Bucureșteanul: Zmeură

Text de Andreea Bota

Recent, într-o sală din Ballroom City Pallace, un centru de conferințe de lângă Piața de Flori, un băiat și-o fată au participat la un maraton de programare cu dorința de-a învața un iPhone să măsoare temperatura camerei.

Ana, o fată de 17 ani cu părul blond, scria pe o coală de hârtie, iar Mihai, băiatul de 24 de ani din dreapta ei, îi dicta coduri. Erau la Raspberry Hack, a treia competiție de programare organizată de hackathon.ro, un ONG care își propune să formeze o comunitate de IT în care programatorii să facă schimb de experiențe. Competiția le-a dat participanților câte un Raspberry Pi pentru a-l programa. Pi e o plăcuță de mărimea unui card de credit, care odată conectată la un monitor funcționează ca un computer și cu care fiecare participant a dezvoltat câte o aplicație software sau hardware.

Ana Ozon și Mihai Barbu, amândoi bucureșteni, sunt împreună din noiembrie 2010, după ce s-au cunoscut în vacanța de vară, în Grecia. Ana, la o lună până să împlinească 15 ani, era cu părinții, iar Mihai cu prietenii. N-a știut că Ana e româncă și a tot încercat să o agațe în fața hotelului în care erau amândoi cazați. „Do you have a light?”, îi tot zicea, dar ea nu-l băga în seamă la început. Până la urmă au făcut schimb de contacte și au vorbit și când s-au întors în București.

„I-am acordat o șansă și de atunci am fost nedespărțiți”, își amintește Ana de cum a acceptat să iasă cu el după vreo două luni, asta și pentru că Mihai părea băiat bun. Anul următor au plecat în Grecia și Turcia cu părinții Anei, iar anul ăsta, în februarie, au fost singuri în vacanță în Roma. După ce au petrecut atâta timp cu el, părinții Anei au văzut că Mihai are grijă de ea și că o iubește.

Ana este o blondă cu față în formă de diamant, ochi căprui și o gură mică cu care râde des și colorat. Mihai, un tip brunet, face glume pe cât de des râde Ana. Împreună fac invizibilă diferența de șapte ani dintre ei. Ea e clasa a XII-a la liceul „Mihai Eminescu”, la secția de filologie bilingv franceză, iar Mihai a terminat Politehnica, Facultatea de Științe Aplicate, și lucrează la compania de consultanță Genpact, unde face suport tehnic. Pentru Ana, facultatea trebuie să fie ceva care să-i placă, eventual legat de resurse umane și sociologie, unde a fost și la olimpiada pe sector.

La hackathon, în timp ce Mihai mai instala câte un plug-in, Ana se juca pe iPad Hay Day, un joc în care trebuie să ai grijă de o fermă. Ea nu știe programare, deși e curioasă de pasiunea lui Mihai și-l întreabă ce face, ca să înțeleagă. Important e că sunt împreună. Motivul pentru care Mihai s-a înscris la maraton, pe lângă curiozitatea pentru Raspberry Pi, era ca să petreacă timp cu Ana. (Până la ora 10 seara, când au plecat, Siri a transmis temperatura exactă din încăpere: 23 de grade).

Tot ca să fie împreună s-au înscris și pentru voluntariat, în Brigada de Voluntari, o organizație care ajută organizatorii de evenimente. După ce devii voluntar, poți să fii selectat pentru evenimetele la care te înscrii, iar Ana și Mihai au fost recrutați doar invidiual până acum. Așa că nu s-au mai dus; ei vor să fie împreună.

D-asta și s-au mutat. Adică Ana stă câte 4-5 zile pe săptămână la Mihai, care are casa la două minute de Parcul Carol, și restul săptămânii acasă la părinți, în Berceni. Părinții ei spun că Ana e fată cuminte și că învață oricum, mai ales pentru BAC.

Acum un an jumătate s-au logodit și vor să se căsătorească într-un an-doi, dar până atunci o să se tot ducă miercurea la film, iar în rest la ceainării, cafenele, târguri, concerte și prin parcuri cu Spike, bichonul maltez de trei ani al lui Mihai. În weekend ies cu bicicletele în Carol sau Izvor. În viitor, amândoi își doresc copii. Ana ar vrea doi, o fată și-un băiat, deși Mihai negociază pentru un copil și-un labrador, căci îi știe slăbiciunea Anei pentru câini. ●

Bucureșteanul este o serie de articole săptămânale despre oameni și întâmplări din Capitală.