Ceva se întâmplă în Târgu Mureș, dar nu e suficient
Cum se vede orașul prin ochii unei studente la arhitectură.
Diana Furnea, 20 ani, a absolvit anul trecut Colegiul Național „Alexandru Papiu Ilarian” din Târgu Mureș, iar acum e studentă la Școala Națională Superioară de Arhitectură din Paris. În perioada vacanței a revenit în orașul natal și am mers cu ea la un tur ca să-mi arate atât repere locale, cât și spații la care ține.
1 Catedrala Buna Vestire
2 Grand Hotel
3 Prefectura
4 Palatul Culturii
5 Piața Trandafirilor
6 Hotel Concordia
7 Liceul Bolyai
8 Strada Borsos Tamás
9 Mortul Vesel
10 Colegiul Național „Alexandru Papiu Ilarian„
11 Colegiul Național „Unirea”
12 Cetate + Biserica din Cetate
13 Info Point
14 Cercul Militar
15 Hotel Continental
16 Cocoșul de Aur
17 Scările Rákóczi
18 Bulevardul Cetății
Catedrala Buna Vestire. Asta este o copie. După o catedrală din Vatican. Mie îmi place pentru că are și o formă ciudată, nu e dreaptă. Vitraliile care sunt în același stil cu cele de la Palatul Culturii. Prefer picturile din bisericile catolice, spre deosebire de cele din bisericile ortodoxe, care îmi dau senzația unei cărți de colorat.
Hotel Grand. Nu-mi place deloc. Pentru că e foarte mare comparativ cu tot ce e aici. Culoarea e violentă și nu se potrivește cu nimic. Restul clădirilor de aici sunt în tonuri de galben, marouri, foarte calde, și apoi vine albastrul ăsta foarte puternic. Mai e o clădire albastră aici, mai mică, dar e un albastru care funcționează.
Prefectura. Mi se pare că are niște motive foarte orientale. De exemplu, ferestrele au o formă foarte orientală. Art nouveau cu motive orientale, care e puțin kitschos. Toată lumea care caută Târgu Mureș, asta vede, la asta se așteaptă, asta e emblema.. Și clădirea Palatului Culturii e art nouveau. Tot timpul mi s-a părut ciudat la el că e înconjurat de clădiri, față de prefectură care e separată.
Piața Trandafirilor. Sunt foarte multe clădiri frumoase în zona asta.
Liceul Teoretic Bolyai Farkas. Bolyai e o clădire foarte veche. E foarte mare. Mama e absolventă de Bolyai, a fost ultima generație de români care a terminat acolo. A zic tot zis că mă duce să mi-o arate. Știu că are multe curți interioare, că e masivă, e enormă. Dar nu am fost niciodată. Sunt două licee aici, de fapt: Bolyai, și cel teologic (Liceul Teologic Romano-Catolic). E o poveste complicată. Cei de la teologic au problemă destul de mare cu cei de la Colegiul „Unirea”, pentru că clădirea de la Unirea nu e a celor care învață acolo, ei plătesc chirie.
Strada Borsos Tamás. Pe strada asta sunt foarte multe cabinete de avocat. Au elemente secuiești, porți foarte mari, care în spate duc la o grădină. Toată lumea îi spunem străzii ăsteia „Strada Poliției”, deși nu știu dacă așa se numește. Uite – Borsos Tamás. Când eram în clasa a IX-a, unchiul meu ne aducea la școală – era polițist – și ne lăsa aici. Diriginta mea locuiește aici și are o grădină spre care se urcă pe scări și se vede foarte frumos zona.
Spații care-mi plac. Nu-mi dau seama dacă e ironic sau e o greșeală, dar e absolut genial. Sunt tare curioasă dacă a făcut greșeala gramaticală intenționat sau nu.
Mortul Vesel. Barul nostru, al papiștilor, se numește Mortul Vesel și e foarte underground. Suntem situați între două cimitire și literalmente, aproape de moarte.
Colegiul Național „Alexandru Papiu Ilarian”. Avem o baltă în curte care niciodată nu seacă. Când se usucă balta, sigur plouă. În spate nu a fost renovat, doar fațada. Era o culoare drăguță. Maroul ăsta, detaliile roz care se vedeau bine. Acolo este balconul ăla care e foarte ciudat. Nu știu care e scopul. Sigur acolo s-a adunat apă și a mucegăit. Nu-l folosește nimeni, nu știu care e scopul lui. Culoarea nouă e… suferindă puțin. Copacii din față au fost tăiați și a fost pusă iarbă în loc. Bucăți din fațadă au rămas. Elemente decorative, care sunt foarte prețioase, dintr-un material rar. Mi-a povestit cineva despre ele. Au fost vopsite, nu aveau culoarea asta. Asta mă rănește.
Colegiul Național „Unirea”. E o poveste și cu Unirea. Pentru că Unirea cade. Pe fațadă nu se vede foarte tare, dar în spate, în curtea interioară, efectiv cad bucăți din clădire și nu poate face nimic conducerea școlii pentru că nu e a lor. [Clădirea aparține Fundației Statusul Romano-Catolic.] Și e un scandal de câțiva ani, pentru că nu o pot cumpăra. E frumoasă clădirea. E tot art nouveau, pe fațadă nu se vede, dar la interior da. Întotdeauna mi s-a părut că Unirea e mai primitoare – poate pentru că știu situațiile. Și când te uiți la clădire, parcă mai degrabă îți vine să intri în Unirea, decât în Papiu. Dar probabil că sunt subiectivă.
Cetatea. Cetatea s-a schimbat foarte mult. Când eram mică erau toate festivalurile astea – Festivalul Berii, Zilele Orașului. Se aduceau parcuri de distracții. Recent au renovat-o. S-a schimbat mult organizarea și faptul că nu se mai ține nimic aici. E doar un loc de plimbare, iarbă verde și cam atât. Acum totul s-a mutat în față la Sala Polivalentă. În cetate a mai fost o problemă la început, când nu aveam voie să stăm pe iarbă. Nici să călcăm pe ea. Acum ai voie, dar fără pătură. Biserica de aici e singura clădire gotică din oraș. Nu știu de când datează, e mai veche decât cetatea.
Globul de sticlă care ar trebui să fie info point. Nu-i înțeleg rostul, nu știu ce se întâmplă înăuntru. Singura dată când l-am văzut folosit e când am fost recent aici și era un eveniment înăuntru. În afară de asta, era tot timpul închis, întrebam dacă putem să intrăm – „nu”. Personal nu-mi place, contrastează foarte tare cu specificul cetății, fără să aibă vreun rost. Nu am rămas mare lucru cu care să lucrăm azi din cetate. Personal, mi se pare că nu e folosită la capacitate maximă. Ar putea fi niște cafenele drăguțe, niște locuri mai frumos amenajate. Ceva se întâmplă, dar nu e suficient.
Cercul Militar. Asta de aici e o clădire renovată recent. Înainte nu era într-o stare foarte bună, se vedea asta. Înainte avea un gri destul de șters – acum mi se pare că a intrat foarte agresiv în stilul de culoare. Și pentru că e vopsea nouă, posibil. E clădire foarte veche din oraș, una dintre cele mai vechi.
Hotelul Continental și clădirile din spate. Stilul ăsta de blocuri nu le-am văzut nicăieri. Le asociez cu orașul. Cred că niciun apartament nu e la fel. Sunt foarte atipice, forma puțin ciudată. Dar au o latură artistică. Nu știu ce spațiu creează în interior.
Cocoșul de Aur. E o clădire foarte veche, foarte frumoasă, era un restaurant când erau părinții mei în liceu, mergeau acolo la Revelion și mi-au povestit. Știu că la sfârșitul comunismului era un restaurant, și era un restaurant destul de important în oraș. Apoi a cumpărat-o cineva, au închis restaurantul și a rămas în paragină. Acum a cumpărat-o altcineva și au început lucrările. Sper că nu o să arate ca în desenele astea.
Cartierul 7 noiembrie. E destul de urât. Nu-mi place, că e foarte închis. Sunt niște blocuri foarte înalte pe lângă stradă și parcă nu ai loc să te miști în jurul lor. Ce nu înțeleg eu e cum se face că nu există niște legi foarte clare în ce privește fațadele. De exemplu în Paris, clădirile trebuie să rămână la fel, nu pot să le vopsească în nu-știu-ce culori.
Scările Rákóczi. Celebrele scări, alt scandal. Ele au fost făcute de elevii de la Liceul de Arte. Asta nu înțeleg, care e problema. Că au ajuns în tot felul de topuri internaționale. De cele mai frumoase scări, au fost foarte mediatizate și toată lumea avea poză cu ele, deci era o nebunie cu scările astea și acum au rămas așa.
Bulevardul Cetății. Mă supără puțin și spațiile pentru copii. Când eram mici – bine, asta se poate să fie și complexul de babă, cum îmi spun prietenii mei – erau instalațiile pentru copii, care nu erau așa. Erau simpluțe, era loc de alergat, se jucau copiii fotbal. Aici era un loc verde până în capăt. Acum mi se pare că instalațiile pentru copii sunt complicate, ocupă foarte mult spațiu, îi obligă cumva să facă o anumită activitate. Nu știu exact în orașele de talia Târgu Mureșului ce se întâmplă. În Paris, unde sunt și mulți arhitecți care se ocupă cu așa ceva, încearcă întotdeauna să inventeze ceva, să provoace copiii să fie imaginativi, sunt mai ok.
Notă: Diana are o arhivă de fotografii începând din liceu, iar cele mai vechi folosite în acest material sunt din 2016. Cele mai multe sunt însă recente, iar unele chiar din săptămâna în care echipa noastră a fost la Târgu Mureș.
Turul în varianta time-lapse
S-ar putea să-ți mai placă:
Editorial DoR #22: O pledoarie pentru incertitudine
Nevoia de certitudine, în viaţa de zi cu zi, înseamnă că operăm nu atât cu adevăruri documentabile, cât mai degrabă cu adevăruri personale, simplificate, pe care le apărăm îndârjiţi împotriva oricăror alte dovezi.
Bucureșteanul: Atenție la înghețată
O sâmbătă cu atelier de bandă desenată pentru copiii de 7-12 ani, la Casa Filipescu-Cesianu.
Materialele publicate prin bursele pentru jurnalism despre soluții
Anul acesta am acordat cinci burse unor echipe de jurnaliști care au documentat soluții la probleme din societate. Iată ce a ieșit.