Avi Cicirean
39 de ani, brand expert, fondator Brand Minds
Avi e creierul celei mai spectaculoase conferințe de business din România, Brand Minds, și le spune constant colegilor că sunt în campionatul mondial de conferințe, pentru care trebuie să se antreneze zilnic. În 2019 așteaptă 4.000 de oameni să vadă unii dintre cei mai importanți experți în vânzări și leadership din lume, dar și pe cel mai în vogă gânditor contemporan, istoricul Yuval Noah Harari. Scopul lui însă nu e profitul, cât moștenirea pe care Avi vrea s-o lase în urmă: construcția unei noi generații de lideri în companiile din România și regiune, oameni deschiși la învățare, atenți și conștienți de puterea și rolul lor în societate.
S-ar putea să-ți mai placă:
Ajută-ne să găsim povești din Vaslui
Vrem să fii ghidul nostru în oraș, așa că te rugăm să ne spui curiozitățile și ideile tale.
Mihai Pintilei
34 de ani, om de teatru și director la Teatru Fix
Arhiva revistei în PDF
Aici găsești toată arhiva revistei în format PDF, inclusiv numere mai vechi pe care nu le mai avem în print. Lectură plăcută!