Sfârșitul lumii

Cum v‑ați petrecut ultimul sfârșit al lumii, pe 11.11.2011?
Cred că am parcurs zeci, sute de sfârșituri ale lumii, nu în realitate, ci în imaginar, în ce am cercetat și am scris, așa că am învățat un lucru: sfârșitul lumii nu se petrece niciodată. Sunt foarte liniștit de câte ori se anunță un sfârșit al lumii fiindcă știu ce s‑a întâmplat cu sfârșiturile de lume precedente, adică nu s‑a întâmplat nimic.

Ce înseamnă de fapt sfârșitul lumii?
Este un arhetip, îl întâlnim din timpuri vechi și până în prezent. Este un gând firesc că lumea se va sfârși cândva, odată ce toate se sfârșesc – viața are sfârșit, ziua e urmată de noapte și așa mai departe. E un scenariu pe care îl întâlnim în toate culturile și civilizațiile. De cele mai multe ori, e drept, sub forma unor sfârșituri incomplete.

Exemplul cel mai bun e potopul biblic. Oamenii sunt pedepsiți pentru greșelile lor, cea mai mare parte a umanității piere, dar totuși rămâne un grup de supraviețuitori care continuă aventura umană.

Deci există speranța aceasta a reînnoirii.
Există. Sigur, sunt și sfârșituri de lume definitive, dar cele mai multe sunt incomplete. Iar potopul biblic se regăsește, deși factorii sunt diferiți, .n multe dintre scenariile actuale. Războiul nuclear, mai recent încălzirea globală. De fiecare dată, oamenii sunt pedepsiți pentru greșelile lor și umanitatea riscă, dacă nu să piară, în orice caz riscă prăbușirea civilizației. Nu sunt deloc convins de predicțiile extreme în jurul încălzirii globale. S‑a constatat o încălzire în medie cu un grad în ultimul secol, dar de aici la proiecții care merg la șase grade, la nouă grade, la schimbarea completă a zonelor climatice, darea peste cap a planetei, e o distanță cam mare.

Cum vedeți că au evoluat mitologiile despre sfârșitul lumii?
Dacă în culturile tradiționale acționează în acest sens divinitatea sau forțe din afara oamenilor, în epoca noastră omul este cel care se presupune că‑și pregătește propria distrugere sau distrugerea civilizației tehnologice pe care a creat‑o. În potopul biblic, omul era pedepsit de divinitate. Acum omul e de asemenea pedepsit pentru păcatele lui, dar se autopedepsește într-un fel prin inconștiență. Cum e cazul cu încălzirea globală.

Pe de altă parte, sfârșiturile de lume au câștigat în varietate. În culturile tradiționale, lumea se sfârșea prin potopul universal, printr‑un incendiu sau o mare epidemie. Acum mijloacele sunt mult mai multe pentru că țin în bună măsură de tehnologia umană și de alte cunoștințe acumulate între timp (ciocnirea cu un asteroid sau o cometă). Omul este considerat capabil să provoace asemenea imense dezastre prin utilizarea irațională a cunoștințelor și a tehnologiei pe care a creat‑o.

Sunt și alți factori în afară de tehnologie care au dus la schimbarea asta?
Un factor important este și refluxul religiilor, mai ales în societățile occidentale. Sfârșitul lumii este mai lipsit de speranță acum decât a fost înainte. În gândirea creștină, de pildă, sfârșitul lumii inspiră teamă, dar și speranță, fiindcă după sfârșitul lumii urmează viața veșnică pentru cei care merită Paradisul. Or acum, speranța asta e tot mai mică și pentru tot mai puțină lume și atunci un sfârșit definitiv al lumii ar fi chiar definitiv.

A existat vreo perioadă în care au fost mai puține temeri legate de sfârșitul lumii?
În general temerile se intensifică în perioadele mai zbuciumate, în perioadele de criză.

Precum cea de acum?
Sigur că da. E o criză care acum se manifestă brutal, însă ea e caracteristică societăților occidentale și lumii tehnologice de secole încoace. Lumea merge tot mai repede înainte, se creează tot mai multe dezechilibre. Sfârșituri de lume întâlnim câte vreți și în secolele trecute, însă acum criza e și mai activă și e de presupus că de aici se vor naște și se nasc deja tot felul de scenarii de sfârșit de lume.

Există vreun antidot pentru aceste temeri?
Eu cred că nu există, pentru că sunt temeri arhetipale. Există vreun antidot pentru teama de moarte? Sunt lucruri care vin de departe și care‑l însoțesc pe om. Eu sunt convins că lumea va merge înainte cu cele bune și cu cele rele.

Lucian Boia a tratat pe larg subiectul în cartea Sfârșitul lumii. O istorie fără sfârșit. (Humanitas, 2007).