Cornel

În fiecare zi când se întorcea de la școală și intra în casa cu curte din sudul Bucureștiului în care locuia cu părinții, doi frați și o soră, Cornel arunca o privire către ciucurii covoarelor. Dacă nu erau drepți, se apleca și-i netezea. Apoi verifica dacă toți papucii erau aliniați la ușă. Știa de la trei-patru ani că niciodată nu conta cine-i deranjase – unul dintre copii sau mama – toți își încasau porțiile de înjurături și lovituri de la tatăl furios, pentru care dezordinea era intolerabilă.

Era cel mai mic dintre frați și îl speria felul în care tata se transforma când bea. I se părea că avea doi tați, unul dimineața, înainte să bea, și un altul care seara se hrănea cu răul pe care-l provoca. Când copiii își făceau temele, tata scotea siguranțele ca să nu mai fie curent. Dacă îi găsea adormiți, îi trezea, indiferent de oră și îi certa că e dezordine. Urla până dimineața despre amanții închipuiți ai mamei.

Uneori, Cornel și sora cu patru ani mai mare își găseau propriile mici răzbunări. Odată i-au pus tatei nes în bere și au râs pe înfundate toată ziua după ce i s-a făcut rău. De cele mai multe ori însă, copiii erau retrași și nu vorbeau despre ce se întâmpla acasă, dar prindeau putere când simțeau că mama era în pericol. Își țineau tatăl de brațe, îl îmbrânceau, îl luau de pe ea. Mama le spunea mereu că nu trebuie să răspundă cu violență, că nu trebuie să-și lovească tatăl „orice ar fi”. Cornel nu înțelegea de unde avea mama atâta putere să îndure și suferea când o vedea plângând când tata se întorcea de la tratamentul de dezalcoolizare și-și deschidea o bere.

Îi plăceau poeziile și-n zilele mai triste compunea versuri. Stătea mai mult pe afară, ca să nu mai dea ochii cu tata și economisea ca să cumpere casete cu rapperii vremii. Venit din vizită de la alți colegi unde era liniște, unde părinții își vorbeau frumos și le puneau copiilor sandvișuri și suc, Cornel se întorcea acasă cu teamă. Avea zece ani când mama a decis să divorțeze. S-a bucurat că în sfârșit vor scăpa de „nebun”, cum îl porecliseră și el și frații lui pe ascuns.

Dar, după divorț, părinții au continuat să locuiască împreună, iar certurile au fost la fel de puternice și bețiile tot mai înspăimântătoare. Urmau împăcări și promisiuni deșarte de mai bine. Cel mai greu a fost când tata, amenințat cu despărțirea, a decis brusc să renunțe la alcool și a intrat în sevraj. Cornel l-a găsit acasă, vorbind singur și susținând că e Satana. L-a dus la spital împreună cu mama și a încercat să o îmbărbăteze. N-o judeca, deși și-ar fi dorit ca relația părinților să se fi terminat de mult. Era deja licean și deși mulți ani își dorise o altfel de relație cu tata, una în care să poată să vorbească despre orice și să fie prieteni. Acum simțea că era prea târziu. Își impusese să-l respecte, de dragul mamei, dar nu-l mai recunoștea. I se părea o umbră de om și uneori se întreba dacă ar simți ceva dacă care l-ar vedea mort.

După episodul sevrajului și după 26 de ani de relație, mama lui Cornel a decis să plece. Epuizase toate variantele prin care spera să-și determine soțul să renunțe la alcool. A făcut un credit pentru un apartament și a convenit cu copiii că vor achita ratele împreună. Cornel s-a angajat la McDonald’s. Tot ce-și dorea era să aibă în sfârșit banii lui, să o știe pe mama în siguranță și să fie liniște. Nu-și imaginease vreodată cum e să ajungi acasă fără să trântească cineva ceva, fără plânsete, fără zgomot de palme.

În liceu se împrietenise cu doi băieți mai mari din cartier și se apucase de scris hip hop. Și-a ales pseudonimul Phnt, de la Phantom, ca să-i amintească mereu de cine a fost înainte să aibă curaj să spună lucrurilor pe nume prin muzică. Toamna trecută, într-una din primele dimineți de liniște, în autobuzul cu care merge la serviciu, și-a scos telefonul și a început să noteze. Simțea nevoia să scoată din el povestea ultimilor ani:

„Ai distrus o familie, tot ce era mai frumos
Ai ales viciile nu ce era mai valoros.

I se părea că n-o să aibă loc în telefon pentru toată povestea:

„Vorbele tale jignesc mai rău decât orice jignire
Au fost atâtea dăți în care ne-ai lăsat fără pâine
Orice zi de mâine era compromisă căci nu aveai control
Au fost prea multe dăți în care ai venit acasă matol.”

Nu i-a luat mai mult de un sfert de oră să scrie Nu te mai pot ierta. De la muncă s-a dus direct la colegul de trupă și au înregistrat la o pereche de căști cu microfon, cumpărate cu cinci lei din târg. Mai avea o lună și împlinea 20 de ani și era prima oară când se scutura de trecut.

Mult timp, Cornel s-a temut să nu fie și el ca tata. Auzise că dacă crești într-un mediu violent, vei perpetua ce-ai văzut. Și-a întrebat de mai multe ori prietena dacă a țipat vreodată la ea, dacă a fost vreodată agresiv și s-a bucurat când a auzit că n-a fost niciodată cazul. Speră ca nici el, nici frații sau sora lui să nu-și piardă vreodată controlul. „Ar fi cea mai mare palmă pe care am putea să i-o dăm mamei după tot ce a îndurat”.

Încă tresare și amuțește când țipă cineva la el, însă, de când e liniște acasă și mama e în siguranță, Cornel spune că nu se mai gândește la trecut. Mai spune că piesa i-a adus eliberare după ce a postat-o pe YouTube și pe pagina de Facebook Hip-Hop Ferentari. L-au impresionat reacțiile ascultătorilor care i-au scris că au crescut în condiții similiare sau care i-au trimis un simplu „respect” pentru versul „Dacă-ți bați nevasta nu te face mai bărbat”. Nu știe dacă tata a ascultat piesa, oricum nu crede că i-ar deschide ochii. Important e că au ascultat-o mama, frații și sora și i-au spus că a descris realitatea.

* Povestea trupei Hip-Hop Ferentari a apărut în 2014 la rubrica Bucureșteanul. Citește-o aici.

Acest text face parte din Toată lumea din familia noastră, un proiect editorial al DoR din 2014, care încearcă să explice nuanțele violenței în familie în România.