„Proiectul 100, o performanță fotografică de ordin emoțional”

Printre cei mai apreciați fotografi români, Alex Gâlmeanu se implică atât în nenumărate proiecte – de la portrete și editoriale de modă, la experimente cu video-portrete –, cât și în relația cu subiectul pe care îl fotografiază. A publicat prima fotografie în 1994, iar astăzi sunt puține reviste care să nu-l fi publicat și puține persoane cunoscute care să nu-i fi trecut prin studio în ultimii 15 ani. Când vine vorba de proiecte personale, timpul – și imposibilitatea noastră de a-l ține în loc – joacă un rol important.

Alex este și un prieten apropiat al DoR încă de la începuturile revistei. În 2018 am ales, cunoscut și fotografiat împreună 100 de oameni pe care pariem pentru o Românie mai bună și mai curajoasă. Portretele le-am publicat în cele patru numere DoR din an și vor putea fi văzute la expoziția „100 pentru România de mâine”, pe care o organizăm între 6 și 11 decembrie, în București.

L-am rugat pe Alex să ne răspundă la câteva întrebări despre implicarea sa în proiect și despre ce înseamnă pentru el selecția celor 100.

DoR: Ce te-a convins să intri în proiect?
Alex Gâlmeanu: Proiectul pe de o parte mi s-a propus, pe de altă parte am participat la inventarea lui. Iarna sau primăvara trecută m-am văzut cu Cristi (n.r.: Cristian Lupșa, editorul DoR) și i-am zis că am chef de un proiect mai de lungă durată. Majoritatea ședințelor mele foto se încheie în ziua în care încep, așa că îmi doream o chestiune un pic mai evoluată, pe mai multe zile, un proiect mai mare. Ne-am dat seama că ne aflăm în an centenar și că am putea să facem o poveste legată de asta – așa a apărut ideea de ședință foto care să se desfășoare pe un termen ceva mai lung, o chestiune studiată, gândită, căutată, la care să poți să revii și la care să așezi bucățele una peste alta.

DoR: Ce ți se pare important la ideea de proiect pe termen lung?
Alex Gâlmeanu: E oarecum dintr-o zonă academică a fotografiei. Una e să scrii o știre, alta e să scrii o carte. Pentru amândouă folosești cuvinte și-ți folosești vocabularul așa cum poți mai bine. Dar în cazul unei cărți ai timp să te reîntorci. Ai timp la un moment dat să rescrii lucrurile, să le pui în pagină, să se dezvolte în fața ochilor tăi în ceva ce poate n-ai intuit de la început. Timpul în sine pe care îl aloci proiectului devine un ingredient primordial. Într-o fotografie ai foarte multă tehnică, ai studio, ai sisteme de iluminare. Apoi ai partea de concept (de ce faci fotografia asta?), dar mai e și coordonata asta care de obicei nu există – cel puțin nu în majoritatea proiectelor mele, care sunt un pic mai rapide: timpul. Lași un pic timpul să treacă. Ai făcut azi o parte din proiect, te mai întorci la el peste o lună, peste două săptămâni. E ca o muzică, e un ritm aici.

DoR: Cum a fost să construiești procesul ăsta de a crea o experiență cu fiecare fotografiat, în care i-ai făcut să se simtă în largul lor și să–și transmită personalitatea?
Alex Gâlmeanu: Am insistat să nu depășim numărul de 10-12 oameni fotografiați pe zi, tocmai din motivul că am vrut să aloc un anumit timp fiecăruia dintre ei. Aș fi putut să fac fotografiile astea și foarte rapid, pentru că ele din punct de vedere tehnic nu sunt neapărat prea provocatoare. E o lumină destul de simplă, e un fundal neutru, nu e o performanță fotografică de ordin tehnic, dar eu sper să fie o performanță fotografică de ordin emoțional.

Am încercat să petrec cu fiecare dintre oamenii ăștia măcar o oră, iar în ora asta mi-am dorit să îi descopăr, eu pentru mine, și mi-am dorit ca ei să fie foarte autentici în fotografii. De asta îi întrebam tot felul de lucruri, de asta încercam să găsesc tot felul de punți de comunicare, să încerc să vorbesc cumva pe limba lor, că sunt oameni foarte diferiți, au căutări foarte diferite în viață, au și un sistem de valori propriu.

DoR: Ce sentiment legat de viitor îți lasă selecția asta de oameni, prin ce fac ei, prin conversațiile pe care le-ai avut?
Alex Gâlmeanu: În arhiva mea fotografică am redescoperit oameni pe care i-am fotografiat la începuturile lor și care au evoluat, au crescut foarte mult. Fotografiile alea au devenit valoroase pentru că au fost făcute în niște pre-momente, atunci când s-a sădit o fundație. Cumva, asta văd și în proiectul ăsta. Sunt foarte mulți oameni care sunt deja minunați, sunt deja cunoscuți, fac deja lucruri și mi-ar plăcea să fiu în situația în care valoarea arhivei ăsteia să crească foarte mult peste cinci ani, 10 ani, să reexpunem materialul ăsta și să aibă nu neapărat o cu totul altă relevanță, ci exact relevanța pe care ne-am propus să o aibă. Adică pariul că oamenii ăștia vor schimba România într-un viitor relativ apropiat să se adeverească.

Văd totul acum ca pe o investiție, ca pe o primă expunere. Acum doar zicem „Uite, i-am găsit pe oamenii ăștia în care credem”, hai să vedem dacă după o anumită perioadă lucrurile pe care le-am crezut sunt aidoma realității. Cred că orice proiect fotografic ajunge la un moment dat să fie un proiect despre viață și despre timp. Inevitabil.

Vernisajul expoziției „100 pentru România de mâine” are loc joi, 6 decembrie, la ora 19:00, la The Institute Space din București (Bvd. Dacia 12). Expoziția va putea fi vizitată între 6 și 11 decembrie, între orele 14:00 și 21:00, în fiecare zi. Intrarea este liberă. Mai multe detalii în eveniment.