Te abonezi și câștigi: șase cărți de la Publica

În fiecare zi din februarie, îi răsplătim pe cei care își fac abonament – dar și pe cei care și-au făcut deja – cu cărți oferite de Editura Publica. Află mai multe despre cele șase titluri puse la bătaie.

Pentru ca jurnalismul pe care îl facem să continue să existe, ne ajută să știm că avem cât mai mulți abonați. Pentru o motivație în plus, Editura Publica ne-a oferit șase cărți pe care să le dăruim cadou. Le-am citit și vă spunem mai jos cum ni s-au părut. Fie că vorbesc despre inovații tehnologice sau despre cum lucrează diverse echipe împreună, e un mix de lecturi care ne ajută să înțelegem mai bine cum funcționează lumea actuală, și cum funcționăm noi, în ea.

• Richard Sheridan, Joy, Inc. Cum am construit un loc de muncă pe care oamenii îl iubesc

Am câteva zeci de post-it-uri în cartea lui Richard Sheridan despre Menlo, compania pe care o conduce și care este considerată unul dintre cele mai bune și mai democratice locuri de muncă din lume. Menlo este o companie de software care susține că lucrează într-un climat de bucurie continuă și Sheridan e foarte convingător în argumentarea sa. El scrie că „bucuria” e motivul pentru care el face business și asta pentru că e un țel mai mare decât profitul sau faima. Joy Inc pornește de la premisa că echipele vor să lucreze la țeluri mai mari, vor să creeze experiențe plăcute și să schimbe lucruri. Iar dacă lucrează cu bucurie, profitul și faima s-ar putea să urmeze.

Cartea e o colecție de povești din interiorul Menlo, un soi de manual a ce înseamnă pentru ei bucuria: echipe flexibile, dar și procese clare și ușor măsurabile. Multă inovație în interior și multe oportunități de învățare – de la oameni din companie, dar și din afara ei. Organizarea spațiului în așa fel încât să ai atât zone de liniște, cât și de gălăgie. Crearea unei atmosfere de vulnerabilitate unde colegii pot să ceară ajutor unii de la alții.

Nu totul e roz la Menlo și nu toate le-au ieșit (deși primesc zilnic vizite din lumea întreagă de la CEO care vor să știe cum să le emuleze cultura), dar încercarea lui Sheridan de a construi o companie bucuroasă (nu fericită; cartea explică diferență) e onestă; la fel e și povestea acestui drum și concluzia autorului că într-un astfel de mediu, când e creat, oamenii pot face lucrurile la cel mai înalt nivel de care sunt capabili. (Cristian Lupșa)

• Tim Brown, Change by Design. Cum transformă gândirea specifică designului organizațiile și inspiră inovația

De câțiva ani de zile, în școlile de design din întreaga lume (mai ales din cea vestică), dar și în cele de inginerie sau business domină conceptul de „design thinking”. Adică designul văzut nu ca un act de a crea obiecte sau imagini sau forme, ci ca pe o practică de a pune întrebări despre cum funcționează lumea și noi în ea și de a-i aduce îmbunătățiri în funcție de nevoile noastre reale.

Unii dintre promotorii cei mai vocali și importanți ai acestui concept sunt IDEO, un studio care a construit primul mouse al Apple și care, în ultimii ani, și-a transformat procesul creativ în produsul cel mai de preț. În Change by Design, CEO-ul IDEO, Tim Brown, explică cum funcționează mutidisciplinaritatea în crearea unor pantofi mai buni sau în îmbunătățirea relației pacienților cu medicii; cum treci de la inspirație la ideație la implementare fără să pierzi din vedere nevoia constantă de iterație; și cum poți introduce elemente ale acestui proces în orice organizație care dorește să creeze produse și servicii care răspund unor nevoi reale ale oamenilor. (Pont: Documentarea pe teren, alături de oameni care îți folosesc produsul, și spusul de povești sunt două unelte esențiale).

Scrie Brown: „Nu trebuie să ne imaginăm că designerul este un antropolog întreprinzător, care se aventurează într-o cultură străină pentru a studia băștinașii cu o supremă obiectivitate. În schimb, trebuie să inventăm o formulă nouă și radicală de colaborare, care estompează granițele dintre creatori și consumatori. Nu este vorba de noi vs. ei și nici măcar despre noi în numele lor. Pentru gânditorul-designer, trebuie să fie vorba despre noi cu ei. (Cristian Lupșa)

• Bob Sullivan & Hugh Thompson, Efectul de Platou. Spargerea barierelor în drumul spre succes.

Dacă v-ați întrebat vreodată de ce, în concursurile de slăbit, aproape întotdeauna concurenții pierd multe kilograme în prima săptămână, iar în a doua cântarul înțepenește, Bob Sullivan și Hugh Thompson spun că de vină e efectul de platou, pe care îl definesc ca o lege a naturii la fel de reală ca gravitatea: suntem programați biologic să devenim imuni la lucruri. De asta, când intrăm într-un restaurant cu un miros puternic, după câteva minute ne obișnuim și parcă nici nu-l mai simțim. Mirosul nu dispare, dar noi trecem printr-un proces de aclimatizare.

Acest mecanism de auto-apărare ne poate face însă rău, pentru că ne permite să devenim confortabili cu o situație și să o ignorăm, și astfel apar blocajele și zidurile, senzația că ne-am atins limitele, că ne-am împotmolit într-un proiect. În orice facem, fie că învățăm să cântăm la pian, că slăbim sau jucăm baseball, succesul e urmat de o perioadă de stagnare, spun cei doi autori.

“Efectul de Platou” vorbește de opt tipuri de greșeli pe care oamenii le fac când ajung în acest punct, și oferă soluții pentru fiecare dintre ele, printr-un mix de teorii și cercetări științifice – de la cum funcționează memoria, cum învățăm și de ce uităm, cum înlocuim un obicei prost cu unul bun –, exemplificate prin povești despre antreprenori, artiști sau sportivi care încearcă să depășească această zonă gri. Cum altfel ar putea fi o carte scrisă de un matematician și un jurnalist de investigație cu 40 ani de experiență în studiul antreprenoriatului? (Andreea Giuclea)

• Biz Stone, Ce mi-a șoptit o vrăbiuță. Confesiunile unei minți creative

În liceu, cu ceva timp înainte să devină unul dintre fondatorii Twiterului (și mai târziu, al Medium), Biz Stone a vrut să se alăture unei echipe sportive, în speranța că așa o să-și facă prieteni. Cum nu era bun nici la baschet, nici la baseball, a hotărât că singura soluție e să aducă în școală un sport pe care nici colegii lui nu-l cunoșteau, “ca să se simtă toți la fel de confuzi ca el”, spune. Așa că a pornit de la zero o echipă de lacrosse – poate primul lui start-up.

De acolo a învățat că oportunitățile trebuie fabricate, nu așteptate, o lecție după care s-a ghidat până a ajuns unul din cei mai apreciați și inovatori antreprenori din comunitatea start-up-urilor tech. Autobiografia lansată anul trecut e o poveste despre cum faci ceva din nimic, cum spune chiar el, dar și despre importanța eșecului – primul start-up real a eșuat și l-a înglobat în datorii –, a ideilor îndrăznețe și a asumării riscurilor. Presărată cu sfaturi și lecții învățate în drumul său spre succes, dar și cu citate pe care o să vreți să le dați pe Twitter. (Andreea Giuclea)

• Nicholas Carr, Cușca de sticlă. Automatizarea și noi

Câțiva dintre membrii și apropiații redacției DoR participă marțea la un quiz night, un joc care n-are niciun haz și nicio valoare dacă participanții apelează la Google.

Nicholas Carr explică în „Cușca de sticlă: Automatizarea și noi” că folosim Google (și multe alte softuri și tehnologii) din ce în ce mai mult în viețile noastre, ceea ce ne face mai leneși și mai puțin pregătiți pentru situațiile în care tehnologia ne trădeză: GPS-ul ne rătăcește, conducem o mașină cu schimbător de viteze manual sau nu putem – și la quiz night nici nu vrem – să aflăm răspunsul corect de la Google.

Carr e un scriitor de nonficțiune care știe despre ce vorbește: scrie de mult despre interacțiunea noastră cu tehnologia, iar cartea lui anterioară, finalistă la Pulitzer, are un titlu neechivoc: „Superficialii: Efectele internetului asupra creierului uman”.

Departe de a fi o odă pentru aparatele de fotografiat cu film, „Cușca de sticlă” e o colecție de argumente științifice care demonstrează cum munca, procesul și concentrarea necesare fotografierii pe film fac din noi fotografi mai buni. Adică munca ne face mai buni. (Adrian Lungu)

• Simon Sinek, Liderii mănâncă ultimii. De ce unele echipe lucrează bine împreună, iar altele nu

Liderii nu s-au născut lideri. Știam asta. Dar Simon Sinek ne-o spune, împreună cu multe alte lucruri despre leadership pe care le știam sau nu, într-un fel nou, ușor de citit, ușor de „băgat la cap”.

Da, „Liderii mănâncă ultimii” e o carte pentru lideri și pentru cei care vor să devină lideri. Dar e ceva mai mult decât atât. E despre empatie și creșterea încrederii în interiorul organizației, despre mecanismele care duc doar unele organizații la succes.

Capitolele încep cu o poveste (sau mai degrabă o pildă). Cea mai reprezentativă, cea pe care se bazează conceptul cărții, e despre pușcașii marini americani, a căror eficiență se bazează pe încredere totală între ei. Încrederea fără rezerve în interiorul grupului – sau al companiei – e un factor cheie pentru felul cum grupul acționează în exterior. Iar liderul grupului e cel a cărui treabă este să-i facă pe oameni să se simtă în siguranță în grup și să aibă încredere unii în alții. Și în el.

A, și dacă cele de mai sus par aride, sau nu vă doriți neapărat să deveniți lider, cartea are câteva meditații științifice interesante despre condiția umană: cum am ajuns animalul social care suntem, cum am reușit să învățăm și ce rol au substanțele chimice din corpul nostru în propriile realizări – și în evoluția umană.

Sinek a publicat în 2011 bestsellerul „Start with why” și a devenit imediat celebru. Dacă vreți să vedeți cât e de vizionar și carismatic îl găsiți și pe TED. (Adrian Lungu)

Puteți câștiga una din aceste cărți dacă vă abonați în februarie pe shop.decatorevista.ro.