Mini-povești de iubire în carantină

NOTA DoR: Acest proiect a fost inspirat de Tiny Love Stories, o colecție de povești de iubire sub 100 de cuvinte publicate de The New York Times în secțiunea Modern Love. Noi am mărit limita spre 200-250 de cuvinte, am extins conceptul de iubire în afara relațiilor dintre parteneri și am încurajat cititorii să trimită poveștile lor. Citește toate mini-poveștile la tag-ul iubire.

Am continuat proiectul cu o serie nouă, despre cum se schimbă dragostea în carantină. Citește aici povestea de la care ne-a venit ideea.

---

Carantina a hotărât
Sabina

În patru ani și ceva, ne-am trăit dragostea ba la mine acasă, ba în chiria lui, ba în cealaltă chirie, ba la el la Constanța, ba prin Airbnb-uri în vacanțele cu bani puțini din străinătate. Carantina a hotărât pentru noi ceva ce nu ne puteam asuma după patru ani. Ne-a prins în apartamentul lui dintr-un complex din Gheorgheni, Cluj. De atunci, m-am mutat obligat forțat aici. 

Îmi place cum brusc, toate hainele sunt de casă. Haine de gătit, haine de făcut sport, haine de făcut curățenie, haine de dormit, haine de tolănit la soare pe balcon. Eu încerc să profit de timp pentru a-mi scrie licența de care nu mă apucasem, el scrie piese de teatru. Eu îi cer sfaturi în legătură cu formularea cuprinsului, el îmi dă formulări mai bune, apoi mă enervez pentru că nu le-am gândit eu din prima. 

Mi-am instalat TikTok și mă amuz, el mă judecă în primă fază, dar după ne trezim că facem clipuri împreună. Decidem destul de repede la ce ne uităm, fie că e un spectacol plictisitor filmat prost la care renunțăm și ne uităm la Asia Express, fie că tocăm platformele de streaming și ne simțim vinovați că a mai trecut o zi fără să ne facem treaba. Ne jucăm poker online, facem echipă și încercăm să eliminăm competitorii. Eu mereu mă arunc să joc all-in, el e mai chibzuit.

Eu vreau să ne căsătorim, el nici nu vrea să audă de căsătorie. Eu plâng, el mă ia în brațe și-mi spune că n-avem nevoie de un act. Mă întreabă dacă aș vrea să mă ceară de soție cu stat în genunchi și tot tacâmul. Eu nu răspund, pentru că aș plânge și mai tare. 

---

Partea bună a lucrurilor
Dana

Toate știrile, toate restricțiile, tot mă afectează. Nu mă ridic din pat decât ca să mă schimb dintr-o pijama în alta. Dar mă sună el ca să mă pescuiască și să mă liniștească. Lucrăm împreună la textul lui pentru ziar, îmi cere ce am lucrat la film ca să vadă cum stau, vorbim despre Freud și îi povestesc lecțiile mele din liceu despre el, mă roagă să mai gătesc, să mai scriu poezii, proză, să mai scriu orice, doar să scriu. Știu că vrea doar să nu mă mai gândesc atât la numărul tot mai mare de infectați și decedați.

Nu ne vedem pentru că suntem la o localitate distanță și pentru că așa suntem în siguranță și noi și familiile noastre. Am încercat să-l conving să-l tund eu sau să-i zic că am prăjituri, dar știu că nu ne putem vedea. Bănuiesc doar că-l amuză motivele mele. Îl privesc de pe telefon cum lucrează în timp ce eu mai scriu ceva. Probabil că săptămâna viitoare începem să învățăm cântece noi la chitară, fiecare cu chitara lui în brațe. Urmează ziua mea și nu știu dacă pot să îndrăznesc să sper că îmbrățișările de la el vor fi cadoul meu. 

---

A doua îndrăgostire
Ana Sabina

Carantina noastră a început într-o mașină, în drum spre casă. Îmi promisese că o să doarmă la mine și cu toată nebunia asta care a apărut peste noapte, am făcut un acord tacit că o să ne izolăm împreună. Am stabilit cu mama că ea rămâne acasă la iubitul ei, iar apartamentul ei cu două camere a ajuns să fie al nostru. 

Primele zile s-au simțit ca un șoc și ca o pauză de care niciunul din noi nu știam că avem nevoie. E ciudată schimbarea. Înainte, acasă era locul ăla în care ajungeam obosiți și aveam multe să ne spunem. Acum, acasă e locul în care se întâmplă tot. 

La început ne-am uitat la seriale, am gătit și mâncat mult. Ne culcam târziu și ne trezeam la prânz; ziua noastră avea doar câteva ore și ne simțeam la fel de obosiți ca înainte. Ne-am forțat să ne trezim mai devreme și am descoperit câte chestii poți să faci într-o zi, chiar dacă ești închis în casă. Serialele s-au transformat în masterclass-uri despre film și actorie, cartofii prăjiți au devenit cartofi la cuptor și lenevitul s-a transformat în dans, exerciții fizice de pe YouTube și karaoke. 

Pentru mine e ca o a doua îndrăgostire. Am timp să fiu din nou atentă la detalii, ca vara trecută când ne-am cunoscut. Mă bucur din nou de ochii lui albaștri și de mângâierile pe spate și de cum ne trezim dimineața îmbrățișați. Singura noastră grijă e cine se duce să cumpere țigări dimineața. 

---

„Îmi faci carantina mai ușoară.”
Maria

Eu locuiesc în București, iar iubitul meu, Răzvan, locuiește în Sibiu. De 8 luni, ne petrecem weekendurile împreună, la el sau la mine. Râdeam împreună de situație, îmi spunea „honey, hai că ne carantinăm împreună, vezi ce spor avem”.

Întâmplarea face că în weekendul în care urmăream anxioasă știrile despre introducerea stării de urgență, amândoi eram în apropiere de Brașov, după câteva săptămâni grele de muncă. Am plâns. Mi-am pus întrebări. Mi-am imaginat cele mai rele scenarii. Răzvan nu răzbea să-mi culeagă toate lacrimile de pe obraji.

„Ce faci?”, m-a întrebat.
„Am de ales?”, îi răspund acidă cu o altă întrebare.
„Normal că ai de ales. Poți să te întorci la București, dacă asta te face să te simți bine. Sau să vii la mine. Eu nu pot să-mi desfășor activitatea de la tine…”

Și așa era. A fost important că m-a liniștit. M-a luat de mână, m-a privit în ochi și mi-a spus, oricât de cheesy ar suna, că „o să trecem împreună peste asta”. Și așa e.

M-am mutat la Răzvan de două săptămâni. El lucrează la biroul din dormitor, unde mai și cântă la chitară, eu lucrez de pe pat sau din bucătărie. Ne nimerim la pauzele de țigară. Sau mai venim unul la celălalt să ne întrebăm „Ești OK? Te pot ajuta cu ceva?” Ne-am dat seama cât de mult contează comunicarea, mai ales în perioada asta. Acum ne lovim constant unul de altul. Sărutările sunt mai tandre. Emoțiile sunt rostite mai des.

„Te iubesc.”
„Fac orice e nevoie să te simți ca acasă și să nu îți lipsească nimic.”
„Nu-mi imaginez cum ar fi fost fără tine.”

---

#tuttoandrabene
Bianca

Sunt happily trapped în Italia de la începutul lunii martie. Am venit împreună cu prietenul meu italian, pe care l-am cunoscut online anul trecut în octombrie. Am venit pentru ce credeam eu că vor fi câteva zile. În noaptea dinaintea plecării însă, s-a anunțat că toate zborurile din Italia se anulează. Am mers totuși la aeroport (eram într-o zonă galbenă), dar au anulat zborul cât timp așteptăm să se deschidă check-inul. Ne-am privit cu un mix de emoții. Acum? Ce va fi? 

M-am hotărât să încerc să revin cu escală, însă sunând la consulat, am aflat că aș putea fi pusă în carantină. Nu puteam îndura asta. Singură, cu sănătatea încă șubredă după o pneumonie din iarnă. Am decis împreună că aș fi totuși mai în siguranță aici, în căsuța cu grădină, la 15 minute de marea pe care nu o pot vedea, fiindcă suntem autoizolați.

Când trec mașinile de poliție cu megafoane care avertizează să stai în casă, când trec ambulanțe și elicoptere, când ieși și flutură la geamuri cearceafuri cu curcubee și #tuttoandrabene, te cam doare inima să fii departe de familia ta, în aceeași situație, atât de departe. Am găsit totuși un pic de liniște. Ne gândim adesea la cei singuri și ne îmbrățișăm mai tare, cu recunoștință pentru ceea ce avem.

---

Pachet all-inclusive
Ana

Carantina în doi mi-a arătat câtă sare poate să pună el în mâncare. Mie, care credeam că mănânc sărat. Lui i-a arătat my dark side atunci când sunt nemâncată. Sau ne-a arătat amândurora fie gusturile comune, fie pe alea super dubioase în materie de muzică, filme sau jocuri. Tot nu pricep fascinația lui pentru uitatul la video-uri în care alții arată cum se joacă, în loc să se joace el direct. Însă am cerut să fiu și eu instruită în arta FIFA, poate mă cuprinde și pe mine acest virus virtual.

Schimbările în reacții și stări mi se par poate cele mai mari descoperiri la fiecare. Acum suntem noi, pachet all-inclusive, cu acces la orice hobby, obsesie, emoție. Dar am ajuns la o concluzie parțială: că nu ne simțim bine fără puțină cicăleală, să nu uităm de ce ne pasă. Următorul „proiect” casnic, de cuplu în carantină, este să pictam unul dintre pereții dormitorului. Deși e apartamentul lui, a fost de acord să vin cu propuneri să redecorăm, să o testăm și pe asta. 

Așa că am comandat vopsea și pigmenți și în câteva zile o să aducem munții la el în casă, pe perete, să ameliorăm dorul nostru de natură. Probabil următorul plan va fi unde, când și cum ne vom sărbători aniversarea de doi ani. Vom fi tot în carantină sau vom putea evada cu hamacul printre brazi? 

---

Să mă trezească cineva când se termină pandemia
Luciana

După opt luni de stat în aceeași garsonieră, el a vrut să plece la ziua unui prieten, în Constanţa. Pandemia era la început, dar ai mei s-au panicat și au zis să nu plecăm, pentru că o să rămânem acolo. El a insistat, eu l-am ameninţat că plec. Nu credeam că o să mă ia în serios. Mi-a făcut bagajele, pe care eu le începusem teatral, mi-a spus să-mi sun tatăl să vină să mă ia.

„Să nu mă mai cauţi niciodată, îmbracă-te și pleacă, nu mai vreau să te mai văd.”

După două zile de plâns, înjurat și fumat, i-am scris și ne-am împăcat. Ai mei însă nu au vrut să mă lase să plec. Astăzi sunt în săptămâna a treia de mâncat superficial, în primele trei zile n-am vrut să văd nici ciocolată. Trei săptămâni de dormit și de trezit de parcă a fost doar un coșmar. Trei săptămâni de zis zilnic „vreau acasă”, dar noi nici nu vom mai avea acasă. 

El a rămas fără loc de muncă, eu nu mi-am văzut salariul, proprietara nu va vedea chiria. Ai mei nu mă lasă cu el aici, iar dacă plec, putem ajunge pe străzi, la propriu. După, vom lua amendă că stăm afară. Dacă reușesc să dorm, să mă trezească cineva când s-a terminat pandemia. Sunt acasă și mă trezesc înaintea lui, să-i fac o cafea.

---

Carantina ca antidot la lipsa timpului 
Roxana

Suntem împreună de opt luni. Eu sunt avocat și am programul de la 9 la 20, iar el lucrează în PR, cu un program similar. Înainte de carantină, ne vedeam după ora 22, petreceam o oră, maxim două împreună, până picăm lați de somn. Odată cu răspândirea COVID-19, am intrat în izolare, lucrând de acasă amândoi.

Izolarea ne-a apropiat foarte mult. Dacă înainte ne certam din nimicuri, acum nu ne mai certăm deloc. Zilele trecute am instituit o cină romantică săptămânală, în care ne aranjăm, ne îmbrăcăm frumos, eu mă machiez și coafez și luăm cina la lumina lumânărilor, în sufragerie. Apoi dansăm. Gătim cu rândul. Sâmbătă a gătit Matei burgeri cu cartofi wedges. Sâmbăta aceasta este rândul meu.

Izolarea ne-a ajutat să ne apropiem, să ne cunoaștem mai bine, să ne apreciem mai mult unul pe celălalt. Pe mine m-a făcut să îl iubesc mai mult, să realizez că este un bărbat minunat și că mă pot baza pe el în orice situație. Pentru aceste realizări, ai nevoie de timp. Carantina doar a accelerat acest proces de cunoaștere, care, în societatea actuală, este din ce în ce mai îngreunat de lipsa timpului.