Ce arde?

Un lider trebuie să spună o poveste despre ce arde și s-o spună suficient de bine ca alții s-o urmeze.

A declara că vrei să schimbi sau să te schimbi e mai ușor decât s-o faci. Eu m-am oprit din a mânca gumă după aproape un an de mers constant la dentist și dând o căruță de bani pe asta. M-am ținut de sport doar când m-am simțit rușinat de cântar. Mi-am șters aplicațiile dăunătoare de pe telefon doar după ce am măsurat ce făceau cu timpul și resursele mele. Ca să facem schimbări trebuie să (ne) ardă; abia când arde devin viabile și interesante schimbările. Să schimbi un mod de lucru sau rutinele unei organizații e dificil și pentru că de cele mai multe ori nu arde, dar și pentru că tendința noastră de a căuta siguranța felului în care făceam lucruri e greu de clintit.

Nu vrem să ratăm, nu vrem să ne doară, nu vrem să fim văzuți bâjbâind. Adesea, liderii unor organizații pun pe ei presiunea de a motiva oamenii să treacă prin schimbare, de a-i încuraja, de a „vinde” că în forma nouă va fi mai bine. 

Contează toate astea. Dar contează și să creeze imaginea a ce arde. Dacă echipa înțelege ce arde, dacă are certitudinea că nu ardem tot, ci păstrăm multe lucruri bune și familiare, atunci schimbarea poate să devină alternativa atractivă. Un lider trebuie să spună o poveste despre ce arde și s-o spună suficient de bine ca alții s-o urmeze. Să-i motiveze pe alții să se schimbe e aproape imposibil, mai ales când lucrurile par că merg relativ OK. 

BETTER JOURNALISM:

[1] Atitudinea e totul. Chip Scanlan despre o armă secretă disponibilă oricărui jurnalist: atitudinea față de muncă și echipă: „We can decide whether to procrastinate or write every day no matter how uninspired we feel, give up or commit to one more revision, try our hand at a different genre, or learn from other writers rather than be consumed with jealousy about their achievements”. (Text, 10 min)

[2] Cum povestești pe telefon? Când peste 2/3 din traficul tău vine de pe mobil, ești pregătit să-i oferi publicului o experiență de citire și navigare care a fost construită pentru cel mai mic ecran? Mario Garcia, jurnalist vizual care a redesenat foarte multe ziare în toată lumea în ultimii 40 de ani, spune că nu ai de ales. Ascultă aici o discuție între Tyler Brule de la Monocle și Garcia. (Audio, 30 min)

BETTER WORK:

[1] Mituri despre organizații autonomeTrei mituri (demontate) despre organizațiile autonome: că n-au structuri, că n-au șefi, că iau decizii la grămadă. (Text, 10 min)

[2] Putem să ne organizăm altfel? Cultura și organizarea echipelor la Spotify, în două episoade de 10 minute, desenate minunat. Aici e primul, aici al doilea. Ideile esențiale care îi ghidează sunt așa: Misiunea e șeful tău. Relațiile sunt mai importante decât structurile. Regulile sunt OK, dar încalcă-le când e nevoie. Autonomie mare cuplată cu armonizare pe viziune și direcție înseamnă succes. (Video, 20 min)

BETTER YOU:

[1] Chiar trebuie să pui telefonul deoparte
Jia Tolentino despre companiile și aplicațiile care ne răpesc și monetizează atenția, dar și despre o generație care și-a găsit o voce – chiar și o carieră – trăind online. Și, desigur, despre unde e acea graniță dintre un obicei care îți face rău și unul care te apropie de ceilalți. (Text, 30 min)

[2] Atenție, concentrare și disciplină. Bombardamentul de stimuli și informații face tot mai dificilă concentrarea. Ne întrerupem des, nu mai intrăm în profunzime și asta ne obosește și ne trimite acasă cu senzația că n-am făcut nimic. „Frequent interruptions”, spune acest text, „cause us to work faster, which causes more stress, higher frustration, time pressure, and effort. (Text, 15 min) 


Better Journalism ::: Better Work ::: Better You este un newsletter bilunar despre muncă trimis de Cristian Lupșa către echipa DoR, acum și pentru susținători.