Mici Victorii Civice: Festival de combinat
În orașul Victoria nu se mai proiectaseră filme de 16 ani. Apoi un actor și prietenii lui au pus pe picioare un…
În orașul Victoria nu se mai proiectaseră filme de 16 ani. Apoi un actor și prietenii lui au pus pe picioare un festival de film.
În miercurea dinaintea debutului Festivalului de Film Victoria, președintele festivalului, Andrei Morariu, s-a trezit mai devreme decât în celelalte nouă zile de când se cazase alături de echipa de organizare în clubul elevilor din oraș. Organizatori, voluntari și prietenii lor și-au părăsit camerele cu patru-cinci paturi etajate în care se simțeau ca-n tabără. Era ora 7:00, soarele începea să lumineze crestele munților Făgăraș. Mai aveau o zi până la începerea festivalului de patru zile la care lucraseră în ultimele trei luni și azi veneau tirurile.
În ultima săptămână, zeci de voluntari împânziseră orașul cu afișe, vopsiseră roz două bănci din oraș (ca să se potrivească cu logo-ul evenimentului) și lucraseră la un grafitti multicolor pe zidul bazei sportive, aflată la zece minute de mers pe jos de Casa de Cultură din centrul orașului. Victoria părea mai vie și mai colorată ca oricând.
Când Andrei Morariu, un tânăr înalt de 25 de ani, și producătorul de film Alexandra Morariu, o blondă de 33 de ani, au ajuns la Complexul Sportiv Viromet care urma să găzduiască proiecții de film și petreceri în aer liber și au văzut patru tiruri gata de descărcat, au crezut că vor leșina. Ajutați de o gașcă de tineri karatiști pe care i-au cunoscut la clubul elevilor, s-au pus pe descărcat scena, cele 40 de biciclete împrumutate de la centrul de închiriere I’ Velo Sibiu, mâncarea pentru zona de catering și berea pentru terasă. Alexandra și-a spus că dacă trece de ziua de miercuri, e o supraviețuitoare.
Orașul de la poalele munților Făgăraș a prins viață în jurul Combinatului Chimic Victoria (fostele uzine Ucea) la începutul anilor ’50. Majoritatea locuitorilor erau salariați ai combinatului și una dintre puținele surse de divertisment ale orașului era cinematograful. Andrei Morariu s-a născut în Victoria și își amintește că stătea cu părinții la coadă la coadă la filmele anilor ’90. Ultimul film pe care l-a văzut înainte ca România Film să închidă cinematograful din lipsă de fonduri, a fost Titanic, în 1997. Fiind un oraș mic, niciodată n-a depășit 10.000 de locuitori, toată lumea îl cunoștea pe băiețelul doamnei contabil care mai tot timpul făcea câte o ciudățenie – se costuma în Michael Jackson, aduna gheață de pe pereții congelatorului și încerca să o vândă vecinilor sau organiza excursii cu cortul (din pături) în fața blocului. Când era în clasa a VII-a, o trupă de teatru de provincie a ajuns în Victoria și elevii s-au înghesuit în sala care mai păstra vechile aparate de proiecție, folosită de Primărie ca sală de festivități. Când s-a ridicat cortina și de pe scenă a răzbătut un miros puternic de parfum, Andrei a fost vrăjit și a hotărât că vrea să se facă actor. Le-a spus gândul colegilor și profesorilor, dar nimeni nu l-a crezut. „O să vedeți că o să mă întorc actor”, a insistat.
Andrei s-a ținut de cuvânt și, după ce a terminat liceul la Brașov, a venit în București și a dat admitere la Facultatea de Teatru din cadrul UNATC. Simțea că o să intre și nu se înscrisese la nici o altă facultate. Le spusese părinților că „în viață alegi o singură dată”, dar în gând se întreba de unde îi vine siguranța și îi era teamă să nu rămână pe dinafară un an. După examene, a așteptat cinci ore afișarea rezultatelor. Când o doamnă a lipit în sfârșit lista, a parcurs-o de jos în sus. S-a oprit în dreptul notelor de 9.70 și a luat-o de la capăt pentru că nu se găsea. Apoi și-a văzut numele în capul listei și a întrebat pe cineva dacă vede bine că „Andrei Morariu a luat 10”. A fost atât de fericit, că nu mai voia să plece din curtea facultății.
Andrei s-a gândit tot timpul că o să facă ceva pentru promovarea orașului natal, dar ideea unui festival de film a încolțit în timp.
În iarna lui 2012, Andrei a jucat într- un episod pilot pentru un serial la Antena 1 alături de Alexandra Morariu, o absolventă de jurnalism la Iași care de câțiva ani se reorientase către actorie și producție de film. Pe Alexandra a amuzat-o că amândoi au același nume de familie deși nu sunt rude, și, după ce Andrei i-a povestit de Victoria și de cum nu se întâmplă mai nimic în oraș, i s-a părut o idee bună să readucă filmul în mijlocul comunității de acolo. Iarna a trecut așteptând decizia de a începe filmările la serial, iar în martie, văzând că nu s-a concretizat, s-au hotărât să privească mai serios ideea festivalului de film de la Victoria. Nici unul dintre ei nu avea experiență, așa că au apelat la prietena lor, producătoarea Gabriela Suciu, care mai organizase câteva seri de film la Zilele Cetății Sebeș. Au întrebat-o cu ce ar trebui să înceapă, iar Alexandra și-a notat tot – că au nevoie de o prezentare a festivalului, că le trebuie o asociație, că trebuie să atragă sponsori, să facă o selecție de filme, să conceapă un buget.
Alexandra și Andrei au depus actele pentru înființarea Asociaței Victoria Art la Judecătoria Făgăraș. Apoi au creionat și bugetul festivalului, dar Gabriela Suciu, șocată de suma mică pe care o propuneau, le-a spus că o să le trebuiască cel puțin de trei ori mai mult ca să pună totul pe picioare.
În mai, Alexandra și Andrei au participat la ședințele Consiliului Local, care începeau la 19:00 și se întindeau uneori și după miezul nopții. Încercau să convingă consilierii, primăria și comunitatea locală că un festival de film ar fi important pentru oraș, că le-ar aduce turiști și promovare. „Credeți voi?”, întrebau unii mai sceptici. „Credem!” răspundeau cei doi, convinși că entuziasmul lor va fi molipsitor.
La prima ședință au fost fascinați de personajele pe care le aveau în față. Ascultau problemele Asociației de Pensionari care se opunea renunțării la transportul cu microbuze de la gara Ucea în orașul Victoria, sau ale frizeriței Maria care reprezenta vocea victorienilor care nu erau de acord cu închiderea spitalului. Le era clar că Victoria avea probleme mai importante decât filmul și, la prima ședință au vorbit câte maximum două minute, mai mult tremurând. După ce au terminat, nici nu-și mai aminteau ce au spus. Mulți i-au întrebat „De ce în Victoria?”. Le-au explicat că vor aduce filmele aproape de oameni, nu la Sibiu, nu la Brașov, nu la București și că probabil în Victoria sunt copii care nu au văzut niciodată un ecran de cinema, sau care nu-și imaginează ce înseamnă un festival de film. Andrei experimentase deja ce înseamnă să pleci dintr-un oraș mic și să te simți stingher la evenimente de care ai fost străin toată copilăria și adolescența. Ştia că pentru tinerii din oraș, experiența participării sau a voluntariatului la un festival de film poate fi transformatoare, așa cum a fost pentru el piesa de teatru văzută în clasa a VII-a. Mulți dintre consilieri erau foști profesori sau vecini care îl cunoșteau de când era copil și erau mândri de el și de inițiativa lui. Toate astea au cântărit la începutul lui iulie când, după patru ședințe la care au participat Andrei și Alexandra, Consiliul Local a hotărât o rectificare de buget și alocarea unei sume de 22.400 de lei festivalului de film – bani care erau inițial destinați modernizării sistemului de alarmă în caz de accident la Combinatul Chimic. Sistemul de alarmă era funcțional, banii redirecționați către festival erau pentru avertizarea prin SMS în caz de accident.
Primele întâlniri cu sponsorii n-au mers, pentru că firmele le spuneau că le place ideea lor, dar că nu vor să se implice de la prima ediție. Alexandra și Andrei au apelat încă o dată la prieteni și i-au cooptat în echipă pe Gabriela Suciu și pe arhitectul și scenograful Bogdan Costea care s-a ocupat de conceperea zonelor de proiecție, lounge și party. Fiecare dintre ei cunoștea la rândul lui ba un om dintr-o companie care i-ar fi putut ajuta financiar, ba un distribuitor de film, ba un producător, ba un DJ, un fotograf sau o formație (We singing Colors, Cobzality, Temple Invisible, Robin and the Backstabbers) care s-ar fi potrivit în programul evenimentului. Toți s-au implicat fie gratis, fie au cerut un preț mult mai mic decât cel obișnuit. Ușor-ușor, programul festivalului a prins contur prin astfel de „combinații” prietenești. Discutând cu doi prieteni dintr-o agenție de publicitate dispuși să-i ajute pro bono cu identitatea vizuală a festivalului, alăturarea combinații-combinat chimic, le-a sunat bine și au decis organizează un „Combinat montan pentru exploratori urbani”.
Au promovat evenimentul exclusiv online, pe Facebook și, la cinci zile după ce au lansat apelul pentru recrutat „combinatori juniori” (voluntari), au primit 150 de cereri de la doritori din toată țara.
Tot „combinații” au fost și cazarea pentru voluntari și organizatori în clubul elevilor și în internatul Colegiului Tehnic din oraș, folosirea casei de cultură și a complexului sportiv, drepturile de distribuție pentru scurt-metraje și o parte din documentare, transportul invitaților cu microbuzul școlii de la Sâmbăta de Sus unde erau cazați, la Victoria, lemnul oferit de Primăria Sâmbăta de Sus pentru amenajarea zonei de petrecere pe terenul de sport sau cei 15 DJ de top prezenți la eveniment. Au găsit și mulți sponsori locali care s-au alăturat susținătorilor chiar și în ultima săptămână de organizare. Andrei Morariu a jurat că n-o să mai încerce niciodată să facă un festival cu mai puțin de 80.000 de euro. S-au încadrat în bugetul propus inițial, dar crede că dacă ar aduna toate orele de muncă și ar transforma combinațiile în bani, ar ajunge la suma de trei ori mai mare pe care le-o spusese Gabriela Suciu la începutul anului.
În miercurea dinaintea deschiderii oficiale a festivalului, mai nimeni dintre cei patru organizatori și zecile de voluntari, n-a dormit. Chiar și când ațipeau, se culcau îmbrăcați în hainele de stradă. Alexandra rămăsese fără voce de cât vorbise la telefon, iar Andrei slăbise opt kilograme în cele 10 zile de când se mutaseră la Victoria. Mâncau și beau apă numai dacă le amintea cineva, altfel alergau într-una între Primărie, Casa de Cultură și Complexul Sportiv.
Nu se gândiseră la avize de la pompieri sau poliție, la hârtiile necesare pentru aducerea pubelelor pentru colectat gunoiul selectiv, la fiscalizarea biletelor sau la demersurile pentru închiderea circulației pentru mașini în centru. Alexandra era ca și mutată în Primărie pentru că într-una mai avea nevoie de câte o ștampilă sau de câte un aviz. Într-o zi i-au dat și cheile instituției și i-a rugat să nu mai monteze alarma peste noapte pentru că sigur ea și Gabriela Suciu vor fi acolo descărcând filmele de pe ftp-ul festivalului sau comunicând cu sponsorii și invitații.
Localnicii treceau zilnic pe la complexul sportiv și se uitau la ce fac „ăia cu festivalul”. Turiștii cazați la cort lângă ștrandul din complexul sportiv erau curiozitatea orașului. O doamnă care locuia în apropiere i-a spus uimită lui Andrei că numărase deja 80 de corturi de la balcon. Singurul magazin non-stop din oraș, amenajat într-o tonetă de înghețată din anii ’80, avea geamurile tapetate cu afișele roz ale festivalului și articole de ziar care povesteau despre eveniment. Vânzătoarea a fost bucuroasă când Andrei a prevenit-o să suplimenteze marfa pentru turiștii cinefili.
Toată lumea își dorea ca Victoria să lase o impresie bună străinilor. Primăria a renovat baza sportivă, a înlocuit toaletele și dușurile, a cosit iarba de lângă ștrand care îți ajungea până la gât și a creat astfel o zonă de camping. Erau două tabere care munceau la foc continuu – de o parte zugravi, instalatori, vopsitori, tâmplari, de cealaltă producători, actori, regizori și 50 de voluntari, dintre care peste 20 erau elevi de la cele două licee din oraș, unul teoretic și celălalt tehnic. Mai erau tatăl lui Andrei care transporta lemnul din Sâmbăta cu un tractor, mama care îi spunea că se simte ca și cum îi organizează nunta și o gașcă de prieteni, veniți și ei să dea o mână de ajutor. În trei luni reușiseră să organizeze un festival, dar erau în permanentă criză de timp așa că nu puteau decât să aibă încredere unul în celălalt și fiecare să-și îndeplinească bucățica lui.
Joi seara, Gianina Corondan a prezentat deschiderea festivalului și a anunțat că în următoarele patru zile aveau să urmeze 40 de filme, workshop-uri de fotografie pentru cei mici, petreceri și concerte. Casa de Cultură a devenit neîncăpătoare la proiecția filmului „Toată lumea din Familia noastră” care a început la ora 19:00. Voluntarii fuseseră instruiți să nu mai lase pe nimeni să intre în sală în timpul fimului. N-au putut însă să reziste după ce o bunică le-a spus „Ştim că am întârziat. Vrem doar să intrăm un minut să îi arătam celui mic cum arată o sală de cinema. Nu a văzut niciodată”.
Cele mai entuziasmate au fost profesoarele din oraș care și-au cumpărat abonamente, au participat la toate proiecțiile din program și au votat după fiecare calup pentru a stabili către ce film va merge premiul publicului. Abonamentul pentru toate proiecțiile din incinta Casei de Cultură a costat 25 de lei. „Poziția Copilului” și „Domestic” au fost proiectate în aer liber, cu acces gratuit, la complexul sportiv. Un abonament complet costa 100 de lei și includea camparea pe durata festivalului și acces la piscina cu apă caldă.
Sâmbătă, în seara proiecției „Poziția Copilului”, în ciuda răcorii, părinți, copii și tineri au umplut terenul de fotbal transformat în cinematograf în aer liber. Mulți îl lăudau pe Andrei că i-a scos din casă în orașul în care nu prea se întâmplă nimic de obicei. Înainte de film, Adrian Titieni, actorul care i-a fost profesor lui Andrei Morariu la UNATC și care a jucat în multe dintre scurtmetrajele și lungmetrajele selecționate în festival, a fost invitat să spună câteva cuvinte „Aveți o zonă extraordinară. Mă bucură când studenții au asemenea inițiative și cred că a X-a ediție va fi fulminantă”. Pentru Andrei a fost foarte important că profesorul lui a acceptat invitația și că i-a plăcut zona. Seara s-a terminat cu concertul celor de la Robin and the Backstabbers, iar după organizatorii au adormit epuizați.
Ultima zi a festivalului a fost dedicată seniorilor, și a inclus la prânz proiecția documentarului „Părintele Arsenie Boca”, atât în Victoria cât și în casele de cultură din Ucea și Sâmbăta de Sus.
Unul dintre efectele festivalului care i-a bucurat cel mai mult pe organizatori a fost că, dacă până anul ăsta foarte puțini oameni știau de Victoria, acum auzeau tot mai des reacția „ah, sunteți din Victoria? Unde se întâmplă festivalul?”. Când Alexandra Morariu a luat legătura cu barul Papiota din București ca să organizeze un after party și s-a apucat să explice cine sunt și ce fac, reacția managerului a fost „Colega mea a vrut să fie voluntar la voi! Toată lumea știe de Victoria”. Pentru asta, dar și pentru voluntarii din oraș care le-au spus la final că le-au schimbat viața, spun că a meritat să nu aibă vacanță,.
„Dacă am fi știut ce ne așteaptă, probabil nu ne-am fi băgat în chestia asta, dar așa fiind inconștienți și neștiind cu ce se mănâncă, le-am luat pas cu pas”, spune astăzi Alexandra Morariu, glumind că după experința asta ar putea să organizeze și Jocurile Olimpice.
În săptămâna de după festival, Andrei Morariu a dormit mult. Mulțumirile oamenilor din comunitate și feedbackul primit online, nu-i luau însă gândul de la Victoria. De-abia aștepta să o ia de la capăt cu ședințele la Consiliu Local și cu goana după sponsori. A stabilit deja cu echipa ca ediția a II-a să fie competițională și să se ocupe mai mult de tinerii din comunitate prin workshopuri de fotografie și de actorie. Nu se mai teme de piedici pentru că acum poate să le arate tuturor potențialilor finanțatori ce-au făcut în 2013. Are discursul deja pregătit: „Noi ne-am ținut de cuvânt. Tot ce ne-am propus să facem, am făcut. Puteți să aveți încredere în noi că facem și la anul.” ●
__________________________________
Articol realizat în cadrul proiectului „Mici victorii civice”, cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civică, program finanțat de Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe, sponsorizat de Raiffeisen Bank, administrat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.
3 comentarii la Mici Victorii Civice: Festival de combinat
Comentariile sunt închise.
S-ar putea să-ți mai placă:
Bucureșteanul: Ana în ritm de du-te-vino
Cei peste 19.800 de pași ai Anei, într-o zi de vineri.
Eseu: Ultimul Crăciun
Dan Rădulescu n-a fost niciodată un fan al Crăciunurilor. Apoi, anul trecut, a apărut o EA care l-a convins că…
[Les Films de Cannes]: Emmannuelle Bercot despre regie, documentare și adolescență
Emmanuelle Bercot, a doua femeie-regizor din istorie care a inaugurat Festivalul de Film de la Cannes, a deschis…
mi-a placut. toata seria mici victorii civice este remarcabila. felicitari! si urmari….
Foarte tare!!!!!
Eram prin zona asta vara si m-am oprit sa vad despre ce e vorba. Locatia este bine aleasa. Peisajul cu creasta fagarasilor e wow! Multa bafta cu vremea la editia viitoare. Sunt convins ca va veni lume multa, mai ales ca Sibiul este aproape.