30 de ani și atât

(30)
Lumea știe exact ce face în viață. 
Oamenii sunt mari, apele sunt limpezi și în ele se vede viitorul.

• 

Va fi totul așezat, va fi totul previzibil și voi avea răspunsuri clare la toate întrebările. 
O să am o mașină zburătoare și voi călători în spațiu.

Voi fi o mare artistă. Voi fi altfel decât sunt, 
nu mai bună, nu mai rea, doar altfel.

Voi fi ca părinții mei. Voi fi mai blândă, o să fie o extensie naturală a copilăriei. 
O să fiu bătrân, o să fiu fix ce sunt acum, o să fie grozav, o să știu totul, 
o să pot face ce vreau, nu o sa mai am probleme,
nu voi mai avea teme plictisitoare de făcut.

O să am libertate totală. O să le am pe toate: casă, carieră, 
soț și copil sau copii, poate și un câine. Voi lucra la Stat.

O să am și eu o geantă diplomat ca tata și o sa merg la ședințe.
Voi fi mare manager, polițist, pompier sau astronaut.
O să have it all together.

Voi fi celebru într-un fel sau altul,
voi evita greșelile majore,
voi fi deja om mare, 

perseverent și încrezător. 
Voi mânca tort, acasă, 

alături de cele mai dragi ființe din viața mea.
Ca atunci când mă jucam în fața blocului, 
dar cu mai multe responsabilități.

(și) 
În ziua în care am împlinit 30 de ani mi-am invitat prietenii apropiați în oraș. 
M-am gândit serios dacă să plec din țară. Am renunțat. Mi-am stabilit 30 
de noi obiective pentru următorii 7 ani. Am simțit ce mi se spunea 
că trebuie să simt la 18 ani. M-am simțit la fel ca-n oricare altă zi. 

Am fost pentru prima dată la Postăvaru. Într-o cameră de hotel,
în fundul Germaniei. M-am distrat ca la 20 de ani.
Ca la 20, dar mai înțelept. Treceam prin burnout
și o ușoară depresie, o stare de tristețe 
irațională. M-am gândit la mama.

Mama avea mai puțin de 30 
când m-am născut eu. 

• 

Credeam ca la 30 ani eşti om mare, cu responsabilități și facturi. 
Și așa e. Dar e frumos. În București nu e apă caldă și căldură 
în prag de iarnă. Și am întâlnit o doamnă care mi-a spus 
că în decembrie ’89, când a plecat din țară 
și a vazut un supermarket, 
a început să plângă. 

• 

Ca atunci când ai 29 de ani doar că nu mai ai.

• 

Bateria încărcată 100%, dansez pe muzica mea preferată
și nu mai simt că trebuie să fie totul clar vreodată.

• 

Sunt în același corp și totuși nu același corp ca cel de atunci,
mă pufnește râsul când alții mai mici ca mine mă întreabă 
cum e să fii adult.

• 

Începe să ți se spună „Sărut-mâna!” 
Ești bătrân!, age is just a number,  
30s is the new 20s.

• 

Te prezinți pe scenă fără costum de scenă, 
comanzi o pereche de pantofi online 
și nu sunt măsura ta, 
și oamenii aplaudă.

• 

Ești un adult-adult și nu prea știi ce înseamnă asta.
Ca atunci când dai o ,,ieşeală” pe un somn de după-amiază.

(atât)
Deschizi ochii, e o zi frumoasă, totul în ordine în viața ta.
Nici mai mult, nici mai puțin. 30 de ani și atât. 

Să faci o pauză, să respiri, să înțelegi ce e cu tine.
Nu știi ce vrei, dar măcar acum ai o idee, 
o formă vagă de control.

NOTA REDACȚIEI: La acest poem colectiv au contribuit peste 50 de oameni, care au completat următoarele propoziții: „30 de ani e ca atunci când…”, „Când eram copil, credeam că la 30 de ani…” și „În ziua în care am împlinit 30 de ani…”. Silvia Grădinaru a citit răspunsurile și le-a compilat într-o poezie despre viața la 30 de ani. Mai multe povești despre acest subiect vei găsi la tag-ul treizeci.