Bucureșteanul: Ana tunde căței

Ana Petrache are 26 de ani și ultimii opt și i-a petrecut lucrând printre animale de companie, dar și printre mașini de tuns și foarfece pe care și le aranjează meticulos înainte de vizita fiecărui cățel pe care-l tunde.

La 18 ani, după ce a terminat Colegiul Agricol Viaceslav Harnaj, s-a angajat vânzătoare într-un pet-shop din cartierul Tei. Magazinul avea și salon de cosmetică și, din curiozitate, a început să se uite la cum tundea căței o colegă. Asta până când colega, care voia să-și ia scurte pauze și avea nevoie de ajutor, i-a propus să încerce să tundă. „Am furat meserie”, spune Ana, care acum e la al treilea salon de cosmetică pentru animale. Lucrează într-un cabinet veterinar de pe Târnava Mică, din Berceni, unde vara, când e mai aglomerat, are și cinci tunsori pe zi, iar în restul timpului este ajutor de asistent veterinar. Are ochi verzui mari, gene lungi, și o voce de copil pe care și-o alintă și mai și când vede un cățel.

De mică a fost înconjurată de animale în casa părinților de lângă Parcul Circului. Pe la 8-9 ani, împreună cu fratele ei mai mare, își implora părinții să-i lase să aibă un cățel. Ai ei nici nu voiau să audă până când într-o zi un cățel portocaliu le-a apărut la ușa casei și tatăl le-a spus că „rămâne”. Tatăl le-a spus atunci copiilor un vis pe care Ana nu prea-l crede acum. Visase că niște hoți intraseră în casă și un cățel portocaliu și mare l-a apărat în lupta cu ei. Așa că părinții au hotărât să-l păstreze pe Urs, câinele apărut miraculos. Cu pisici, cu Urs și mai apoi cu un alt cățel, Baron, care au însoțit-o mai mereu prin curte, cu o rață adoptată tot după mai multe rugăminți, pe care o ținea la piept, cu iepuri, hamsteri, papagali și peruși de care avea grijă, spunea mai în glumă, mai în serios, că, vrea să se facă medic veterinar.

De-asta a și ales în liceu specializarea tehnică veterinară, unde a învățat cum să manevreze animalele sau cum să le facă injecții. Cum nu a avut nici timp, nici bani și nici sprijinul financiar al părinților ca să dea apoi la medicină veterinară, s-a angajat și a prins gustul jobului. Șefa ei de la primul salon de cosmetică, din Piața Iancului, a ținut-o într-o perioadă de probă ca să învețe tunsori de câini ca la carte. Cele mai complicate sunt pentru cei de talie mică, Westie, Yorkshire Terrier, Schnauzer pitic, unde coafura standard este în formă de fustiță, scurt pe spate și lung spre picioare. În plus cei mici sunt adesea agitați și răsfățați, și-ți trebuie o doză mai mare de răbdare. În acea perioadă, în care îi plăcea tot mai mult ce făcea, și-a dat seama că tunsul de căței nu e pentru ea un job de tranziție în așteptarea altuia mai măreț. Asta și pentru că după primul tuns pe care l-a făcut singură, stăpânii Cockerului negru de nouă luni i-au trimis un SMS în care i-au mulțumit și i-au spus că vor mai veni fiindcă le-a plăcut cum și-a făcut treaba. Clienții nu-i cer, de obicei, tunsori sau coafuri complicate – atât cât câinii să arate bine și să aibă blana ușor de întreținut.

Secretul – dacă ar fi să fie un secret al meseriei – e să nu-ți fie frică de căței atunci când îi tunzi. Să nu te ferești dacă mârâie, să nu te ferești dacă vor să muște. Să nu te strâmbi dacă nu sunt cei mai curați din lume atunci când vin la tuns. Să te impui atunci când stau pe masa de tuns, unde oricum nu e teritoriul lor. Câinii atenționează, mârâie, își arată dinții, nu mușcă direct, spune Ana. Prima oară îi spui „nu, nu e voie”. Încă un „nu, nu e voie” dacă mai încearcă o dată. Și, de cele mai multe ori, a treia oară vor înțelege că tu conduci procesul. E valabil și la copii, nici un copil de patru ani nu va fi stană de piatră la primul tuns. Trebuie să-i vorbești frumos, să-l iei cu „lugu-lugu”. Partea de „drăgălie” îi place cel mai mult Anei și i se pare că i se potrivește mai bine decât medicina. Să alinte cățeii, să se joace cu ei, să se lase „pupată”, să-i vadă că dau din coadă. Și când lucrează în cabinetul medical se ocupă tot cu partea de drăgălie – stă cu ei când sunt pre-anesteziați, îi mângâie când se simt rău.

Un al doilea secret este să iubești animalele – chiar dacă tunzi, ești asistent sau medic veterinar – pentru că dacă le iubești treci și peste frică.

Al treilea ar fi migala necondiționată. Dacă vede un fir de blană nelalocul lui după ce termină un tuns, nu-l lasă pe stăpân să plece până nu aranjează perfect tunsoarea cățelului. Unii stăpâni de maidanezi îi spun să stea liniștită, că doar câinii-s de pe stradă sau din vreun adăpost, nu contează perfecțiunea. Dar Anei nu-i place asta, crede că toți trebuie tratați egal. „Și la oameni e la fel, nu-ți place când face diferența între avocat și vânzător”.

Vineri, după ce a tuns o Caniche crem de cinci ani, și după o operație de urgență pe seară, a ajuns după 9 acasă, la cei patru colegi din casa de lângă Parcul Circului. Are două pisici, pe care le-a salvat de pe stradă, pe Lassie, o cățelușă de patru ani, recent recuperată de la un adăpost după ce hingherii i-au luat-o din curte, și un porcușor de Guineea. Și-ar lua alte 30 de animale dacă și-ar permite. Dar satisfacția de la job compensează regretul că nu poate. „La muncă pot să mă joc, să-i tratez, să-i fac bine. Fac ce-mi place, dar sunt și plătită pentru asta”. ●

Bucureșteanul, o serie de articole despre oameni și întâmplări din Capitală, este o rubrică susținută de prietenii de la Intercapital Invest și din donații strânse în cadrul proiectului Big Lunch. Poți citi despre alți bucureșteni în arhiva rubricii.