Nesătenii

În Cosoba, județul Giurgiu, la 30 de kilometri de București, se mută tineri de la oraș, dar nu toți reușesc să se calibreze la ritmul vieții de la țară. Să locuiești la casă cere vitalitate și putere de muncă. Șale și genunchi puternici. Cu cât îmbătrânești, devine mai greu să porți de grijă casei, în special dacă vine la pachet cu o grădină. Mirona și Dragoș s-au mutat acum un an și pare că sunt pe drumul cel bun. 

În cursul săptămânii, autobuzele spre comuna giurgiuveană pleacă din autogara Militari la oră fixă. Dacă nu ai mașină, naveta Cosoba-București e cât de cât lină, mai puțin pe la ora 17. În iunie, eu am mers cu un autobuz nou pe care scria Connexxion. Google zice că e transportul public din Olanda. În interior, stațiile erau încă scrise în neerlandeză. Senzația de nou de la exterior a dispărut însă la contactul cu gumele de mestecat lipite pe marginea locurilor din spate. Aerul condiționat scotea zgomot, dar răcoare nu prea. Pe locurile din față, tineri de liceu. În spatele meu, o doamnă și un domn schimbau povești despre nepoți și vânzări de terenuri. În dreapta, o femeie dormea pe un bax de hârtie igienică. Autobuzul a trecut pe lângă Carrefour-ul de pe autostrada București-Pitești, ansamblul de case Forest Hills, câteva locuri de joacă colorate, niște pădure, oi, porci, case de vânzare, un Rompetrol și a ajuns la primăria Cosoba.  

Comuna are aproximativ 2.600 de locuitori. Pe strada principală, localnicii circulă pe bicicletă, inclusiv bunicile. Traficul rutier e înlocuit de cel aerian. Trec des avioane și elicoptere, dar te obișnuiești, spune Dragoș. În fiecare duminică pe strada Târgului găsești tarabe cu haine și produse casnice, iar pe principală – legume și fructe. Pe olx Cosoba oferta e mai variată: se vând – planetare, terenuri intravilane, jante, aranjamente florale, corturi pentru evenimente, porci, se schimbă mașini, se oferă servicii de instalare Windows. 

Pornesc pe o stradă adiacentă, la doi pași de principală. Cu ani în urmă, pe strada asta a fost un CAP. Pe dreapta, acum e un teren de fotbal, pe care se agită doi băieți și-o minge portocalie. După vreo 200 de metri, asfaltul se termină și începe pietrișul, apoi rămâne pământ. „Unde se termină civilizația, începe improvizația”, glumește Dragoș. 

El și Mirona s-au mutat aici acum un an când, la 31 de ani, femeia și-a dat demisia de la firma de avocatură la care lucrase nouă ani. Au decis să se mute la țară când și-au dat seama că aglomerația și poluarea Bucureștiului nu le priește. Nu aveau oricum o viață socială foarte activă. Cu banii economisiți, ea a investit în dezvoltarea personală: cursuri de yoga și workshopuri culinare și și-a cumpărat aparatură pentru bucătăria raw-vegană (blender, deshidrator, ingrediente organice). Ar fi vrut să înceapă o afacere, dar, până la urmă, pasiunea de cofetar a migrat spre hobby. 

Dragoș are 34 de ani și șapte a lucrat ca arhitect, apoi un an ca graphic designer. Din 2017 lucrează la un proiect personal, Arhipedia – o platformă online care reunește arhitectura, amenajarea de interior și construcțiile. În paralel, încearcă să-și monetizeze pasiunea pentru fotografie. 

Până să se decidă la Cosoba, cei doi au căutat și în alte locuri, dar chiriile erau prea mari. Casa în care stau a fost proiectată de Dragoș și construită de sora lui, care acum locuiește în Anglia. În sat e un pic mai răcoare decât la oraș. Bogdan, vecinul lor, spune că ar fi o diferență de vreo trei-cinci grade. Când bate vântul, mirosul trandafirilor de dulceață din grădină intră în casă. Câinii latră mai tot timpul, mai aproape sau mai departe, iar păsările sunt extra prezente și ele. Pe parcursul unei zile, sunetul radioului din alte case călătorește peste lanul de grâu până în urechea ta. La apus, ai cea mai frumoasă lumină și afară, și în casă. Cea de răsărit e și mai bună, susține Dragoș.  

Când sora lui Dragoș s-a mutat în Cosoba acum șapte ani, nu era nimic în jur. Între timp, casele de pe strada principală s-au modernizat, iar ei au terminat de construit. Acum patru ani, sora lui a pus prima dată pietriș pe stradă și abia în 2019 primăria a preluat sarcina și a reînnoit stratul. 

Din afară, casa pare mai mare decât e, de fapt. La ușa de la intrare stau încălțămintea curată, mai de oraș, și adidașii înverziți ai lui Dragoș, de tăiat iarba. La ușa din spate, dinspre gradină, papuci de plastic, cu urme de noroi. Livingul de la parter este luminos, cu mobilier eclectic și accente de culoare de la o carpetă IKEA atârnată pe perete. Mai sunt câteva obiecte de artă făcute de Dragoș și sora lui: un tablou suprarealist pe pânză și două aplice. Bucătăria este albă, cu mobilier scandinav, suficient de spațioasă cât să iei cina în ea.

Mirona și Dragoș sunt împreună de trei ani, dar se știu din Giurgiu, din liceu. Nu sunt un exemplu tipic de locuitori la sat, spun chiar ei, pentru că sunt relativ deconectați de ce se întâmplă acolo. Mirona a descris orășenii care s-au mutat la sat, inclusiv pe sine, ca „nesăteni”. Zice că Dragoș e mai sătean decât ea, pentru că interacționează mai mult cu localnicii – el m-a dus în vizită la vecini, la târgul din Brezoaele, la pădurea de lângă râul Ciorogârla, pe când ea recunoaște că ar prefera, de fapt, să locuiască la munte, unde aerul e mai curat. 

Vecinii Bogdan și Aurelia s-au mutat tot de la oraș, acum șapte ani – au buletin de Cosoba și doi copii care merg la grădinița din sat. Bogdan l-a convins pe Dragoș să devină membru USR, al șaptelea, ceea ce a dus și la deschiderea unei sucursale USR în Cosoba. 

---

De când stau aici, Mirona și Dragoș au descoperit „latura agriculturală a internetului”, adică tot felul de site-uri despre natură, grădină și lucrul cu pământul. Majoritatea strategiilor de întreținere a grădinii așa le găsesc. Pentru castraveții cu frunze pătate au încercat o soluție pe bază de lapte, care a dat rezultate peste noapte. Când salatele au fost atacate de melci, au încercat întâi capcane cu pahare de bere și mers în seră la miezul nopții, când apar cei mai mulți melci, ca să-i înece. Într-un final, au găsit o soluție și mai bună, tot pe internet: câteva zile au lăsat în apă mai mulți melci, iar cu soluția macerată au stropit pământul și legumele – se pare că melcii evită mirosul acela. Și asta e doar una dintre activitățile criminale care se petrec într-o grădină. Roșiilor trebuie să le omori copii ca să crească sănătoase, altfel sunt secate de vitamine. Când era copil, Mirona mergea vară de vară la țară, la bunici, tot în județul Giurgiu, și a avut o relație constantă cu natura. Totuși, i-a părut rău că nu a apucat să învețe mai multe de la ei despre plante, așă că acum recuperează. 

Traiul la sat presupune o negociere continuă între sălbăticie și civilizație. Dacă nu ești gospodar, ești acaparat. „Avem o buruiană uriașă aici, care sigur va crea tensiune în familie”, i-a spus odată lui Dragoș cât eram eu la ei, arătând spre tufa de trandafiri de lângă poartă. Dragoș a smuls-o. Tot el taie iarba. Mirona n-ar tăia-o dacă nu ar afecta florile: șapte soiuri de trandafiri, aduși inclusiv din Anglia, de sora lui. Cât am stat la ei, au lucrat câteva ore bune la tufele de trandafiri. Au transpirat și s-au enervat pe alocuri pentru că nu reușeau să îi lege cum trebuie ca să-i protejeze de vânt. Entuziasmul există, spun ei, pentru că e ceva nou, pe care încă îl descoperă. 

Într-o zi obișnuită, Mirona trece de la a-l sfătui pe Dragoș să își promoveze fotografiile pe internet, la gătitul ciorbei de fasole, la căutat rețete de brioșe cu cireșe, la îngrijitul grădinii. „Nu știu cum fac oamenii. Iau timp toate lucrurile astea”, spune ea. Îmi povestește despre câte învață, zi de zi, de când au grijă de grădină. Orice încercare devine un test. „Greșești în continuu. Am pus ridichi și-au ieșit foarte iuți și înalte. Nu e solul ideal pentru ele. Te și frustrează.”

În ianuarie au decis să facă sera, pentru că „este o variantă mai ieftină și mai eco-friendly decât să cumperi produse organice”. Dacă ar fi fost mai iscusiți, ar fi făcut-o mai repede după mutare, își dau seama acum. Salată, kale, mangold (sfeclă elvețiană), rucola, oregano, castraveți și roșii. Se întâmplă ca activitățile din grădină să se coordoneze și să smulgă buruieni împreună sau să își vadă fiecare de treabă – tuns iarba, gătit, cercetare online, posibile joburi. „În loc să stăm pe Facebook, stăm pe ogoare”, spune Dragoș în timp ce înfășoară cu mâinile cârceii castraveților pe o bucată de sfoară. Munca în grădină ia cam 20% din timpul săptămânal, iar odată la două luni, când se adună mai multe, ponderea crește. Pe lângă legumele și fructele din curte, mai iau produse de la ferma Nasul Roșu, din Palanca, Prahova, câteodată ouă de la vecinul Cornel, iar pentru alte cumpărături, Dragoș, singurul care conduce, merge la hipermarketurile de la intrarea în București. Alte cumpărături le fac tot online. 

Cuplul combină un trai sănătos cu dezvoltarea personală: împreună meditează, ies la sesiuni foto, desenează, citesc. Pentru ei, încetinirea vieții a creat extra spațiu pentru îngrijire spirituală. „La București alergam”, spune Mirona. „Aici sunt într-o formă fizică mai bună fără să fac nimic. Nu mai contrabalansez stresul. Dacă aș vrea să mă reapuc de alergat, mi-ar trebui o motivație nouă.” 

„Mi se pare că sunt exact unde trebuie”, mi-a spus și Tudor, colegul lui Dragoș de la Arhipedia. „Amândoi apreciază natura și pentru că au un stil de viață specific (dietă, fotografie), prin care profită de natură, de la crescut în gradină legume atipice pentru localnici, până la plimbări prin pădure, la fel de atipice pentru localnici, după cum îmi spunea Dragoș.” Tudor îi vizitează la țară când are ocazia și a fost observator la vot în Cosoba anul ăsta.

---

La București, Papa Francisc a scos oamenii din casă. La 30 de kilometri de capitală, pisicile se lăfăie în caprifoi, paraziții atacă oregano-ul din seră și Mirona face supă de morcovi. Căldura din casă e suportabilă datorită mirosului apetisant și ferestrelor deschise care creează briză. Ziua e organizată în jurul gătitului. Cu supa pe foc, Mirona fuge în grădină să ia niște pătrunjel și se întoarce abia după 15 minute. Crescuse ceva în curte care semăna cu oregano și a stat să verifice. Deși gătește destul de mult, zile ca asta, când trei sferturi din timp se scurge în bucătărie, sunt ocazionale.

„Ia uite, a înflorit și ăsta”, observă în timp ce rupe buruieni, deja la a treia sesiune. Dintr-o mică tufă încolăcită pe gard ieșiseră câteva flori mov. „Hai, Drag, mâncăm?” Dragoș scoate ceva din mașină. Mirona iese din curte și intră în lanul cu flori sălbatice de lângă casă. Ai zice că prea multă îmblânzire de grădină i-a creat o senzație de disconfort pe care o echilibrează cu niște sălbăticie. După un scurt periplu prin câmp, nimeni nu intră în casă înainte de descăpușare. Dragoș mă instruiește cum să mă caut pe tot corpul, inclusiv pe tălpi. Ea zice că găsise o căpușă pe ea cu o săptămână în urmă, chiar și după duș. 

Musafirii sunt introduși în activitățile comune: smuls buruieni, cules fructe. Pare un micro ritual de inițiere sau o formă de agroturism. În copilărie, la bunicii de la oraș, aș fi cules tei din spatele blocului sau aș fi curățat cartofii luați din piață. Aici, mâinile îmi miros a coriandrul pe care Mirona m-a rugat să-l culeg. În bucătăria ei, totul pare posibil din punct de vedere culinar. E un ecosistem bine pus la punct, pe care ea îl înțelege cel mai bine. Cum vede un ingredient, îi răsare o idee. „Mi-am creat eu mediul ăsta.” Orele unei zile nu sunt suficiente pentru toate, așa că unele gânduri rămân într-o coadă mentală, pentru zilele următoare.

La țară, trasul de timp e o activitate în sine. Conversațiile se lungesc, acțiunile se amână, micile gesturi se inspiră unul pe celălalt. „Când intrăm în zona aia, ne inspirăm la lâncezeală”, mi-a spus ea la un moment dat. Nu este un ritm accesibil doar la sat, dar satul cu siguranță facilitează manifestarea lui, cel puțin în cazul lor. În timpul ăsta, majoritatea sătenilor, explică Dragoș, muncesc de dimineața până seara.

---

Deși o oarecare izolare există, alienarea traiului la țară nu mai e ce-a fost. O mare parte din munca lor se desfășoară online, remote. Ea își încheie proiectele mai vechi de avocatură, el se ocupă de Arhipedia (mai mult în stand by anul acesta) și fotografie (vecinul Bogdan lucrează și el de acasă, în IT). Costurile lunare (utilități, mâncare, benzină) se duc spre 3.000 de lei. 

Dacă joci dansul muncii, viața la sat nu naște plictiseală. Fie că e vorba de o casă neterminată, fie de buruienile din grădină, care cresc pe nesimțite. Oricând se poate strica ceva, cum se întâmplă și la bloc. Diferența este că vrei, nu vrei, trebuie să fii autosuficient, capabil să do-it-yourself. Și Dragoș, și Bogdan se ocupă de orice apare în gospodăria lor. Bogdan îl are vecin pe Florin, instalator de meserie, însă tot singur se descurcă. Abilitatea de a te ocupa de tot ce ține de casă e mai mult decât o nevoie sau o lipsă de meseriași: pare o filozofie, o relație unu-la-unu cu locul. Dragoș a învățat să tundă pomii de la vecinul Cornel, care a fost plăcut surprins că un orășean vrea să învețe o astfel de muncă. Cu Cornel se știu de când a făcut sora lui Dragoș casa. La un moment dat, i-au dat o mașină și, din când în când, cumpără de la el vin și ouă. 

Mirona și Dragoș au învățat să își organizeze timpul în funcție de cerințele gospodăriei. Asemeni unei relații în care partenerii se îngrijesc reciproc de sănătatea și fericirea celuilalt, relația cu spațiul înconjurător ascunde o serie de acte intime și o cultivare a atenției la detaliu. Cu fiecare lună, devin tot mai autosuficienți, deși legătură cu orașul rămâne la o aruncătură de băț.

Pentru ea, o viață trăită în armonie cu natura e prioritate. Iar el, de când locuiește la sat, a reușit să își clarifice, printre altele, ce vrea să facă pe partea profesională – fotografie. Pentru amândoi, a avea o casă este un mijloc de a ajunge la un scop, respectiv dezvoltare personală, nu un simbol al reușitei sociale.

La aproape un an de la mutare, nu știu cât o să mai stea aici, dar cu siguranță nu s-ar muta înapoi la oraș.

---

Din motive de păstrare a intimității, Dragoș și Mirona ne-au rugat să nu le folosim numele de familie.

---

Un proiect editorial despre transformarea satului românesc.