Văcarea
Un arhitect din București pune în versuri experiența vieții de weekend într-un sat din Argeș.
În noaptea aia în care voi dormeați toate trei
Am stat pe prispă și-am ascultat greierii
Peste casa pădurarului se ridicau fulgere
Am tot încercat să le prind într-o poză până am renunțat
Și-a trebuit să mă mulțumesc cu greierii plus încă ceva ce ar fi putut fi cârtițe
Șoareci sau poate o pasăre în salcia din grădina din față
Deși la fel de bine puteau fi niște cari în dușumeaua veche a prispei
Un licurici agoniza în iarbă l-am imortalizat cum se zice
O glumă acceptabilă mai ales că probabil murise chiar dacă pulsa verzuliu
După care am revenit la greieri și la fulgerele care se înmulțiseră spre Rădești
Bine că n-am udat grădina mi-am zis
Gândindu-mă că urmează să plouă
Se făcuse frig în noaptea aia contorsionată în care am stat singur afară
De plouat n-a plouat și-am adormit și am visat că mi-a murit mama
Eram încă pe prispă cu greieri și alte semne mărunte
Cerul despicat ca-n Coran părea purpuriu dramatic cumva
Stelele încă în regulă perfect orchestrate avioane sateliți sau ce mai era
În sfârșit mă gândeam o noapte standard ca și alte nopți dinainte
Când mă uitam la fel după fulgere ore în șir sperând că norii vin către noi
Și nu se duc în sens invers
Fiindcă în zilele și serile și începuturile alea de noapte
Aerul e groaznic irespirabil și într-un final vine ploaia
Coboară norii și tună și cerul se face de porțelan translucid
Ne trezim în țipete și confuzie
Și până la urmă ajungem să luăm fetele în pat lângă noi
În oraș tunetele sunt înghițite de pâcla de ciment
Oamenii protejați
Cerul departe.
De dimineață aveam să găsesc pământul la fel de uscat
Și buruienile fremătând de neliniște
Era 2 iulie am sunat-o pe mama „schimbase prefixul”
Vicenția mi-a povestit ceva cu un copil nedorit care insista să se nască
M-a rugat să nu-i povestesc visul meu dacă e unul urât.
Când ne-am întors după o vară cu boli şi zile nesfârşite de muncă
Se făcuse întuneric şi fetele au adormit una lângă alta plângând
Erau toate stelele absolut toate pe cer
Preţioase intimidante aşa cum nu-mi amintesc să le mai fi văzut altă dată
Poate doar când am făcut 18 ani şi bolta cerului la fel ca şi-acum
Era de o rigurozitate solemnă
Aerul se simţea umed şi rece în noaptea asta la ţară şi „stelele mii”
Cum cred că scrisese cineva într-un psalm
Ioana s-a trezit de frig dar a adormit la loc în braţele mele
Am lăsat-o să doarmă şi am plecat să mai desfac la bagaje
Pentru că soba începuse între timp să lucreze iar celelalte două persoane din casă dormeau
Nu doar mirosul ci până la urmă o cameră ca-n fotografiile vechi
Contaminată de excrementele unor vietăţi care încă mai speri să fie gândaci
E ceea ce ar putea anunţa un pui de şoarece
Rămas captiv într-o oală cu un capac mult prea greu pentru el
Nu intrase în putrefacție dar mi-a luat câteva ore ca să-mi revin
Şi alte câteva să curăţ urmele trecerii lui
Printr-o lume pe care crezuse că o înţelege şi-o stăpâneşte firesc
N-am ştiut până atunci cum miroase urina de şoareci
Cerul era în continuare filigran şi mi se oferea de fiecare dată cu totul
Când ieşeam pe prispă încercând să respir şi să uit imaginea acelui corp stafidit
Înţepenit în convulsii şi agonie încercând să scape afară
Era deja cald şi fetele încă dormeau când se luminase de ziuă
Bruma acoperise livada grădina şi dealurile cu grădini şi livezi din satul vecin
Am urcat cu toţii-n maşină şi am plecat să cumpărăm alte oale
Otravă de şoareci şi cârpe bureţi şi neapărat câteva sticle cu spirt
Pentru ceea ce anticipam că avea să se-ntâmple
N-au mai fost şoareci iar cârpe spirt şi bureţi am uitat să mai luăm
Otravă n-am avut curajul să punem fiindcă aşa cum se spune „avem copii mici”
Oale cu capac am găsit doar roşii cu buline şi smalţ ca pe vremuri şi până la urmă n-am luat
Deşi s-ar fi potrivit perfect cu proiectul nostru de viaţă.
Am făcut tot posibilul ne-am învoit de la job ca să venim și în celălalt weekend
Primăvara punea presiune nu atât emoțional deși eu ca de obicei eram praf
Dar urma Paștele apoi un botez după care o naștere
Și nu puteam estima când mai ajungem sau dacă mai ajungem curând
Odată ajunși am profitat de backgroundul meu cum se spune de băiat crescut pe la țară
Și timp de două zile am lucrat în grădină
Eu mai mult cu tehnica dar entuziasm mai puțin
Vicenția entuziasm enorm tehnică zero de fapt în primul rând neputință
Însă pentru cineva care peste două luni urmează să nască se poate la o adică scuza
A făcut totuși destule în sensul că a mers la târg de unde a luat niște sârmă și var
După care a mers încă o dată să ia făină și mere căci urma să primim musafiri
Și avea de gând să facă și chiar a făcut ceva dulce
Eu am reparat gardurile atât cât s-a putut cu cheltuieli aproape de zero
Am defrișat ce rămăsese din toamnă și am dat foc la ce mai era de dat foc
Prin alte curți toți făceau asta și ar trebui să ne închipuim fumul care diluează contururi
În lumina dimineții acelor ultime zile din martie alături de mirosul specific
Gunoaie arse dar gunoaie în sens bun crăci și joarde de viță
Sau pur și simplu buruieni și frunze uscate
Se făcuse cald iar peste sălciile din vecini se profila marele deal
Care de asemenea în contextul respectiv prezenta anumite calități vizuale
Musafirii n-au mai reușit să ajungă dar ne-am dus noi a doua zi pe la ei
Fără tartă cu mere fiindcă așa cum se-ntâmplă aragazul a ars-o și ne-am fi făcut de rușine
Fetele au încropit o scenetă despre un pui de arici rătăcit prin grădină
Eu am plantat pomi între timp și am aflat că altoiul nu se-ngroapă și se orientează spre est
Cel mai greu mi-a fost să fac șanțuri vaduri sau cuiburi de legume cu sapa
Mai ales că trecuseră zeci de ani de la ultima aventură de genul
N-a fost chiar o desfătare dar m-am consolat că poate apuc să dorm o oră la prânz
Ceea ce în mod previzibil nu s-a-ntâmplat fără să existe neapărat un motiv
Au existat în schimb ușoare ciocniri cu o vecină pe care n-o mai văzusem vreodată
Garduri rupte care ni s-au imputat exclusiv nouă
Oile cuiva care au fătat în staulul nostru și caprele altcuiva care fac evident numai rele
Fuști de ceapă împrăștiate pe drum pradă unor uneltiri posibil chiar vrăji
După cum ni s-a adus la cunoștință cu un mic suspin cu un mic bemol de data asta în glas
Pomi smulși din rădăcină pe care-i ignorasem crezând că e de la zăpezi
Sau în cazul celor din toamnă de la furtuni pe fondul unui an în care-au rodit foarte mult
Dar „se vede că ’tălică nu ești de-aici – de n-ai știut că aceia-s chiar pruni”
Cu alte cuvinte sunt arbori îngrijiți arbori după caz venerați
Întrucât prunul face prune și din prune facem țuică și poate n-ar trebui să sărim la concluzii
Fiindcă nu despre țuică e vorba cât timp oamenii ăștia au sufletul ros de calicie și pizmă
Iar țuica pe care-o fac nici nu se-ndură s-o bea ci aleg să o vândă
Căci nu de țuică se dovedesc a fi iubitori ci de bani
Ajunși în acest punct poate ar trebui spus că vorbim despre un sat oarecare
Unde o tânără familie din București a urmat exemplul altor familii
Și a cumpărat o casă cu grădină și livadă frumoasă
Chiar dacă singurul lucru pe care-l știau amândoi despre viețuitorii din această parte a lumii
E că sunt în mod fundamental avari și zgârciți
Atât de simplu cumva monumental și fără zorzoane
O zgârcenie frustă ca un diagnostic așadar nimic metafizic
Cum găsim la alte seminții spre exemplu din sud
Unde oamenii trăiesc din puțin fiind incapabili să administreze banii mai ales că nu-i au
Și nu îi au fiindcă iubesc printre altele țuica
Și de-ar fi doar asta însă vor trece ani o viață de om a trecut
Până vom fi înțeles că e ceva mai complex și profund autodestructiv pe alocuri
O genă a contemplației cu care zeii cumani i-au înzestrat pe cei din sudul păgân
Olt Giurgiu și bineînțeles Teleorman
Am închis paranteza și am lăsat-o să bombăne pe femeia aceea
I-am răspuns până la urmă-n doi peri folosind cuvinte complicate și reci
În timp ce săpam vaduri pentru spanac cu gândul la astea mici
Fiindcă spre satisfacția noastră dacă e vorba de legume cel mai mult le place spanacul.
3 comentarii la Văcarea
Comentariile sunt închise.
S-ar putea să-ți mai placă:
Brădetu196
Un cuplu din București își construiește viitorul la sat. Cu răbdare și multe instrumente de planificare.
Nesătenii
Cum se schimbă viața unui cuplu tânăr când se mută de la oraș la sat?
O săptămână din viața unui downshifter
Iulian și Sorina și-au construit o casă, și-au cumpărat o livadă și s-au mutat la sat ca să rămână.
Te salut.
Frumoasa tare scrierea. Empatizez punctual cu continutul, ca om ce a cautat ani de zile un loc unde sa se aciueze, intai temporar-experimental/de weekend, cu speranta de mutat definitiv.
Am si eu poveste lunga de spus despre Arges, judet frumos, un pic de ‘pacat ca e locuit’ in care in mediul rural am fost pacalit, furat, manipulat si apoi renuntat la proiect (tot un proiect de gospodarie rurala, loc super intre dealuri, de pus pe rana de beton). Nu generalizez desigur, a fost doar trairea mea. Nu as fi renuntat, dar mi-a fost prea lehamite. Cred ca proiectele astea de mutat la tara nu au o rata de succes ca start-up-uri (zic oamenii ca doar 1 din 10 au succes), dar unora (sper cat mai putini) nu le iese. De aceea personal nu iau succesul ca pe o certitudine, ci mai degraba ca pe o tentativa pt. care, dureros, sunt deschis atat la optiunea esecului, ca e si asta o posibilitate. Dar in acelasi timp iolo/o viata avem si suntem datori sa incercam.
Acestea fiind zise, va doresc mult bine si sa va iasa cum doriti.
mihai/molcom.ro
(un proiect similar un pic mai la sud)
Fiecare cu propria poveste, asta iese în evidență prin versificare. Downsizing-ul este un act extrem de riscant și dificil, în propria ta țară. Experimentez și eu și cele două chestiuni cu care te confrunți, în cursul acestui balans urban-rural, este că absolut toată lumea îți spune orice să te facă să renunți, iar a doua chestiune, prin prisma unui downsizing la o gospodărie țărănească care are nevoie de renovare cu materii și metode tradiționale, sunt regiuni unde mâna de lucru nu mai este dispobilă, iar materialele de la la Dedeman sunt pe stil nou. Și toți te compătimesc că vrei să repari o casă bună țărănească, în loc să o dai jos. Poate ține și de structura fiecăruia să se înzestreze cu încăpățânare, dar în România auto-distrugerea memoriei culturale, a lucrului bine făcut, este activitatea cea mai lucrativă.
Tiberiu Cazacioc
http://www.ecogastronomica.ro
Sunteti minunati! Continuati, doar voi mai puteti face ceva, cu exemplul practic nu cu indemnurile „mioritice” de la „marii oameni de stat”… si de partid!
Asa cum invata copiii de la parinti asa se intampla, e drept cu greu, cu rani si la sat. O data, au fost chiaburii, invinsi de ciocoii CAP-isti, apoi fete si flacai au plecat la oras sa construiasca socialismul si au ramas meleagurile de vis, pustii sau pustiite de oameni care viseaza la banii care curg in buzunarele altora. Omul sfinteste locul, asa spuneau o data, la tara gospodarii!