
Camelia Proca
40 de ani, fondatoare ALEG
În 2004, Camelia a fondat la Sibiu Asociația pentru Libertate și Egalitate de Gen. Echipa ALEG ajută victimele cu consiliere juridică sau psihologică, face campanii despre egalitatea de gen în școli și ține traininguri pentru polițiști, ca să-i învețe cum să intervină în cazuri de violență în familie. Anul acesta, ALEG a format o rețea de suport a supraviețuitoarelor violenței în familie. Vor lansa un site unde femei care au ieșit din relații abuzive își pot înregistra povestea, devenind resurse pentru comunitățile lor. Din 2016, Camelia este și consiliera de comunicare a primei femei președintă a Consiliului Județean Sibiu.
S-ar putea să-ți mai placă:
Ce vei găsi în DoR #15
Startul, acel prim punct în care toată experiența pe care o ai, toate pregătirile pe care le-ai făcut se ciocnesc de incertitudine, imprevizibil și restul forțelor care fac ca lucrurile să nu iasă exact așa cum ai plănuit, este tema pe care am explorat-o în DoR #15.
#16 Cum decid tații să-și facă timp pentru paternitate
Pentru prima oară, am adus la microfon doi tați, angajați ai IKEA România, companie care susține sezonul doi al podcastului mame.
Dar dacă… (Cum e să trăiești cu anxietate)
„Dar dacă..." este prima parte a unui proiect multimedia mai extins care isi propune sa exploreze costurile personale…