Pe scenele teatrelor din Târgu Mureș

Era toamna lui 2018 când la Târgu Mureș a avut loc premiera spectacolului Mihai Viteazu, în regia lui Ándi Gherghe și scris de dramaturgul Csaba Székely, care reface povestea voievodului într-o nuanță satirică. Afișul spectacolului, o bucată de carne crudă în forma țării care era întinsă pe un grătar, l-a deranjat pe Marius Pașcan, deputat PMP, care a reacționat în perioada aceea pe Facebook. „Vă rog nu asociați imaginea țării noastre la modul batjocoritor cu o carne însângerată, eventual sugerându-se că cu toții am fi fripturiști în această țară sau alte asocieri, toate pot fi cu caracter peiorativ”, scria deputatul.

Imediat după ce Valentin Covaciu, cel care se ocupă de comunicare la Teatrul 3G din Târgu Mureș, a văzut mesajul pe care Marius Pașcan l-a scris pe Facebook, l-a sunat pe regizor. Când Gherghe a văzut că nemulțumirea lui este legată de bucata de carne de pe afișul spectacolului, dar că nu era nimic legat de nuanța textului sau estetica teatrală, i-a spus lui Covaciu să-l invite la spectacol pe deputat. Acesta a răspuns că nu vine pentru că este împotriva principiilor lui.

Gherghe a reacționat la rândul lui cu un mesaj pe Facebook: „Într-adevăr forma țării nu este cea de acum, dar îl asigurăm că grătarul pe care era carnea din afiș este model dacic, făcut cu fier furat de la întreprindere în anii ’90”. Tot în aceeași perioadă, pentru că deputatul asociase Mihai Viteazu cu Teatrul Național din Târgu Mureș, a apărut din nou un mesaj public prin care instituția spunea că se dezice de situație și că nu are legătură cu spectacolul.

În perioada conflictului, spectacolul a ratat multe festivaluri pentru că directorii nu au vrut să-și asume un potențial scandal. „Chestia cu teatrul e destul de ciudată, pentru că îi ridici oglinda omului, dar dacă nu îi place ce vede?”, spune Gherghe.

Gherghe, 37 ani, este regizor și fondator al teatrului independent 3G din Târgu Mureș. Colaborează pe partea de dramaturgie cu Csaba Székely, scriitor care tratează cu umor nebun relația seculară dintre cele două etnii care coabitează în regiune, românii și maghiarii. A rămas în zona independentă încă din facultate, pe vremea când făcea parte din gașca celor de la Teatrul74, un ONG independent înființat în 2003, care producea spectacole și evenimente artistice în Târgu Mureș. 

Îi place teatrul independent pentru că îi dă libertate, îl vede mai provocator, simte că nu există un servilism la fel de mare față de autoritate ca la teatrul de stat, că poți avea propriile păreri și că te poți apropia de teatrul contemporan. Îi place să trateze teme actuale în spectacolele lui, să îmbine problemele sociale cu stereotipurile și cu evenimente recente din țară, iar temele pe care le conturează Székely – viața rurală din Transilvania și problemele cu alcoolismul, naționalismul, discriminarea sau corupția – se îmbină la fix cu stilul lui. Asta îl și ține pe Gherghe în lumea independentă: faptul că poate produce propriul conținut, original, iar pe partea de conținut „să nu ia ce fac ceilalți”.

Îi este greu cu finanțarea, pentru că banii acordați de stat se plătesc la finalul proiectelor, uneori și cu un an întârziere. Crede că la fel de frustrant în teatrul independent este faptul că nu există stabilitate și că „teatrul de stat va oferi mereu ceva ce noi nu avem: un salariu lunar”. Însă faptul că abordează subiecte care să deschidă ochii spectatorilor și să-i facă să conștientizeze probleme sociale îl ajută să nu renunțe. Sunt zile în care are 20 de spectatori în sală, dar și zile în care umple sălile la festivaluri și la premiere.

În situații similare sunt și restul teatrelor independente din Târgu Mureș: Scena, situat în bastionul croitorilor din Cetate, cu un potențial de 50 de locuri, Studio, teatru unde studenții concep singuri spectacole, sau Yorick Stúdió, unde sunt spectacole maghiare. În ceea ce privește colaborările, teatrele independente lucrează, în funcție de proiecte, și cu artiști ai teatrelor de stat precum Teatrul Național sau Ariel.

Dacă proiectele independente folosesc dinamica români-maghiari din oraș, teatrul de stat este împărțit în două trupe: una care face spectacole în română, „Liviu Rebreanu”, și una – în maghiară, „Tompa Miklós”. La fel ca la teatrele independente, spectacolele sunt de obicei titrate, pentru că altfel ar risca să piardă jumătate din public. Csaba Ciugulitu, 43 de ani, actor în ambele trupe, dar și colaborator cu teatre independente, spune că pentru el nu au existat conflicte între cele două comunități, mai ales că are dublă etnie. „Tata e din Argeș, mama, din Harghita. Pentru mine nu e important ce ești, e important ce fel de om ești.”

Spune că simte publicul diferit la aplauze, că își dă seama când are maghiari sau români în sală: „Publicul maghiar aplaudă altfel – noi le spunem «aplauze de fier», încep să aplaude și la un moment dat încep un crescendo de aplauze și apoi iar se aplaudă. Și atunci când jucam spectacole de mișcare știam cine e în sală. Românii se ridică în picioare.” Componența publicului se simte și în funcție de momentul în care oamenii râd. Dacă este o poantă spusă în limba română, publicul român aplaudă imediat, față de maghiarul care poate nu a prins poanta sau nu a apucat să citească ce se întâmplă în spectacol, explică actorul.

Ciugulitu a jucat și în proiecte independente, printre care și MaRó, un spectacol satiric despre relațiile româno-maghiare, în care se întâlnește mândria etnică și inferioritatea, scris de Székely și regizat tot de Gherghe. În primă fază, i-a fost teamă de cum va reacționa publicul la poveste. Părerile au fost împărțite: unor spectatori li s-a părut o controversă ce au văzut pe scenă, altora le-a plăcut stilul ironic și au fost amuzați de cum a decurs spectacolul. „Oricât de mult am vrea să ne ascundem după degete, câteodată există în aer o tensiune, pentru că toți avem orgolii”, spune el. „Este destul de greu pentru că orașul este orgolios, iar orgoliul ăsta vine și dintr-o mândrie națională”, spune și Gherghe.

În cele două curți ale Universității de Arte din Târgu Mureș, tineri îmbrăcați în rochii diafane sau cămăși puțin șifonate la mâneci așteaptă să fie strigați la prima probă a examenului de admitere la actorie, secția maghiară. E 23 iulie și candidații urmează să stea până va intra și ultimul, pentru a vedea dacă au fost admiși după prima probă.

Studenții facultății sunt împărțiți și ei în două grupe: una în care se studiază în limba română, și cealaltă, în limba maghiară. Deák Éva Csenge are 19 ani și poartă o rochie roșie până în genunchi, asortată cu un ruj la fel de roșu pe buze. Își așteaptă rândul la admitere, pentru că își dorește să se facă actriță de când avea 12 ani și a văzut un serial pentru adolescenți care cântau și dansau, iar ei i-a plăcut energia pe care de acolo.

Deși numele ei maghiar este Csenge, o bună perioadă a preferat să i se spună Éva, pentru că i se părea că celălalt nume îi va face pe colegii ei români să râdă sau să judece pentru că nu ar ști cum să-l pronunțe. Nu s-a întâmplat asta niciodată. Dar Csenge a ales să studieze actoria în limba maghiară. „Timp de 4 ani am vrut să fiu româncă. Pentru că iubesc țara asta și iubesc limba și am zis că vreau să dau la secția de română, că vreau să trăiesc cu prietenii mei români. Dar am simțit că nu voi reuși niciodată, pentru că eu sunt unguroaică și ar trebui să mă înconjor de oamenii mei.”

Din toamnă, 12 studenți vor începe facultatea de actorie la grupa în română și 12 la cea maghiară. Universitatea de Arte din Târgu Mureș este în topul celor mai bune facultăți de teatru din România, conform unui raport al Ministerului Educației din 2012. Dorothea Moldovan, studentă româncă, spune că anul I de facultate a fost un bun prilej de învățare, datorită festivalului studențesc Studio și schimburilor de experiență cu scoțieni, care țin locul în viață. Studenții maghiari și români, spune ea, se întâlnesc cel mai des în curtea facultății, la țigara din pauză, niciodată la cursuri. „Ne înțelegem bine unii cu ceilalți”, spune Dorothea. „Pe mine mă întristează doar că ei sunt mult mai uniți decât noi. Ei chiar sunt familie.”

Laura Trocan, coordonatoare de evenimente la DoR, a contribuit la acest articol.