Pe Bune #63: Adriana Radu

Adriana Radu este fondatoarea SEXUL vs BARZA, un proiect care are misiunea de a oferi educație sexuală atât tinerilor cât și oamenilor de toate vârstele care își pun întrebări complicate legate de sexualitate. Adriana a pornit acest proiect în urmă cu șapte ani, în timp ce lucra la o școală din Germania și a observat atât cum se face educație sexuală acolo cât și cu ce lipsuri de informații veneau românii cu care intra în contact. La început nu și-a imaginat că proiectul, pe atunci doar un canal de YouTube pe care urca videoclipuri explicative, va lua aploarea pe care a luat-o și că-l va continua atât de mult timp.  Acum, Adriana ține workshopuri de educație sexuală în școli, este invitată să vorbească la conferințe internaționale și a analizat costurile pe care le suportă sistemul medical românesc din cauza lipsei de educație sexuală. Pentru că răspunde unei nevoi atât de informare cât și de consiliere, primește zeci de mesaje de la cei care o urmăresc, unele dintre ele descriind probleme grave, cum ar fi abuzuri și hărțuiri. Presiunea pe care acest mesaje o puneau pe ea a determinat-o pe Adriana să-și reducă accesul la internet în urmă cu un an, pentru a trasa o linie mai clară între muncă și spațiul privat: nu mai are internet acasă, a renunțat complet la smartphone și a închis contul de Instagram. Acum pregătește un performance prin care analizează relația noastră cu social media. 

Ascultă Pe Bune pe Spotify, Stitcher, Apple Podcasts sau în orice aplicație de podcasting.

Podcastul Pe Bune este prezentat de UniCredit Bank și susținut de BestJobs, două companii care cred în puterea minților creative.

Transcrierea interviului poate fi citită mai jos:

Andreea Vrabie: Bună, Adriana. Mă bucur să te am în studio.

            Adriana Radu: Bună, mulțumesc frumos pentru invitație.

Andreea Vrabie: Ai povestit de mai multe ori cum a pornit SEXUL vs BARZA, dar ce aș vrea eu să-mi povestești pentru început e ce plănuiai să faci înainte. Cum îți imaginai că va arăta traiectoria ta, să-i spunem, profesională, pentru că știu că ai absolvit limbi străine.

            Adriana Radu: Mie nu îmi plac chestiile neterminate și am dat la limbi străine pentru că în clasa a IV-a făceam meditație la engleză, la franceză și la germană. Am continuat până când, în clasa a X-a, la Oltenița, unde nu învăța nimeni germana în afară de mine la meditație – că așa considerase tatăl meu, că ar fi cool să învăț și germana –, totuși tatăl meu s-a gândit să verifice dacă am învățat și eu ceva la germană. Țin minte că mi-a spus „spune-mi și tu cum se spune lingură în germană” și eu după șase ani de meditații nu știam nici cum se spune „lingură” și m-am simțit foarte prost și am dat la limbi străine. Am intrat prima la UniBuc la franceză-germană și după aceea mi s-a părut extrem de nașpa universitatea. Extrem de nașpa, am fost foarte, foarte dezamăgită. 

Andreea Vrabie: Ce te dezamăgea?

            Adriana Radu: Mă dezamăgea că se învață pe de rost. Eu plănuisem să dau la jurnalism și mi s-a părut că nu sunt pregătită să dau la jurnalism, pentru că mi se părea că trebuie să ai un soi de cultură generală, un soi de bază pentru a face jurnalism, pentru a înțelege lumea din mai multe unghiuri. Și m-am dus la limbi străine și ne puneau să învățăm pe de rost și nu exista niciun forum în care puteai să discuți critic despre chestii. Și am așteptat foarte mult în timpul liceului să ajung în momentul în care să îi găsesc pe egalii mei intelectual și am sperat că asta se va întâmpla la facultate. Nu s-a întâmplat și am fost foarte dezamăgită. Am plecat în Franța, la Lyon, întâi cu o bursă Erasmus și apoi mi-am înghețat anul III la UniBuc și am făcut concomitent anul III a două licențe, în Franța, o a doua licență de litere franceză modernă și o dată o licență de germanistică. 

Andreea Vrabie: Și ce credeai că vei face după ce termini facultatea?

Adriana Radu: Terminasem facultatea în Franța și încă nu știam germană ca lumea, ceea ce mi se părea rușinos pentru cineva care are o licență în germanistică și am vrut să plec în Germania. Și am obținut o bursă care se numește Comenius să predau un an într-o școală din Germania, din Karlsruhe. Nu voiam să fac asta, mă gândeam că doar testez apele, să văd și eu, hai să îi dau o șansă profesoratului sau să văd cum e într-o școală și să învăț niște germană. În Germania eram destul de supărată, așa, pe o parte pentru că mă despărțisem de primul meu prieten și cred că ce m-a vindecat de astfel de gânduri de sfârșit a fost că am ajuns să lucrez într-o școală super, super, super mișto, unde colectivul de profi era foarte cool. Elevii care erau acolo nu erau copii de părinți bogați, ci din contră, veneau din medii destul de defavorizate și m-a impresionat foarte tare cât de mult își dau silința colegii mei profesori să se plieze pe nevoile tinerilor de acolo. Și am avut grijă să păstoresc și să îi ajut cât pot de mult pe părinții copiilor români pe care i-am cunoscut în școală. 

Tot acolo m-am apropiat foarte mult de mama unuia dintre copiii români, care ajunsese să locuiască acolo cu fiul ei, după ce s-a despărțit de soțul ei, care fusese foarte, foarte, foarte violent cu ea mult timp și cu copilul. Ea era dintr-un sat din Moldova. Există câteva sate în Moldova în jurul orașului Roman care sunt populate de o minoritate catolică și deci a crescut într-un mediu destul de conservator. Plus avea acest soț foarte abuzator și nu îi mergea foarte bine. La un moment dat a rămas însărcinată și a mers cu soacra ei la ginecolog și când s-a întors de la ginecolog i s-a făcut foarte rău, a început să sângereze, a fost chemată salvarea, au dus-o la doctor și doctorul i-a spus: „OK, păi asta ți se întâmplă de la avortul pe care l-ai avut azi”. Și ea a spus: „Care avort?”.Pentru că în mare, soacra ei, care era la fel, o tipă super abuzatoare, aranjaze cu medicul ginecolog să-i facă un avort înpotriva voinței ei. Și eu am întrebat-o cum nu și-a dat seama de chestia asta și ea mi-a spus: „De unde să știu eu, fată de la țară?”. Pe mine m-a impresionat chestia asta foarte mult și, pe lângă faptul că am avut contact cu organizații feministe în Franța și apoi în Germania, că am văzut că se face educație sexuală în școala în care eu lucram, am decis că partea asta legată de intimitate și de sexualitate, și personalul este politic și așa, este chestia cu care vreau să mă ocup în primă fază. Că e o chestie pe care o fac de șapte ani nu am putut să prezic, că această primă fază va dura după șapte ani, dar așa a fost să fie.

Andreea Vrabie: La început, când pregăteai clipuri explicative, cum te documentai sau câtă încredere aveai că informațiile pe care le transmiți nu sunt greșite? 

            Adriana Radu: Înainte să lansez SEXUL vs BARZA am avut o perioadă de șase luni de pregătire. Eu câștigasem o finanțare și atunci, prin finanțarea asta, am avut aceste șase luni de pregătire și în timpul celor șase luni de pregătire am făcut câteva chestii: în primul rând, am adunat din Germania și din România toate cărțile de educație sexuală pe care am putut să le găsesc și am făcut un soi de curriculum SEXUL vs BARZA, care avea ambiția să trateze toate temele care se tratau în toate cărțile. Aveam încredere în mine că aveam pregătirea unui profesor în ceea ce privește pedagogia, pentru că eu făcusem modulul psihopedagogic în România și continuasem acest modul psihopedagogic în Franța – adică nu am lăsat deoparte partea de pedagogie. Și am făcut și un stagiu de practică la Pro Familia, care este cea mai importantă organizație de planificare familială din Germania. Are vreo 400 de sedii în Germania și eu am făcut practica în orașul în care și predasem. De asemenea, toate materialele inițiale, tot ce a fost publicat ca rezultat al acestei prime finanțări, multe chestii care erau despre lucrurile de bază, anatomie, genetic și așa, le-am trimis la Marie Stopes România – este o ramă a Marie Stopes International – și le-a verificat un medic. Am încercat să-mi iau acest gen de asigurări. Apoi, la un moment dat pentru că n-am vrut să mai primesc astfel de întrebări, m-am decis să fac un master de sănătate publică la Facultatea de Medicină Charité, de la Berlin.

Andreea Vrabie: Până să ajungem acolo, primeai genul ăsta de întrebări? Te întrebau oamenii cine ești tu să explici?

            Adriana Radu: Era un mix. Pe o parte, lumea era entuziasmată că există o nouă resursă, pentru că piața de oferte educaționale în această direcție în România a fost și rămâne destul de de redusă. Pe de altă parte, exista acest scepticism, da. Și, nu știu cum, îmi era greu să le spun oamenilor„băi, știu să mă documentez și știu să redau informația, punct”. Adică părea că nu e suficient, îmi era greu să le spun lucrul ăsta. N-am îndrăznit niciodată să spun „băi, sunt suficient de inteligentă încât să citesc toate cărțile și să povestesc pe internet”. Cumva îmi dădeam seama că poate nici nu-i suficient să spui asta, mă întrebam dacă e suficient. Mă întrebam eu singură dacă este suficient și îmi doream foarte tare să nu fiu chestionată pe acest lucru, pentru că în Germania există această meserie, să spunem, de oameni care studiază pedagogia și se specializează pe această zonă a educației sexuale. Și mă gândeam „băi, cum pot să fac, în ceea ce sunt să integrez și această pălărie ca să fie clar pentru toată lumea și să pot să continui cu SEXUL vs BARZA și cu restul lucrurilor pe care le fac”.

Andreea Vrabie: Și așa ai aplicat la masterat. 

            Adriana Radu: Da, așa am aplicat la masterat. Între timp am reușit în mintea mea să ancorez ceea ce fac la SEXUL vs BARZA în spectrul mai mare al promovării sănătății, în spectrul mai mare al sănătății publice. Și, cum pe mine nu m-a interesat numai canalul meu de YouTube, ci și ce se întâmplă în general cu educația sexuală în România, mi-am dat seama că există oameni care sunt preocupați de acest lucru. Și că de fapt acolo este jocul cel mai important, în acest subiect. Mi-am dorit să studiez ceva care să mă ajute și în zona asta, a politicului. Și sănătate publică mi s-a părut o chestie mai completă decât alte lucruri.

Andreea Vrabie: Și masteratul cum a fost, cum a fost experiența? 

            Adriana Radu: Nașpa. Băi, a fost dificil, că materia e destul de rece, așa. Sunt toate chestiile pe care trebuie să le studiezi în domeniul sănătății publice, mai puțin cele care au legătură directă cu oameni, chestia care mă interesează pe mine. Sunt destul de reci, sunt destul de dificile: să înțelegi cum funcționează un sistem de sănătate publică este dificil, să îl vezi pe cel din Germania, să îl găsești pe cel din America, să îl înțelegi pe cel din România, de care nu-ți vorbește nimeni direct, ci trebuie să te documentezi tu. Nu m-am omorât după master, dar a trebuit să îl fac.

Andreea Vrabie: Ai avut vreun moment în care ai regretat că ai făcut asta doar ca să nu mai trezești comentarii în alți oameni? Că poate ăsta a fost singurul motiv?

            Adriana Radu: Da, am avut momente în care am regretat că am făcut ceva numai pentru o diplomă, cu siguranță. Și dacă ar fi să precizez acest moment, ar fi fix când am terminat. După ce am terminat masterul, am predat lucrarea de master și nu știu, aveam această imagine, că cumva, într-un fel, mă voi elibera de o tensiune foarte mare și că viața va fi din nou foarte mișto. Ori chestia asta nu s-a întâmplat, eram la fel de furioasă și a doua zi.

Andreea Vrabie: Furioasă de ce?

            Adriana Radu: Furioasă de faptul că timp de doi ani am făcut ceva împotriva voinței mele, eu care provăduiesc consimțământul și a face numai ce vrei. Furioasă că nu mi-am dat permisiunea să renunț la o chestie pe care nu vreau să o fac, de fapt, adică care îmi facea activ rău psihic. Furioasă că n-am avut pe nimeni,sau așa mi se părea, că nimeni din jurul meu nu mă ajuta să-mi dau această permisiune sau nu mi-a dat această permisiune sau nu mi-a spus: „Băi Adriana, dacă nu vrei să faci, oprește-te, e OK, că-ți face rău, nu are rost să faci chestia asta”. Am fost foarte furioasă că nu am avut pe nimeni să-mi spună lucrul ăsta, pentru că mi s-a părut că toată lumea voia totuși ca eu să termin, că totuși ar fi bine. „Dacă ai termina ar fi totuși cool. E greu, dar totuși, dacă-ți mobilizezi anumite resurse, totuși vei reuși să termini.” Și mi-am mobillizat toate resursele, dar mi-am luat foarte mult din resursele de rezervă și din cele care nu erau. Foarte, foarte, foarte dificil. Și asta și din cauza faptului că am făcut o lucrare de master foarte dificilă. 

Andreea Vrabie: Care este despre costurile lipsei de educație sexuală în România.

            Adriana Radu: Da, exact. Și pentru care a trebuit să înțeleg și mai în profunzime cum funcționează sistemul economic care merge pe sub sistemul medical din România, cum sunt finanțate spitalele, cum funcționează flowulde bani în spitale, tocmai pentru a izola o parte din datele de care aveam nevoie și anume date legate de avorturi, sarcini și infecții cu sifilis la tineri între 15 și 24 de ani. Plus datele legate de HIV, pe care le-am luat de la Matei Balj, pentru că ei sunt cei care se ocupă de bugetul HIV în România și au această bază de date. A fost o ocazie pentru mine să fiu și mai îngrijorată, pentru că era o chestie necesară, era necesar ca eu să înțeleg cum funcționează acest sistem ca eu să fiu un partener credibil de discuții cu oamenii care se ocupau de aceste baze de date de la instituțiile respective. Există de fapt foarte puțini oameni în România care cunosc aceste lucruri. Mi-a fost greu să-i identific și să-i abordez. Țin minte, de exemplu, când am fost să iau datele pe avorturi și sarcini, sifilis – date din spitale care sunt administrate de Școala Națională de Management în Sănătate Publică –, m-a luat tatăl meu de la aeroport și am mers împreună acolo. Veneam din Germania, m-a luat tatăl meu de la aeroport și am mers împreună acolo. M-a primit o doamnă foarte drăguță și eu aveam o listă de întrebări și, pentru că tatăl meu știa că sunt foarte, foarte emoționată, s-a folosit de scuza faptului că el mă însoțește să fie acolo în sală în timp ce eu ceream aceaste date. Și prezența lui m-a liniștit foarte mult sau nu știu, mi-a dat siguranța că nu voi muri, că e tata acolo. Și eu am adresat pe rând întrebările mele, care erau inteligent formulate, pertinente, înțelesesem sistemul, acestei doamne foarte drăguțe care m-a ajutat foarte mult. Mi-a dat răspunsurile potrivite și m-a ajutat să formulez cererea de date, care trebuia să fie extrem de specifică, ca să se potrivească cercetării mele. 

Andreea Vrabie: SEXUL vs BARZA a pornit ca niște clipuri pe YouTube, dar acum vorbești la conferințe internaționale, ai discuții cu psihologi din centre de urgență pentru adolescente, ești invitată să vorbești în școli, ții workshopuri de educație sexuală. Ai momente în care simți că faci prea multe, că poate ar trebui să te concentrezi pe o singură zonă?

            Adriana Radu: Da. De exemplu canalul de YouTube SEXUL vs BARZA a crescut cel mai mult cât timp eu eram la master, pentru că fiind la master, eram obligată să stau acolo și să merg la cursuri și mi-am dat seama că singura modalitate, sau cea mai la îndemână modalitate, să fac SEXUL vs BARZA să crească este să continui să fac clipuri de YouTube. Și eu întotdeauna mi-am dorit să nu fie un mic proiect pe care l-am început la un moment dat și îl termin după șase luni, ci mi-l imaginam ca un canal de YouTube care crește. Perioada aceasta în care am făcut în mod regulat videoclipuri a fost și perioada în care canalul a crescut cel mai mult. Dar da, cu siguranță fac prea multe lucruri și încerc să mă concentrez. Adică aș vrea să mă concentrez pe canalul de YouTube și pe partea de advocacy, s-o punctez,să fiu aproape de ea. Cu atât mai mult cu cât eu vreau să fac și alte lucruri și fac și alte lucruri și mereu am făcut și alte lucruri. Lucrurile care nu se văd și despre care nu am vorbit la SEXUL vs BARZA sunt toate practicile mele în zona de film și teatru la Berlin, toate sandviciurile pe care le-am făcut pe platouri de filmare ca set-runner. Am făcut super multe chestii, pentru că întotdeauna am iubit teatrul și filmul. Mereu am făcut parte din trupe de teatru și e ceea ce m-a ajutat să stau în fața camerei fără să îmi fie foarte teamă. Îmi doresc să fac teatru și film în continuare, să spunem, și da, pentru mine este, așa, o mare dilemă cum găsesc loc între activism și a face din SEXUL vs BARZA o chestie care să fie stabilă financiar, plus zona de making art care este foarte importantă pentru mine.

Andreea Vrabie: Ai spus mai devreme că te întrebi cum să faci proiectul să fie stabil financiar și știu că mult timp nu a fost sustenabil. Din ce ai trăit? Adică ce nu s-a văzut? Că poate proiectul creștea în popularitate și oamenilor li se părea mare, dar ce era de fapt în spate?

            Adriana Radu: Păi econimisisem niște bani de când am fost în Germania și am lucrat la școală, plus mai primisem și o bursă. Chestiile astea și ai mei m-au susținut la începutul SEXUL vs BARZA. Apoi din 2015 au început tot felul de oportunități: bursă în Parlamentul German, bursă să fac masterul și pe lângă asta mici chesti freelance SEXUL vs BARZA. Plus, în timpul masterului, ca să mă susțin, pentru că trebuia să și plătesc masterul și m-am ambiționat să nu iau bani de la părinți – masterul meu a constat vreo 5.000 de euro sau ceva de genu ăsta – am lucrat ca plasatoare la un teatru din Berlin, care se numește Volksbuhne, timp de trei ani. Și multe chestii din ce nu s-a văzut au fost tot timpul pe care eu l-am petrecut în acest teatru, uneori seară de seară, uneori extrem de multe ore, mult timp în sala de teatru, mult timp la uși la sala de teatru verificând bilete. Până la un moment dat, când se mai stabilizase SEXUL vs BARZA și cumva nu mai era compatibilă pentru mine imaginea asta de „sunt populară pe YouTube-ul românesc, dar în același timp lucrez seara ca amplasatoare la un teatru”. Distanța era prea mare, nu m-am mai simțit OK cu ea. Deși, ce m-a ajutat în Berlin este faptul că multă lume trăiește în felul ăsta, e începutul carierei pentru toți oamenii care vor să aibă un proiect artistic independent și cumva m-a susținut moral lucrul ăsta. Cred că am avut așa, niște crize existențiale referitoare cu jobul meu la Volksbuhne în momentul în care țin minte că a venit un tip, un român care este regizor, știu că l-am văzut și m-am întors în cealaltă direcție și basically am evitat confruntarea cu el la teatru pentru că nu voiam să știe că lucrez acolo. Deci era o chestie de care evident mi-era jenă. Reversul medaliei sau chestia interesantă este că și el locuia la Berlin – nu știu dacă mai locuiește acum –și la un moment dat m-am dus la un club și m-am dus la garderobă să-mi las geaca și el lucra la garderobă. Și mi se pare super tare cum suntem nesinceri cu astfel de chestii și cum ne este jenă.

Andreea Vrabie: Primești foarte multe mesaje prin canalul ăsta și, dacă unele vin cu întrebări să le spunem banale, despre relații sexuale, primești și întrebări care tratează probleme mai grave sau sunt povești mai grave, cum ar fi abuz fizic și sexual asupra tinerelor fete. Mă întrebam cât de pregătită ai fost la început să răspunzi la altfel de întrebări, dacă te așteptai să se întâmple asta.

            Adriana Radu: Am ajuns la un moment dat în această poveste în care eram foarte apăsată de acest master, de exemplu, dar eram foarte apăsată și de aceste întrebări. Și țin minte că am fost la consiliere psihologică la universitate, care era un birou pentru studenți și am vorbit cu consilierul de acolo și mi-a spus că ar fi bine să merg la terapie. Și că ar fi bine să merg și la un grup de superviziune, pentru că e clar că am nevoie de ajutor în ambele direcții. Adică nu era vorba că eram apăsată personal, dar eram într-adevăr foarte apăsată profesional de astfel de povești, pentru care eu n-aveam pregătirea, nefiind terapeut. Bineînțeles, eu nu am pretins niciodată că ofer terapie pe SEXUL vs BARZA, acestea erau temele cu care veneau oamenii spre mine pentru că le era foarte teamă să meargă în altă parte sau nu găseau pârghiile. Și cu timpul eu nu am mai știut cum să gestionez aceste întrebări, din ce în ce mai multe, care veneau. Am încercat să găsesc soluții care au fost de scurtă durată. Am colaborat cu medici, cu o tipă care a studiat sociologie și apoi gender studies pe partea de sexualitate, dar erau voluntari și nu am găsit niciodată o soluție bună. Și atunci mult timp eu am fost confruntată cu toate întrebările.

Andreea Vrabie: Cam câte veneau, ca să înțeleagă oamenii cam care ascultă.

            Adriana Radu: Nu știu, în prezent vin pe săptămână, pe pagina de Facebook SEXUL vs BARZA cam 25-30, mai mult sau mai puțin, cu plus sau minus de la săptămână la săptămână. Plus comentariile de pe YouTube, unde la fel, lumea cere ajutor. Dar pe alea le ignor pentru că nu îmi vine să le dau ajutor într-un loc public, pentru că ei se expun foarte tare și atunci încerc să-i aduc pe pagina de Facebook. Dar nu contează, cred, numărul, ci contează conținutul și unele erau…

Andreea Vrabie: Ai câteva care au rămas cu tine mult timp?

            Adriana Radu: Da. O chestie care a rămas cu mine foarte mult a fost momentul în care un tip mi-a scris și mi-a spus că el crede că este pedofil, ceea ce n-a fost în sine un moment super greu de gestionat, aveam atunci suficientă informație încât să-mi dau seama: băi, eu nu pot să îl ajut direct pe tipul ăsta, maximul pe care îl pot face e să-i dau câteva resurse. Întâmplător eu avusesem un profesor de medicina sexualității la master, la Berlin, care e recunoscut în Germania și internațional pentru faptul că a fondat un program de prevenție pentru persoanele care simt despre ele că au această inclinație pedofilă, dar încă nu au devenit agresori. Și pentru a-i scoate din această situație potențială de a deveni agresori, există aceast program de prevenție care este european și i l-am recomandat și acestui tip. Am închis telefonul și câteva zile m-am dus la treaba mea, după care era o sâmbătă dimineața –în care eu vineri seara lucrasem la teatru până târziu, mă întorsesem pe la 1:00 noaptea și e un frig la 1:00noapte în Berlin în decembrie –dormisem foarte amorțită. M-am trezit a doua zi dimineață pentru că promisesem unor prieteni punkiști să mă duc la nu știu ce centru de-al lor unde se întrunește tineretul de stânga să fac traduceri pentru niște oameni care locuiesc pe stradă, români, pe care încercau să îi ajute. Și m-am dus din Berlinul de est în Berlinul de vest –distanță mare până acolo –, am ajuns la centru și pe lângă chestia asta nu aveam pe cine să ajut, pentru că erau persoane fără adăpost acolo, într-adevăr, dar erau niște polonezi pentru care nu exista translator. Iar eu eram acolo translator pentru niciun român fără adăpost, pentru că nimeni nu venise. Eram foarte frustrată că mi-am irosit sâmbăta dimineața în felul ăsta, am plecat de acolo, m-am uitat pe telefon și am văzut că mi-au scris câteva fete disperate că sunt contactate de cineva care crede că e pedofil și că ele nu știu cum să răspundă și mă întrebau pe mine cum să răspundă. Tipele astea erau urmăritoare SEXUL vs BARZA, le tot vedeam că dau like-uri pe pagină și ce-am înțeles e că tipul ăsta le-a scris în continuare. Nu știu dacă era un troll sau dacă era cineva care într-adevăr avea această problemă și avea dintrodată nevoie de acest grup de suport și a sperat că îl găsește în mine și în aceste tipe care erau urmăritoare SEXUL vs BARZA. În orice caz, le-a scris și ele nu știau cum să se descurce cu această situație. 

Eu eram deja super, super vulnerabilă, pentru că veneam după doi ani în care făcusem master, făceam clipuri o dată la două săptămâni, lucram freelance și veneam din când în când în România, lucram ca plasatoare. M-am panicat foarte tare, pentru că am crezut că fie nu fac nimic și le explic cu foarte mare greutate la fetele astea că asta e situația, dar nu le protejez. Fie îl blochez pe tipul ăsta, să nu le mai poată scrie pe pagină, dar el se duce și violează un copil sau ceva de genul asta. Mă simțeam cu o responsabilitate imensă pe umerii mei. Și mi-am dat seama, am avut cel puțin claritatea să-mi dau seama că de fapt originea la toată chestia asta e că eu petrec prea mult timp pe internet și că am lăsat toate aceste cereri de ajutor să vină mult prea aproape de spațiul meu privat. Și atunci am închis WiFi-ul acasă. Asta se întâmpla în decembrie 2017 și mai exista WiFi în casă numai pe un cablu, pe un calculator care nu era al meu. Deci aveam acasă din când în când acces la mail, dar numai așa, sporadic. Și eu n-am avut niciodată cartela mea în telefonul meu mobil, adică în smartphone. Smartphone-ul îl țineam așa, pe post de tabletă și am mai jonglat un pic cu chestia asta până în august-septembrie anul trecut, când am tăiat și internetul acasă și mi-am vândut și smartphone-ul.

Andreea Vrabie: Și acum ai un program, un interval orar dedicat în care citești mesajele astea, în care te ocupi de asta?

            Adriana Radu: Păi nu mai am acces acasă și maxim când se închide biblioteca publică la care mă duc deseori să lucrez – care este la 21:00, dacă rămân până atunci – mă întorc acasă și am o oră-două în care nu mai am contact cu toate vocile astea de pe internet. Mă trezesc dimineața și există un interval până la 9:00-10:00 când la fel, nu am contact cu internetul. Mi-am închis și Instagramul.

Andreea Vrabie: Ce ai învățat despre relația ta cu internetul și cu social media în perioada asta de mai bine de un an?

            Adriana Radu: Mi se pare că îți dă impulsuri la care tu trebuie să reacționezi, asta în primul rând, că ești mereu în reacție. Ori eu nu mi-am dorit niciodată să fiu în reacție. Eu merg în forul meu interior și iau decizii să fac x, y chestie și cumva este destul de manipulator felul în care se desfășoară chestia asta: faptul că răspunzi mereu la chestii. Pentru că a fi mereu în reacție nu înseamnă a conduce conversația sau a conduce acțiunea sau a crea lumea așa cum vrei tu ca ea să existe, și eu asta îmi doresc. Îmi doresc să fiu mai stăpână pe ceea ce creez, să am mai mult timp de creat, să am mai mult timp de nefăcut nimic, care cred că este foarte important.

Andreea Vrabie: Și înainte ce făceai? Vreau să înțeleg ce înseamnă că erai mereu în reacție. Că erai cu ochii pe postările altor oameni?

            Adriana Radu: Cred că pur și simplu gândurile mele erau purtate nu în decursul lor firesc, ci în decursul a ceea ce propuneau alții, pentru că atunci când ești pe Facebook sau pe Instagram și scrollezi, basically aceelea sunt niște propuneri. Propuneri de a te gândi la niște chestii, și pentru mine chestia asta la un moment dar și-a pierdut din substanță. Am simțit că nu mă mai interesează aceste propuneri. Pe lângă faptul că ele nu erau numai propuneri, erau și aceste cereri de ajutor, adică cumva chestii care nu-mi serveau mie, Adrianei, în mod direct. Și am vrut să găsesc spațiul să merg eu înspre informația care mă interesează, asta în condițiile în care eu am biblioteci pline și în România și în Germania și sunt foarte apropiată de literatură și foarte curioasă de foarte multe domenii. Mi se pare că nu mai ajungi în profunzimea lucrurilor. 

Iubesc Instagramul, mi-a plăcut foarte mult să învăț pe Instagram limbajul acesta auto-ironic cu sănătatea ta mintală, un awareness, așa, pe cool despre sănătate mintală. Iubesc super mult tot ce este jucăuș la social media, tot ce este jucăuș la YouTube și cumva totuși jocurile astea sunt limitate. Există o grămadă de alte jocuri pe care le poți juca și eram interesată să joc și altele. Și mi-am dat seama că și aceste postări îngrijorate pe SEXUL vs BARZA sau ironice, fun, pe Instagram, până la urmă erau uneori pretextul pentru a nu sonda mai îndeaproape cum îmi merge mie în viața mea privată. Și cred că de fapt uneori întrebarea e nu „ce face social media cu tine?”, ci „de ce te duci tu înspre social media? Care sunt lucrurile la care nu vrei să te gândești?”. E foarte dureros să te gândești la lucrurile la care nu vrei să te gândești și cumva mie mi s-a părut că totuși trebuie să fac acești pași, pentru că altfel pe termen lung nu e bine. Nu poți să ignori teme personale sau să le tratezi sau să le îndulcești cu scrollat, pentru că nu funcționează pe termen lung, nu e fezabil. 

Andreea Vrabie: Știu de la tine, de când ne-am întâlnit, că eviți atât în clipuri cât și pe Facebook să oferi prea multe detalii despre viața ta privată, că ai aproape o regulă în legătură cu asta. De ce?

            Adriana Radu: Da. La început a fost această idee că eu încerc să fac educație sexuală în mod profesionist. Cum spuneam, a face educație sexuală este o profesie în sistemele de educație și în sistemele de sănătate care investesc cu adevărat bani în acest tip de educație. Investesc bani și în formatori, și a oferi educație sexuală este o profesie ca oricare alta pe care o faci neamestecând viața ta privată în cursurile pe care le dai sau în workshopurile pe care le organizezi. Și cumva mie mi s-a părut, având acest exemplu din Germania, că aceasta este atitudinea profesionistă. Cu atât mai mult cu cât de la început am avut viziunea că astfel de cursuri trebuie să se introducă în școli, prin urmare eu ar trebui să fiu… nu știu. Eu pun extrem de multă presiune pe mine pentru toate chestiile pe care le fac, super super multă și sunt perfecționistă. Este insuportabil uneori. Dar m-am gândit că ar fi cool dacă aș fi și un model despre cum ar trebui să se comporte un educator pe aceste teme în școli. 

Un al doilea motiv a fost că mi-am dat seama destul de repede de faptul că este un joc destul de greu de jucat. Adică eu pe internet sunt înjurată, mi se vorbește foarte urât, primesc mesaje super nasoale. Și că persoanele care mă ajută în sensul ăsta cel mai mult sunt prietenii mei, familia mea, persoane care îmi sunt apropiate și că am nevoie ca acest cerc protector din jurul meu să nu fie și el la rândul lui afectat. În primul rând, pentru că vreau să-i protejez pe cei dragi, și apoi pentru că în felul ăsta, ei fiind protejați, mă pot ajuta și pe mine să trec mai ușor peste chestiile neplăcute din online-ul românesc. Și este super greu să fii în online-ul românesc femeie și să vorbești despre astfel de teme. Mai ales dacă te bagi și să critici din perspectivă feministă o melodie a lui Deliric sau ceva de genul ăsta, că ai tu chef să analizezi cultura pop din România – nu știu, Killa Fonic, am făcut un videoclip –, e clar că intri în niște meciuri din astea super tari și am vrut să evit chestia asta. Și în plus, cred că am încercat să îmi rezerv dreptul la o viață intimă în care să pot să fac ceea ce fac toți dintre noi, să fac greșeli, să cunosc oameni, să mă apropii de oameni, să iau distanță față de oameni, să-mi explorez sexualitatea. Toate lucrurile astea pe care majoritatea dintre noi le fac în privat și nu am simțit că am obligația să o fac și în spațiul public. 

Acestea fiind zise, uneori mă simt destul de încorsetată de acest rol pe care eu mi l-am dat, care este un rol destul de clean, așa. Adică vorbesc despre aceste teme fierbinți, hot, care suscită un anumit tip de atenție și fac asta în timp ce eu am o atitudine foarte profesională, să-i spunem, sau încerc să rămân respectoasă față de teme. Există o anumită distanță și aș vrea să existe un spațiu în care Adriana să se exprime așa cum vrea ea fără să păteze numele bun al educației sexuale făcute cum trebuie. Și nu îmi găsesc încă acest spațiu. Bine, eu tot încerc. Cred că în zona de regie este acest spațiu pentru mine și deja am lucrat la o piesă de teatru la care nu am făcut eu regia, dar am co-scris-o și am făcut dramaturgia de scenă, la Târgu Mureș și voi lucra la un performance la…

Andreea Vrabie: Te referi la Protejat/Neprotejat?

            Adriana Radu: Da, mă refer la Protejat/Neprotejat. Plus faptul că o să fac un proiect la Centrul Național al Dansului la începutul lui 2020.

Andreea Vrabie: Care este fix, din câte știu, despre relația noastră cu Instagram sau social media.

            Adriana Radu: Da, este fix despre relația noastră cu social media.

Andreea Vrabie: Poți să-mi povestești puțin mai multe despre el sau ce te interesează să explorezi prin performance?

            Adriana Radu: Mi-am dat seama că nu există un spațiu safe pentru femeile din România care oferă atât de multe lucruri pe internet. Cred totuși că există destul de mulți tipi care domină zona de vlogging românesc și social media. Depinde unde te uiți, dar este destul de greu să fii femeie pe internet în România și oriunde. Și de-a lungul timpului mi-am dat seama că vreau să mă coalizez cu aceste fete care au o viață similară cu a mea. M-am gândit și că poate renunțând la internet sunt poate cu câțiva pași înaintea lor și, având această conexiune cu teatrul deja, poate că am un soi de insight și le pot spune: „Hei, uite, poate sala de performance e un spațiu safe, poate offline-ul e un spațiu safe, poate a veni împreună și a vorbi despre faimă și despre bani și câți sunt și câți nu sunt și cum ne simțim de fapt, poate asta este un spațiu safe”. Și primul meu impuls la asta se referă în legătură cu acest performance. Și apoi mai este și un soi de provocare pentru mine. Pentru mine e clar că în film, în teatru, performance, orice ar fi, nu poți să înveți decât făcând și aceasta este zona înspre care vreau să merg și nu vreau să pierd timpul. Sunt bucuroasă de orice șansă mi se dă din perspectiva lucrurilor pe care le-am construit la SEXUL vs BARZA, și a experiențelor pe care le am deja în teatru, să fac muncă în zona asta și să folosesc resursele care mi se oferă fără să mă jenez foarte tare. Mi-este o oarecare jenă sau am o oarecare temere, pentru că nu am așa de multă experiență, dar acest gol nu se va umple decât făcând chestii. Și mereu mă pun în situația de a face lucrurile de care mi-e teamă.

Andreea Vrabie: Faci SEXUL vs BARZA de șapte ani. Te gândești, cel puțin pe partea asta de videoclipuri, în ce direcție se va dezvolta sau dacă vei continua să o faci? Și îți explic de ce te întreb: pentru că acum ai 30 de ani, ai o fire foarte tinerească. Tinerilor sau adolesceților le este foarte ușor să se apropie de tine când te văd în videoclipurile astea, ești prietenoasă. Însă, cu tot optimismul din lume, nu va fi cazul mereu. Îmi imaginez că pe la 40-50 de ani nu prea vei mai fi la fel de relatable. Te gândești în vreun fel la asta?

            Adriana Radu: Încă nu mă gândesc, dar m-am gândit când am citit articolul lui Tavi Gevinson, de care vorbeam – fost editor la revista pentru adolescenți care se numește Rookie –, care la 24 – cred că are, aproximativ – a renunțat la Rookie după ce a editat-o timp de șapte ani, pentru că a spus că, pe lângă multele motive, un motiv era că era clar că nu va vrea mereu să însoțească gândurile și grijile adolescentelor și să se micșoreze mereu la nevoile lor. Și asta m-a speriat puțin, pentru că cu siguranță există și un anumit ton care a fost uneori necesar pe SEXUL vs BARZA pe care eu nu l-am forțat, a fost tonul meu normal până acum. Dar nu-mi dau seama acum dacă ar trebui să îl forțez sau să îl las să se dezvolte în continuare. Cred că pariul meu, să zicem așa, este că trebuie mereu să redefinesc SEXUL vs BARZA în funcție de unde sunt eu. Poate nu se va mai adresa adolescenților la un moment dat. De exemplu, ultimele clipuri pe care le-am făcut sunt cu tipe de care-mi place mie, și despre care vreau să aflu mai multe, și despre care vreau să afle și lumea mai multe, și care sunt de vârsta mea. Cumva o chestie care e similară cu ceea ce faci tu, interviuri. Sau faptul că am mers și am vorbit cu fete care au 14-15 ani, dar au trecut printr-o situație de abuz și au fost la Centrul de Urgență și ele vin cu alte povești care nu trebuie spuse numai adolescenților, ci trebuie spuse și părinților. Și atunci persoanele cărora mă adresez nu sunt numai adolescenții. 

Vreau să subliniez și faptul că este o falsă percepție. Mă doare chestia asta. Mă doare și vreau s-o spun, că mi se pare că mi se minimizează munca când mi se spune chestia asta, că fac ceva pentru adolescenți, că pur și simplu nu este adevărat. Dacă mă uit peste statisticile de pe YouTube, 40% dintre oameni au între 24 și 35 de ani, o chestie din asta, adică despre ce vorbim? Toată lumea are nevoie de aceste conversații și probabil tonul meu se va schimba pe măsură ce înaintez în vârstă. Dar nu a fost niciodată adevărul SEXUL vs BARZA, că am făcut chestia asta pentru adolescenți. Nu din partea mea neapărat și nu din partea consumatorilor. Cred că mitul ăsta se propagă din partea celor care spun „wow, îmi place ce faci, e super cool pentru adolescenți”, pentru că le e super jenă să spună „băi, m-ai ajutat pe mine, chiar dacă eu am 30 de ani”. Lor vreau să le spun că și eu am probleme în viața mea personală, nu e ca și cum wow, merge totul super șmecher la mine și wow. Nu, sexualitatea mea e o chestie cu care n-am nicio întrebare, sau n-am nicio dilemă, sau nu e o chestie vie cu care nu lucrez ca orice altă chestie în viață. Asta e așa, un pic legat de faptul că lumea își imaginează că dacă faci educație sexuală toate problemele tale sunt rezolvate. La fel cum lumea își imaginează că dacă ești terapeut n-ai nicio problemă. E un bullshit. Nu vreau neapărat să vă spun problemele mele, dar nu înseamnă că nu le am. Le am și e OK să le aveți și voi și e OK să le aibă toată lumea. Până la urmă, sexualitatea este o temă care ne însoțește toată viața, e o chestie care nu va dispărea niciodată. Și eu am fost o vreme dispusă să vorbesc despre aceste lucruri și sunt interesată să se vorbească despre aceste lucruri în școli și apoi, într-adevăr, conversația se poate schimba. Sunt dispusă să o redefinesc și s-o redefinim împreună. Adică e o chestie care mi se pare cool, fiind una dintre temele care mă interesează.

Adriana Radu a fost unul dintre oamenii selectați în proiectul „100”, lansat anul trecut, cu oameni pe care pariem că vor defini România de mâine și de peste câțiva ani.

Adriana a scris în DoR #30 despre cum lipsa educației sexuale în școlile din România ne face să avem discuții care au în coadă hashtagul #metoo. Poți citi artiolul aici.