J’ai Bistrot: Cum crești din Târgu Mureș spre Capitală?

Într-o dimineață de joi din mijlocul verii, e forfotă în curtea localului J’ai Bistrot din București. Un bărbat cu tricou portocaliu se plimbă cu o scară ca să schimbe becurile arse din instalația de pe terasă, unul dintre barmani, un băiat înalt, cu ochelari de soare pe cap, mută sticlele pe rafturi și o chelneriță se duce voioasă la masa unor studente care mănâncă salate. Pașii tuturor pe pietricelele decorative acoperă melodia Heart of Gold.

Corina Gliga, 38 de ani, trece pe lângă mesele galbene, verzi și albastre și se așază la una dintre ele, fără să-și ia ochii de la Tea, fiica ei de aproape doi ani, care aleargă după pisici prin curte. Câțiva pași mai încolo, asociata ei de aceeași vârstă, Alina Grama, vorbește cu unul dintre angajați despre cum ar putea fi curățați pereții.

Povestea J’ai Bistrot a început în 2011, când Corina s-a întors pentru o vreme în Târgu-Mureș, orașul natal, după vreo zece ani de muncă în agenții de publicitate din Capitală. Nu și-a căutat un job, ci a fost o vreme freelancer. Pentru că îi lipseau evenimentele din București, a organizat cu un amic, „pe sistem do it yourself”, câteva concerte cu trupe precum Niște băieți, Kumm și Byron. 

Când ajungea prin preajma casei bunicilor ei, nelocuită de șapte ani, se gândea să deschidă acolo o terasă și un bar, dar nu și-a făcut planuri până când a cunoscut-o pe Alina prin niște prieteni comuni. Alina, doctorandă la Sociologie în București, venise să nască acasă, în Târgu Mureș. Era mamă, învăța despre marketing și colabora cu o firmă care căuta spațiu pentru un showroom de mobilă – așa a dus-o Corina să vadă locuința, însă camerele erau prea mici pentru asta. Atunci Corina i-a povestit cum și-ar dori de fapt să transforme spațiul, iar Alina i-a spus: „Hai să facem” – putea să investească pe parcurs vreo 8.000 de euro, bani pe care îi aveau deoparte ea, soțul și părinții. Deși se știau de numai două săptămâni, iar familia Alinei era sceptică, au mers înainte, mânate de entuziasm. Și-au făcut și un calcul și au estimat că o încasare zilnică ar trebui să fie cam 1.000 de lei ca să ajungă la un prag de rentabilitate. Denumirea „J’ai” au ales-o după o asociere cu prenumele bunicului Corinei, Eugen, alintat de familie „Tata Je”.

Corina are părul strâns într-o coadă lungă, dar câteva fire nesupuse trec pe lângă urechile fără cercei. A absolvit Studii Europene la Cluj și un masterat la SNSPA în București. După aceea, a făcut și un Master of Business Administration la ASEBUSS, plătit de angajator. A mulțumit-o atunci, însă nu a simțit că a ajutat-o apoi.

Alina, o femeie cu trăsături copilăroase, păr blond și unghii făcute cu ojă galbenă, își amintește cum privea afacerea la început: „un bar pentru sufletul nostru, să avem noi și prietenii unde să bem”. Deși nu știa ce înseamnă să ai un business, nu s-a gândit că nu o să meargă.

De designul locației din Târgu Mureș, cu mese rotunde în fel de fel de culori, plus un tapet cu porci zburători, s-a ocupat soțul Alinei, și așa au organizat în iunie, acum șase ani, evenimentul de deschidere a terasei, cu formația Kumm live. Au anunțat pe Facebook și la un ziar local, au lipit afișe prin oraș și au fost la Radio România Târgu Mureș. S-au trezit cu 100 de oameni în curte, un număr mare, crede Corina. Nu mai aveau locuri, unii au stat chiar și pe lăzi de bere.

Vara, ca să renoveze interiorul casei, au pus deoparte bani din încasările de la terasă. Corina a adus și un arhitect să-și dea cu părerea despre rezistența clădirii, ridicată prin anii ’20 sau ’30, dar el mai degrabă i-a spus opinia despre poziționarea nefericită – e aproape de centru, dar în spatele unei benzinării, unde nu mai exista inițial niciun local. Dar nu s-au descurajat și, cu ajutorul prietenilor, au amenajat băi și au zugrăvit.

La scurt timp de la deschidere, Corina și Alina și-au dat seama că trebuie să învețe să se organizeze: că au nevoie de autorizații, că au de plătit salarii și taxe. Un timp, au făcut de toate amândouă, până au văzut cine la ce se pricepe. Corina își amintește că atunci când nu aveau destui angajați – la Mureș erau vreo șapte sau opt, acum sunt în jur de 15 – a fost inclusiv chelneriță și barmaniță. Apoi, ea s-a ocupat de organizarea și promovarea evenimentelor, iar Alina de administrarea financiară și de resurse umane. „Pentru mine a fost greu să-mi deleg sarcinile, pentru că aveam senzația că nimeni nu poate să facă cum fac eu. În primii trei ani n-am plecat în vacanțe”, spune Alina.

Pe terasa de la J’ai au adus trupe ca Toulouse Lautrec și Byron, dar și trupe locale, au proiectat filme de la festivaluri, au organizat lansări de carte și teatru de păpuși. „Orașul e împărțit”, spune Corina. „Jumate unguri, jumate români. M-am bucurat că am reușit să transmitem ideea că nu contează ce limbă vorbești, că suntem deschiși.”

Când se uită în urmă, Corina se gândește că decizia lor de a porni un business fără să ia credite și să-și planifice pașii a fost mai riscantă decât în cazul altor afaceri. „Putea să nu meargă; o perioadă am fost cei mai buni clienți ai noștri”, spune ea și zâmbește.

Doi ani mai târziu, Corina și Alina au vizitat spațiul actual din București. Vorbiseră într-un grup de prieteni despre deschiderea unui J’ai Bistrot și aici, ca să-și dezvolte businessul, și doi amici și-au dorit să le fie parteneri. Ei voiau să aibă propriul bar, iar ele conduceau deja o afacere. Unul dintre prieteni a și găsit spațiul unde funcționase alt local și, cu toate că încăperea era mică, le-a plăcut că terasa de pe Calea Griviței era asemănătoare celei din Târgu Mureș: cu un perete exterior mare și copaci înalți. Alina și Corina au lăsat apoi afacerea din Târgu Mureș sub administrarea unui alt prieten și s-au mutat în Capitală ca să pună pe picioare noul local. Au bătut palma cu prietenii lor și li s-a părut de ajutor să împartă riscurile cu alții, dar și să țină afacerile separate. Și aici au amenajat terasa cu ajutorul soțului Alinei, iar cu banii încasați vara au renovat interiorul.

La primul eveniment au venit vreo 500 de oameni, ceea ce i-a surprins, pentru că se așteptau să le fie mai greu să atragă clienți și „să crească pas cu pas”. Cu toate că nu sunt în buricul orașului, Corina crede că și-au găsit spațiul potrivit: „Dacă te duci în Centrul Vechi, e destul de greu să ai o personalitate proprie, pentru că oamenii merg undeva și, dacă n-au loc, se duc în altă parte”. Alina spune că în București au mizat pe terasă și vegetație, iar Corina aduce vorba și de serile în care clienții, mulți din industria creativă, pot să pună chiar ei muzică sau să gătească pentru prieteni.

Unul dintre cele mai dificile momente cu J’ai a fost cel în care afacerea din Târgu Mureș a fost gata-gata să ajungă la faliment. Prietenul care administra spațiul de acolo le-a adus datorii la furnizori și la stat. „Jumătate de an a durat să le achităm, au fost mari pentru cifra noastră de afaceri”, spune Corina. „A fost o lecție”, continuă Alina. Au și împrumutat bani atunci și chiar dacă au plătit datoriile – un avantaj a fost că localul aducea profit –, dezamăgirea a rămas. „Dar tot cu un prieten aș alege să fac afaceri”, spune Corina. „Într-adevăr poți să-l pierzi, dar atât te costă să înțelegi că omul ăla de fapt nu-ți era prieten.” De administrarea afacerii din Târgu Mureș se ocupă acum o fostă chelneriță a localului, care a lucrat acolo aproape de la începuturi. Au încredere în ea, dar verifică finanțele lunar.

După vreun an de parteneriat în București alături de cei doi prieteni, s-au despărțit de cel care a găsit spațiul, „din pricina nepotrivirii de caracter”. Aici, Corina și Alina și-au păstrat responsabilitățile de la Târgu Mureș: organizarea evenimentelor, respectiv administrarea financiară. Asociatul care le-a rămas alături s-a ocupat de partea grafică și tehnică, iar după plecarea celuilalt au mai găsit o parteneră, tot printre prieteni. Clienții îi întrebau deseori dacă au și meniu cu mâncare, așa că au deschis și bucătărie, și noua asociată a preluat-o, cu administrarea personalului și a comenzilor. Meniul îl stabilesc împreună și îl schimbă, de obicei, primăvara și toamna. Acum au peste 20 de angajați, jumătate dintre ei în bucătărie, și se încăpățânează să-i păstreze și iarna, când se închide terasa, pentru că știu cât de greu e să găsești oameni buni, nu neapărat cu experiență, ci unii care să-și facă bine treaba.

Au observat că în București le e mai simplu să pună la cale evenimente, pentru că sunt mai numeroși cei interesați. Dar o afacere în Capitală vine și cu dezavantaje. Spre deosebire de Târgu Mureș, aici taxele sunt mari, spune Corina, iar controalele, de pildă de la Direcția de Sănătate Publică, mai multe. Acolo aflau ce nu e în regulă, primeau un avertisment și aveau timp să rezolve problemele, dar aici nu știu clar ce au de făcut și au tot simțit că autoritățile vor să le aibă la mână. O altă dificultate, crede Alina, este plecarea unor angajați, unii dintre ei studenți, pentru că „ajungi să investești și în oameni”.

De la vreo 100 de clienți pe zi, câți au avut la început în București, au ajuns pe la 300-400 de oameni. Acum mai caută un spațiu de evenimente aproape de J’ai, pentru 400 de oameni.

În 2015, înainte să devină mamă, Corina s-a retras treptat din viața barului bucureștean, ca să-i fie preluate responsabilitățile. Acum face mai multe, se ocupă uneori și de comenzi, facturi, evenimente. În București au extins terasa, iar în Târgu Mureș au început să construiască bucătărie, pe care vor să o deschidă în această toamnă.

Povestea face parte din „24/7: Un ghid de viață și muncă pentru antreprenorul creativ”, volumul III, un proiect editorial realizat de echipa DoR la inițiativa UniCredit Bank. Dacă vrei să citești cele 20 de povești din ediția 2017, îl poți cumpăra aici. Versiunea online a fost actualizată în iulie 2019 față de versiunea din print.