Mikey H. Doza de popularitate

În Deva plouă mocănește în această dimineață de început de octombrie și ceața deasă învăluie cetatea. Pe drum spre gară, Mihai Holhoș, un tânăr de 25 de ani îmbrăcat într-o pereche de blugi care par largi pe el și un palton negru cu gulerul ridicat, se uită tăcut pe geamul mașinii tatălui. Părul blond, răsfirat în creștetul capului ca țepii unui arici, îi lasă descoperită fruntea lată și sprâncenele groase. Îi place ploaia, pentru că îl liniștește. Iar liniștea e importantă înaintea drumului care-l așteaptă – jumătate de zi până în București, unde va începe o viață nouă datorită emisiunii online pe care o prezintă.

De aproape doi ani, Mihai Holhoș e Mikey H de la Doza de Haș, o emisiune de divertisment de 6-7 minute care apare în fiecare vineri, pe YouTube. A început-o de unul singur, pe 3 martie 2011, în camera lui din apartamentul din Deva în care a crescut și unde locuiește cu tatăl. Şi-a așezat webcamul pe un scaun de bar, s-a pus în fața lui și a început să spună glume despre diverse știri și clipuri de pe net, așa cum a văzut la YouTube-rii americani pe care îi urmărește. În România, nu făcea nimeni asta, singura emisiune cu format asemănător era O lume nebună, care există de 4 ani pe 220.ro și care are, în medie, 3.000 de vizualizări pe episod.

Canalul Doza de Haș de pe YouTube are în prezent peste 100.000 de abonați, iar un episod strânge cam 150-200.000 de vizualizări, ceea ce înseamnă 1% din populația României. La TV, meciurile de fotbal și emisiuni ca Vocea României sau X Factor au în jur de un milion de telespectatori în medie pe minut, dar pe YouTube, Doza e singurul produs independent care strânge constant atâtea perechi de ochi.

Succesul Dozei e motivul pentru care Mihai pleacă la București, unde va lucra o lună de probă într-o agenție de publicitate care îi pune la dispoziție și un studio pentru emisiune. Ştie de două săptămâni că se mută – pentru cel puțin o lună, dar poate de tot –, dar și-a făcut bagajele în grabă, înainte să plece la gară. Cu o seară înainte, până pe la 11, a filmat și a montat. Apoi a băut un whisky cu băieții.

„Pentru ultima seară! Pentru București”, au spus când au dat noroc.

Mihai a început emisiunea din plictiseală. Avea un job care nu-i plăcea, ca economist la firma tatălui și căuta să facă ceva din pasiune. Fiind DJ de la 16 ani, era obișnuit cu publicul și îi plăcea să fie în centrul atenției, așa că și-a zis „să facă puțină caterincă pe net”, pentru prieteni. Nu se aștepta să ajungă așa departe, să aibă „fani” care aleargă după el și-i cer autografe și, uneori, se simte copleșit de tratamentul de „vedetă”, cum îi spun băieții. În vară, a organizat o serie de întâlniri cu fanii, în Craiova, București și Pitești, cum văzuse că fac YouTube-rii din afară pentru a-și cunoaște audiența. „Hai să vedem, câți pot să vină?” și-a zis și a rămas șocat când a ajuns cu echipa la Craiova. Sute de băieți și fete, de 13-16 ani, îl așteptau la locul de întâlnire și au năvălit pe el, scandându-i numele în cor. S-a speriat un pic, așa că la următoarea întâlnire, în București, a angajat o firmă de pază. Cel mai aiurea i s-a părut când o fană din Craiova s-a apropiat de mașina echipei, poreclită Haș-mobilul, a întrebat care e locul lui și a atins cu mâna scaunul, strigând apoi „Am pus mâna pe scaunul lui Mikey!”

Deși era deja un fenomen online, având aproape un oraș de fani virtuali, proiectul a început să devină cunoscut în presă și blogosferă abia acum câteva luni. Mihai crede că totul a început după o întâlnire a bloggerilor de la Sibiu, la începutul lui august, prima la care a participat. „A apărut acest Mikey la un moment dat, pe care nu-l știa nimeni din online și, când am auzit că are 65.000 de fani, ne-a lovit așa, în față”, povestește Răzvan Baciu, unul din cei prezenți acolo. Pentru Cristian China-Birta (Chinezu), întâlnirea cu Mikey a fost o „lecție dură” pentru că, lucrând în social media, crede că trebuia să cunoască un „mini fenomen cum e el”. Vâzând cum îl oprește lumea pe stradă să-i ceară autografe și cum aleargă fetele după el prin parc, s-au întrebat toți „cine e băiatul ăsta și de ce nu știm de el?”

● Jobul meu e să fiu Mikey H

În tren spre București, Mihai citește pe laptop întrebările trimise de o jurnalistă și se amuză că toate interviurile – în ultimul timp sunt tot mai multe – seamănă între ele: „și, cum ai început Doza?” sau „cine e Mikey H?”. Apoi bea din cafeaua cumpărată în grabă de la McDonald’s-ul de lângă gară, își șterge o picătură rămasă pe buza de jos și își plimbă ochii verzi pe geam, spre dealurile în nuanțe asemănătoare. Nu știe ce-l așteaptă în București, dar nu are emoții.

A zis „da” mai mult la insistențele surorii sale, Alexandra, care încearcă de câțiva ani să-l aducă în București, să fie pe picioarele lui. A tot amânat momentul; se ferește de responsabilități și îi reproșează Alexandrei că e prea serioasă și „parcă s-a născut bătrână”. Însă în ultimele luni, a simțit că tot mai multe lucruri îl trag înspre București și văzând și reacțiile bloggerilor și-a dat seama de potențialul Dozei. Tot cam de atunci a început să primească tot felul de oferte și propuneri de colaborări de la televiziuni și agenții de publicitate, dintre care a ales Leo Burnett.

Îi pare rău că-i lasă pe băieții cu care lucrează de un an și nu știe dacă i se potrivește publicitatea, dar simte că trebuie să încerce. Dacă nu merge, se poate întoarce oricând în Deva.

Pentru că trenul are întârziere, se gândește cum ar fi să facă un episod despre CFR. Își scoate din rucsac un carnețel și începe să-și noteze idei, aplecat peste masa dintre scaunele verzi. Scrie concentrat, cu spații mari între rânduri și, din când în când, se amuză de propriile însemnări. De obicei, când îi vin idei pe care vrea să le bage în Doză, le notează în telefon. În rest, caută material pentru emisiune pe internet, are site-uri pe care intră în fiecare zi și e la curent cu tot ce mișcă pe YouTube. Îi mai trimit și fanii filmulețe, dar pe multe le știe deja.

„Practic ăsta e jobul meu, trebuie să văd ce apare nou, în fiecare zi.”

La Leo, jobul lui va fi să fie el, așa i-a spus Laurențiu Dumitrescu, managing partner la Digital Star, agenție de digital din cadrul Leo Burnett. S-au întâlnit prima oară în primăvară, dar nu s-a concretizat nimic atunci. Ulterior, a intervenit Alexandra în comunicare și a negociat cu Dumitrescu, în timp ce Mihai era la Deva. După câteva ore petrecute la sediul Leo l-a sunat și i-a spus, entuziasmată, că ar fi nebun să nu accepte. Cei de la Leo îi ofereau un studio în care să filmeze în continuare Doza și un program flexibil. La schimb, el trebuia să contribuie cu idei în zona de video și viralizare.

De ce și l-a dorit Leo Burnett așa mult pe Mihai, sau mai bine zis pe Mikey de la Doza de Haș? Dumitrescu se gândea de ceva timp să aducă un om din afară, pe cineva care să înțeleagă cum funcționeaza online-ul și fenomenul de viralizare și să-l fi trăit. În direcția asta se dezvoltă internetul și, implicit, publicitatea online – crearea de conținut în jurul produsului, sub formă de filmulețe virale pe care oamenii le urmăresc ca pe niște seriale mai mult decât ca pe reclame și în care granița dintre conținut și advertising se diluează. Spre exemplu, dacă un brand precum Canon ar sponsoriza o emisiune ca Doza de Haș, oamenii s-ar uita pentru conținut, dar ar ști că este filmată cu Canon, „am avea grijă să spunem asta.” Iar brandul ar beneficia de expunere gratuită, pentru că oamenii l-ar da mai departe pentru că le place conținutul. Ceea ce e ideal pentru un brand, spune Dumitrescu, dar nu oricine poate să facă chestia asta, nu există o rețetă. De asta, atunci când l-a descoperit pe Mihai și a văzut că produce în mod regulat conținut care devine viral – ceea ce își dorește și el pentru clienții lui – i-a scris și i-a propus să se întâlnească.

Când Alexandra încerca să-l convingă să vină în București, căutându-i tot felul de slujbe în call-center-uri sau televiziuni, Mihai i-a spus că nu vine să se chinuie, vrea să vină „like a boss”. Acum are totul aranjat: un posibil job în una din cele mai mari agenții de publicitate, un loc de dormit în apartamentul Alexandrei, un studio echipat în care să filmeze, un acord cu agenția de publicitate online Thinkdigital, care îi va furniza clienți și un contract pentru o reclamă la iPhone 5.

„Jobul meu e să fiu Mikey H”, repetă cu mândrie în tren, încercând în același timp să pară modest. „I can live with that.”

● „Neața internațiune, e vineri!”

Studio-ul din București e în subsolul unei clădiri de birouri deținută de Leo Burnett. E prima emisiune filmată aici, la două săptămâni de când a venit, și Mihai pare stresat. Dacă de obicei glumește la filmări cu cei din jur, acum e concentrat și vorbește mai mult cu sine. Aranjează decorul și luminile și încearcă să seteze camera de filmat, pe care o așază, cu trepied cu tot, pe o masă de sticlă cu rame de lemn, ca să fie la înălțimea potrivită. Din cauza reflectoarelor e foarte cald, dar cimentul de pe jos, dulapul gri cu rafturi goale din spate și mirosul puternic de var creează senzația de rece și nou.

Serios și încruntat, se duce când în fața camerei de filmat, să vadă cum dă și unde trebuie să stea, când în spatele ei, să umble la setări. Se gîndește la băieții din Deva, care se ocupau de tot, și la un moment dat îl sună pe Droopy să-l întrebe de niște setări la cameră. E ajutat de Alexandra și de Adi Anton, un prieten de-al lor care lucrează în televiziune, căruia îi explică cum să-l filmeze. Pe masă, lângă trepied, are laptopul deschis la o emisiune filmată în Deva, pe care o folosește ca model. După vreo oră, termină cu setările și, înainte să se apuce de filmat, își deschide o bere.

Primele zile la agenție i-au plăcut, dar l-au și obosit. A participat la brainstorming-uri și a contribuit cu idei pentru un proiect mare, descoperind că îi place și îi vine ușor partea creativă. Dar nu e obișnuit cu programul și a avut un moment, a doua zi, în care s-a gândit serios dacă să rămănă sau nu. În Deva se trezea când voia și nu avea de făcut nimic altceva decât scenariul, pe care îl lungea toată săptămâna.

În fața camerei, cu reflectoarele pe el și cu decorul în spate, Mihai devine Mikey H.

Își pune lavaliera și își intră în rol. Începe, ca de fiecare dată, cu „Neața internațiune, e vineri!”. Apoi, în prima parte a emisiunii comentează o știre care i-a atras atenția – în emisiunea de azi, introducerea de cărți în trenurile InterCity, enumerând câteva posibile titluri: „Cel mai iubit dintre pământeni – ăsta e controlorul când mergi cu Nașu’ –, Codul bunelor maniere – asta e pentru țiganu’ care stă lângă tine –, Hoții de frumusețe, India picantă și Încă o zi infectă – asta chiar se potrivește!”

În a doua parte, în care prezintă câteva clipuri virale de pe net, râde de un tip care cade de pe masa pe care dansa Gangnam Style, numindu-l „creier n-am style”, apoi de o femeie care își face nevoile într-un supermarket, pentru care inventează pe loc, cu ajutorul lui Anton, un slogan: „Supermarketul Cac-Four, scoate ce-i mai bun din oameni. Pentru o viață mai bună”.

Ultimul clip e cu reacția isterică a unui câine căruia stăpânul îi dă să mănânce lămâie. Comentând știrile și filmulețele, se prostește și se strâmbă, asumându-și o superficialitate care caracterizează emisiunea încă de la început și care explică de ce publicul e format preponderent din adolescenți. Fanii simt că o parte din el e încă copil, spune mama, Mariana.

A fost artist de mic și e făcut pentru chestia asta, spune Alexandra, care are propria agenție de comunicare și organizare de evenimente. A fost genul de copil pe care îl urcai pe masă, apăsai pe butonul de start și „trei ore vorbea într-una: îți cânta, îți dansa, îți spunea poezii, era entertainer”. Şi-a dorit să fie ba actor, ba cântăreț, ba primar, ba director, dar mereu i-a plăcut atenția. Mama spune că a fost un copil plin de energie și curios și uneori făcea prostii ca să îi facă atenți, probabil și pentru că, în copilărie, sora lui a fost mai mereu bolnăvicioasă și toată energia părinților se ducea înspre ea. Mihai nu le-a reproșat niciodată asta, dar e conștient că în ceea ce face azi se simte ceva din lipsa de atenție din copilărie. O pune și pe seama faptului că n-a fost unul din copiii cool în adolescență, ba chiar a fost destul de singuratic. În aceeași perioadă, părinții au început să se certe, iar ulterior au divorțat.

Dacă mama l-a susținut și i-a încurajat orice inițiativă artistică, tatăl și Alexandra n-au fost de acord cu emisiunea. Proprietarul unui cabinet de insolvență și cunoscut de-al prefectului, tatăl era preocupat de ce-o să zică lumea dacă îl vede prostindu-se pe internet. „Bă tată, dacă te vede cineva?”, îi spunea și o suna pe Alexandra să-l convingă să renunțe, să nu-l încurajeze „cu prostia asta”. Însă când a văzut că emisiunea are succes, iar pe el îl sunau rudele entuziasmate de faptul că „fi-tu e vedetă”, început treptat să accepte și să respecte ce face Mihai, deși nu era exact ce și-a dorit pentru el. Spune chiar că îi place că e un domeniu nou, „un drum deloc bătătorit.”

În subsolul noului studio e ecou și asta îl deranjează, mai ales că trebuie să vorbească tare. Nu are prompter și nu improvizează prea mult, are scenariul scris și gândit de acasă, știe în ce parte trebuie să stea la fiecare replică și cum o să facă tranzițiile la montaj. Învață pe rând fiecare frază, apoi o interpretează către cameră. Dacă se încurcă, repetă până îi iese bine. Se enervează rar. Când o face, trage aer în piept, răsuflă și o ia de la capăt, ca să nu piardă vremea. Totul durează cam 40-60 minute, urmate de două-trei ore de montaj. Rezultatul: un clip de 6 minute.

● Noile triburi

Câteva zeci de adolescenți și adulți așteaptă în ploaie, în fața magazinului Cosmote din centrul Bucureștiului. E 1 noiembrie și se lansează iPhone 5 în România. Pe la nouă seara, sunt lăsați să intre în magazinul cu lumini verzi, unde îi așteaptă Smiley, gazda evenimentului. Cântărețul începe să le povestească despre iPhone și menționează, în treacăt, un clip de promovare numit Măr5, moment în care din mulțime se aude un „yeeey” discret. Smiley nu știe, dar reclama a fost făcută de Mihai Holhoș și Răzvan Baciu, ajutați de două bloggerițe, Anne-Marie Chelariu și Corina-Maria Scheianu.

Filmat într-o duminică, clipul – compus dintr-o serie de mini scenete despre sosirea telefonului – a făcut cam 20.000 de vizualizări în două zile. Mihai a gândit scenariul, a jucat, a filmat și montat trailerul, împreună cu Baciu. În clip, despre care a vorbit și în Doză, spunea că va fi prezent la lansare.

Când își face apariția în magazin, pe la nouă și 20 și cineva strigă „a venit Mikey Haaaaș!”, publicul începe să roiască în jurul lui, iar magazinul devine un fel de backstage al unui concert rock. Băieții șușotesc „vezi că e în spatele tău”, fetele se înroșesc când trec pe lângă el, toți se îmbulzesc și se împing să ajungă cât mai aproape, să-i facă poze și să ia un tricou cu autograf. Mihai e împreună cu Alexandra, care stă tot timpul lângă el, îi ține haina și le împarte fanilor tricouri cu Doza de Haș. „Hai după Mikey H, este Justin Bieber-ul nostru”, spune amuzat jurnalistul Vlad Petreanu în timp ce îl urmărește și el prin mulțime să-i facă o poză.

În față, Smiley continuă să vorbească despre iPhone, dar doar cei veniți special pentru telefon îl ascultă – restul îl flanchează sau îl caută cu privirea pe Mihai. Într-o pauză, pe acordurile melodiilor sale, stă singur și se uită în telefon. Din când în când, vine câte o domnișoară să facă poze și cu el. Petreanu, care a urmărit întreaga scenă, spune că dialogul de popularitate între cei doi e foarte interesant și că, în momentul în care Mikey a intrat în magazin, Smiley s-a trezit singur și ușor confuz. „Sunt două comportamente diferite ale publicurilor fiecăruia”, spune Petreanu. „Publicul lui Smiley e public TV, care e deja mai bătrân. Publicul lui Mikey H e generația viitoare, care are un comportament mimetic cu publicul occidental și care roiește.”

Asta se întâmplă pentru că internetul – locul în care există Mikey – dezvoltă un comportament de tip tribal, crede Petreanu. Noile triburi trăiesc pe internet și sunt coagulate de către un lider de opinie, pe care îl urmează aproape într-un mod religios.

Publicul lui Mikey este tânăr, predominant sub 25 de ani, iar majoritatea celor care roiesc în jurul lui sunt copii de 13-14 ani, veniți cu părinți care nu știu exact de ce se află într-un magazin înghesuit, într-o seară ploioasă.

Mișcarea browniană din magazin îl aduce pe Mihai aproape de Smiley, iar copiii se așază între ei, vrând poze cu amândoi. Un pic stânjenit, Mihai stă pe gânduri, dar Smiley îi face semn să se apropie, iar apoi începe să-l întrebe despre el:

– Dar tu ce faci, ai un blog sau ceva?

Mihai ezită, nu știe ce să răspundă și arată, zâmbind, către tricoul cu Doza de Haș al unui puști.

– Asta fac, spune încet.

– Nu știu, nene, ce e asta?

Auzind întrebarea lui Smiley, un băiat cu aparat dentar și geacă de fâș bleumarin exclamă tare și mirat, prelungind ultimele vocale:

– N-ai auzit de Doza de Haaaș?

Cele două vedete și copiii, care stau acum în jurul lor în semicerc, încep să râdă, iar Mihai spune: „Vezi?” și apoi către puștiul cu aparat dentar: „Explică-i tu!” Smiley se uită și el către copil: „Ia zi, ce e?” și băiatul începe să explice că e vorba de o emisiune în două părți – o bucată în care vorbește Mikey și o bucată cu clipuri amuzante.

Organizatorii îi întrerup și-l îndeamnă pe Smiley să anunțe la microfon că pozele făcute de fani cu vedetele pot fi luate de pe un tablou de la intrare, sub formă de magneți. „Dacă vreți, puteți să mai faceți poze cu Mikey”, adaugă Smiley, dar îi pronunță numele greșit, Mickey – ca Mickey Mouse – și puștimea îl corectează în cor: „Mikey!!”

– Iertați-mă!, spune Smiley, tot în microfon. Acum l-am cunoscut.

Nedumerit, continuă să-l întrebe de emisiune:

– Dar filmulețele astea nu există oricum pe net?

– Ba da, dar în loc sa le cauți peste tot, le găsești într-un singur loc.

– Aha, o sa mă uit și eu, să-mi dau seama.

– Nu e cine știe ce, dar se pare că lor le place, nici eu nu știu de ce.

Stând față în față, înconjurați de adolescenți, Mihai îi povestește de episodul cel mai popular, „Robo Profu’ (Profu’ din cartier 2.0)”, în care cântă hip-hop și care a strâns 366.000 vizionări. „Şi totul fără TV, fără costuri sau bani în spate”, spune cu mândrie.

Sunt întrerupți din nou, de un alt puști care vrea autograf de la Mihai, dar tânărul nu mai are pixul cu care semnase până atunci. Primește unul chiar de la Smiley, care îl privește cum se apleacă să scrie pe genunchi, apoi își coboară privirea în telefon.

● Conținut și publicitate

„Pe net nu trebuie să fii Smiley ca să fii popular”, spune o reclamă la Cosmote, iar Mikey e poate cel mai bun exemplu.

Motivul pentru care nici Smiley, nici bloggerii, nici mulți din cei de peste 30 de ani nu au aflat de el este că nu sunt în target – Chinezu, de exemplu, spune că fiul lui de 13 ani îl știa și îi urmărea emisiunea. O altă explicație este că în primul an Mihai nu s-a promovat în niciun fel, nu a avut vreo strategie de social media și nici nu știa ce înseamnă asta. Alexandra își amintește amuzată că Mihai nu auzise nici de Leo Burnett prima oară când l-au contactat. „Când m-a sunat să-mi zică de Laurențiu, face: auzi, ai auzit de Leo Brunett? Ce-i aia?”

Oamenii din online spun că nu contează că proiectul s-a născut în Deva și că asta e frumusețea internetului. Alexandra crede însă că lumea afla mai repede dacă era în București de la început, alături de ea, pentru că putea să facă parteneriate media sau să meargă la evenimente. Nici site nu și-a făcut decât după jumătate de an –până atunci, publicul trebuia să intre pe canalul de YouTube să-i vadă emisiunile și mulți nu știau să facă asta. Este unul din motivele pentru care fenomenul de video blogging, care este la început în România, nu este foarte cunoscut; mulți se promovează doar pe YouTube – n-au site-uri sau bloguri personale. Videobloggerii, majoritatea liceeni apăruți mai ales în ultimul an, adună însă audiențe impresionante și ar putea fi o piață importantă pentru branduri. Baciu crede că, la numărul lui de fani, Mikey ar putea închide blogosfera, pentru că toți ceilalți, adunați la un loc „nu putem să aducem reach-ul lui”.

Pe lângă Doza de Haș, Mihai are și un canal de vloguri, Mikey H, pe care postează filmări cu el făcând diverse lucruri, răspunzând la întrebările fanilor sau plimbându-se cu mașina prin oraș. Diferența, pe care ține s-o sublinieze, este că Doza e o emisiune ca la carte, filmată în studio, cu scenariu, lavalieră și lumini, la care muncește serios și care ar putea fi difuzată și pe TV, în timp ce vlogul este un clip mai scurt, needitat, în care se filmează singur, uneori cu telefonul.

Spune că sursa de inspirație pentru emisiune a fost Ray William Johnson, cel mai popular video blogger internațional, cu 6,7 milioane de abonați și clipuri care ating și 4 milioane de vizionări. Johnson și alții trăiesc din asta – YouTube le oferă posibilitatea de a monetiza clipurile, prin AdSense, un program al Google care rulează bannere pe ecran în timpul vizionării.

Pentru că România nu poate aplica direct la parteneriatul cu YouTube, Mihai a semnat cu o agenție din State care se ocupă de canalul lui și de monetizare. Un alt mod prin care poți face bani dintr-un astfel de conținut este prin product placement – Philip DeFranco, un alt vlogger pe care Mihai îl admiră, își prezintă emisiunea stând în fața unei canapele decorată cu perne Angry Birds. Asta vrea și Mihai să facă, pentru că banii de la YouTube i-ar ajunge doar de chirie.

Dacă până să vină în București nu a avut nume prea mari prezente în Doză – doar Nikon, pe care i-a contactat el, o pizzerie din Deva și câteva site-uri – de când s-a mutat a avut deja cinci clienți mari, printre care Coca-Cola și iPhone5. (Când era la Deva câștiga cam 300 de euro pe lună din Doză; acum, deși nu vrea să dea sume exacte, câștigă mult mai bine).

Nu sunt reclame propriu-zise, ci le integrează în structura emisunii, astfel încât poate nu toți își dau seama că e vorba de o componentă comercială. De exemplu, în emisiunea în care vorbește despre Coca-Cola și-a structurat discursul de început în jurul unor idei despre fericire și optimism, încurajându-și fanii să fie mai pozitivi, pentru ca apoi să spună că o campanie la Cola a inspirat acest discurs, dând și un link către ea. În comentariile la clipul Coca-Cola, mulți spun că au fost direcționați acolo de Doza de Haș, căreia „Coca-Cola îi datorează niște bani.” La fel, în trailerul făcut pentru lansarea iPhone5 de la Cosmote, nu menționează nicăieri rețeaua de telefonie mobilă, care apare doar timp de câteva secunde, pe ecranul unui laptop. Crede însă că fanii lui au observat că e „o reclamă oarecum mascată, un product placement foarte mișto, adică crearea de conținut în jurul produsului.”

● Secretul

Când a plecat din Deva, tatăl i-a spus în mașină, în drum spre gară, să aibă grijă de Alexandra. „Poate ea de mine”, a fost răspunsul lui Mihai, jumătate în glumă, jumătate serios.

La București, Alexandra l-a ajutat să se pună pe picioare. La primele filmări, până și-a găsit pe altcineva, venea să-l fardeze și uneori rămânea până la final, dându-i indicații de exprimare sau corectându-l. A mers cu el să-și cumpere haine și au ieșit împreună în oraș la degustările de vin pe care le organiza ea sau la petrecerile de la Leo.

Deși fizic nu seamănă – ea e brunetă și are ochi mari, căprui – au același gen de umor și de multe ori se înțeleg din priviri. Uneori, Alexandra e mai vorbăreață și mai expansivă, dar amândoi spun glume și râd mult, mai ales când sunt împreună. Dacă la început n-a fost de acord cu emisiunea, care i se părea doar unul din multele hobby-uri pe care Mihai le schimba de două ori pe an – de la animale, motoare, electronice, scris cărți sau pe blog – văzând că nu-i trece, cum se aștepta, ba mai mult, că are și succes, a început să-l încurajeze. Recent, cam cu o lună înainte să vină în București, a început să-l promoveze și să vorbească despre el cu toți cunoscuții. Acum e cel mai mare fan și fără ea ar fi mort, spune Mihai.

„Are un stil, îi bagă pe toți în priză”, adaugă el. „Eu nu pot sa fac asta. Eu fac Doza, atât”  Cum s-a pierdut și în fața lui Smiley, Mihai nu se prea pricepe să-și vândă emisiunea sau să negocieze cu clienții. La Webstock, unde a fost invitat să țină o prezentare, a preferat ca, în loc să vorbească, să pună fragmente din Doză și să le arate oamenilor cine e și ce-a realizat în online. Așa că se bucură că îl ajută Alexandra, mai ales că ea are contacte și experiență în domeniu. Promovarea și vânzarea de publicitate sunt meserii diferite decât producerea de conținut și de asta mulți se pierd și nu reușesc să aibă o carieră în domeniu. Au fost multe nume care au apărut și dispărut, ca Bahoi, Andrei Palatkas sau trupa Ilariant. „Una e să produci, alta e să vinzi”, spune Adrian Cristea, prezentatorul emisiunii O lume nebună. Iar Alexandra e hotărâtă să-l ajute să vândă.

Au avut însă și o perioadă în care au fost distanți și au vorbit destul de rar. În toamna lui 2008, după un an petrecut în Spania cu o bursă Erasmus, Mihai a trecut printr-o perioadă grea, în care Alexandra l-a simțit ostil și răutăcios. Suferea după despărțirea de o fată cunoscută acolo și trecea printr-un șoc de readaptare la viața într-un oraș mic. Nu avea ocupație și locuia cu tatăl, în timp ce Alexandra muncea mult și începea să aibă succes în București. În perioada aia, Mihai a trecut printr-o descoperire spirituală, în urma căreia și-a schimbat modul de a privi viața și relațiile cu cei din jur. S-a închis în casă aproape doi ani, a citit autori ca Eckhart Tolle sau Drunvalo Melchizedek, s-a uitat la documentare și a început să mediteze.

Catalizatorul acestei transformări a fost – deși știe că sună a clișeu – filmul The Secret, care spune că, prin legea atracției, putem aduce în viața noastră tot ce ne dorim, în funcție de cum gândim și ce simțim. Așa a înțeles că nimic din ce i se întâmplă nu e accidental și că orice experiență pe care o trăiește are rolul de a-l învăța ceva și așa a privit și mutarea la București și colaborarea cu Leo. A înțeles că orgoliul îi face pe oameni răi și invidioși, așa că nu-l deranjează comentariile negative la emisiune și spune că nu le ia personal. Dacă înainte se enerva ușor, înjura și se considera un „mindless robot”, acum promovează un mesaj pașnic și spune că nu mai are sentimente de ură sau gelozie; i se par absurde. Treptat, s-a îndepărtat de prietenii pe care-i avea din copilărie, pentru că nu mai rezona cu ei. Voia sa vorbească despre relativitate, geometrie sacră și legile care guvernează universul, în timp ce ei îl căutau pe DJ Mikey, expert în petreceri.

Perioada aia l-a liniștit și l-a ajutat să treacă peste despărțire, să înțeleagă ce-a trăit, să se scuture și să meargă mai departe, crede Alexandra. În 2011, de Crăciun, au avut o discuție în care și-au spus tot ce-i deranja și au hotărât să nu mai lase orgoliul și ideile preconcepute să intervină între ei, pentru că „noi mereu am fost în aceeași echipă.”

Deși știe că o parte din el o să fie mereu copil, crede că, de când a început emisiunea – care a fost, în opinia Alexandrei adevărata terapie pentru el – s-a schimbat și, „în felul lui haios”, s-a maturizat un pic. Trebuie să livreze conținut în fiecare săptămână, pentru că fanii și cunoscuții își așteaptă în fiecare vineri  doza de optimism.

Ăsta e și scopul emisiunii, să le arate oamenilor că viața nu trebuie sa fie tot timpul serioasă. De-asta se prostește în fața camerei. „Asta nu înseamnă că nu sunt capabil sa fac altceva, nu mă limitează”, spune Mihai. Se gândește să înceapă și alte emisiuni, cu prezentatori și targeturi diferite, și a început recent să vorbească cu Alexandra și cu Dumitrescu despre o televiziune online. Seamănă cu un proiect la care se gândea în Deva, cu băieții, dar care are mai multe șanse să se realizeze în București.

S-a obișnuit cu ideea că e în București pentru o perioadă nelimitată. S-a mutat împreună cu Alexandra într-o casă albă, cu curte și camere mari. Îi place ce face la Leo și stă de multe ori peste program, fie pentru proiectele agenției, fie pentru Doză. În serile de joi, când trebuie să editeze emisiunea, pleacă și pe la 12-1 noaptea. S-a împrietenit și cu noul studio, care nu mai miroase a vopsea și nu mai pare atât de rece după ce a pus mochetă maro-roșiatică pe jos, a lipit pe tavan bureți care atenuează ecoul și a atârnat un tricou cu Doza pe perete. S-a obișnuit și cu Anton, care știe acum de ce are nevoie și chiar îi dă sugestii de îmbunătățire a scenariului sau a intonației. Între replici, Mihai îi povestește filmulețele despre care vorbește și pe care o să le adauge la montaj și râd amândoi în hohote, cum făcea înainte cu băieții din Deva. ●