La noi, un proiect editorial DoR
O echipă dedicată va scrie despre economia și viața socială din mediul rural pentru următorii doi ani.
Ce vom face
Inaugurăm o nouă rubrică, dedicată subiectelor despre dezvoltare rurală: vom scrie periodic despre cum arată și cum se simte acea jumătate din Românie care nu trăiește la oraș, vom construi evenimente în mediul rural și vom provoca întâlniri între producători, consumatori și supermarketuri, turiști și antreprenori, artiști, experți și săteni.
Pentru început, zonele prioritare pe care le vom acoperi sunt agricultura de semi-subzisență (toți acei mii de fermieri care produc mai mult decât nevoile proprii și nu sunt relevanți pe o piață competitivă, dar de la care vrem cu toții să ne cumpărăm legumele), ecoturismul și învățământul agricol. Ne vom uita la toate forțele care împing, pe de o parte, pentru schimbare, modernizare, scalare și, pe de altă parte, pentru conservarea „tradiționalului”, orice ar însemna el. Gravităm în jurul unor întrebări precum: De ce vor tinerii să plece de la sat și, în același tipm, de ce ar trebui să rămână? De ce ar trebui agricultura să se facă pe scară mare și să devină mai productivă și, totodată, ce pierdem dacă se întâmplă asta? Cum arată bugetul unei familii care locuiește la sat? De ce e nevoie, pe bune, pentru a înființa o cooperativă?, dar și De ce mâncăm usturoi din China și Care e diferența dintre mâncare eco, bio sau organică?.
Cum vom face
Materialele noastre vor purta trei lentile principale: vom spune povești complexe care au în centru un personaj principal, pe care vom încerca să le generăm împreună cu publicul și care sunt orientate spre soluții (vom căuta să arătăm acele procese care funcționează în anumite comunități și care pot fi replicate și în alte locuri care se confruntă cu aceeași problemă). Asta înseamnă că, în loc să presupunem noi care sunt subiectele relevante din sau pentru spațiul rural, vom căuta să îi întrebăm cât mai mult pe cititori ce îi interesează, ce îi preocupă, despre ce sau cine ar trebui să scriem, iar apoi vom încerca să ducem poveștile înapoi în comunitățile în care ele au loc, pentru a genera o discuție mai largă. Această abordare e parte din angajamentul nostru de a implica publicul în jurnalismul pe care îl facem și va fi pusă în practică cu sprijinul Hearken, o companie care ajută redacții din toată lumea să își asculte mai mult cititorii.
La noi nu va fi un produs jurnalistic de sine stătător, ci se va integra în produsele existente: site, revistă, evenimente. Intenționăm să publicăm săptămânal, vinerea, iar ediția DoR Live din toamnă, de la Cluj, îi va fi dedicată.
La noi are o echipă de reporteri și editori dedicată, dar vom lucra și cu colaboratori externi. (Și, pentru că suntem în plin proces de extindere a echipei, ne-am bucura dacă ai da mai departe acest anunț de recrutare de reporteri.)
Cine ne susține
La noi nu ar fi posibil fără sprijinul Romanian-American Foundation, o organizație care investește în programe de economie rurală, tehnologie, inovație și implicare civică. Proiectul a apărut natural, ca o intersecție a preocupărilor noastre. Să acoperim în mod susținut zona rurală era un vis mai vechi al DoR, iar RAF ne-a dat ocazia să-l împlinim și a avut încredere să ne lase să testăm, în același timp, unelte și modalități de lucru pe care urma să le implementăm din acest an: implicarea publicului, jurnalism despre soluții și măsurarea impactului muncii jurnalistice.
Și pentru că proiectul presupune multe drumuri lungi prin țară, Autonom a fost de acord să ne devină partener de mobilitate.
Cum ne-am pregătit
Pregătirea pentru a înțelege mai bine spațiul rural și pentru a ne confrunta propriile preconcepții a început în februarie, imediat ce am cooptat primii membri ai echipei. Înainte de a pleca prima dată pe teren au fost aproximativ șase săptămâni în care ne-am definitivat modul de lucru (cum indexăm surse și subiecte, cum punem la un loc notițele), am predocumentat povești, am avut întâlniri cu antropologi și specialiști în facilitare comunitară care au lucrat în sate sau au contribuit la înființarea de cooperative agricole. Am învățat despre pericolul și facilul exotizării „celuilalt”, clivajul „noi-ei”, construcția încrederii, reciprocitate atunci când penetrezi grupuri necunoscute, smerenie și despre a fi conștient de propriile bias-uri cognitive.
Unul dintre cele mai interesante procese a fost găsirea numelui. Un brainstorming în redacție n-a produs un nume (ci a exclus multe referințe pastoralo-bucolice), dar ne-a arătat care sunt clișeele care apar ca prime referințe când spunem „spațiu rural”. Numele a apărut în prima expediție pe care am făcut-o ca echipă în sate de lângă Vatra Dornei la sfârșitul lui martie.
Noi aveam deja această perspectivă că oamenii din mediul rural spun despre ei „noi suntem de la țară”, „aici la țară e așa și pe dincolo”, dar după primele zile a început să apară tot mai des formularea „la noi, la țară” sau „la noi aici”. Și atunci ne-am dat seama că La noi e ceea ce căutam.
Am simțit că La noi, spre deosebire de Cealaltă Românie, Cealaltă jumătate, La țară și De la țară (care fuseseră printre opțiuni), e mult mai incluziv. Și asta e și intenția proiectului. Pentru că, deși e despre viața la țară și ce se întâmplă în spațiul rural, e și despre tine, cel din buricul Bucureștiului. În sensul că mâncarea aia pe care o cauți în piețele bio și pop-up, tot de acolo vine. Și poate vrei să știi, de exemplu, că, da, că folosesc mult mai puțini fertilizatori, dar semințele tot din supermaketuri și le cumpără, în majoritatea cazurilor.
Vrem ca La noi să te facă să chestionezi ce crezi despre spațiul rural și ce mai înseamnă el azi. Vrem să-ți arătăm că, dacă ai avea într-un moment tendința să spui „eu stau la oraș, n-am rude la țară, nu mă interesează”, ar trebui să te gândești mai bine. Pentru că ce se întâmplă acolo e și despre tine. Așa cum educația, de exemplu, ar trebui să te intereseze chiar dacă n-ai copii în școală sau părinții tăi nu sunt profesori.
Ce am învățat din primul pop-up newsroom rural
Am început documentarea pe teren printr-o deplasare de echipă în Bucovina, o redacție mobilă care a însemnat șase oameni, șase zile, șapte sate și aproximativ opt materiale documentate. Acesta a fost traseul nostru, iar acestea sunt articolele care au rezultat:
- Tensiune și tradiție în Ciocănești
- Ciocănești, satul care încondeiază
- Alege păstrăvul
- Rana nevindecată din Călimani
- Rețeaua de alimente
Iată și un preview al întregii expediții:
Pe cât de intensă această primă deplasare, pe atât de mult am învățat. Iată câteva exemple și cui îi aparțin:
- E nevoie de haine potrivite pentru orice tip de vreme, pentru că te prinde seara pe drumuri sau stai trei ore desculț într-o sufragerie neîncălzită. Ajută să ai mâncare și apă la tine, că mereu vei fi pe fugă. Ochelarii de soare sunt esențiali la drum și prin zăpadă. Dacă oamenii te refuză, întreabă-i ce temeri au și încearcă să-i împaci, dar nu-i minți. (Cătălin Georgescu, fotograf)
- Fii mereu politicos! Chiar dacă tu mai ai trei păstrăvi în bagaj, nu poți să spui asta, pentru că fiecare își vede produsul ca fiind cel mai bun. Negociază să dai o plată simbolică, mai degrabă decât să refuzi, pentru că există riscul ca omul să o ia personal. (Oana Filip, reporter)
- Terenul în rural are o mare componentă de bătut fizic la porți. Nu e ca și cum stabilești o întâlnire și la ora 12 ai o întâlnire la cafenea sau la birou. E despre a-l surprinde pe omul ăla între mersul la grajd și pregătit cina, în a te infiltra cât mai natural în viața lui. Presupune multă vulnerabilitate din partea oamenilor și smerenie din partea reporterului, iar pentru unii dintre noi realizarea asta a dus la niște stări interne foarte conflictuale: Cât de mult e prea mult?, Până unde insist să îi fac poze în hainele de grajd, dacă el ar vrea să se îmbrace în costum popular?. (Sorana Stănescu, editor)
- Când redacția e mobilă și zona rurală, mobilitatea devine o temă în sine. Lista generoasă de subiecte cerea previzibilitate și autonomie în deplasare – nu am testat transportul local, deși ar fi contribuit la plasarea în context. (Alexandra Ștef, facilitator comunitar, viitor antropolog )
- Nu presupune nimic. Sunt motive, griji sau speranțe care se repetă la mai mulți oamenii, dar fiecare individ vede lucrurile în felul lui. Nu e nimeni dator să răspundă așteptărilor tale despre ce înseamnă meșterul popular, antreprenorul iscusit sau politicianul de la sat. (Oana)
- Noțiunile de interviu, de reporter sau de sursă nu sunt neapărat aceleași pentru toate părțile implicate. Ceea ce reporterul poate presupune ca fiind implicit, că rolul lui este să afle fapte adevărate și să obțină cât mai mult acces, intervievatul poate presupune altfel. Asta poate pune reporterul într-o poziție de putere (poate întreba orice) și interlocutorul într-una de vulnerabilitate (răspund la ceea ce sunt întrebat). Dacă eu, reporter, solicit o întâlnire, înseamnă că am o agendă și că îmi voi urmări obiectivul. Presupun că dacă tu accepți, vei veni și tu cu agenda ta, ca să fie un schimb corect, înțeles de toate părțile. Cât de clară poate fi pentru mine agenda unui om care îmi intră în curte să îmi pună întrebări? Ce agendă pot avea eu, când îl primesc în casă? Ce tip de relație este aceasta? De muncă? De prietenie? De turism? Care sunt termenii acestei interacțiuni? (Alexandra)
- Fii conștient că e posibil să jignești involuntar prin ceea ce faci sau zici. Să nu mănânci cârnați la micul dejun pentru tine e normal, pentru cel care îți oferă s-ar putea să fie un refuz al muncii și al ospitalității lui. De aceea, e important să clarifici cât de mult înainte toate detaliile: ce mâncăm, ce nu mâncăm, când și chiar de ce, de ce n-o să ajungem la oră fixă la masă. (Sorana)
- Ai grijă cum pui întrebările, pe mine încă mă bântuie ideea că am venit eu, aroganta crescută într-un loc cu privilegii, să-i întreb pe tineri de ce nu vor să rămână acolo. Uite cât de frumos e aici și voi toți vreți să plecați. Dar e, de fapt, o imagine idilică. (Anca Iosif, reporter)
- Am (re)învățat că trebuie să dai șansa oamenilor să te refuze. M-am luptat cu ideea de a întreba liceenii dacă mă lasă să merg cu ei acasă, nu mi se părea că am dreptul să mă autoinvit după câteva ore cu ei, dar ce se poate întâmpla, în afară de un refuz? (Anca) (nota editorului: Anca n-a fost refuzată. Citește articolul despre liceul agricol din Dorna Candrenilor peste trei săptămâni.)
- Ne-am dat seama că nu toate articolele vor fi solutions-based și că orientarea spre soluții, cel puțin în România, are și niște nuanțe culturale, în sensul că sunt destul de puține soluții existente pe care să le poți analiza și care să bifeze toate căsuțele acestui tip de jurnalism (să fie poată fi scalate, să nu depindă de un singur om sau de un avantaj particular, să le poți demonstra cu date impactul). Fie pentru că multe de-abia încep, fie pentru că nu ai date sau acces la date ca să măsori impactul. Vom avea multe articole cu unghiuri de soluții și cu exemple de bune practici, dar probabil că de manual nu vor fi foarte multe, cel puțin la început. Pentru că noi putem intui, spre exemplu, că ce face acum primarul din Ciocănești, creând niște spații prin care turiștii primesc mai multe servicii și meșterii populari își demonstrează talentul și câștigă și niște bani, e o posibilă soluție care nu se regăsește în satul de lângă și pe care un primar deștept, mai ales dintr-o zonă care are deja un potențial turistic turistic, ar putea-o implementa și el. Dar nu putem prezenta metoda lui ca o soluție, pentru că de-abia începe s-o pună în practică. Nu există date, încă nu știm limitările soluției, dar nici nu vrem s-o ignorăm doar pentru că nu bifează tot. (Sorana)
Urmărește toată luna mai seria de articole produse în expediția din Bucovina. Iar dacă ai idei de subiecte pentru echipa La noi, scrie-i Soranei, la sorana.stanescu@decatorevista.ro.
3 comentarii la La noi, un proiect editorial DoR
Comentariile sunt închise.
S-ar putea să-ți mai placă:
Ceea ce fac
Am întrebat zeci de oameni – cu meserii și vârste dintre cele mai diverse – de ce, cât și pentru ce muncesc.
[Out] Interacțiunile Mădălinei
Vara asta, Mădălina termină clasa a XII-a și se va despărți de prietenii ei din trupa de teatru.
Via Transilvanica: Nu mă întorc, doar ajung Versiune audio
Am mers 700 de kilometri din Via Transilvanica prin ruralul românesc ca să‑mi descopăr curajul de a merge în ritmul meu.
Buna si felicitari pentru initiativa!
Inteleg ca publicul acestui demers este cel de “la ei”, adica din mediul rural, pe langa cei de “la noi” de la oras care am vrea sa stim ce se mai intampla cu adevarat in jurul nostru. Cum veti distribui povestile / editia dedicata catre publicul de la tara?
Multumesc,
a
Bună,
mulțumim pentru întrebare! Plănuim să republicăm materiale în presa locală și pe grupuri/pagini de Facebook dedicate regiunilor respective, iar atunci când ne vom întoarce fizic în zonă, să le și distribuim îm format tipărit. Dacă ai sugestii despre cum am putea face asta mai bine, te rugăm spune-ne!
Sorana
Buna si felicitari pentru initiativa!
Inteleg ca publicul acestui demers este cel de “la ei”, adica din mediul rural, pe langa cei de “la noi” de la oras care am vrea sa stim ce se mai intampla cu adevarat in jurul nostru.
https://www.hertz.com