Drumul coronavirusului, coperta TIME, restaurante ilustrate

De citit

Drumul coronavirusului
La scurt timp după ce a izbucnit epidemia de coronavirus în Italia – și s-a împrăștiat rapid în toată Europa –, am fost trimisă în izolare la domiciliu și am profitat de cele două săptămâni acasă pentru a mă documenta despre subiect. Am refuzat să urmăresc știrile zilei la foc rapid, prin care mi se părea că primești crâmpeie de informații care peste două ore se dovedesc false sau profund incomplete. M-am refugiat însă în materiale pline de context și de informații științifice, care îți arată amplitudinea fenomenului în lume. Așa am dat și peste acest articol superb ilustrat, despre cum s-au format clusterele de infecție, din China până-n Italia, și cât de diverse au fost. Nu e nevoie de o piață insalubră, poate fi și o cină în familie dacă contextul e suficient de nefavorabil. Ne arată că acest coronavirus e foarte adaptabil și imprevizibil, iar asta ar trebui să ne îndemne să nu mai blufăm în fața lui. (Ioana Burtea, reporter)

100 Women of the Year
De-a lungul celor 72 de ani în care revista TIME a dedicat o copertă pentru titlul de Person of the Year, majoritatea nominalizărilor au fost bărbați – de altfel, până în 1999, titlul a și purtat numele de Man of the Year. Pentru a recunoaște meritele femeilor care au influențat lumea, TIME a lansat un proiect în care dedică femeilor 100 de coperți, în urma unui proces de selecție care a durat luni întregi. Pentru cele 11 care ajunseseră deja pe coperta TIME, designul a rămas. Pentru celelalte, au fost implicați în proces artiști cunoscuți. Proiectul e o ocazie să revedem istoria (începând cu anii ’20) prin ochii femeilor care au schimbat-o. (Nicoleta Coșoreanu, reporter)

Concert rock într-un spital de psihiatrie
Pick-up-ul părinților mei mi-a fost baby-sitter la începutul anilor ’90. Am trecut pe la 4-5 ani de la vinilurile cu Degețica și Alice în Țara Minunilor, la Celelalte Cuvinte, Roșu și Negru, Sfinx, Iris și Pro Musica. Știam de la tata (care purta și el geacă parker, desigur) că rockul din Timișoara e cel mai în forță. Că-s prea mică să mă ia la un concert Cargo că o să mă calce publicul în picioare. Așa că pentru mine muzicienii din Timișoara erau un fel de haiduci care rup tot. Am aflat abia acum la 32 de ani din Press Alert povestea primului concert rock dintr-un spital de psihiatrie din România petrecut în 1980 și aș da orice să mă pot teleporta acolo în acea seară.
Iar asta e una dintre piesele Pro Musica care mă făcea să visez că într-o zi o să-mi dedice și mie cineva un cântec. Mă întreb dacă au ascultat-o și pacienții de la Jebel, dacă au visat la Alexandrele lor, dacă a suspinat vreo infirmieră pe care o chema așa. (Ana Maria Ciobanu, reporter)

De ascultat

Podcastul Making Sense
Nu m-a prins niciodată poezia dar interviul lui Sam Harris, autor și gazda podcastului Making Sense, cu poetul David Whyte mi-a deschis ochii către o lume pe care o ignorasem complet. În acest episod, Whyte povestește despre relația dintre poezie și filosofie, despre cum se recită o poezie de fapt, și despre cum „poetry is language against which you have no defences”. (Cătălina Albeanu, editor digital)

De văzut

Săptămâna restaurantelor prin ochii unui ilustrator
Am găsit această poveste vizuală fix după ce am recreat pe InstaStory DoR experiența mea de ajutor de bucătar de o săptămână la Szikra și m-am ofticat că nu sunt și ilustrator ca să pot scoate și eu o serie similară. Dacă îți place mâncarea, social media și desenul și vrei să te lași inspirat de toate trei deodată, materialul ăsta este pentru tine. (Nicoleta Rădăcină, reporter)