) Pe când în Franța, Germania, Anglia, SUA, America de Sud, protestele sunt foarte violente. În Franța, la un moment dat, nu mai disingeam protestarii de forțele de ordine, atât de bine antrenati și pregătiți pentru agresiune sunt.

Florin Bădiță, inițiatorul grupului Corupția Ucide, spune în film că simte o schimbare în România, oricât de idealist ar suna asta. Varianta ta care e?

Rezervată. Sunt rezervată în privința modului în care se vor schimba lucrurile, dar măcar acum există un grup critic care nu exista acum 15 ani – și asta e o schimbare de mentalitate, de a percepe controlul social și puterea. (…) Există un core group care se mobilizează și care poate influența alte grupuri socio-demografice în direcția mobilizării unui spirit critic. Mă refer la adolescenți, văd pe pagina de Facebook că sunt tot mai mulți adolescenți care s-au uitat la trailer. Acolo trebuie țintit și trebuie  urmărit cum o să reacționeze următoarea generație de votanți.

Pentru ce se va ieși în stradă data viitoare?

E imprevizibil, încă n-am reușit să-mi dau seaama la ce reacționează oamenii cel mai bine, probabil la lucruri care îi afectează direct. Probabil avem nevoie de o criză majoră, ca să atingem punctul maxim al mobilizării, pe care nu pot să îl prevăd. Dar e important c s-a extins mobilizarea, că nu se mai întâmplă doar în orașele mari.

Ce urmează pentru film și pentru tine?

Portavoce va fi proiectat la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării și la SNSPA și ne dorim să avem și proiecții în licee. Eu am un film în preproducție, Nația Ciorbei, un pic antropologic, în care vreau să analizez relația intimă pe care o au românii cu ciorba și urmează să îmi public teza de doctorat, despre clivajele din presă și polarizarea presei după 2008.

Filmul poate fi văzut în cadrul festivalului de film documentar One World România, în prezența echipei:

• sâmbătă, 24 martie, la 16:30, la Cinemateca Union
• duminică, 25 martie, la 14:00, la Cinema Muzeul Țăranului Român

Detalii și bilete aici.