Obiceiul pământului: Cercetători, activiști și artiști romi care caută istoria și vindecarea

După ce a condus timp de șapte ani organizația neguvernamentală Romani CRISS și a fost în mijlocul proiectelor pentru desegregarea copiilor romi, Magda a plecat în 2012 cu o bursă în America. Astăzi e directoarea programului de studii rome de la Harvard, unde studiază decalajul economic și social pe care l-au produs cei 500 de ani de sclavie a romilor.

După ce a descoperit că străbunicii ei au fost copiii unor romi forțați în sclavie, a început să se uite altfel la satul natal. Crede că rasismul ca sistem de putere e motivul pentru care nu cunoaștem istoria sclaviei și nu o marcăm prin plăci memoriale. „Un pas important este să acceptăm că problema este la acest sistem opresiv, rasismul anti-rom”, spune Magda.„Rasismul nu se naște din prejudecată, ci rasismul folosește prejudecata ca să justifice acțiunile împotriva grupului minoritar.”

Crede că a sosit momentul să vorbim despre justiție reparatorie, adică ce datorăm romilor pentru secole de opresiune: de la a spune adevărul despre trecut, până la finanțarea de documentare, muzee, media și artă. În iarna lui 2021, Magda a curatoriat o primă serie de eseuri din Obiceiul pământului, pentru a ne reaminti că orice vindecare a rănilor trecutului trebuie să înceapă cu recunoașterea și asumarea acestuia de către autorități și cetățeni deopotrivă.

---

Alina joacă, scrie și regizează spectacole de teatru și filme despre identitatea romă. Misiunea ei e să ne ajute să ne întâlnim cu o istorie vie, care, ideal, să ne apropie, nu să ne dezbine. În 2011 a scris Declar pe propria răspundere, un spectacol bazat pe copilăria petrecută într-o familie de romi spoitori din partea tatălui și rudari din partea mamei. Era povestea copilului care și-a văzut casa pusă la pământ de buldozere și a adolescentei care a locuit într-un centru de plasament după ce tatăl a murit și mama a ajuns la închisoare.

A studiat actorie la București, în New York și la Royal Academy of Dramatic Art în Londra. A renunțat la viața în Marea Britanie și s-a întors în România să scrie Marea Rușine, întâmpinată cu cenzură în 2018, când Ministerul Culturii i-a interzis să folosească termenul „sclavie”. După câteva roluri de succes în filme și un scurtmetraj despre sclavie (Bilet de iertare), în 2022 a revenit la povestea copilăriei, pe care a adus-o în prezent cu un titlu nou: Cel mai bun copil din lume, un one-woman show care se joacă la Teatrul Național din București. „Scopul meu de a crea”, spune Alina, „vine din crezul nestrămutat că pot să schimb lumea prin povești”.

---

Nicu, cum îi spun prietenii, e sociolog, dar cel mai bine te gândești la el ca la un căutător. În munca lui de teren întreabă oamenii, dar și pietrele și zidurile caselor sau mănăstirilor despre ce istorii ascund. Scormonește în arhive după documente și face interviuri în comunități de romi căutând să recupereze memoria Holocaustului și sclaviei romilor.

Din 2015 și până în prezent a digitalizat sute de documente de arhivă din perioada celor cinci secole de sclavie. E o bucată de istorie pe care ar vrea s-o știm cu toții ca să ștergem „amnezia socială” din jurul ei. Fără aceste informații, nici romii, dar nici ne-romii, nu vor ști cu adevărat cine sunt. „Lipsa informației creează fractura identității”, spune Nicu.„Calitatea vieții înseamnă și să știi cine ești, să știi cine sunt bunicii tăi, strămoșii tăi, să știi încotro te îndrepți.”

Sub umbrela Centrului Național de Cultură a Romilor – Romano Kher, a lansat de Ziua Dezrobiriii un scurtmetraj despre Ioana Rudăreasa, o femeie romă care s-a luptat zece ani prin tribunale, pledând pentru eliberarea din sclavie. La finele lui 2021 a publicat Sclavia romilor și locurile memoriei cu documente de arhivă, fotografii și legislație din perioada sclaviei. Toate acestea, speră el, vor duce la împăcarea cu trecutul istoric. „Recunoașterea, iertarea sunt lucruri care fac bine sufletului. Și de-asta avem lupta asta pentru a fi recunoscuți, pentru a fi văzuți.”

---

Ioanida Costache a crescut în Portland, Oregon și cercetează cum se intersectează etnia și identitatea romă cu muzica, în contextul unei istorii de sclavie, genocid și ură rasială care se întind pe cel puțin șapte secole.

În 2014 a realizat documentarul Light Upon, după ce a ajuns pentru prima dată în România în căutarea muzicii bunicilor ei. Reconcilierea cu istoria și lupta cu rasismul, spune Ioanida, necesită și reparații istorice – scuze, comemorări, memoriale –, dar și spațiu pentru a spune poveștile individuale dureroase, care pot crea o memorie colectivă. Abia apoi putem construi un viitor împreună.

„Nu putem îngropa traumele sclaviei doar la timpul trecut, deoarece efectele acestei traume se manifestă în societatea contemporană”, spune Ioanida. „Dacă nu înțelegem acest fir istoric între sclavie și prezent, în continuare nu înțelegem și nu pricepem umanitatea romilor.” În 2022 a publicat Inelul cu cap de cal, o carte ilustrată care povestește istoria romilor pentru copii. O poți cumpăra la pachet cu numărul DoR de primăvară aici.

---

Ela are 26 ani și este gazda Hazard, un podcast despre relații, sex și sănătate mintală. Și-a adus părinții în fața microfonului pentru discuții grele despre realitatea familiei lor: trauma unui avort făcut de mama înainte să cadă comunismul sau soluțiile găsite pentru lupta cu sărăcia din tinerețe.

Ela spune că e conștientă de câtă ură de sine a strâns din interacțiunile în care etnia ei a fost o barieră, o reamintire constantă că trebuie să muncească să demonstreze că nu e ceea ce etnia le comunică altora că ar fi. „Eticheta de ț*gan mi-a pus bariere nu numai sociale, ci și personale. M-a durut enorm primul comentariu pe care l-a făcut cineva despre colorația gingiilor mele. Eram o fată care zâmbea cu gura până la urechi și o vreme am încercat să-mi micșorez zâmbetul.”

Întâmplările prin care a trecut Ela, parte dintr-un lung șir de experiențe – de la a fi urmărită de vânzătoarele din mall, de teamă să nu fure ceva, la a fi sărită intenționat de la a primi un monitor nou la serviciu – lasă urme. „Am obosit să demonstrez că sunt OK, că sunt suficientă. E eliberator să nu te mai urăști și să ai vulnerabilitatea de a vorbi cu rasiștii din jur.”

---

Delia Grigore conduce asociația Centrul Romilor „Amare Rromentza” și cercetează trecutul încă din anii ’90, când era și studentă, dar și pe baricade la începuturile activismului rom. Predă literatură și cultură Romani la Universitatea din București și studiază cum proverbele și folclorul național construiesc imaginea romilor în mentalul colectiv.

„Ț*ganul și ț*ganca în basmul românesc sunt perfizi, sunt hoți, sunt anti-eroi, se prefac că sunt ei eroi și după aia se dovedește că adevăratul erou este Făt-Frumos”, spune Delia. Toată înțelepciunea populară e construită pe jumătatea de mileniu în care romii au fost sclavi.

Pentru a înțelege de unde vine frica de străini și unde ne poate duce, face următorul exercițiu cu studenții ei: „Toți părem, cel puțin la prima vedere așa, oameni. Dar, ia, mă, dacă vine unul extraterestru? Poate să fie un abur care trece prin pereți. Care e reacția voastră față de asemenea tip de diferență majoră?” Răspunsul lor e „frică”. Delia încearcă să combată frica prin inițiative care promovează o educație axată pe diversitate, de la cele mai mici vârste.

---

Niko G are 22 de ani și s-a îndrăgostit de teatru încă din clasa a V-a, când a început să meargă la clubul Policy Center for Roma and Minorities din cartierul Ferentari. A făcut parte din trupa de adolescenți Playhood și la 19 ani a intrat în compania de teatru feminist rom Giuvlipen, fondată de actrițele Mihaela Drăgan și Zita Moldovan. Joacă în spectacolele Sexodrom și ROMACEN – Vremea vrăjitoarei.

Primăvara aceasta lansează, alături de Mihaela Drăgan (Kali), albumul Tehnovrăjioarele. Piesele sunt trap și propun un viitor în care tehnologia se îmbină cu magia pentru prosperitatea romilor. „Pentru mine acest album este un prim pas profesionist în muzică”, spune Niko. „Aici sunt versurile mele și ale surorii mele, Kali, din trăirile noastre la moduri comune cu publicul, probleme cu care oamenii se confruntă în viața de zi cu zi. Nu ne dorim să schimbăm oamenii, pentru că e cam imposibil, dar sperăm să înțelegem odată că ființe suntem toți.”

Recent, Niko a compus și o piesă despre sclavia romilor, pe care o va înregistra în curând: „În arhiva națională, greu, dar găsești documente / Cum am fost vânduți ca sclavi, moșteniți fără regrete / Umiliți, bătuți și-n lanțuri, fără hrană și spitale / Doar sclavie pe plantație sau donați ca animale”.

---

Ciprian Necula este doctor în sociologie, activist rom și membru fondator al platformei civice Aresel. În studenție, spune Ciprian, a intrat într-o biserică, dar nu ca să se spovedească el, ci ca să îi dea șansa preotului s-o facă.

Voia să audă o scuză, astfel încât el, rom, să poată ierta păcatele istorice ale bisericii care i-a avut strămoșii în proprietate. Era o cale să împace ideile de a fi și creștin ortodox, și urmaș al unor sclavi, unul „demn și recunoscut” în prezent. Atunci, preotul și-a cerut iertare ca om, dar nu ca reprezentant al Bisericii.

În 2022, pe 20 februarie, la aniversarea a 166 ani de la dezrobirea romilor, Aresel a organizat pentru prima oară împreună cu Biserica Ortodoxă Română o slujbă de pomenire pentru sclavii romi. Într-o duminică dimineață, la mănăstirea Pasărea, preoți romi și ne-romi au slujit laolaltă în biserică; Doamne, miluiește! și Devla Miluisar! au răsunat împreună.

Slujba, spune Ciprian, ar putea fi un prim pas ca Biserica să-și recunoască rolul în sclavie. Reconcilierea, adaugă el, nu va veni însă doar de la Biserică sau de la alte instituții, „chiar dacă au tot ce trebuie ca să-și facă datoria, ci și de la presiunile pe care noi, cetățenii, le putem pune constant pe aleșii noștri să-și îndeplinească responsabilitatea asumată”.

---

Luiza Medeleanu e doctorandă în studii culturale, cu o teză despre imaginea romilor, iar de peste 10 ani lucrează în domeniul neguvernamental. Astăzi coordonează activități educaționale cu tematică romă pentru Roma Education Fund.

A crescut citind basme și povești, ca orice copil, dar nu a găsit în literatura română un erou sau o eroină romă cu care să se identifice. Niciun haiduc rom, nicio femeie puternică care lupta pentru a-și îndeplini visurile și pentru a-și proteja familia și prietenii. „Eu nu voiam să fiu ghicitoarea, nici servitoarea, nu voiam să fiu cerșetoarea care nu avea nici măcar nume”, spune ea. „Cine și-ar dori?”

Crede că prezentarea adevărului istoric echilibrat, cu grijă, poate crește stima de sine a copiilor romi, chiar dacă vorbește despre perioade de suferință. „Probabil că dacă mi s-ar fi explicat la școală ce a însemnat perioada sclaviei pentru romi și pentru relațiile lor cu ceilalți nu aș fi mai trecut prin această suferință de a nu ști cine sunt. Nu aș mai fi crescut cu acest complex de inferioritate și nu aș mai fi dezvoltat o identitate stigmatizată și confuză.”

---

Gelu Duminică are 44 de ani și o istorie lungă de activism și de explicat cum trăim cu diferențele în România. Conduce Agenția Împreună, e invitat constant la TV, ține cursuri anti-discriminare pentru profesori, jurnaliști, studenți. E gazda unui podcast care se numește Împreună și, în general, se duce oriunde e invitat, cu umor și deschidere. Recent, a apărut în videoclipul lui Johny Romano și Connect-R pentru piesa Polițai.

Educați de mici cu prejudecăți și proverbe, Gelu spune că înțelege de ce majoritatea suntem rasiști. Ba chiar crede că e mai puțin important dacă ne manifestăm așa în privat. „Că ne place sau nu ne place, natura umană se folosește de diferențele existente în societate pentru a oferi privilegii unora și a-i ostraciza pe alții.” Ce e de neacceptat, spune el, e ca orice manifestări publice rasiste să rămână nesancționate.

Chiar dacă schimbarea sustenabilă a mentalităților e dificilă pentru că încercăm să rescriem sute de ani de istorie, Gelu spune că e optimist. „Marea șmecherie este ca noi să putem să trăim împreună. Tu nu ai o responsabilitate pentru ceea ce au făcut străbunii tăi, însă tu ai o responsabilitate pentru ce se va întâmpla de acum înainte.”

---

Portretele pe care le-ai văzut fac parte din Obiceiul pământului, un proiect jurnalistic multimedia despre sclavia romilor și amprenta acelor 500 de ani asupra prezentului.

În centrul proiectului se află podcastul Obiceiul pământului, o poveste audio în 6 episoade. Episoadele au fost însoțite de eseuri scrise de cercetători, activiști, artiști care au investigat relația lor cu această istorie.