Când cuplurile stau acasă

Pentru Maria ziua de joi parcă a început de mai multe ori. După ce s-a certat cu prietenul ei pentru că se strică merele, s-au împăcat la o cafea pe balcon în soare, apoi au făcut chiftele cu schimbul, pentru că amândoi erau în timpul programului: ea arhitect, el angajat în IT, așezați la birourile improvizate în bucătărie, de unde fie intră în ședințe video cu colegii, fie dau telefoane, fie lucrează cu nasul în laptop. 

Nu e ceva nou să fie unul lângă altul – de un an și opt luni au o relație și de un an locuiesc împreună. Nou e că de o săptămână, de când au intrat în autoizolare, și-au mutat munca în apartamentul cu două camere. Când el vrea să facă sală și ea vrea să mănânce, ies scântei. Când ea vrea să iasă o oră singură în parc sau în spatele blocului, el îi spune să rămână în casă. Când e rândul ei să spele frigiderul, el îi spune că nu-l spală bine. 

Multe cupluri sunt în situații similare de când epidemia de coronavirus a lovit România, iar retragerea în intimitate a devenit recomandarea generală. Și pentru Domnica Petrovai, psihoterapeută de cuplu, ăsta e subiectul pe care primește cele mai multe întrebări de la cuplurile înscrise în programul Trai în doi, al clinicii Mind Education Health. „Într-un context cu un grad mare de incertitudine, e mult stres și multă anxietate, iar aici sunt diferențe dacă unul dintre parteneri se îngrijorează foarte mult. Dacă celălalt e o persoană mai puțin anxioasă, are nevoie să știe cum să rămână prezent.”

Nu știm cât va dura pandemia și nu știm cât va trebui să mai stăm în izolare. În lume sunt aproape 250.000 de cazuri de coronavirus, iar în România peste 300 și stare de urgență. Când incertitudinea și teama devin greu de tolerat, creierul alege să se îngrijoreze ca să evite disconfortul. Ajută, spune Petrovai, să validăm acest disconfort, să ne dăm spațiu, în cuplu, să ne exprimăm îngrijorările fără să le respingem; să ne spunem: „Văd că îți este greu, și pentru mine e o experiență foarte dificilă”, în loc de „Hai să gândim pozitiv, totul o să fie bine”. Poate cel mai important lucru pe care îl putem face acum este să ne acceptăm și să ne înțelegem mai întâi pe noi, și apoi pe persoana de lângă noi, cu care ne împărțim intimitatea. 

Andreea are 28 de ani, și o relație de cinci ani cu prietenul ei. De câteva zile și-au mutat și ei munca în sufragerie și glumesc că sunt colegi de birou. Și-au creat obiceiuri noi. Gătesc împreună la prânz și au început să facă puzzle-uri seara, înainte de somn. „Cuplurile au nevoie de predictibilitate”, spune și Petrovai. „Dacă ai un plan și ai ancore – pregătim prânzul, avem ore de muncă de la 9 la 12 după care luăm masa, facem mișcare – asta reduce probabilitatea să stai să te îngrijorezi.”

Neînțelegerile care apar în casa Andreei țin mai mult de treburile din casă și de schimbarea programului pentru amândoi. „Dacă de obicei ajungeam acasă la 7-8 seara și nu prea apucam să facem mare dezastru pe aici, când stai toata ziua acasă lucrurile stau diferit.” Se mai ceartă din cauza curățeniei (ea e mai ordonată, el mai haotic), dar de obicei se împacă în 15 minute. După cumpărarea și renovarea apartamentului în care stau acum, viața non-stop împreună „pare o joacă de copil”. „Supărările nu au sens să continue, mai bine zici direct ce te deranjează și treci peste”, spune Andreea. „E foarte important să îl asculți cu urechile bine desfundate pe partener, pentru că în mai puțin de un minut se poate schimba povestea din capul tău.”

Apropierea fizică ar putea mobiliza cuplurile să-și rezolve mai rapid problemele și să învețe cum să aibă conversații dificile, spune Petrovai. Mai întâi, e important să încercăm să ne conștientizăm propriile emoții, să ne dăm seama că poate suntem stresați sau nu dormim foarte bine, sau poate ne irită ceva ce din ce spune celălalt. „Dacă nu învățăm repede procesul ăsta de conștientizare, escaladăm conflictele și se creează insecuritatea și distanța în relație”, spune Petrovai. „Atunci va fi foarte complicat pentru că se adună multe zile proaste și suntem obligați să rămânem cu partenerul în casă, neavând alte surse de evadare din tensiunea pe care am creat-o amândoi.” 

E important și să nu dezgropăm subiecte din trecut. „Pentru că amenințarea e prezentă și devenim cu toții vigilenți, resursele noastre emoționale de a putea fi empatici și prezenți sunt mult mai mici.” 

„Acum nu ai unde să fugi, trebuie să rămâi acolo și să împarți tot”, spune și Diana, care are 21 de ani și trăiește cu prietenul ei în Viena, unde studiază comunicare. După mai multe zile pline cu sesiuni de alintat, mâncat nesănătos, stat pe Facebook și jucat Triviador împreună, Diana a observat ceva care o deranja. Prietenul ei o întreba lucruri și tot el răspundea, așa cum credea că ar răspunde ea. La început i se părea distractiv că-i nimerea replicile, dar tocmai asta a făcut-o și să-și piardă răbdarea. Se temea că devine prea previzibilă. De obicei impulsivă, și-a dat seama că percepția asta era problema ei și n-a făcut o dramă. „Am simțit că am fost mai înțelepți decât de obicei în a evita conflicte inutile”, spune Diana. „Există deja tensiunea situației necunoscute, iar dacă am adăuga una în plus, între noi, ne-am face viața mai grea degeaba.” 

Autoizolarea înseamnă și că sunt mai relaxați și petrec momentele libere unul în brațele celuilalt. E mai ușor să-și facă timp pentru sex; dorința nu e o problemă pentru niciunul din ei, cât mai degrabă faptul că le e lene să iasă din pijamale.

Pentru alte cupluri, perioada stresantă și atât de mult timp petrecut împreună au un impact puternic în relația sexuală. În cuplu e posibil să reacționăm diferit la stres, spune Petrovai, și atunci și dorința sexuală să se manifeste diferit: să crească sau să scadă. „Poate unora li se pare absurd. «Tu ai chef de sex când mi-e frică că o să murim sau o să pierdem financiar?». Sau poate alții percep distanța ca o respingere într-un moment în care simt o nevoie foarte mare de apropiere.” 

Sau poate din cauza stresului, amândoi reacționează cu o dorință sexuală scăzută și atunci e posibil să ignore complet nevoile erotice. Andreea n-a avut multe momente de sex și intimitate de când s-au auto-izolat, dar nu s-a gândit dacă e din cauză că acum se văd non-stop sau pentru că sunt de cinci ani împreună: „Ca intensitate și trăiri nu s-a schimbat, doar că nu mai trăiești în bula aia de explozie sexuală non-stop”.

Odată cu munca de acasă, Maria și prietenul ei încearcă ceva nou: sexul în timpul programului. „Acum nu mai e problema că suntem prea obosiți când ajungem acasă”, glumește ea. Nu simte că s-a schimbat ceva în dorința sexuală, doar orele la care apare. „Îți mai fuge gândul când e soare și frumos și ai senzația că e weekend. Mai faci o pauză. Și da, se poate întâmpla în timpul orelor de muncă, între două call-uri.”

Și Simona, 34 de ani, din București, spune că sexul a rămas la fel. „Fiind însărcinată în aproape patru luni, uneori e mai multă pasiune, alteori mai puțină.” De când stă acasă cu prietenul ei, cu care are o relație de doi ani, simte „mai multă drăgălășenie și mai mult cuddling”, iar „scenele de sex s-au transformat în scene de dragoste”.

Astfel de nevoi de reconectare emoțională ar trebui să fie prioritizate, spune Petrovai. Chiar plănuite dacă e mai greu să apară spontan. „Pentru mulți, planificarea pare rigidă, iar faptul că nu e spontan pare neautentic. Aici e important de înțeles că dorința sexuală nu apare pur și simplu. Poate apare în etapa de îndrăgostire sau în anumite momente din viață, însă în rest dorința sexuală nu e o reacție spontană fără un efort conștient. Și dacă reconectarea emoțională (inclusiv cea sexuală) este zilnică, adică au momente în care vorbesc, petrec timp împreună, devin mult mai conștienți câtă nevoie au de apropiere. Pe multe cupluri le ajută să aibă un timp dedicat zilelor de dragoste”.

Pentru cuplurile mai tinere, e posibil ca perioada asta de izolare să fie cel mai lung timp petrecut în același loc. Așa simte și Irisz, de 20 de ani, care are o relație la distanță de un an cu prietenul ei. „De obicei suntem mereu pe fugă dintr-un loc în altul, să mai furăm o zi împreună. Acum e totul dilatat, liniştit, e foarte frumos”, spune ea. „Cel mai diferit e că nu ne mai grăbim nicăieri”.

Acum sunt amândoi în Cluj. Gătesc, fac cumpărături, și fac ședințe foto în care el îi îmbracă hainele și face lip sync pe Boney M. Irisz, studentă la regie de teatru, vrea să prindă pe cameră povestea asta nouă a intimității lor. Dacă micile supărări sunt mai intense, le descos pe loc pentru că „avem tiiiiimp”. Descoperă lucruri noi despre ei, cum ar fi că el e prea mare pentru casa ei și răstoarnă lucruri sau că pot să ia decizii de adulți, cum ar fi să nu meargă acasă la părinți ca să-i protejeze de riscuri.

Viața lor zilele astea sună cam așa: „Eu mă trezesc pentru curs, el mai stă un pic că îl doare spatele şi n-a terminat ultimul vis. Eu termin cursul, el face de mâncare. Citim sau ne uităm la un film sau spectacol. Ne dăm seama că iar a fost o zi frumoasă, deja se înserează. Iar găteşte, ne uităm la un film. Bem! (ceea ce făceam foarte rar înainte) şiii între toate astea sex peste tot unde încape. Mereu ne propunem să ieşim, dar apoi nu o facem.”

[Citește și Din pat, din bucătărie și alte locuri din care lucrăm azi]