Bucureșteanul: Domnul Lefter

Prin ușile transparente ale sălii de curs 0321 din clădirea Angelescu a Academiei de Studii Economice, se vede cum un bărbat cu siluetă de Moș Crăciun umblă cu pași mărunți printre băncile cu studenți de anul II. „Fiți atenți!”, le spune. „Cifrele sunt seci, dar vreau să vă dezvolt gândirea economică.” Se întoarce în fața băncilor, mai aproape de tabla verde și continuă să predea cursul de Managementul Resurselor Umane.

Viorel Lefter predă din 1972, imediat după ce a absolvit facultatea de Economia Producției, actuala facultate de Management, în cadrul ASE. Are 65 de ani și e genul de profesor care explică cât mai simplu și de mai multe ori lecțiile, ca fiecare student să înțeleagă de ce a venit la curs. Când simte că nu mai sunt atenți îi mai întreabă dacă au văzut ce se mai întâmplă prin facultate, dacă au aplicat pentru burse, ce mai citesc, orice pentru a le dezlega limba și să îi readucă cu mintea în sală.

După ce a terminat liceul își dorea să intre la Politehnică, dar a picat în primul an și ca să scape de armată s-a înscris la școala comercială Kretzulescu, o postliceală pentru economiști. Voia să stea doar un an din cei doi și să mai încerce la Politehnică, deși la Kretzulescu avea și bursă. „Per total erau 3400 de lei”, spune Lefter. „Erau patru-cinci salarii ale lui taică-meu, care lucra la fabrica de conserve de la Buftea, și dacă plecam după un an trebuia să dau banii înapoi.” Apoi, profesoara de contabilitate i-a spus că nu e făcut pentru Politehnică. „Tu ești pentru ASE. Stai și termini aici și pe urmă dai la ASE.” A terminat la Kretzulescu șef de promoție și a intrat primul la ASE.

În primul an de facultate a fost secretar de an, al doilea a fost secretarul studenților, iar în al treilea an președinte pe facultate. Când a absolvit voia să se ducă la Ministerul de Externe. Aveau nevoie de economiști, însă decanul Stoian Petrescu i-a spus: „Domne, în învățământ o singură dată poți să rămâi. De plecat, poți să pleci oricând. De la Externe și de la Interne nu se iese la pensie.”

Așa că a terminat ASE-ul pe 26 septembrie 1972, iar pe 1 octombrie a devenit asistent stagiar pentru Organizarea Întreprinderilor. „Mi-a plăcut în primul rând munca cu studenții”, spune și se oprește din semnat hârtiile A4 cu situațiile studenților veniți la ASE prin Erasmus. Lefter este și coordonatorul programului și a lucrat, de la înființare, în departamentul de limbi străine al ASE-ului.

În 1990 s-a pus problema în Ministerul Educației ca România să intre în programele de studii europene, iar rectorul l-a trimis pe Lefter să discute cu ministrul. Așa s-a înființat departamentul de limbi străine din ASE și au introdus primul program de mobilități Tempus, care le permite cooperarea cu alte facultăți europene. Despre Tempus nu se știau multe, dar ministrul l-a trimis la facultăți din străinătate să lege parteneriate. „Mi-au dat pașaport de serviciu și în 10 zile trebuia să merg în șapte țări ca să găsesc parteneri, să-i conving. Am fost în Bruxelles. Și am început contactările. Apoi cu Maastricht din Olanda, Liège din Belgia și Kent din Canterbury, Anglia. Și am făcut un proiect.”

Ca profesor, Lefter a călătorit în multe țări europene. Așa a ajuns să predea la Orleans, în Franța. Acolo a aflat de materia pe care o predă acum, Managementul Resurselor Umane. În 1994, când ajunsese la Orleans, în ASE încă se studia Ergonomia, o materie tehnică care studiază relațiile dintre om, mașină și mediul de muncă. N-avea legătură cu gestiunea resurselor umane și nici prea mare relevanță pentru facultatea de Management. În ’95 a scris prima carte din România de Managementul Resurselor Umane împreună cu profesorul Aurel Manolescu. Lefter îi trimitea din Franța capitolele și Manolescu lucra din țară. Stătea câte 10-12 ore în bibliotecă și se documenta. La un an după publicarea manualului, în 1996, s-a înlocuit Ergonomia cu Managementul Resurselor Umane. Inițial doar la facultatea de Management din ASE, unde era necesară. „Indiferent pe ce nivel, studenții ajung pe posturi de conducere, de management”, spune Lefter, „trebuie să facă evaluarea performanței salariaților, trebuie să știe să îi motiveze”. Mai târziu, a fost introdusă și în țară. Întâi în Iași, apoi Cluj, Timișoara și tot așa în mai multe facultăți.

Lefter e căsătorit de 37 de ani și are un băiat, care l-a făcut recent un mândru bunic. La cursuri le mai amintește studenților că, pe lângă toate studiile și dincolo de carieră, „căsătoria e lozul cel mare”. Își sfătuiește studenții să se implice în voluntariat, să câștige experiență și să aplice la târgurile de joburi. „Duceți-vă cu 50 de CV-uri”, le spune. „De nouă ori dacă ești respins, a zecea oară poate este cu noroc.” La fel, îi sfătuiește să profite și de ocaziile de a studia în afară. „Până la 26 de ani acumulezi teoretic. După aceea trebuie să dai. Te apuci să faci o facultate la 40-50 de ani, poți să o faci, dar nu mai ai timp să mai dai societății.”