Bucureșteanul: Oana cu motor

Oana Hritac deschide topcase-ul motocicletei BMW F650ST și așază o plăsuță cu cumpărături. Are 22 de ani, poartă pantaloni negri cu bandă reflectorizantă pe margine, ghete de motociclism care o fac să pară mai înaltă decât cei 172 de cm pe care îi măsoară, și un hanorac roz închis a cărui glugă atârnă peste geaca de piele neagră. Își leagă o bandană verde peste gură și nas, s-o protejeze de aerul de început de noiembrie, își aranjază părul roșu într-o codiță lejeră și își pune casca. Încalecă pe motor și iese din parcarea subterană de la Cora Lujerului, îndreptându-se spre căsuța din Clinceni unde s-a mutat cu soțul ei, Nicu, în iulie anul acesta, cu două zile înainte să nască.

Acasă, în dormitorul de la etaj, micuța Iulia Maria doarme în patul părinților. Pe jos, în stânga patului, e Vând kilometri, cartea motociclistului Mihai Barbu, din care Oana și Nicu își mai citesc unul altuia seara. La parter, tatăl face curat cu Led Zeppelin în surdină. Bebelușa e obișnuită cu rockul (cel mai mult râde la piesa Bad to the Bone).

Pe drum spre casă, Oana atrage mereu priviri lungi. Bucureștenii nu prea sunt obișnuiți cu femei pe motocicletă, dar ei nu-i pasă. Mai important e ca șoferii să se obișnuiască să se uite în oglinzi și să fie atenți în trafic. Îi ignoră pe cei care-i spun să stea la coadă „ca toată lumea” și să nu mai depășească coloana și-și face loc prin aglomerația de la ieșirea din București. Chiar dacă are magazine mai aproape de casă, Oana preferă să conducă până la Cora de dragul plimbării. În topcase-ul motocicletei a îndesat odată chiar și necesarul pentru un grătar de vreo 20 de persoane. La casă, folosește ca măsură casca pentru că știe că în topcase îi încap două. Dacă depășește spațiul, își îndeasă surplusul în geacă.

Oana s-a plimbat prima oară cu motocicleta când avea 15-16 ani și a dat-o un băiat din cartier cu o Yamaha Virago. Nu s-a mai gândit la asta până acum trei ani, când l-a cunoscut pe Nicu, un motociclist cu 10 ani mai mare ca ea. Nicu lucra în cadrul Ministerului de Interne și în timpul liber se dădea cu BMW-ul roșu, însoțit de fratele lui, care avea o motocicletă Aprilia, și de alți prieteni. A luat-o și pe Oana în spate și au început să bată țara în lung și-n lat. În octombrie 2011, după o drumeție cu motorul pe cheile Bicazului, cei doi au poposit la Lacul Roșu și au închiriat o barcă. Nicu a cerut-o în căsătorie, Oana a spus imediat „da”, dar n-au stabilit o dată.

Pentru că îi tot propunea lui Nicu să meargă la întruniri de motocicliști și să fie mai activi în comunitate, iar el n-avea tot timpul chef de motociclit în grup, Oana s-a ambiționat și în ianuarie 2012 s-a înscris la școală pentru permisul categoria A. L-a obținut în mai și a început să meargă prin oraș. Îi era puțin frică de mersul cu pasager și prima oară când Nicu i-a propus să facă schimb și să conducă ea pe autostradă până la mare, l-a refuzat. După ce au poposit la o benzinărie, s-a hotărât să încerce. Îi era frică să ia mâna de pe ghidon și să-și ajusteze viziera de la cască, dar a ajuns cu bine. Chiar dacă a luat o trântă pe drumul pietruit care duce la Micul Golf din 2 Mai și și-a zdrelit genunchiul, era „virusată”. Nu-i păsa de căzătura ei, o durea mai mult că i-a spart un semnal Roșcatei, așa cum alinta motocicleta.

Lucra la o agenție de monitorizare a presei și, când avea ture de noapte, lua motocicleta până la serviciu. A devenit aproape nelipsită de la „Joia Moto”, o întâlnire săptămânală a motocicliștilor în fața hotelului Intercontinental. Nu o făcea pentru a defila cu „ideea de a fi fată pe motor”, ci pentru plăcerea de a se da și de a cunoaște alți pasionați. O amuzau fetele care apăreau la întruniri în colanți sau cu pielea la vedere și nu înțelegea cum de nu realizează că există riscul să cadă și să se accidenteze urât.

Pentru că a văzut că-i place atât de mult să se dea, în ianuarie anul acesta, chiar de ziua ei, Nicu i-a dăruit cheile de la BMW și i-a spus „e a ta!”. El oricum mergea cu mașina la serviciu, iar ea ajunsese să iubească Roșcata mai mult decât el. Oana a țopăit de fericire și a promis că o să strângă bani și într-o zi o să-i cumpere un BMW Dakar.

La începutul anului, după ce au aflat că Iulia e pe drum, au hotărât să se căsătorească la starea civilă. Dacă înainte planul creditului pentru o căsuță la marginea Bucureștiului era unul difuz, de cum au aflat că o să aibă un copil, au accelerat căutările. S-au căsătorit în februarie, au făcut un credit și au ales o casă din Clinceni, la vreo 20 de km de București. Nașterea era programată în iulie și până atunci cei doi au ales parchetul și gresia, au amenajat camera copilului, au atârnat un calendar cu motociclete BMW în bucătărie și s-au bucurat de cum se vede răsăritul de la balcon. Nunta și-o doreau pe plajă în Vama Veche și să fie doar ei doi și nașii, dar nu se grăbeau.

Mulți au privit-o uimiți pe Oana când a apărut în aprilie la marșul moto Black Helmets din București, călare pe BMW în spatele lui Nicu. Era însărcinată în cinci luni și suferea când auzea că toată lumea pleacă ba la mare, ba la munte. Şi-a dorit să mai participe măcar la un marș înainte de naștere. Nicu a înțeles că e important pentru ea și a condus încet.

La trei săptămâni de la cezariană, pentru că îi era prea dor, Oana s-a întors în șa și s-a plimbat puțin. Apoi, când Iulia avea o lună jumate, și-a cumpărat pistol cu apă și a ieșit la Joia Moto „Operațiunea Udăreții”. A ajuns leoarcă acasă după ce s-a stropit în trafic cu ceilalți participanți.

De când sunt părinți, Oana și Nicu se tem să mai meargă împreună pe motor, indiferent care din ei ar fi pasagerul, pentru că există riscul mic ca amândoi să pățească ceva. S-au hotărât ca momentan să plece pe rând și în viitor să aibă două motoare. Iulia are costumașe cu „Born to ride” și Oana visează la ziua când fiica o să aibă 18 ani și o s-o scoată la prima ei plimbare pe motor. Mai bine să o plimbe ea, responsabil, decât vreun zăpăcit care s-o dea fără cască.

Oana a fost întotdeauna o fire activă și nu se plânge de oboseală. Când doarme Iulia, își umple timpul croșetând dreaduri în capetele doritorilor (a avut și ea în liceu și așa a învățat cum se fac), meșterind bijuterii și implicându-se în strângeri de jucării și haine pentru copiii dintr-un centru de plasament din apropiere.

O să stea doi ani acasă cu fetița, pentru că știe că e mai bine pentru ea, dar asta nu înseamnă că o să renunțe la pasiunile ei. Nu crede că e în regulă să schimbi cine ești când devii părinte, chiar dacă te topești de fericire când îți vezi copilul gângurind ceva nou.