Apicultorul care dă mierea pe timp liber

România a fost în 2018 cel mai mare producător de miere din Uniunea Europeană, care se luptă pentru supremația mondială a mierii cu China. Pentru că România are cel mai mic preț de achiziție al mierii de la procesator: 1,82 euro/kg în 2018 (jumătate din prețul mediu la nivelul Uniunii), industria locală e împinsă să crească. Se vorbește inclusiv de dat borcane cu miere în școli.

Deși există un Plan Național Apicol prin care apicultorilor li se decontează cheltuielile asociate stupinei, iar Ministerul Agriculturii susține că apicultura este un vector al creșterii economice, apicultorii sunt nemulțumiți de felul în care guvernanții gestionează sectorul: nu-i sancționează pe cei care comercializează miere sintetică și cer derogări de la UE pentru folosirea neonicotinoidelor (pesticide agricole care dăunează albinelor), ceea ce naște conflicte între apicultori și fermieri.

Ca să înțelegem cum arată politica națională în privința mierii, care sunt problemele și ce soluții există pentru un ecosistem funcțional, avem nevoie și de cunoștințele și curiozitățile tale. La finalul articolului, spune-ne la ce întrebări ai vrea să-ți răspundem despre subiect sau dă-ne de veste dacă ai expertiză în domeniu sau știi pe cineva care ne-ar putea ajuta.

Ionuț Tănăsoiu, unul dintre cei mai cunoscuți apicultori din țară, trebuie să mute peste 12 milioane de albine în două zile. Bărbatul îmbrăcat într-un costum de apicultor a început munca de dimineață și la ora unsprezece deja are câteva înțepături proaspete. Nu se oprește să se gândească la asta, ci se concentrează la cele 600 de familii de albine pe care trebuie să le scoată din cutiile mari în care și-au petrecut toată vara și să le pună în cutii mai mici, pentru sezonul rece. Pentru albine e începutul iernii și Tănăsoiu trebuie să le ajute s-o treacă cu bine, așa cum face an de an. 

Bărbatul s-a ocupat de albine toată viața și SRL-ul lui din Călimănești are astăzi o cifră de afaceri de peste 800.000 de lei pe an. „Chiar dacă am 36 de ani, uite, am început să am păr alb, am început să îmbătrânesc” spune el, zâmbind. Sub brandul Plăcerea Naturii vinde miere de salcâm, polifloră, de mentă sau mană. Vinde și lăptișor de matcă, polen sau propolis.

„Asta e ideea”, spune el, „să te ducă pe tine capul să faci un lanț din ăsta integral, nu că ai văzut la altul și ai copiat”. 

Câștigă mult din vânzarea de material biologic, adică de mătci, reginele stupului, și de familii de albine. În 2016, la un târg, un apicultor francez care se lupta cu un declin al populației de albine din cauza pesticidelor s-a interesat de mătcile lui. De atunci, Tănăsoiu îi vinde în fiecare an aproape toată producția nouă de familii de albine; crede că albinele lui sunt căutate datorită rezistenței la boli și prețului bun cu care le dă. O familie de albine e 500 de lei, și doar în 2018 a vândut 335.

Se înțeleg cu Google Translate, pentru că, deși înțelege franceză, românul nu are încredere în gramatica sa. Mai vinde și în Spania, dar acolo spune că e mai greu cu transportul. 

Tănăsoiu nu poartă mânuși și mâinile îi sunt pline de pete gălbui-maronii de la polen și puncte minuscule negre, urme de înțepături. Dă jos capacul de metal al stupului și ia bucata de mochetă pusă acolo ca să mențină temperatura. Cu o daltă apicolă, mică și subțire, răzuiește propolisul cu care albinele au acoperit bucățele din rame. Îl pune într-o cutie de Persil, deja plină pe jumătate de cocoloașe de propolis, pe care le va vinde. Apoi scoate ramele. Una goală e ușoară, abia o simți. Stupul însă e greu: doar albinele au cinci kilograme și când e și miere în cutie se ajunge la 100 kilograme. 

Îl observă în toată munca asta un băiat de 24 de ani, slab, blond, cu barbă și ochi mici. Ia ramele rămase goale și le aruncă într-o parte, iar la finalul zilei le vor duce la topit. Dan Chiperi a venit din Republica Moldova la începutul lunii aprilie. Prima dată a plecat de acasă la 16 ani, la Chișinău, pentru liceu. A terminat cu specializarea de bucătar și a lucrat în restaurant o vreme, apoi s-a angajat la o fabrică de mobilă și acum încearcă apicultura. „E o căutare a sinelui”, spune el. Și bunicul lui are stupi și deși nu a mai lucrat cu albinele până acum, a învățat foarte repede. La Tănăsoiu a ajuns la sfatul tatălui său care, cu un an în urmă, s-a ocupat de albinele vâlceanului. Acum e rândul lui Dan.

Apicultura pare că a fost singura cale pentru Tănăsoiu. A crescut în Călimănești alături de tata, diriginte la poșta, mama vânzătoare, și un frate mai mic. În fiecare an, tatăl cumpăra 100 de kg de miere de la un coleg care avea câțiva stupi, așa că mierea era îndulcitor pentru tot în casă, de la cafea, la lapte, la prăjituri. 

Când avea șapte ani, Ionuț și fratele lui au vizitat stupii colegului apicultor. Momentul apare și într-o fotografie, cu apicultorul în slip, atât de relaxat cu munca lui, că nu simțea nevoia să se protejeze. Ionuț e în tricou și pantaloni scurți și fratele e acoperit cu haine și speriat de albine. Apicultorul i-a spus că, dacă vrea, îi vinde doi stupi. Ionuț a spus da, și cu banii strânși de Crăciun la „Colindeț” și din cadourile de ziua lui și-a cumpărat primii doi stupi. 

Până la 16 ani, Tănăsoiu și-a tratat albinele ca pe orice alt animal de companie. Stupii stăteau în spatele curții și de lucrări se ocupa tot colegul tatălui, iar el era mai mult observator. Apoi a început să-și înmulțească albinele, până a ajuns la 11 stupi, și tot atunci a început să se gândească la apicultură ca la o cale către independență.

În ani ’90 aproape toți apicultorii din România mai aveau și alte surse de venit. Apicultura nu părea o afacere profitabilă și mama i-a spus să se înscrie la Științe Economice. Băiatul voia însă să învețe despre albine și a mers la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din București. În facultate, s-a ocupat de albine, de învățat și de petreceri. Era șef de grupă și aranja orele în așa fel încât vineri să fie liber să plece la Călimănești ca să îngrijească stupii.

După ce a terminat facultatea, a dat primul „chix”. Auzise de o pășune montană unde era o floare foarte aromată. Și-a lăsat cei câțiva zeci de stupii acolo, dar peste două săptămâni o inundație i-a blocat calea de acces și nu a putut ajunge la ei „de la 1 august până în noiembrie”. Puținele familii pe care le-a mai găsit în viața nu au supraviețuit iernii și primăvara a venit cu un dezastru. „Din 35 de stupi toți au murit. Gândește-te că ai un restaurant, altul n-ai. Și la noapte, îți ia foc tot restaurantul. Nu mai găsești decât scrumul din el. Cam cum crezi că te-ai simți?”

Tănăsoiu nu crede despre el că ar fi neapărat bun la afaceri și spune că atuul lui a fost ca încercat mereu altceva și că nu s-a demoralizat. „Eu nu am renunțat după ce am dat chix. Apicultori dau un chix și renunță, eu nu am renunțat.” A înțeles unde a greșit și a luat-o de la capăt. Banii pe care îi mai avea i-au ajuns pentru șapte familii de albine. A avut grijă de ele, le-a înmulțit și, din aproape în aproape, afacerea a crescut.

„Nu am fost niciodată deștept, niciodată nu mi-a strălucit mintea”, spune Tănăsoiu. „Mi-a strălucit mintea să am o idee, să iau o decizie rapidă.” Deși nu se vede ca un antreprenor, a fost de multe ori printre primii în trenduri ce s-au dovedit câștigătoare. S-a apucat printre primii de apicultură ecologică după ce s-a săturat să se îngrijoreze de sănătatea albinelor și să dea bani pe tratamente. „Am vrut eu să fiu altfel decât erau apicultorii pe care îi cunoșteam eu și dacă am vrut să fiu altfel am și fost.” 

Apicultura ecologică înseamnă că albinele nu pot colecta polen și nectar decât de la plante din culturi ecologice. Nu poate folosi decât anumite tratamente pentru paraziți și boli și nu le poate hrăni decât cu miere. Adică albinele din Călimănești se vor hrăni toată iarna cu mierea polifloră care au strâns-o la Brăila, ultima oprire din pastorala de anul acesta. În apicultura non-ecologică, apicultorul ar fi colectat și această ultimă miere și ar fi hrănit albinele cu sirop sau zahăr. Deși e mai greu, sacrificiile se văd când produsele ajung la vânzare: un kilogram de miere de rapiță e 7 lei, varianta ecologică, 9 lei. 

Tănăsoiu e implicat și în Romapis, a două cea mai importantă organizație de profil după ACA, Asociația Crescătorilor de Albine. Participă de două ori pe lună la întâlnirile Romapis, a mers la protestele împotriva pesticidelor ce afectează albinele și dezbate propuneri pentru noul Planul Național Apicol. „Când mă duc la protest și cer ceva, nu cer pentru mine, cer pentru toți apicultorii.” 

În 2018, conform Raportului despre miere în UE, România a fost pe primul loc la producție în Uniunea Europeană, deși avem sub 30.000 de apicultori, în timp ce Germania, care e locul doi, are peste 115.000. Tocmai pentru că există piață și presiune de a avea volum, Tănăsoiu crede că apicultorii greșesc pentru că nu profită mai mult de asociații ca Romapis sau ACA, care au resurse, fac cursuri și au autoritate. În plus, nici nu sunt uniți când vine vorba de drepturile lor. „Uite, pentru că am făcut un protest cu stoparea neonicotinoidelor anul acesta, avem rapița netratată. Nu m-am dus acolo degeaba. Ce m-am dus pentru mine? Numai eu mă duc cu stupii la rapiță? În același timp nu toți apicultorii gândesc ca și mine, mie de asta îmi pare rău. Când ești chemat la un protest vino la protest.”

Într-o cutie fără rame, două albine se luptă pe un cocoloș de propolis. Câteva secunde mai târziu, lupta e gata. Albina mai puternică o târăște pe verișoara care abia dacă mai mișcă. Unele roiuri profită de mutatul stupilor și ies la furtișag. Când un stup este slăbit, alte familii mai puternice pot să atace și să fure miere. „Concurează. Dacă nu au cules în natură îl găsesc pe cel mai vulnerabil și se apucă de război”, spune Chiperi.

După ce i-a crescut afacerea, Tănăsoiu a început să aibă nevoie de ajutor și să angajeze oameni, dar niciodată nu a fost mulțumit. Cei mai mulți angajații erau harnici, dar toți plecau mai devreme sau mai târziu. „Vin la mine, muncesc un an de zile, se duc și fac stupii lor”, spune el. „Problema e că fac stupii lor singuri, dar nu câștigă dacă trag linie la sfârșitul anului cât câștigau de la mine.” 

La maximul de activitate, în 2016, avea 1.700 de stupi și alături de Tănăsoiu lucrau trei oameni. Azi Chiperi e singurul angajat. Timpul între stupi l-a făcut pe proaspătul apicultor să se creadă ca ne asemănăm cu insectele. „Și în societatea umană furturile sau omorurile sunt cauzate de o anumită lacună. Când oamenii nu au acces la resurse, la mâncare, se apucă să fure. Se omoară să ia bucata altuia.” 

În curând albinele vor fi bine instalate în stupii lor și atunci se vor strânge unele în altele ocupând într-o adunătură numită cuib. Atunci munca apicultorului se va reduce la câteva lucrări de îngrijire o dată la câteva zile și Chiperi se va întoarce în Republica Moldova unde cu ce a câștigat aici speră să-și pună pe picioare propria afacere alături de tatăl și bunicul său. Apicultura, crede el, e cea mai bună cale să devină autonom față de un sistem piramidal fragil. „Cred că fiecare din noi ar putea să facă ceva pentru a fi independent, pentru a crea comunități independente, să nu mai fim nevoiți să luptăm între noi, ci să cooperăm. Prin cooperare vom ajunge mult mai departe.” Planul e să vândă mătci. Vrea să urmeze modelul lui Tănăsoiu, să facă o afacere „ca o pânză de păianjen”, în care să poată comercializa toate produsele posibile.

Tănăsoiu speră că băiatului îi va merge bine. Chiperi, spune el, e încăpățânat și uneori neatent, dar e muncitor, a învățat repede și se pricepe. Însă nu crede ca afacerea de peste Prut va da roade. Din toți foștii lui angajați, niciunul nu se mai ocupă de apicultură. Clienții pentru mătci se găsesc greu, Chiperi nu o să se poată baza pe cererea din Moldova și din România, va trebui să-și găsească clienți în străinătate. 

Tănăsoiu și Chiperi trec liniștiți printre stupi și albine. Chiperi ia câte o cutie mare și o duce la poartă. Cutiile astea vor merge cu Tănăsoiu la Constanța unde o să le vândă unui apicultor. O astfel de cutie nouă e 160 de lei, el le dă cu 60. 

Vânzarea cutiilor, plecarea lui Chiperi și micșorarea stupilor sunt doar câteva din semnele care arată că afacerea se restrânge. A vândut deja un camion, se pregătește să vândă o remorcă nou nouță, cumpărată cu doi ani înainte, și începe să-și caute un cumpărător pentru câteva sute de stupi. „Nu vrea să fac asta, îți dai seama, dar nu mai găsesc oameni pe care să-i angajez”. 

Tănăsoiu spune că simte că a obosit. De aproape 20 de ani viața și munca lui au fost despre albine. Așa și-a descoperit și finanțat și hobby-urile. Are trei motociclete, după ce primul motor și l-a cumpărat de nevoie, în timpul pastoralei, când trebuia să se deplaseze repede între cele două camioane cu stupi. Tot pentru binele mierii s-a apucat să piloteze. „Cel mai bine vezi de deasupra terenurile pe care vrei să-ți pui albinele. Am început să mă uit pe Google, numai că acolo nu ți le dă așa cum trebuie, nu poți să știi cu exactitate ce floare e.” Așa s-a apucat de zbor și i-a plăcut așa mult că acum se pregătește să-și ia un avion mic. Mai are și permis de velier, pasiune cu care s-a ales după ce a mers câțiva ani cu albinele în Delta Dunării. 

Se apropie prânzul și Chiperi spune că ar vrea să meargă să mănânce. Tănăsoiu ar mai lucra, dar nu vrea să-i spună băiatului să nu mănânce. O să termine stupul din fața lui și merge și el la masă. 

Nu va mai produce atâta miere și vrea să nu mai vândă la procesatori. Nu se poate închipui fără albine, dar cu ce a strâns până acum poate trăi confortabil fără să trebuiască să muncească neîntrerupt peste șase luni pe an. S-a parteneriat cu un prieten vechi, care va vinde direct restaurantelor mierea pe care Tănăsoiu o va produce. Apicultorul are loc de stocare și aparate care să pună mierea în pliculețe lunguiețe.

„Am început să-mi schimb stilul de viață.” spune el. „Câștig mai puțin, dar îmi trăiesc și eu viața. Mâine poimâine dau chix, dau colțul, și cu ce m-am ales, numai cu munca?”