Roz și încă ceva

Fine, It’s Pink, o formație din Iași conturată prin ianuarie 2013, cântă în formula actuală din toamna aceluiași an. Formula înseamnă actrița Ioana Lefter, la voce și clape, Alexandru Barnea, la chitară electrică, Răzvan Moroșanu, student la Grafică, la chitară electrică, și Călin Andrei, un puști de 17 ani, care „mănâncă tobe pe pâine” la repetiții și la Colegiul de Artă. Ioana are 27 de ani, Alex, 26, și s-au cunoscut în Mojo, un local de karaoke din Iași unde s-au legat ițele proiectului – de la decizia Ioanei de a cânta, la numele formației.

Ioana făcea un master de actorie când s-a dus cu o prietenă în Mojo, acum doi ani. Deși erau singure în club, patronul le-a îndemnat să cânte. Tocmai pentru că erau singure, Ioana a avut curajul să o facă. Au trecut prin toată lista de cântece: Britney Spears, Whitney Houston, Lana Del Rey. Era printre primele dăți când Ioana își auzea vocea – nu suna rău și începuse să-i placă. „Cred că am stat până la 5 dimineața, voiau să închidă barul și noi voiam să mai cântăm două piese. Cumva, de la asta a pornit totul.”

Pe colegii actuali, Ioana și Alex i-au găsit via un concert al trupei locale Glasgow. Se duseseră să-l asculte pe Călin la tobe, dar le-a plăcut și Răzvan atât de mult încât l-au convins să li se alăture. De identitatea vizuală a trupei, unul din punctele forte ale FIP, s-a ocupat, de la început, regizorul Iustin Șurpănelu. Videoclipul primei lor piese compuse în formula actuală, Secret Island, a avut premiera în mai. Tot în mai au aflat că vor cânta, pe 27 iunie, la Control Day Out, o seară-festival cu Tricky ca headliner, și cel mai important concert al lor de până acum.

Numele formației de unde vine?
Ioana: Nu e dat de niciunul din noi și toată lumea care întreabă asta trebuie să suporte o întreagă poveste. Numele ăsta e dat de un băiat, dacă-ți vine să crezi [n.r.: Daniel Mancaș, fost membru al trupei]. Vine de la o casă roz în care s-a mutat barul Mojo. A fost o reacție: „Uau! E roz! OK, bine, e roz”. Ceva de genul ăsta. Niciunul din noi nu prea a fost de acord cu numele la început, deși avea ceva în el care ne atrăgea. Și atunci am zis că trebuie să-i dăm niște noi valențe. Ne-am propus să-i dăm greutate în timp, cu fiecare concert pe care-l facem, fiecare videoclip, fiecare piesă. După ce a râs o grămadă de lume de noi, suntem căliți cu chestia asta și îl acceptăm în toate sensurile.

Secret Island de unde a pornit? 
Ioana: De la o temă pe care o făcea Răzvan obsesiv. O făcuse într-o repetiție, mi-a plăcut foarte mult, și la un moment dat i-am zis: „Măi, fă tema aia”. Și cred că era piesa aproape gata și n-avea versuri. Și i-am întrebat: „Voi dacă ascultați piesa asta și închideți ochii, ce vă trece prin cap?”. Apoi, am făcut o legătură cu un eveniment din viața mea care m-a marcat destul de puternic. Și apoi versurile s-au scris de la sine cumva.

Îmi poți spune ce eveniment?
Ioana: Eu am o soră. Când eram mici, eram extrem de unite, eram cele mai bune prietene, ne plăcea să facem tot felul de expediții. Și mergeam la un iaz să prindem mormoloci, peștișori. Într-o zi, ea a căzut în apă. Nu știa să înoate și nu știu cum s-a întâmplat că a rămas înțepenită și vedeam o mânuță foarte mică care se zbătea. Bineînțeles că am sărit după ea și am reușit s-o scot de acolo, dar foarte greu. Ne-am speriat îngrozitor de tare. După aia, ne-a bătut inima ca puilor și am stat pe niște burlane mari care erau încălzite, să ne uscăm chiloții. Mama a aflat ce s-a întâmplat. abia după câțiva ani. A fost foarte puternic momentul ăla și s-a creat o legătură între noi două, foarte, foarte puternică. Dar nu știu ce s-a întâmplat în timp, de legătura s-a rupt. Cumva piesa despre asta e. Despre noi două și încercarea asta a mea, care e una foarte timidă, de reapropiere.

Despre scena muzicală a Iașiului ce-mi puteți spune? 
Răzvan: Chiar dacă este un oraș destul de mare, sunt destul de puține formații.

Alex: Știi cum e? Sunt foarte multe formații de baruri. De cafenele. E aceeași formație care cântă de doi ani aceleași chestii. Sunt destul de puține trupe cunoscute pe plan național din Iași.

Ioana: Deși e un oraș mare, un oraș care acum candidează la capitală culturală europeană, opțiunile sunt oarecum limitate, din punctul de vedere al unei trupe care vrea să cânte. Când ești la început, întâi testezi terenul la tine în oraș, dar sunt foarte puține locurile în care poți să faci asta. Chiar recent s-a închis ArtHouse. Era unul din puținele locuri în care noi puteam să cântăm.

Alex: Plus că – mie așa mi se pare – am rămas cumva blocați în bucla asta a rockului. Grohăială, că nu știu cum să-i spun altfel. Toate genurile extreme de metal și prea puține trupe care vor să facă și altceva. Avem mai multe concerte în țară decât avem în Iași.

Ioana: Tocmai s-a închis și Baia Turcească, care era un loc de vis pentru noi. Dar ideea de a nu mai face concert aici [n.r.: FIP n-au mai cântat la Iași din decembrie 2013] a venit de la faptul că următorul concert pe care îl vom face vrem să fie unul demențial. Chiar să câștigăm niște oameni și aici. O să se întâmple pe 20 iunie, în aer liber. Acum muncim mult la cum o să arate spectacolul. Am vrea să arătăm că mai există și alte direcții muzicale, pentru că, într-adevăr, se ascultă foarte, foarte mult rock aici și când începi să faci altceva, nu te bagă mai nimeni în seamă. Mi-ar plăcea ca lumea să se laude cu noi. Că avem nevoie de asta, avem nevoie să știm că niște oameni care sunt de la noi de acasă ne susțin și, din păcate, încă n-am simțit chestia asta.

Alex: Și sperăm ca, după concertul ăsta, ceva să se schimbe.