România a votat la referendum

În weekendul referendumului, echipa DoR a fost pe teren pentru a înțelege mai bine opțiunile de vot și prioritățile de viață ale românilor. La unele secții s-a venit direct de la spital. La altele – de la cununie sau chiar din cortegiul funerar. Mulți preoți au îndemnat în timpul slujbei să se voteze DA, încălcând legea care interzice campania în ziua votului, în timp ce români plecați în străinătate confirmă că pentru ei familia este o problemă. Dar nu redefinirea ei, ci faptului că trăiesc departe de ea. Iată o cronologie, așa cum au surprins-o reporterii noștri:

6 octombrie 2018

Dimineața

satul Lița, Teleorman

„Mergem la vot, ce să facem? Așa spun la televizor.” Reportaj audio de Elena Văduva:

Ora 13:00

Suceava

La secția de votare nr. 4 de la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” din Suceava, votarea decurge „lent, dar sigur”, glumește una din membrele comisiei de votare, o femeie scundă cu ochelari. Până la ora 10, se adună 23 de voturi, cu tot cu listele suplimentare, din 1.666 pe liste. Primul a fost un preot, la șapte fix.

Din când în când, mai intră o familie cu copii, un bătrân sau un preot. Nu se pune problema că votează NU. Însă mare parte din timp ne uităm unii la alții sau pe pereții decorați cu desene de copii: un cavaler în luptă cu un balaur, o cărare printre pomi cu flori roz, nelipsita vază cu flori sau patru case maro pe un deal.

Timpul trece greu. O altă membră a comisiei, scumpă la vorbă, cu permanent roșu și pulover de culoarea lavandei, care n-a ajuns niciodată la cetatea Zamca de la periferia Sucevei pentru că ea stă „în centru, la magazinul Bucovina”, citește o carte. Doamna de lângă ea, fostă profesoară la Universitatea din Suceava, se holbează la unul dintre cei trei observatori, un băiat blond cu ochi albaștri care roșește ușor. „Eu te știu pe tine, Ștefănel”, îi spune femeia și îl blochează. „Ai fost în clasa întâi cu Maria mea.” Ca-n orice oraș mic, există o legătură între mai toți oamenii din încăpere. Ștefănel o ajuta pe Maria doamnei profesoare să-și lege șireturile în școala primară („Eram gentleman de atunci”, spune el mândru.).

La 11, votaseră vreo 45 de persoane. „Dați și zahăr?”, glumește un bărbat chel înainte să intre în cabină. „Numai untdelemn”, îi răspunde profesoara pensionată. Din când în când, doamnele din comisie își numără voturile după abțibildurile consumate, ca să vadă cine are mai multe. Mai povestesc despre chimicalele din mâncare, leacuri băbești pentru psoriazis și momentul ăla amuzant când, în loc de acatist, au lăsat preotului lista de cumpărături și el a întrebat în biserică: „Cine mi-a dat aici praz, roșii, cartofi…?”.

Pe la prânz, ajung la 72 de voturi. Sunt încrezători că azi trec de 10%, de parcă ar fi în competiție cu celelalte secții. Membrele comisiei își dau SMS-uri cu prieteni de la alte licee și sunt consolate că peste tot e pustiu.

„Vai ce mirosea a borș nenea ăla”, spune doamna cu ochelari despre bătrânul care tocmai iese din încăpere. Li s-a făcut tuturor poftă de borș acum, dar împart doar câteva mere tăiate. (Ioana Burtea)

Timișoara

În secția nr. 3  din Timișoara, instalată într-o clasă de primară a Colegiului Național Pedagogic „Carmen Sylva”, votaseră până la ora 13 55 de persoane, din 662. O doamnă din personalul centrului de recuperare pentru cardiaci din apropiere a venit să ceară urnă mobilă pentru pacienți internați, dar președintele comisiei îi explică nevoia unei cereri de la fiecare pacient, cum că au boli care îi țin imobilizați.

„Și dacă nu sunt imobilizați?”, întreabă doamna. „Păi să vină cu buletinele.” „Păi și dacă au domiciliul în altă parte a Timișoarei, cum să voteze aici?”, întreabă o altă doamnă din comisie. Până la urmă sunt primite să voteze trei persoane în halate și pijamale, dar nedumerirea rămâne cu numele rămase pe lista dintr-un alt cartier.

„Trece acolo un B de la bolnav în dreptul lor”, spune președintele. „Voi chiar credeți că stă cineva să confrunte listele, ar fi muncă de Sisif.”

Un cuplu ajunge la vot direct de la cununia civilă. Ea – în rochie lungă, verde și cu un buchet cu trandafiri albi – e din alt cartier al Timișoarei și nu poate vota aici. El – în costum bleumarin și papion verde – e din Constanța și intră pe listele speciale. „Ar trebui să facem o poză”, spune femeia. „Dar acolo în cabină, să dați exemplu”, spune o altă doamnă din comisie. Mai vin o mamă și fiica ei, pe la 50 si 70 de ani, ambele strigând din cabină că nu înțeleg unde să pună ștampila. „Care era întrebarea?”. „Deci DA e pentru bărbat și femeie?”. „N-avem voie să explicăm aici”, spune o doamnă, „trebuia să veniți informate”.

Intră și o doamnă învârstă careia îi tremură mâinile pe buletin și abia nimerește urna fără să rupă hârtia. „Dar chiar așa, oricine cu probleme poate vota? Mama și fiica erau de-ale mele, de la Psihiatrie”, spune doamna. Mai veniseră dimineața și cinci măicuțe, două pe viză de flotant.  Membrii au trecut adresa care corespunde vizei, dar acum nu mai sunt așa siguri că au făcut bine.

În rest, discuțiile cu președintele sunt despre cum pâinea și kilogramul de morcovi s-au scumpit, despre cum Dragnea e un bandit, Iohannis e „un hitlerist” care nu spune niciodată în discursuri „poporul meu”, despre cum tineretul nu mai e patriot sau jurnalismul nu e o meserie în care să-ți irosești viața ca femeie. (Anca Iosif)

Focșani

Secția 24 de pe raza Focșaniului este situată, de fapt, în satul Mândrești, care figurează drept cartier al orașului. Membrii comisiei electorale vorbesc despre omul care a murit recent în sat, despre preotul de la biserica de aici și despre preoții de la alte biserici. Sunt întrerupți din când în când de mesajele primite pe telefon, cu probleme de prin alte secții de votare. Unii n-au hârtie A4, de exemplu.

Până la ora 1 au votat aici 11 oameni din cei 1.375 de pe lista permanentă. „Cam mulți”, spune ironic președintele secției. La alegerile trecute, cam la aceeași oră erau deja câteva sute de voturi.

Când un cortegiu funerar trece prin fața secției în drum spre cimitir, trei bătrâni intră să voteze. Înainte să intre în cabină, bărbatul din grup întreabă: „Pe cine votăm, pe domnul Dragnea?”. Nimeni nu i-a explicat că nu e despre domnul Dragnea. (Nicoleta Coșoreanu)

Ora 16:00

Sfântu Gheorghe, Covasna

Fotografie de Nicoleta Rădăcină

În timp ce se calculează contribuția la mâncare: cartofi pai, cârnați, plăcinte cu ciocolată, ficăței, în secția 21 din Sfântu Gheorghe, Covasna, apare un bărbat blond înalt care destabilizează coada militărească din fața bonului fiscal. Președinta rupe cordonul instant și-l întâmpină în maghiară, pe un ton cald, politicos. E al 19-lea votant, unul dintre cei 21 până la ora 16. Pune pe pauză discuțiile despre porții de mâncare, tipuri de pălincă și opțiunile de facultate ale copiilor.

„Dezinteresați”, spune despre numărul mic de votanți președinta secției, care ar vrea să aibă mai mult de lucru. „La locale se bulucesc”, continua ea, dar e contrazisă de un membru din comisia secției 22, care spune impersonal că în zona asta „se trage frâna”, ca și cum s-ar dezice de zonă și de comunitate.

Kiss Bence, jurnalist de radio de etnie maghiară, crede că nici măcar ungurii homofobi nu vor strânge rândurile la vot. Orice, numai să nu valideze o inițiativă luată-n brațe de PSD. (Nicoleta Rădăcină)

Arad 

Cornel Moldovan a votat la secția nr. 1, de la Colegiul Economic. Îl deranjează că întebarea de pe buletin e neclară. „Întreabă dacă sunt de acord cu modificarea Constituției. N-am de unde să știu că nu vor face apoi o altă schimbare decât definiția familiei.” Și totuși a votat DA.

„Dacă suntem de acord cu homosexualii, suntem de acord cu păcatul”, îmi spune, iar mânia lui Dumnezeu se poate abate asupra întregii țări. „Ca în Sodoma și Gomora. Eu știu foarte bine Biblia.”

„Femeile sunt de acord cu homosexualii, că zic că nu le violează”, spune bărbatul. Îl întreb unde a citit lucrurile astea. „Păi cu soția mea vorbeam azi dimineață. Soția mea votează NU, dar ea vine mai târziu la vot. N-am vrut să venim împreună, să nu ne influențăm.”  Îl însoțesc pe Moldovan prin centrul Aradului, împestrițat de încurajări care se aud în boxe pentru oameni în șort care aleargă la un semimaraton, de o Simfonie a Lalelelor care se aude pe o scenă improvizată în fața Primăriei și de sunet de clopote de la Biserica Romano-Catolică Sf. Anton de Padova, unde liderul UDMR Kelemen Hunor participă la o slujbă dedicată comemorării celor 13 generali români și maghiari de la Revoluția Pașoptista.

De meserie designer de mobilier, Moldovan e compozitorul și unul dintre membrii fondatori ai trupei Compact. Religia are un loc important în viața lui – a trecut de la ortodoxie la religia mormonilor, cu o oprire prin credința Bahá’í – și îi ghidează alegerile în viață, ca și cea de astăzi.

„Familia se formează prin căsătorie și singurul scop al căsătoriei este procrearea”, își motivează el votul. Încearcă un exercițiu de imaginație: dacă fiul lui – care locuiește în București și are o iubită –, i-ar spune că îi plac bărbații, Cornel e convins că educația și mediul ar fi fost de vină, nu că s-ar fi născut așa. (Irina Tacu)

Seara

Arad

L-am întâlnit pe Gruia Fechete în fața unui magazin de electronice din Arad. Referendumul de azi și de mâine e departe de mintea lui și n-are de gând să meargă la vot. E doar o înșelătorie din partea celor de la guvernare, spune.

„Hoții ăștia au distrus omul de rând, îți spun. Omul de rând moare.” Problemele lui Fechete sunt altele.

La 50 de ani, e muncitor necalificat în Bruxelles și muncește pe șantier mai multe luni pe an ca să-și poată întreține familia. Născut în Arad, a lucrat ani buni ca încărcător-descărcător în oraș, dar după ce i-a scăzut salariul acum câțiva ani și-a căutat de muncă în străinătate.

„Sunt salahor.” Mi se adresează cu „fata mea” pe un ton părintesc. „Muncesc departe de copii și asta nu e bine. Le lipsește educația, nu e bine să fie un părinte departe de ei.” Își duce mâna la piept. „Mi se usucă inima.”

Fechete câștigă în Belgia 1.200 de euro pe lună. Din 300 de euro își plătește chiria și se întreține, iar ce rămâne trimite familiei. „Băiatul meu are handicap și soția mea trebuie să stea acasă să aibă grijă de el, n-are cum să muncească.”

Când fiica lui de 16 ani i-a spus că vrea adidași de firmă pentru la școală, Gruia s-a dus la o reprezentanță Nike în Bruxelles, a căutat modelul dorit, i-a trimis o poză fetei iar ea a fost încântată, dar când a ajuns la casă i-a stat inima. Costau 219 euro. „Fata mea”, își amintește că i-a spus, „e un târg aici în oraș. O să merg să-ți cumpăr de acolo.”

Povestește episodul ăsta pentru că îl bântuie. Revine apoi la supărarea lui pe politicieni. Da, familia e problema lui, dar nu modificarea definiției ei în Constituție, ci faptul că trăiește departe de ea. (Irina Tacu)

Ora 21:00, închiderea secțiilor

Sfântu Gheorghe

La Colegiul Național „Mihai Viteazul”, cu șase minute înainte de 21 fix, se aude din marginea comisiei de votare „1… 2… 3… acaaaasăăă”. Dar când se uită la ceas, cea mai tânără dintre cele cinci femei din secție se bosumflă subtil și pune iar mâna pe carte, John Marrs, The One. „Mai am timp de o pagină.” Citise puțin peste 180 de pagini toată ziua, deși luase o carte nouă, doar „ca să fie”. În timpul rămas, președinta verifică listele, aduce țiple din plastic, pregătește fițuicile pentru sigilat, pune lacătul și hârtia ștampilată în dulăpior și întinde o coală albă deasupra urnei de carton. Unge cu lipici, „dar e lipici de doi bani”, și curentul ar putea desigila urna. Cere scotch pentru siguranță, dar îl aplică doar în colțul slăbit. Din secția de lângă năvălesc doi vecini de coridor.

„Mâine ce mâncăm?”, întreabă unul. „Crispy, crispy”, se aude la unison, ca un veritabil refren al zilei.

Toți se miră de prezența scăzută la vot. „De ce-au mai pus doua zile?”, dar își dau singuri un răspuns. „Nu-i interesează, nu văd miza”. (Nicoleta Rădăcină)

Timișoara

La secția de votare din cantina Colegiului Național de Arte „Ion Vidu”  media de vârstă a celor șase membri ai comisiei e 25 de ani. Un dread, păr lung, converși, blugi, tocuri, unghii, dileme. Pe banca din fața liceului, trei dintre fetele din comisie creionează la țigară o scenă din Girls la cină cu Big Little Lies, sub un copac cu frunze ruginii din care le tot sar pe haine pleoșnițe puturoase.

Una dintre fete, de vreo 28 de ani, din Drobeta, cu ten ciocolatiu și zâmbitoare, povestește cum a venit la Politehnică la Timișoara în ciuda rudelor care i-au spus că e greu, că n-o să intre, că e departe, că ce să caute ea. Își amintește că-n studenție ridica mâna la orice promoție prindea, ca să facă un ban de buzunar, apoi și-a găsit un full-time la Sephora, pe care l-a ales și când i s-a propus un internship în inginerie, pe șase sute de lei. N-a regretat decizia, dar încă se întreabă dacă ar fi avut acum un salariu de 7.000-8.000 de lei pornind de la internshipul pe mărunțiș.

Acum are un job decent la o firmă de transporturi, dar se simte un pic pierdută, frustrată că nu simte un sprijin de la stat pentru tineri și crede că lumea se pierde în evenimente precum acest referendum, care mai mult amărăște lumea.

Lângă ea e o fată cu păr lung și blond, cu ochi mari, albaștri și intimidanți, de 20 de ani, tăcută și pasionată de limba rusă. Îi dau lacrimile pentru a doua oară când fata din Drobeta îi spune că e frumoasă. Lacrimile vin după ce cu o seară înainte aflase că părinții ei se vor despărți. Prima fată o încurajează, aruncă un braț pe după umerii ei și-i spune că o să fie bine, că trebuie să fie puternică pentru mama ei, că o să intre totul în normal la un moment dat. Îi povestește de tatăl ei, care a murit de cancer și cum ar fi ales un divorț dacă i-ar fi stat în putere. Dar ochii ei albaștri tot în pământ rămân, cu cele mai grele probleme care-i apasă azi pe umeri.

În fața ei se așază pe vine președinta secției, care are o fiică cam de vârsta ei, care-i vorbește „în calitate de mamă”. „Trebuie să înțelegi că fiecare are dreptul la o viață”, i-a spus și ea cu lacrimi în ochi, „asta nu înseamnă că te iubesc mi puțin”.

În picioare, o altă blondă din comisie, de 28 de ani, divorțată, după o relație de nouă ani și trei copii. „Uite că se despart alții și mai repede”, îi spune și ea fetei, „decât să tragă unul de celălalt și să-ți facă rău prin certuri (…). E foarte important să știi când să spui stop.”

Și-au mai aprins toate un rând de țigări, au dârdâit, au băut lapte cu paiul și au mâncat biscuiți din programul statului. S-au bucurat că s-au întâlnit și s-au gândit la sensul vieții. La final de zi votaseră 75 pe liste suplimentare și 36 pe cea permanentă. (Anca Iosif)

7 octombrie

Dimineața

satul Nedelea, Prahova

La sfârșitul slujbei din satul Nedelea un preot a încălcat legea, îndemnând la vot și cerând oamenilor să voteze DA, vizavi de o secție de vot. Un reporter DoR a fost acolo, a înregistrat și a făcut o sesizare.

Suceava

Predicțiile de la secțiile de votare de ieri s-au adeverit: azi, la slujba de dimineață de la Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou, oamenii s-au înghesuit. În boxe, preotul i-a îndemnat să țină cu „verticalitate și eroism” la familia creștină.

„Suntem chemați la referendum să punem ștampila pe DA”, a spus acesta, insistând că societatea civilă îi informează greșit și n-ar trebui să asculte de vocile contra-referendum. „Într-un stup de albine există și regina. Mama nu este o simplă gospodină, poate fi și regină. Poate face rânduială și-n sufletele copiilor”, a apărat preotul familia tradițională, care în Suceava se simte cel mai amenințată de cuplurile de bărbați. Vin furtuni și vijelii, a avertizat el. Eroi ca Ștefan cel Mare au avut credință și au luptat, noi ce vom face când se strecoară mentalități nocive în manualele copiilor?

„Ca părinte duhovnicesc, vă îndemn să luați 5-10 prieteni și, cei care aveți mașini, să-i duceți la urnă să voteze.” Dar publicul său era deja hotărât să participe la referendum, dacă nu o făcuse deja. „Am fost de ieri să ne facem datoria”, mi-a spus un cuplu tânăr. (Ioana Burtea)

Fotografie de Ioana Burtea.

București

Pet Fest, parcul Titan

Pet Fest Pe la ora prânzului, la blocurile din jurul parcului Alexandru Ioan Cuza, fostul IOR, cum încă îi spun toți oamenii din cartier, mirosuri de mâncare gătită se întrepătrund de la ferestrele bucătăriilor. În parc e zi de eveniment. Pe Insula Câinilor de pe lac, câini și stăpânii lor, copii de toate vârstele, părinți și bunici au venit la Pet Fest, un eveniment pentru animale de companie. Însă în afară de o competiție de alergare pentru câini nu se întâmplă nimic special.

Pe niște pufuri puse pe iarbă stau un grup de prieteni, doi copii și doi bunici. Sunt vecini în cartierul Rahova și au venit aici pentru distracția cățelușei lor maidaneze și a fiicei de doi ani. Ana Maria are 33 de ani, este medic neonatolog și consultantă în alăptare. Își poartă bebelușul de două luni într-un marsupiu elastic pe care scrie „Born to be wild”, cadou de la soțul ei rocker. A votat la referendum ieri, alături de soț și părinții ei, pentru că nu vrea să accepte limitele pe care homosexualii încearcă să le depășească peste tot în lume. Ea și tatăl îmi povestesc de o întâmplare de la mare, de acum 20 de ani, când un bărbat i-a pus mâna pe fund tatălui și toată familia a fost marcată. „Ce-a fost asta?”, s-au întrebat atunci. La cursurile de consultanță în alăptare pe care le-a făcut, trainerii i-au spus că nu e bine să li se adreseze părinților cu apelativele „mamă și tată”, ci „părinte 1 și părinte 2”. Li s-a vorbit despre cum consultanții pot ajuta tații să alăpteze, așa cum se întâmplă deja în America, prin stimulare hormonală. I se pare ceva extrem și nelalocul lui. Așa cum a fost și când, într-o gardă, a cunoscut un transsexual care îi spunea copilului „taci cu mama”. „Grotesc!”

„Eu nu vreau să văd în România un bărbat care să alăpteze un copil”, spune ea. Prietenul cu care au venit în parc îi spune să stea liniștită, că asta nu se va întâmpla. El nu avea de gând să voteze, și nici prietena lui, care îmi spune că au decis asta pentru că „iubirea nu se votează”.

Ana Maria spune că în grupul lor de prieteni nu vorbește despre referendum sau homosexuali pentru că a simțit că este printre singurii care au altă părere. Dar asta pentru că, spune ea, a văzut multe. E speriată de ce se întâmplă în Suedia unde, dacă dai o palmă copilului, statul îți ia copiii. Și ea i-a mai dat câte una, fiindcă e complicat să crești doi copii și îi pare cumplit gândul că doar pentru asta și-ar pierde copiii.

„S-a împins limita cu căsătoria, înainte erau paria și acum nu doar că sunt normali, dar vor si mai multe drepturi. Știu care sunt intențiile lor, pentru că pe stradă zic ceva, în viața reală, zic altceva. Chestia asta că nu o să ceară să adopte copii, nu e adevărată. Toți vor pentru că instinctul de a avea o familie este în toți”. (Oana Sandu)

Sediul USR

La sediul partidului USR, într-o vilă pe Bulevardul Aviatorilor, la ora 11:30, câțiva oameni stăteau concentrați în fața laptopurilor la primul etaj și lucrau în liniște. La subsol, unde se află call-centerul dedicat delegaților USR de la secțiile de votare, alți câțiva răspundeau la telefoane sau emailuri, în timp ce un televizor rula în fundal pe Digi TV care anunța în acel moment o prezență la vot de 7,24%. În același spațiu, poreclit „grota” sau „the war room”, au fost strânse și verificate cele peste un milion de semnături pentru inițiativa „Fără Penali în funcții publice” și pe pereți încă puteau fi văzute colile A4 care puneau semnăturile în categorii (Aranjate și Numărate).

Pentru referendumul din 6-7 octombrie, USR a trimis pe teritoriul țării 12.000 de delegați care să se asigure că sunt respectate procedurile în secțiile de vot, dar care să ofere și o monitorizare a prezenței la vot în paralel cu cea a Biroului Electoral Central (reprezentații USR au anunțat cifrele lor oră de oră tot weekendul). Pentru că au avut doar trei săptămâni în care să se organizeze, delegații au fost recrutați în urma unui apel, iar de instruirea lor s-au ocupat coordonatorii USR de la filialele de județ.

Tot ei s-au ocupat și de distribuția delegaților în țară, ținând cont de preferințele pentru anumite secții (mai aproape de casă), dar astfel încât să nu existe mai mult de un delegat/secție. Pentru monitorizare delegații folosesc o aplicație mobilă de telefon în care trebuie să completeze trei formulare: unul pentru ziua de vineri, în care au povestit cum au găsit secția de votare și două pentru zilele de referendum (cât de cooperant e președintele secției, dacă e sigilată urna, dacă la final a fost sigilată secția etc.). Tot în aplicație delegații introduc în fiecare oră care este prezența la vot în secția în care se află. Sesizările de nereguli ajung la call-center pe mai multe canale (telefon, email, formular online) și sunt centralizate într-un Excel împreună cu soluțiile găsite. Nu toate vin de la delegați. Cât timp mă aflam acolo, au primit într-un mesaj pe pagina lor de Facebook un video care arăta că urma mobilă este plimbată pe stradă în Sibiu. După o discuție despre ce trebuie făcut, a fost contactat delegatul din secția de votare căreia îi aparținea urna pentru a afla ce s-a întâmplat și pentru a fi semnalizată ilegalitatea. Majoritatea sesizărilor se rezolvă pe loc în secțiile de votare și pe cale amiabilă.

Când am plecat atmosfera era jovială. Se vorbea despre o comandă la KFC la prânz și despre cum prezența la vot în prima zi a demonstrat că românii nu sunt atât de conservatori pe cât ne imaginăm. Mi s-a sugerat să intitulez textul „Decât un vot”. (Andreea Vrabie)

Arad

Fotografie de Irina Tacu.

De la ora 11 fără un sfert sunt la secția de vot nr. 2 din Arad, adică Policlinica Municipală, așezată la distanță aproape egală între Biserica Romano-Catolică Sf. Anton de Padova și Biserica Ortodoxă Sfânta Treime.

În două ore de stat în camera cu linoleum verde, cu un cuier lângă chiuvetă și un pat de spital lângă urnă, aflu regionalisme din Ardeal și rețete pentru paste și sosuri.

Un bărbat intră în secție, salută, scoate buletinul și trage cu ochiul la liste, la numărul de ordine din dreptul lui.

„Șase – șase – unu. În total face 13. Sper să fie cu noroc.” Intră în cabină, pune ștampila de vot și întreabă dacă buletinul se bagă în urnă. Cineva îi răspunde că da. „Ca la Loto”, spune zâmbind și pleacă.

–

„Sper că am votat cum trebuie”, spune bărbatul cu păr alb și trening albastru după ce iese din cabina de vot.

„Dumneavoastră știți”, îi spune o femeie din comisie care tocmai își întreba un coleg mai tânăr dacă a mâncat vreodată frigănele.

„Păi sper că e ce s-a zis la televizor. Că din buletin nu se înțelege. Eu acum am văzut ce scrie. (…) Sper că n-am votat o grațiere.”

–

Până la ora 12:00 văd intrând vreo 20 de oameni, în total 40 de la începutul zilei. „Cam puțini”, îmi spune un băiat din comisie. „Și ieri au fost cam 100 de oameni.”

„Când am văzut-o pe doamna aceea cum a venit ieri în cârje”, spune cu admirație o femeie din comisie. „Și mai avea și buletinul plin pe spate.”

„Da”, o aprobă o colegă. „Bătrânii au înțeles mai bine ca tinerii ce e democrația.” (Irina Tacu)

Ora 13:00

satul Uda-Paciurea, Teleorman

La 13:20, cu o cutie albă pe care scrie cu verde Urnă Specială și cu 23 de votanți numărați în tabel, trei bărbați și un jandarm urcă în mașina primăriei, în căutarea sătenilor care nu pot veni la vot.

Primul a fost un bătrân cu un ochi de sticlă la care trebuie să te răstești dacă vrei să te audă. Stătea în pat când au intrat peste el împreună cu o vecină, care i-a pus pixul în mână. ,,Eu nu văd. Nu pot sa votez”, spune, dar vecina îi arată insistent locul din tabel unde trebuie să semneze. ,,Scrie și tu aici ce știi tu. O semnătură, ceva.”

Au urmat bătrâni care nu pot merge, o femeie care s-a operat recent la ochi și care știe că nu are voie să stea în soare, dar tot o face pentru că o gospodărie nu se ține singură și alte persoane în vârstă.

,,Dar eu nu știu despre ce e vorba. Ce să votez?”, spune din nou bătrânul cu ochiul de sticlă. ,,DA sau NU, e simplu. Vrei bărbat și femeie sau bărbat și bărbat?” ,,A, bărbat și femeie.” ,,Atunci e DA. Hai, pune ștampila. Aici. Așa.” (Elena Văduva)

Timișoara

Membrii comisiei de la secția 65 din Timișoara jubilează la fiecare persoană care pășește să voteze. Un cuplu de pensionari cocheți cu sacouri și ochelari de soare intră în cabina de vot. El întreabă comisia de ce e așa vagă întrebarea. „Dacă vreți să fie căsătoria între bărbat și femeie puneți DA, dacă vreți cu homosexuali și nu-știu-ce, puneți NU”, vine răspunsul.

„Hai că tu mi-ai spus cum votăm, aseară. Ce, acum nu mai știi?”, întreabă soția, care bagă hârtia în urnă cu zâmbet larg, apoi comunică comisiei: „Un mare DA, pentru familia normală”. Comisia mulțumește pentru vot, doamna spune c-or să vină mai mulți după slujbe, mai ales sectanții. „Să dea Dumnezeu să vină toți.”

Dar oamenii intră rar și post-slujbă, spre nefericirea celor care stau în fața teancurilor de buletine de vot. Până la ora 13:00 au votat 137 de persoane, din puțin peste 1.000. Indiferent de cum vor ieși rezultatele la referendumul ăsta, tot nouă o să ne fie rău, crede președintele comisiei, un domn de peste 50 de ani. Vorbește ca un om calm, care știe „prăpădul” care ne așteaptă. „În 29 de ani, e prima oară când chiar suntem pe marginea prăpastiei.”

Măcar măsurile luate de Orban în Ungaria și de polonezi sunt pentru protecția poporului, „la ei e un spirit național, nu naționalist”, spune președintele, care a fost în Piața Victoriei din București pe 10 august, cu „#fărăpenali” pe piept. Încă mai are un sticker cu „fărăpenali” lipit pe motocicletă. „Mi-am făcut datoria de cetățean.” Iar cetățenii au fost atunci gazați din plină după-amiază, își amintește.

„Am crezut că schimbarea poate veni din interior, de la opoziție, dar până nu scăpăm de șemecherași, n-avem nicio șansă.” E supărat că Iohannis nu acționează cu mână mai fermă, că n-a convocat CSAT-ul în seara aia, că lemnele se fură cu vagoanele și camioanele sub ochii „neamțului”.

„Se vor închide porțile din exterior”, spune bărbatul, „nimeni n-o să mai vrea să aibă de-a face cu noi” și amintește de lista lungă de întrebări primită de Viorica de la UE. Oricum, spre deosebire de polonezi și de unguri, care au pus piciorul în prag pentru popoarele lor, președintele comisiei crede că România a fost oricum ca o „curvă” de care au profitat ba americanii, ba rușii, ba UE (sau toți odată) și uite-așa n-o să ne mai angajeze nimeni, ca să nu se lege la cap.

„Și uite de-asta vreau să plecăm din țară cât mai e o fereastră”, spune ridicându-se să iasă la o țigară. „Dar așteptăm să termine copiii studiile.” (Anca Iosif)

Sfântu Gheorghe

Fotografie de Nicoleta Rădăcină.

În Sfântu Gheorghe, atitudinea față de referendum nu diferă de la români la maghiari. Conflictele de opinie se adună tot pe linia tradiționaliști, progresiști și pragmatici, cu exponenți în fiecare categorie.

Din ce am observat (am fost în șapte secții), cei mai mulți membri ai comisiilor sunt etnici români, care cred că referendumul înseamnă bani aruncați pe geam, iar întrebarea e vagă: „De unde să știu eu ce votez, dacă tu pui întrebarea cu formule necunoscute?”. Deși știu că e despre schimbarea definiției căsătoriei în Constituție, nici unora, nici altora, nu le place atitudinea cu care sunt tratați. „Simțim că ne iau de proști, mai ales după tot ce s-a întâmplat în ultimii doi ani”, spune încruntată o tânără de etnie maghiară. Se referă la protestele post-OUG 13. Crede că acum țara avea alte priorități, cum ar fi infrastructura și economia, care sunt la pământ în Sfântu Gheorghe, un oraș de bugetari. „Doar Autolivul [producător de sisteme de siguranță], fabrica de volane și croitoria”, o completează o doamnă venită din Bacău în ’77. „Dar și cei de la Autoliv sunt mai bine plătiți la Brașov, spre exemplu, se înțeleg între ei să ne țină jos aici”. Ambele cred că s-ar putea mai bine și pe plan local, „dar la nivel național e problema mai mare”. Femeia tânără nu simte că decidenții își doresc un dialog cu cetățenii, în general. „Dacă aș pleca mâine în străinătate sau nu, pentru ei ar fi tot una, nu le pasă că pierd oameni pregătiți.”

Lipsa etnicilor maghiari din secțiile de votare se poate explica și prin atitudinea presei maghiare, care a adoptat din start o atitudine anti-refendum, spune jurnalistul maghiar Kiss Bence. HARIT, o asociație a tinerilor maghiari din Covasna, a declarat că la o întrebare greșită, nu există un răspuns corect.

Bisericile pot salva situația, însă ar reuși tot în cazul celor care deja înclinau spre schimbare. Trei doamne cu pălărie se îndreaptă spre secția de votare direct de la biserica catolică. Vorbesc stricat limba română și spun că nu le-a zis nimeni să voteze, li se pare absolut firesc s-o facă. Sunt de acord cu modificarea, iar cea în haină de blană și pălărie fedora susține din mers că toate relele vin din Europa. „La început a fost femeie, bărbat. Femeie, bărbat să rămână.”

Mai sunt și persoane pe care lupta online le-a făcut să voteze DA, cum ar fi membrul PMP de la secția 22. Când a văzut asaltul construit pe Facebook împotriva celor care au altă părere, a decis să răspundă. Dacă n-ar fi citit atâtea comentarii jignitoare, probabil ar fi stat deoparte. „M-au făcut habotnic și eu nici nu merg la biserică.” (Nicoleta Rădăcină)

Ora 21:00, închiderea urnelor 

Suceava

La secția de votare nr. 4, membrii comisiei nu mai au răbdare să treacă timpul. „Doamne ferește să faci asta în fiecare zi. O iei razna”, spune o doamnă care mai aleargă ceasurile citind India Secretă, de Paul Brunton. Din când în când, fără să i se ceară, își numără voturile. „56”, oftează. Are cele mai multe din secție. „Mvai de mine, gata, poză la panou în Centrul Sucevei!”, o șicanează doamna Doina de lângă ea. Două ore mai târziu, e clar că referendumul n-o să treacă și una dintre observatoare e vădit nemulțumită. „Sunt foarte tristă”, oftează. Nu mai știu oamenii ce-i aia democrația, nu le mai pasă de țară și de copii. Pe la 18, ascultă „Doamne, ocrotește-i pe români” pe telefon și îi arată un clip patriotic unui observator de 23 de ani care zisese că n-o să voteze, după care pleacă la plimbare.

Fotografie de Ioana Burtea.

La 20:57, se strâng listele, fețele de masă și un observator deșurubează becurile aduse special pentru cabinele de vot. „Acuma cine vine își bate joc de noi”, spune agitată președinta de secție, care-și tot repetă ce are de făcut: strâns liste, ștampile, proces verbal. La nouă fix, unesc două mese și răstoarnă urna. „Uite un buletin cu #rezist!” izbucnește cea mai tânără membră a comisiei, în vârstă de 18 ani. Nu se anulează, pentru că a pus ștampila unde trebuie, așa că se numără printre cele 14 NU-uri. În rest, sunt două buletine nule și 462 cu DA. Vine polițistul de serviciu și se grăbesc cu voturile spre mașina unuia dintre observatori, care o transportă pe președintă.

„O luați înainte sau intrați în giratoriu?”, întreabă polițistul după ce notează numărul de înmatriculare. „Înainte.” Își iau la revedere, iar doamna Rodica promite să-i salute prin oraș. „A fost o atmosferă foarte bună.” (Ioana Burtea)

Arad

La 20:40 revin la secția de votare nr. 2 din Arad, în sala cu un pat de spital lângă urna cu buletinele de vot.

„Pregătiți listele, vă rog”, spune președintele secției la 21:00.

Cele două femei din comisie încep să numere, iar restul verifică. Ies 214 de semnături pe listele permanente, 81 pe cele suplimentare.

Apoi președintele secției desigilează urna și, împreună cu un coleg, o răstoarnă pe mesele folosite până acum de comisie.

Le iau pe fiecare pe rând și le sortează în grămezi de „DA”, „NU” și voturi nule. Apoi încep să le numere și le așază în grămezi de câte 20 de buletine. Sunt 261 de voturi „DA” și 24 de „NU”.

La masa mică din capătul camerei, președintele secției, Sorin Pop, se așază pe scaun, scoate un telefon mobil și face matematica. Adună semnăturile de pe liste, 214 cu 81, adună și buletinele de vot.

„Nu înțeleg de unde diferența.” Sunt opt buletine de vot în minus. Asta înseamnă că opt oameni au semnat pe liste și nu au votat, adică nu au băgat un buletin de vot în urnă.

„Dar ne-am uitat la ei tot timpul”, spun cele două femei aproape în același timp.

„Înseamnă că opt oameni au plecat cu voturile acasă”, spune Pop.

Renumără tot, dar rezultatele rămân aceleași. La 21:48, Pop bagă în dosare separate listele cu semnături și buletinele de vot și sigilează dosarele.

Strâng birotica, ștampilele, pixurile, niște sticle cu apă („Să nu lăsăm gunoaie la fetele astea aici”) și ies în fața Policlinicii. Femeile își iau la revedere și își spun între ele că se vor adăuga pe Facebook. Rămân președintele secției, doi membri din comisie și jandarmul, care trebuie să ducă sacul cu dosare la Biroul Electoral Județean. Îi însoțesc pe primii trei în mașină, iar jandarmul conduce separat, în spate.

–

E puțin trecut de ora 22:00 și ajungem la Birou, care se află în clădirea Sălii Polivalente. Aici, o mare de oameni se mișcă și așteaptă indicații, în forfotă și zumzet. Ca să ajungă la comisia biroului electoral care va verifica procesele-verbale și dosarele sigilate, fiecare președinte de secție primește mai întâi un bon de ordine, după care așteaptă să fie strigat prin portavoce. Pop primește numărul 186. Acum e numărul 30 la rând. Probabil vor sta până dimineață.

Îl întreb  ce crede că s-a întâmplat cu cele opt voturi care au ieșit în minus la numărătoare. Crede că oamenii au vrut să semneze ca să fie semnătura lor pe listă, dar n-au vrut să voteze. I s-a mai întâmplat când a mai fost președinte de secție. (Pop e inginer, lucrează în turism și face parte de mulți ani din corpul experților electorali permanenți.) Pe terenul sălii de sport, oamenii se strâng în grupuri mici și așteaptă. Mulți au venit din județ, din cele 500 de circumscripții.

Femeia în hanorac flaușat care dă bonuri de ordine are pe masă un pachet cu biscuiți glazurați. „Sunt cu ciocolată?”, o întreabă o altă femeie. „Da, puteți să luați”, îi răspunde. „Am vrut să-mi îndulcesc colegii de la prefectură.” (Irina Tacu)