ColaboraDoR: Ioana Șopov

Ioana Şopov, 23 de ani, este freelance graphic designer și ilustrator. Visa să dea la Facultatea de Arte și să locuiască într-o mansardă la Paris, dar a ajuns la Arhitectură – o alternativă la fel de bună, spune ea, situată între artă și știință, dar cu potențial sporit de realism și siguranță financiară. Ioana își dă seama cam câtă plăcere a investit într-un proiect numărând orele petrecute în poziție fixă pe scaun, la birou, doar cu planșa, monitorul și veioza, atunci când se face noapte. Sau evaluând intensitatea impulsului de a-și tatua una dintre ilustrații pentru a face parte, la propriu, din ea.

Cum ai ajuns ilustrator?

Cumva din greșeală. Am făcut vioară în primă fază, după care am hotărat că vreau să dau la Arte Plastice. Am făcut asta, dar m-am oprit în clasa a IX-a când mi-am dat seama că nu prea îmi plăcea ce se făcea la Liceul de Artă din Tulcea. Nu prea se făcea nimic. Şi am fost foarte pragmatică, am ales până la urmă un liceu de mate-info, am zis: „Hei, sigur trebuie să iasă ceva din chestia asta”. Apoi m-am trezit în clasa a XII-a că habar nu aveam ce voiam să fac pe mai departe, dar știam că totuși vreau în continuare să dau la Arte. Pentru mine, ăsta era visul: să devin super-pictoriță, să locuiesc într-o mansardă undeva în Paris, ca toți artiștii boemi. După care a intervenit un pic partea financiară, și am zis ok, dar în România e mai greu cu arta, mai ales cu pictura, așa că m-am hotărât să dau la Arhitectură. Mi se părea că este totuși cumva între artă si știință, un domeniu în care mă pot descurca foarte-foarte bine, din multe puncte de vedere.

Între timp, tot desenam, ca hobby. Nu știam exact ce vreau să fac cu asta, până când în 2010 s-a organizat Visual Playground, proiect de design graphic pentru amatori coordonat de Asociația Vouluntari pentru Idei și Proiecte. Acolo m-am înscris gândindu-mă că pot să mai învăț niște lucruri pentru că mi s-au părut foarte interesante workshopurile. M-am dus. Așa am intrat în contact cu oameni ca Matei Branea, Eugen Erhan și mulți alții din domeniu, fiecare cu treaba lui: typography, graphic design, ilustrație, character design. Atunci m-am gândit pentru prima oară să fac ilustrație pe bune și pentru mine, și pentru alți oameni. Făceam foarte multe proiecte personale, după care am făcut o expoziție la Londophone, am lucrat cu Decât o Revistă, cu Arte și Meserii, am făcut două coperți pentru revista What’s On Abu Dhabi, și cam atât editorial. În rest am mai făcut pentru Vogue – campania I love Paris, niște bannere cu personaje pentru dropsurile Halls, ilustrație pentru căni la cafeaua Jacobs. Oricum, jobul meu de vis este să ajung ilustrator in-house într-o agenție doar de ilustratori și să fac numai asta. Sau la o revistă, de ce nu?

Spune-mi trei ilustrații de-ale tale care îți plac.

Printre ilustrațiile mele preferate e una pe care am făcut-o mai demult și cu toate astea încă mi se pare tare: e pur și simplu un semi-profil de leu, cu flori în coamă, făcut în acuarelă și creion. Intenționez să mi-o și tatuez la un moment dat, probabil că la toamnă. E destul de simplă, nu are vreun concept sau vreun mesaj ascuns în spate. Am făcut-o cu foarte multă plăcere, exact pentru mine, fără să mă gândesc la ce-o să zică alții despre ea sau că trebuie să aibă vreun mesaj.

A doua e cea pe care am făcut-o pentru articolul cu ultrașii din Decât o Revistă. Ideea de a face un blazon am avut-o de când am citit articolul și mă așteptam să-mi ia foarte mult timp s-o fac pentru că are foarte multe detalii, dar efectiv mi-a luat o seară. M-am pus la calculator și am început să desenez și nu m-am mai ridicat.

A treia este portretul lui Alex Leo Şerban pe care l-am făcut pentru Arte și Meserii. Eu nu l-am cunoscut personal, dar știam despre el. Toate persoanele pe care le-am întâlnit și care l-au cunoscut vorbeau numai de bine, l-au descris întotdeauna ca fiind un om absolut deosebit. Aveam o fotografie de-a lui în față și-mi dădeam seama că parcă dupa figură, după ochi, era un om absolut extraordinar și mi-a plăcut foarte mult să-i fac portretul. Şi l-am făcut cu mare drag.

Ce motivații îți aduce ilustrația?

O fac din plăcere. Cu cea mai mare plăcere lucrez pentru proiectele pro-bono, ca Decât o Revistă sau Arte și Meserii. Pe de altă parte, în ultima vreme, am observat că este totuși un domeniu în care dacă faci lucruri bune și la timp, ai ocazia să caștigi destul de mulți bani. Depinde de la proiect la proiect: unele sunt de suflet cum sunt DoR și Arte și Meserii, altele sunt pur și simplu distractive, ca pentru revista What’s On Abu Dhabi. Ce a fost pentru Vogue a fost tot din plăcere pentru că stilul pe care îl voiau ei era exact ce-mi plăcea mie să fac.

La ce proiect lucrezi acum?

După ce am terminat cu licența nu am mai luat niciun proiect pentru că am simțit nevoia de niște timp cu adevărat liber. Momentan mă concentrez pe proiecte personale, lucrez la un mini-comic sau mai degrabă o ilustrație „secvențială” cu mai multe cadre, schițez mult și încerc să învăț lucruri noi și să evoluez.

Care este procesul tău de la idee la ilustrație?

De exemplu, pentru ilustrația editorială, citesc o dată articolul, îmi fac o schiță, după care mai stau un pic, mai citesc o dată, îmi dau seama că sunt unele lucruri care nu se potrivesc neapărat așa că mai citesc o dată, mai fac o schiță, mai lucrez peste schița cealaltă și tot așa. Şi se ajunge ca în final să iasă o combinație a mai multor idei care îmi vin la mai multe lecturi separate. Mi se pare că ilustrația editorială, mai ales cea pe eseuri personale, e printre cele mai dificile, tocmai pentru că trebuie să surprinzi cumva emoțiile, ideile, poveștile pe care le au persoanele respective. Mai ales necunoscând persoana, neștiind efectiv cum e ea, experiența prin care a trecut ; tu o ai așa, la mâna a doua și e destul de greu să te transpui, să încerci să vizualizezi.

Ce consumi pentru inspirație?

În principiu, Twitter și Tumblr, mă uit pe foarte mult din ce fac alții. Ca muzică, depinde foarte mult și de stare. Sincer îmi place muzica electronică repetitivă pentru că mă bagă într-o stare de super transă de lucru. Apparat, Moderat, Modeselektor, Edit. Electroneală. Dar e muzică foarte bună de creație pentru că e exact cât trebuie, cât să mă țină într-un ritm, dar să nu fie nici foarte monotonă. În casă, fiind patru oameni pasionați de același domeniu, avem teancuri de Creative Review și de tot felul de alte reviste pe domeniu.

Mi-am creat un fel de mini-atelier în cameră, am o planșetă, hârtii și am o lampă de la Philips care trece prin tot spectrul de culori, Living Colors se numește. E foarte mișto că are telecomandă și poți să o faci ce culoare vrei tu. Şi în funcție de ce muzică ascult, ce stare am și ce vreau să lucrez, mă ajută și asta foarte-foarte mult. Psihologia culorilor se pare că se aplică și chiar e cea mai bună investiție.

Iată câteva din ilustrațiile preferate ale Ioanei:

Diana Sumănaru este ucenică la DoR. În seria ColaboraDoR vă facem cunoștință cu fotografii, ilustratorii și designerii cu care ne-am împrietenit de când facem DoR.