Mici Victorii Civice: Șoriceii de bibliotecă
O absolventă de Litere a creat un cerc mobil de lectură ca să-i ajute pe copii să citească de plăcere.
Cristina Mihalcea, o roșcată minionă de 29 de ani, stă înfofolită într-o haină de stofă neagră pe o bancă din fața unui bloc din cartierul bucureștean Militari și citește de pe o foaie lipită pe un cartonaș roz.
„Pe ce se bazează munca lui Moș Crăciun? Uite, ce frumos!”, spune în timp ce scrie întrebarea pe un post-it galben.
„Pe bunătate și dragoste”, răspunde singură cu o voce ca de copil de cinci-șașe ani și-și ridică ochii verzi spre colega ei, o tânără de 21 de ani, care citește dintr-o carte subțire cu coperte verzi, Viața și aventurile lui Moș Crăciun de Lyman Frank Baum.
E o sâmbătă friguroasă de noiembrie și pentru Cristina, o ploieșteancă absolventă de Română-Engleză, este ziua din săptămână în care se încarcă de energie. Se pregătește de clubul de lectură și interpretare pe care-l organizează pentru copii din familii cu probleme din Sectorul 6, înscriși într-un program after-school al fundației Chance for Life. Are 11 cartonașe colorate cu părți din povestea scrisă de Baum și urmează să le lipească pe pereții din sediul fundației, un apartament de patru camere unde opt copii de 12-13 ani o așteaptă pe ea și alte trei colege voluntare. Îi va pune pe copii să găsească detalii și răspunsuri din poveste, ca într-o căutare de comori. Vrea să le arate că cititul poate fi distractiv.
De la asta a pornit acum un an când a pus la cale, alături de un prieten, clubul de lectură și interpretare „Șoriceii de bibliotecă”. În fiecare sâmbătă, Cristina și alți voluntari citesc povești câtorva copii, unii nevăzători, alții din centre de plasament sau din familii cu probleme, în Ploiești, unde locuiește, și în București. După lectură, îi încurajează să-și pună întrebări despre subiectul poveștilor sau să-și imagineze alte finaluri, ca să prindă drag de citit și să gândească critic.
Totul a început dintr-o întâmplare.
În aprilie 2012, Cristina și un prieten bucureștean, Cristian Ene, au găsit pe Facebook anunțul unei organizații în căutare de voluntari care să citească povești unor copii din centre de plasament. Cristina mai voluntariase – fusese la plantări de copaci, unde a observat nu doar că simți că ai făcut un lucru bun în acea zi, dar și cunoști oameni de treabă, cu care ai vrea să te mai vezi – și voia să trăiască senzația asta din nou. Doar că odată ajunși acolo, amândoi au observat mirați că voluntarii nu le citeau copiilor. Unii îi pictau pe fețe, alții le dădeau dulciuri și nu era nimeni care să coordoneze activitatea. Cristina și prietenul ei au găsit dintr-un noroc două fete pe la 11-12 ani cărora le-au citit dintr-o carte de fabule.
Au plecat și bucuroși, dar și dezamăgiți. Însă, pe drum le-a venit o idee. Cum ar fi dacă ar face un club de lectură și interpretare în Ploiești?
Cristina știa să lucreze cu cei mici, pentru că își câștigă existența din meditații la engleză pentru copii din Ploiești, așa că s-a gândit că va reuși să modereze un club de lectură pentru cei mici. Pe 20 aprilie, anul trecut, ea și Cristian au făcut un grup pe Facebook, Șoriceii de bibliotecă – Club de lectură și interpretare, unde Cristina a strâns foști colegi de facultate, prieteni mai vechi sau mai noi de la plantări sau cursuri de dezvoltare personală. Cristian a venit cu ideea numelui după ce și-a amintit de o povestioară citită mai demult despre o familie de șoricei care rodea cărți până când fiul cel mic a hotărât să le citească.
Cristina a început să caute centre de plasament unde să citească copiilor și prima oară s-a gândit la casele sociale Concordia din Ploiești, unde copii de pe stradă sau din familii dezorganizate sunt ajutați să-și continue școala. Are o prietenă a cărei nașă era asistent medical acolo, a contactat-o și prin ea a ajuns la o întâlnire cu directoarea unei case sociale. I-a explicat că vor să facă un club unde copiii să citească și să vorbească despre lecturi. Directoarea i-a pus să țină o lecție demonstrativă să vadă dacă copiii îi plac. I-au plăcut și astfel și-a dat acordul ca Șoriceii să vină o sâmbătă pe lună.
La primele cluburi, din iunie, au venit aproape 10 voluntari și vara aceea s-au tot strâns până la 20, pe măsură ce Cristina, tot prin prieteni, a găsit și alte locuri unde să organizeze clubul de lectură. Într-o oră și jumătate cât durează clubul, ori unul dintre voluntari citește câte ceva dintr-o poveste, o fabulă sau o poezie, aduse de acasă, ori cei mici interpretează personaje din poveste. Voluntarul coordonator oprește lectura ca să-i ajute pe copii să facă legătura dintre poveste și realitatea lor. Dacă povestea este despre prietenie, îi întreabă pe copii cine sunt prietenii lor, cum arată.
La secția de pediatrie a Spitalului de Psihiatrie Voila, din Câmpina, la 30 de kilometri de Ploiești, într-o zi călduroasă de vară, Cristina i-a scos pe copii afară și le-a citit pe iarbă, i-a încurajat să inventeze povești și, la sfârșit, au dansat. La spital ajunseră printr-o altă prietenă, iar directoarea a fost încântată pentru că se întâmplă rar ca cei mici să se joace în spital.
A fost unul din momentele care i-au dat aripi fiindcă a simțit cât a contat pentru copiii care stau și zile fără să iasă din camerele de spital să citească și să se joace afară.
Printr-o prietenă care a absolvit Istoria, Cristina l-a cunoscut pe Ionuț Burcea, profesorul de istorie de la Şcoala gimnazială specială pentru copii cu deficiențe de vedere din București, căruia i-a propus o sâmbătă de club de lectură. Burcea, 28 ani, a fost încântat de idee mai ales că mulți dintre copii sunt din alte orașe, stau la internat și, cel mai adesea, weekendurile sunt motive de frustrare din cauza plictiselii. Aveau nevoie și de acordul directoarei școlii și atunci când aceasta a întrebat-o de ce face voluntariat și de ce nu au un centru sau o asociație, Cristina s-a bâlbâit. „Nu știu să vă dau un răspuns dintr-o carte, vrem să facem asta și, dacă ne primiți, bine”, i-a răspuns. Din toamna lui 2012 clubul de lectură are loc la Școala de nevăzători din București o sâmbătă pe lună. Tot de atunci, voluntarii dar și unii dintre oameni strânși pe Facebook, care voiau mai degrabă să ajute de acasă, au editat mai multe povestiri istorice pentru a fi transformate în Braille. Burcea spune că ajutorul Șoriceilor este mai mult decât binevenit, literatura pentru copii nevăzători este minimă în România și-n plus clubul de lectură îi ajută să cunoască oameni noi dar și să socializeze între ei, altfel decât în mediul formal de la școală.
Până la sfârșitul anului, voluntarii vor edita și Pancinello de Max Lucado, o serie de povestiri despre aventurile și lumea unui băiețel de lemn. Cristinei îi place Pancinello pentru că fiecare din cele șase povestiri are o morală: cum să fii mai bun, cum să nu-ți pierzi speranța și sunt mai realiste decât tradiționala Scufița Roșie. Uneori, în timpul sesiunii de club, îi întreabă pe copii dacă cred că mama Scufiței a făcut bine trimițând-o singură, prin pădure, sau ce ar face dacă ar fi în locul iedului cel mare din Capra cu trei iezi, ar deschide sau nu ușa?Asta vrea să obțină de la ei: să gândească critic, să-și pună întrebări despre ce citesc, să încerce să schimbe povestea și să aibă încredere în ei că pot face toate astea.
În toamna asta au început să se ducă și la Spitalul „Marie Curie” din Capitală, printr-o prietenă care coordonează programul „Voluntar în spital”. Pentru Cristina, clubul de la Marie-Curie a fost o provocare la început. Când a văzut că sunt copii de vârste diferite – de la pitici de trei ani până la copii de 12 ani –, unii în scaun cu rotile, alții cu dizabilități mintale sau în recuperare după operații, și-a dat seama că va trebui să renunțe la lectură și să găsească activități care să-i ajute pe toți să uite de durere și de spital. Adusese de acasă creioane, carioci și foi și a hotărât să-i încurajeze să deseneze ceea ce le povestește și, mai apoi, chiar să picteze baloane. „Copiii s-au distrat pictând baloane”, spune ea, „și așa o las și asta e cel mai important”.
În apartamentul din Militari copiii aleargă dintr-o cameră în alta și citesc cartonașele lipite pe uși, pe pereți, pe dulapuri, unii în șoaptă, alții în gând. Trei voluntare – Roxana, o studentă la Litere, Dana, o tânără care lucrează în asigurări și o altă Roxana, mamă și consultant în fonduri europene – se plimbă printre ei și-i ajută să găsească răspunsurile din poveste. Studenta are un an de când a intrat în grupul Șoriceilor și a făcut-o pentru că vrea ca, după facultate, să predea, iar lucrul cu copiii o ajută. Dana e pentru prima oară la club, după ce acum câteva săptămâni a găsit grupul pe Facebook la fix, fiindcă se gândea de ceva vreme să-și folosească o parte din timpul liber să ajute o organizație care lucrează cu copii, iar mama voia să ajute niște copii fără să doneze bani. Vine cu fiica de nouă ani ca să-i arate și ei cum poate face bine. Uneori, ca astăzi, e nevoie de patru voluntari la un grup de opt copii și de peste 10 într-o sâmbătă când clubul se mută la școala de nevăzători din București, unde vin 13-15 copii.
La fluierul Cristinei copiii revin în cameră, se așază pe scaunele puse în cerc și se pregătesc să răspundă la întrebări.
„Pe ce se bazează munca lui Moș Crăciun, Vlad?”, îl întreabă Cristina pe un băiețel cu ochi ștrengari, care mai devreme a îmbrățișat-o și i-a spus că într-adevăr seamănă cu un șoricel, fiindcă i se mișcă vârful nasului când citește.
„Pentru a face cadouri și a bucura copiii”, răspunde Vlad.
„Și pe fericirea copiilor”, completează fetița de lângă el.
Echipa de 20 de voluntari reușeste să ajungă, pe rând, o sâmbătă pe lună în Ploiești și București. Fiind în locații diferite, uneori cluburile se suprapun și de-asta Cristina a lipsit până acum la patru dintre cele 31 de episoade ale Șoriceilor. Când acum trei săptămâni, a lăsat-o pe una dintre voluntare să se ocupe de clubul de la spitalul Marie-Curie, fiindcă ea îl organiza pe cel din Ploiești, a stat ca pe ace. Avea încredere în voluntară, dar îi era teamă că ceva nu o să meargă. Panica a trecut abia când a primit telefonul că totul a ieșit bine. A crezut mult timp că poate să organizeze singură fiecare sâmbătă, dar sfârșitul anului a prins-o obosită. Sunt momente când nu reușește să strângă suficienți voluntari sau altele când vin mai mulți decât e nevoie. Recunoaște că va trebui să învețe să ceară mai mult ajutor și să se obișnuiască să mai predea din control.
Dar vede recompensele muncii în fiecare sâmbătă, de la fetița nevăzătoare care anul trecut nu scotea nici un cuvânt, iar acum câteva săptămâni a îmbrățișat-o până la băiețelul care s-a bucurat enorm când a primit Crăciunul trecut cartea cu Tom Sawyer pe care și-o dorea de mult timp. Zilele trecute, când și-a rugat în mesaje individuale toți cei 1.000 de prieteni de pe Facebook să voteze proiectul într-o competiție online organizată de o bancă, care le poate aduce o mie de euro, unii i-au spus: „Mai stai și tu locului?”. Nu se oprește încă, urmează o lună importantă: vrea ca de Crăciun să le ofere copiilor nu doar cărți, ci și să-i ducă pe toți la teatru. ●
__________________________________
Articol realizat în cadrul proiectului „Mici victorii civice”, cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civică, program finanțat de Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe, sponsorizat de Raiffeisen Bank, administrat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.
S-ar putea să-ți mai placă:
Spune-mi ce mănânci
O generație nouă de producători și consumatori alege lanțurile locale de distribuție în detrimentul supermarketurilor. Cresc, produc, cumpără local, pentru că e mai sănătos, mai solidar, pentru că e o continuare a tradițiilor sau a afacerii de familie. Astfel, întăresc spiritul de comunitate și dau o șansă unor ecosisteme alimentare mai sustenabile.
Doctori și Dumnezei
Unde ar trebui să se întâlnească și când ar trebui să se despartă medicina și religia.
Paralelă printre cuvinte
Cum e să pierzi în fața celor mai buni jucători de scrabble din țară.