Manifest pentru plictiseală

Sunt genul de persoană introvertită care pune preț pe libertate și independență.

Am nevoie de timp suficient să gândesc, să citesc și să scriu, așa că devin defensivă când apar lucruri care atentează prea mult la atenția și timpul meu. Mă încarc petrecând timp singură, doar eu în capul meu, iar interacțiunile sociale mă consumă enorm – mai ales cele superficiale.

Dacă mă uit în calendar și văd un șir nesfârșit de întâlniri, cafele sau evenimente, o iau razna. Îmi crește pulsul instant și încep să intru în panică. Dacă-mi dau orele altor oameni, în cele puține rămase pentru mine n-o să mai am energia și creativitatea pentru a face lucrurile pe care mi le-am propus. Așa ajung să îmi impun reguli de genul „timp de X luni nu mai accept absolut nimic”, fiindcă mă satur să reacționez la ce se întâmplă, la ce invitații primesc.

În urmă cu vreo cinci ani, am făcut un experiment care mi-a schimbat felul în care lucrez. Aveam impresia că pierd cam prea mult timp pe Facebook, însă nu știam exact cât. Îmi lipseau datele, așa că am început să monitorizez și să analizez mai atent felul în care-mi petrec timpul. Am folosit un mix între Google Calendar și aplicații de genul RescueTime, care-mi arată exact ce fac pe laptop sau telefon, câte minute petrec pe un site, și le împarte în categorii.

O lună mai târziu, după ce am adunat suficiente date, am stat să le analizez și m-am enervat pe mine. Petreceam minim o oră pe zi pe social media. Nu pare așa mult la prima vedere, nu? Așa am zis și eu, până am făcut un calcul rapid și am realizat că asta înseamnă 15 zile din an. Adică două săptămâni. Și două săptămâni pe an pot schimba multe.

Nu era vorba doar de cantitate, de timpul petrecut făcând o activitate. Era vorba și de impactul asupra obiectivelor mele (da, vreau să-mi promovez munca, însă este social media cea mai bună modalitate prin care să fac asta?), era vorba de taxa asupra energiei mele și a sănătății mentale.

FOMO sau JOMO?

„Focus is the art of knowing what to ignore”, spunea un om mai deștept decât mine (James Clear).

Marea mea luptă rămâne cea cu ego-ul propriu și cu FOMO. Fear of Missing Out. Mereu am fost convinsă că informație înseamnă putere, așa că mi-e frică să mă deconectez complet. Dacă nu cumva ratez vreo informație care va face diferența? Dacă-mi scapă vreo oportunitate profesională fiindcă nu semnalizez non-stop ce lucruri mișto fac sau fiindcă nu am citit mesajul ăla privat de pe Instagram?

Mi-e teamă ca nu cumva absența mea de pe chat să fie interpretată de prieteni ca o respingere. Mi-e teamă să nu creadă părinții că nu le mai răspund la emojiurile de pe Instagram fiindcă nu-i mai iubesc.

Scriu aceste rânduri și îmi dau seama cât de aberant sună, dar hei, poate că nu sunt o ființă atât de rațională pe cât mă cred.

Digitalul ne bifează toate nevoile umane, însă într-un mod care nu este satisfăcător nutritiv. Este ca și cum am avea o dietă dominată de junk food. Devenim dependenți de aceste surse de informații, o dependență care se hrănește singură, iar creierul nostru nu este suficient de evoluat ca să se adapteze la toate aceste stimulente virtuale.

Nici extrema cealaltă nu este sănătoasă. Nu putem să ne izolăm complet, să trăim fără telefon sau acces la internet. Nu ar fi altceva decât o lipsă de asumare a responsabilității. Avem o responsabilitate față de comunitatea în care trăim, nu putem pur și simplu să ne băgăm capul în nisip, ca un struț, și să credem că nu ne va afecta.

Însă nu-mi este de ajuns să știu teoria.

Degeaba conștientizez că am creierul programat să caute mereu lucruri noi, strălucitoare, senzaționale sau care mă leagă de „tribul” meu. Pot eu să citesc 700 de cărți despre emoții, creier, digital control și productivitate, sau să ascult sfaturi de la cei mai șmecheri oameni din lume.

Dacă nu mă doare suficient de tare, tot nu voi schimba nimic.

Pe tine te doare?

Mi-am închis contul personal de Facebook în urmă cu doi ani și ceva, de nervi că-mi consuma atâta spațiu mental, dar încă am zile în care mă trezesc că mi le-am irosit pe alte obiceiuri la fel de dăunătoare. Sunt zilele când mă blochez într-un loop de verificat obsesiv găurile negre ale timpului: prognoza meteo (kriptonita mea!), Gmail, Instagram, WhatsApp, știri, Twitter, Slack, repeat și de la capăt.

Toate astea îmi hrănesc iluzia siguranței. Dar cu cât consum mai mult, cu atât e mai ridicat nivelul de anxietate. Realizez cât de puține lucruri știu de fapt, și mă simt și mai proastă, mai incapabilă, insuficient de pregătită.

Sunt conștientă că nu voi fi niciodată cea mai „citită” din lume. Este imposibil. Întotdeauna va exista cineva care-și va permite să doarmă mai puțin, să lucreze mai puțin, să mănânce mai puțin, doar ca să înghesuie mai multă informație în creier.

Este un joc pe care nu-l pot câștiga și, de fapt, nici măcar nu-mi doresc să intru în el. Și atunci cum am ajuns prinsă în asta?

Ce putem face?

1. Acceptă plictiseala. Mi se pare potrivit să închei această serie de mailuri cu un manifest în favoarea plictiselii, de care am ajuns să fugim mâncând pământul.

Ai câteva minute libere? Mai lasă telefonul ăla, că n-o să ardă nimic, și ia-ți o pauză cu adevărat. Dacă-ți permiți să tragi un pui de somn la prânz, fă-o fără să te simți vinovat (dar totuși nu depăși 20 de minute, că te vei trezi amețit și nu vei mai dormi bine la noapte). Dacă ai un parc în apropiere, indiferent de cât e de mic, du-te și plimbă-te puțin. Încearcă s-o faci fără telefon.

Da, știu, să nu facem nimic este cel mai greu lucru pe care-l putem face. O să ne spunem despre noi că suntem leneși, că pierdem timpul, că nu suntem productivi, că în tot timpul ăsta există sute de milioane de oameni care muncesc. Însă fix aceste momente de pauză ne vor face mai eficienți. Sunt esențiale pentru a ne permite creierului să fie mai creativ, să construiască anumite conexiuni, să rețină informații și să nu-l scurtcircuităm.

2. Mai multă proactivitate și asumare a responsabilității. Degeaba ne restricționăm tot ce se poate și tăiem obiceiurile digitale toxice dacă nu le înlocuim cu surse de calitate, care să ne bifeze nevoile. Avem nevoie de socializare de calitate, dar nu aștepta să organizeze alții întâlniri. Preia inițiativa și stabilește-le tu. Avem nevoie de informații de calitate, dar asumă-ți responsabilitatea asupra atenției tale, asupra felului în care-ți petreci timpul și și dietei informaționale pe care o consumi.

O să împrumut o idee pe care nu îmi amintesc unde am citit-o: imaginează-ți că ai nevoie să faci trecerea de la a sta într-o apă curgătoare, la a îngriji o grădină.

Apa curgătoare este acel flux infinit de evenimente unde totul este urgent, este periculos, este strălucitor sau personal. Dacă te arunci în apă, vei simți cum forțele ei te trag în toate părțile. Prin comparație, grădina este un spațiu finit, la care ai nevoie să muncești. Este un sistem pe care îl îngrijești, cu diverse părți care se completează între ele, cu anotimpuri și cicluri de viață.

Nu vei accepta un status, un articol sau un newsletter exact așa cum îți este servit, ci îl vei curăța în permanență de buruieni, de sursele de informație de calitate proastă sau care n-au sens pentru nevoile tale. Vei sta mai mult în search box decât în newsfeed. Vei elimina orice este inutil sau te manipulează emoțional. Vei păstra ideile importante, le vei organiza astfel încât să le accesezi la momentul potrivit, le vei conecta cu niște modele și sisteme pe care le ai deja în minte.

În timp, ideile vor crește și vor deveni din ce în ce mai valoroase. Și le vom da mai departe celor din jur, fiindcă trăim într-un ecosistem și suntem animale sociale, indiferent de cât am vrea noi să ignorăm asta.

Suplimente la lectură

Suntem extrem de atenți să nu cumva să pierdem bani, dar, ironic, nu ne protejăm deloc unde ni se duc cele mai valoroase bunuri ale noastre: atenția și timpul. Închei seria de recomandări cu unul din stoicii mei preferați, Seneca, și dialogul lui despre scurtimea vieții: „Alt timp nu am” (carte publicată la editura Seneca). Textul a fost scris în urmă cu câteva mii de ani, dar este la fel de actual acum ca atunci. (Cristina)

---

Acest text a apărut prima oară în newsletterul Actualizator, sezonul Digital Control. Abonează-te ca să citești în avans despre subiecte care ne preocupă, despre cum navigăm prin provocările vieții moderne și învățăm să luăm decizii mai bune.