Telefonul de zi cu zi

Când un profesor de la un liceu din Eforie Sud și-a provocat elevii să-și monitorizeze timpul petrecut pe telefon, a fost uimit: elevi de clasa a IX-a depășeau uneori 10 ore pe zi.

Un studiu din 2018 al Organizației Salvați Copiii România despre cum folosesc copiii internetul arată că cei mai mulți adolescenți (33% dintre cei 1.156 de respondenți, cu vârsta între 12 și 17 ani) petrec în medie aproximativ trei-patru ore pe zi, 10% spun că petrec peste șase ore, iar 17% spun că își verifică telefonul „constant”. Facebook, YouTube, Instagram și WhatsApp, în această ordine, sunt aplicațiile cele mai folosite de adolescenții care au răspuns studiului, iar YouTube apare ca fiind folosită un timp mediu spre îndelungat de cei mai mulți respondenți.

Dependența de telefon poate afecta puterea de concentrare și sănătatea mintală și, potrivit unui studiu făcut de Pew Research Center, chiar și adolescenții spun că petrec prea mult timp pe telefon. Pentru mulți dintre ei, prezența constantă în social media e însoțită de presiunea de a posta doar conținut care îi face să arate bine în fața altora sau care va primi multe aprecieri și comentarii. Nu e de mirare că părinții – uneori la rândul lor conștienți de propria dependență de telefon – sunt îngrijorați și monitorizează comportamentul copiilor pe telefon sau se gândesc să o facă.

Unde e limita între grija unui adult și încălcarea intimității unui copil? Și ce fac adolescenții de fapt pe telefon? Trei adolescenți și trei părinți povestesc experiențele și viziunile lor despre timpul petrecut cu telefonul în mână.

Marian Hurducaș, 32 de ani, tată a doi copii

Mara face 6 ani în mai, Marc 16 în august. Mara petrece, în medie, cam două ore pe zi pe telefon. Are două aplicații fanion: YouTube și WhatsApp. Urmărea mai mult vloggeri locali, dar, de când YouTube Kids a devenit disponibil în România, proporția s-a schimbat, iar acum conținutul consumat e: 95% show-uri dedicate copiilor – 5% vloggeri. Dacă se uită la un tip de content despre care nu credem că e în regulă, îi spunem aplicației să nu-l mai arate nici în căutări.

Pe WhatsApp stă cam 20% din timp, dar nu zilnic. Aplicația o motivează să învețe să citească și să scrie, chiar dacă majoritatea lucrurilor pe care le face sunt video calling și audio messaging cu prietenele ei sau cu noi, cei din familie. Aș putea să adaug Netflix (cu Baby Boss și Llama Llama), la care se uită în camera ei via Apple TV, și ocazional YouTube, dar și aplicația de cameră nativă pe care o folosește să se filmeze – i-am publicat deja niște vloguri scurte pe Facebook și acum se roagă de mine să-i fac canal de YouTube.

Marc, dacă e în vacanță, poate sta și o zi întreagă. În timpul școlii stă cam trei-patru ore pe zi. Dacă are vreun proiect de făcut pentru școală și urmărește informații pe telefon, pe care le transcrie pe iPad, mai mult. Își împarte atenția în șase locuri: YouTube, unde stă cel mai mult și unde urmărește vloggeri tech, știință, jocuri ori sport. Instagram, unde se ține la curent cu trenduri despre fashion și memes și urmărește conturi cu fotografii și video de calitate ridicată – prin funcția Explore. Pe Twitter e la curent cu ce se întâmplă în timp real cu artiștii și vloggerii preferați sau topic-urile zilei. WhatsApp e aplicația de bârfit și de ținut legătura cu colegii. Spotify îi consumă timp pentru alcătuirea playlist-urilor. Restul intră la categoria gaming – se joacă foarte mult și încearcă constant jocuri noi.

Lui Marc, pentru că este teenager, îi acordăm foarte multă încredere, iar el ne răsplătește cu aceeași monedă. Trebuie doar să ceară acordul pentru aplicațiile pe care vrea să le descarce sau serviciile la care vrea să se aboneze; nu e neapărat o condiție pe care i-am impus-o, e mai mult o cerință a modului de control parental care vine la pachet odată cu setarea conturilor. Marc nu folosește Facebook și a spus că se simte în Cretacic pe Facebook Messenger, așa că am decis să mutăm grupul în care comunicăm toți trei pe iMessage, după ce el ne-a cerut. Ni s-a părut firesc să ne adaptăm lui, nu să-l obligăm să se adapteze el nouă și obiceiurilor noastre vechi care au aproape vârsta lui. 

Toate device-urile folosite sunt produse de Apple, pentru că mi-am dat seama că cel mai bun modul de control parental e dezvoltat de Apple. Setările pe care i le-am făcut Marei îi limitează accesul la telefon la doar o oră pe zi. Dacă vrea mai mult, trebuie să ceară screen time, pe care-l poate primi, chiar și de la distanță, de la mine sau Roxana, mama lor. Aplicațiile sunt blocate; ca să le folosească, la fel, cere screen time, astfel că în 90% dintre cazuri știm ce face. Cel mai greu de controlat este conținutul multimedia pe care îl consumă. YouTube nu te lasă să blochezi un anumit cont, astfel că trebuie să stai constant cu atenția îndreptată către ce face acolo. Telefonul poate fi blocat de la distanță, ceea ce, alături de ștersul aplicațiilor, a devenit un fel de pedeapsă modernă dacă nu face x sau y.

Înainte de a căuta rezolvări de genul controlului parental, cred că o relație de prietenie și încredere cu copilul te salvează de foarte multe bătăi de cap. A nu se înțelege că ne știm codurile și parolele sau că ne controlăm device-urile. Ținem foarte mult la intimitatea fiecăruia și ne respectăm unul altuia acest lucru. O grijă ar fi ca ei să nu confunde tehnologia și consumul de conținut multimedia cu un mod de viață. Suntem conștienți că viitorul lor este plin de tehnologie, motiv pentru care nu le vom îngrădi accesul la ea, ba chiar îi vom expune. A fi părinte nu înseamnă să ai listă impresionantă de „nu”-uri sau „nu face”-uri, ci să depui efortul de a înțelege prezentul în care trăiesc copiii tăi și viitorul care-i așteaptă și să-i ajuți să înțeleagă la rândul lor ce-i cu lumea.

Marc, 15 ani, elev

YouTube e aplicația pe care stau cel mai mult. Urmăresc foarte mult zonele tech, gaming și unul sau două commentary channels, din care am selectat câteva canale la care mă uit zilnic. Nu urmăresc niciun content creator român, din simplul motiv că varietatea de content în engleză este mindblowing.

Momentan mă joc o varietate de jocuri, dar cel care m-a prins cel mai tare este PlayerUnknown’s Battlegrounds, un shooter care are o portare pentru mobil de pe PC/consolă care mie mi se pare foarte bună.

Regulile generale sunt cele de bază, cum ar fi să nu fac chestii sketchy (când site-uri, aplicații sau jocuri îmi cer informații personale de care în mod normal nu ar avea nevoie, cum ar fi permisiunea să facă sau să monitorizeze apeluri) sau să nu dau informații personale necunoscuților, dar încerc să îmi impun și limite când vine vorba de timp petrecut pe telefon. Spre exemplu, Apple are niște funcții foarte bune de monitorizare a activității mele pe telefon, precum screen time și App Limits, care, după cum sugerează și numele, mă lasă să îmi impun limite pe anumite categorii de aplicații. Nu prea reușesc să și respect aceste limite, dar intenția contează.

Sanda, 17 ani, elevă

Am început să folosesc telefonul în clasa a VIII-a, pe Instagram. Era nou pentru mine și pentru grupul meu de prieteni, cele mai cool fete din clasă aveau. La școală stăteam pe telefon în pauză și în orele plictisitoare. Acum încerc să mă las de asta, să înțeleg că nu e OK, că-mi distrage atenția. Dacă pun mâna pe el, mă stresează și închid, ori intru într-o conversație. Sunt complet furată de telefon, mă frustrează, nu vreau să fie așa. Încerc în ore să-l pun în bancă, ne mai zic profii să punem telefoanele într-o cutie.

Pe WhatsApp am două grupuri de la asociațiile unde sunt voluntară: Bacău MUN (Model of United Nations), o conferință de dezbateri pentru liceeni care urmează regulile conferințelor internaționale ONU, și STEP – Surf The Earth Project, un grup de lucru în care doar adminii postează. Pe Instagram stau mai mult pe feed, pe stories mă plictisesc repede. Am început să stau mult la funcția explore. Și tot pe Instagram am câteva conversații constante. Am început să stau pe YouTube, pentru că găsesc clipuri de 14-15 minute și când se termină unul am mai mari șanse să zic „Gata, mă duc să muncesc” decât dacă mă uit la un serial. Am foarte multe canale americane gen Buzzfeed, Clever, Try Guys sau Jubilee Middle Ground, unde aduc trei oameni dintr-o tabără și trei din altă tabără și dezbat despre subiecte ca vaccinurile sau avortul, e foarte interesant. Eu nu accept de obicei opiniile celorlalți și folosesc asta ca să zic „Stai așa, mai sunt și alte opinii”.

Când am intrat la liceu, am simțit o îndepărtare de părinți. Ai mei au vrut să învăț foarte bine, iar eu îmi doream mult să am prieteni. Auzind povești de la părinți cu copii care au intrat la liceu și au început să bea, au luat-o ca pe un avertisment să nu ajung și eu așa.

Mama a început să știe multe din informațiile pe care le vorbeam. Am fost la un moment dat într-o excursie și făceam planuri cu prietenii pe Messenger, iar mama a făcut odată o glumă referitoare la discuția respectivă. Eram: „Stai așa, de unde știi asta?”. Am aflat într-o seară când dormeam. Aveam somnul ușor, am simțit cum intra în cameră, mi-a luat mâna și mi-a pus degetul pe telefon (care se deblochează cu amprentă). M-am prefăcut că dormeam. Nu știam cum să reacționez.

A doua zi mi-era greu să mă uit la ea. Am luat-o ca pe o trădare. Putea să vină să mă întrebe, mereu am crezut în comunicarea face to face. Eu, copil fiind, m-am ascuns de multe ori și am mințit, dar aveam 16 ani, putea să vorbească cu mine. I-am reproșat de câteva ori, au fost niște certuri în care s-a potrivit replica: „Nu e ca și cum nu te-ai uitat de atâtea ori în telefon”. Am văzut că nici ei nu i-a convenit că a trebuit să facă asta. Sper ca următoarea dată când are dubii să vină direct la mine, pentru că m-a deranjat tare.

Mihaela Muntean, 48 de ani, mamă

Ștefan are 13 ani. La terminarea clasei a V-a a luat premiul II, iar tatăl l-a recompensat cu un telefon unde să încapă mai multe poze, aplicații, jocuri. Stând la casă, îl implicăm la dat zăpadă, la măturat, la schimbat apa la câini, ca să nu stea prea mult pe telefon. La teme nu folosește calculatorul, doar foarte rar, când are nevoie de un proiect.

Îl urmăresc, adică văd când e activ. La Instagram și Messenger se vede bulina verde, pe Snapchat nu se vede. Story-urile pot spune multe despre el. La un moment dat nu-l găseam deloc și un prieten al lui a pus un story și vedeam ce făcea. Sunt destul de naivi. Nu-s suficient de ascunși cât să nu poți să afli.

De fiecare dată când iese în pauză e activ. În pauză e pe Instagram, Snapchat, Skype, cam toate prin care se poate vorbi. Verific, dar nu îl bâzâi. La prânz, după ora 14:00, se duce la mama mea și mănâncă, până la 15:30. E tot timpul pe telefon. Are telefonul parolat ca să nu intre colegii, iar eu îl iau și îl puric la mesaje. Când își schimbă parola trebuie să aflu și eu, că vreau să umblu, să văd ce aplicații are, ce mesaje schimbă între ei, pe ce grupuri stă. Știe și el de verificat.

Telefonul rămâne și amenințarea principală: „dacă nu faci ceva, îți iau telefonul”.

Nu șterge mesajele, am găsit și înjurături, și prostii. Telefonul vechi l-a avut la un moment dat virusat, se băgase pe un site și primea tot felul de mesaje sexy. Ca măsuri, i-am limitat internetul – a făcut costuri uriașe pentru că folosea mult YouTube –, și multă vreme a avut contul Google la fel ca mine, iar pozele lui apăreau și la mine în cont. Am discutat cu el și chestii mai sensibile, despre sex și prădători sexuali. Am văzut o știre cu un băiat de opt ani care a trimis cuiva poze, i-am explicat cum stau treburile.

Ne bazăm pe sinceritate, nu pe prietenie, mergem pe ideea că suntem părinți și nu prieteni. Încercăm să nu avem secrete cât se poate și să reușim să fie sincer, să nu-i fie frică să spună adevărul.

Felicia, 18 ani, elevă

Pot să stau într-o zi și șapte ore pe telefon, cu o medie zilnică de patru ore și una de 28 de ore pe săptămână. Folosesc YouTube cel mai mult, și cel mai des în timp ce mănânc, parcă nu merge fără ceva pe fundal. Apoi Instagram, Pinterest, Facebook cel mai puțin.

Am vrut să-mi monitorizez timpul pe telefon când au introdus cei de la YouTube posibilitatea pe platforma lor. Conținutul urmărit pe YouTube e foarte variat: documentare despre cazuri medicale, crime, youtuberi populari din America și dramele lor, review-uri și videoclipuri care explică chestii despre filme, sfaturi pentru călătorii, experiențe din alte țări, amenajări interioare și fotografie, stand-up, gătit, video educative, iar noaptea, sau când sunt somnoroasă, mă mai uit și la ASMR (Autonomous Sensory Meridian Response – videoclipuri făcute cu scopul de a relaxa privitorul).

Este groaznic să realizez cât timp pierd. Mă îngrijorează că petrec atât de mult timp izolată de mine însămi, dar reprezintă o zonă de confort. Când eram mică am fost privată de tehnologie și acum bănuiesc că încerc să compensez. YouTube m-a ajutat să învăț engleza și a devenit un mijloc prin care mi-am dezvoltat cunoștințele.

Adriana Moscu, 40 de ani, mamă a doi copii

Am două fete: una are 12 ani, cealaltă are 16  și jumătate. Stau fragmentat pe telefon și pentru diverse motive: de la comunicat pe social media, până la ascultat muzică, vizionat filme sau jucat (cea mică). Puse cap la cap, în medie, aproximativ două ore pe zi. În weekend, ceva mai mult, în funcție de timpul pe care îl au la dispoziție, aproximativ patru ore.

Amândouă folosesc mult Spotify și YouTube, pentru muzică. Cea de 12 ani îl folosește și pentru a urmări tutoriale de make-up sau cum se fabrică slime sau alte lucruri de tipul DIY. Când erau mai mici, îl foloseau și pentru a urmări prank-uri sau vloggeri.

Nu am folosit niciodată programe de restricționare a accesului pe internet. Am preferat să discut cu copiii mei încă de când au început să vorbească și să ne putem înțelege despre conduita etică, despre concepte ca binele și răul, adevărat sau fals și am fost de părere că vom fi cu toții mult mai câștigați dacă vom cunoaște întreg adevărul, fără restricționări care le-ar fi putut tenta să le încalce, doar pentru că fructul oprit este ispititor. La noi s-a dovedit a fi o metodă câștigătoare: fetele mele știu că există o zonă neagră a internetului, știu să recunoască eventualele semnale de pericol/înșelătorie/abuz și nu sunt tentate să încerce să meargă înspre zone tulburi.

Da, sunt momente în care îi mai cer celei de 12 ani să îmi arate la ce se uită pe ecran. În cea de 16 ani am 100% încredere, pentru că îi cunosc preocupările și caracterul – sunt deja complet formate.

Uneori poate părea că folosesc prea mult telefonul, însă și noi, adulții, facem asta. A devenit un gest firesc și necesar – nu mai comunicăm sunând la telefon, ci vorbind pe WhatsApp, Messenger etc. Plus că azi telefonul nu mai e folosit doar pentru distracție – îl folosim și pentru studiu sau pentru informație.

Nu empatizez prea tare cu cei care consideră telefonul un instrument nociv de comunicare, nu aș vrea să cad în capcana generațiilor anterioare, care arătau cu degetul spre cele tinere, blamându-le modul de viață. Trăim alte vremuri, ele se schimbă cu viteză, e hilar să învinuim un fenomen pe care încă nu-l înțelegem pe deplin. Una peste alta, sunt 100% sigură (observație empirică) că generația tânără este mult mai ancorată în realitate, mai matură și mai pragmatică decât eram noi la vârsta lor. Generația tânără nu mai crede ce i se spune, doar pentru că vine de la un adult sau de la o autoritate sau pentru că scrie într-un manual. Și asta e, fără doar și poate, și avantajul de a avea acces la internet pe telefon.

Să fii părinte în era digitală e un lucru greu, pentru că nu avem modele de la propriii părinți pentru cum să ne ghidăm copiii în relația cu tehnologia, a spus Diana Vijulie, consilier pentru dezvoltare personală, parentală și de cuplu, la Social Moms – Copiii față în față cu tehnologia, un eveniment organizat în martie în București. E bine să obișnuim copiii cu tehnologia gradual, mai spune Vijulie, dar și să le oferim alternative de joacă și de mișcare și să le îndreptăm atenția spre învățare, spre jocuri pe tabletă, de exemplu, unde pot interacționa în timp ce primesc informații. În cazul pre-adolescenților și al adolescenților, e important, pe lângă limitarea timpului petrecut pe telefon, ca părinții să încerce să aducă conectarea umană în lumea digitală: să se apropie de ei când sunt în fața unui ecran; să organizeze seri de filme pentru copii și prietenii lor, cu jocuri de cooperare și instrucțiuni pentru ele; să inițieze conversații cu ei despre conținutul pe care îl consumă online (filme, jocuri, discuții).

Câteva reguli de bază, indiferent de vârsta copilului:

–    Caută echilibrul: între tehnologia ca metodă de educație, de dezvoltare a creativității și de păstrare a legăturii cu prietenii și tehnologia care poate dăuna prin prea mult timp în fața ecranului.

–    Fii un model. Ca părinte, renunțarea la butonatul telefonului e recomandată mai ales în timpul care ar trebui să fie dedicat familiei: la masă, în vacanță, în drumul de la școală spre casă.

–    Transformă tehnologia într-o chestiune de familie. Când stabiliți reguli, stabiliți-le pentru toată familia și într-o discuție comună, în care toată lumea este implicată.

Pentru mai multe resurse poți citi: Cum (și când) să limitezi felul în care copiii tăi folosesc tehnologia; Cum să te lupți tu, ca părinte, cu propria supraîncărcare digitală.

Ne dorim ca poveștile de mai sus să fie începutul unei discuții mai ample. Dacă vrei să împărtășești cu noi cum navighezi relația cu telefonul și tehnologia, fie ca adolescent, fie ca părinte, scrie-ne în comentarii sau la irina@decatorevista.ro.