Anamaria Rusu

Prima dată când Anamaria a urcat pe scenă a fost în clasa a VI-a, la un Bal al Bobocilor din 2013, când deja făcea parte din trupa Atelierului de Teatru din Botoșani. Tema balului era pin-up, iar cu o seară înainte a stat până la 11 noaptea la liceu să repete. Pregăteau un moment în care toate personajele erau într-un tablou dintr-un muzeu, din care evadau pe parcurs ce paznicul ieșea din scenă și nu mai era cu ochii pe ei. În seara spectacolului, Anamaria purta o rochie verde și a fost pentru prima dată când s-a aranjat: și-a ondulat părul șaten deschis, și-a colorat cu tuș pleoapele ochilor mari și și-a rujat buzele. Atunci a simțit că teatrul este pentru ea: „Mă simțeam privită, dar nu în ideea de judecată, ci mă simțeam apreciată”. 

Anamaria a început să facă teatru de la 12 ani pentru că își dorea să scape de timiditate și de teama de a ridica mâna la ore. După ce a intrat în Atelierul de Teatru, a jucat la primul ei Ideo Ideis în 2014, în Am pitici pe creier, un spectacol despre o fetiță și emoțiile ei. Atunci și-a vopsit părul albastru în baia căminului în care stătea pentru că i s-a părut că s-ar potrivi mai bine personajului.

Anul trecut și-a convins coordonatoarea să-i dea rolul lui Alice, din Alice în Țara Minunilor, deși i se spunea că are o voce prea groasă și e mult prea sigură pe rol: „I-am spus: și dacă o să fiu actriță, o să fac roluri de forță toată viața?”. Anamaria e pasionată și de scris, de pe vremea când scria în jurnale pe care acum îi e groază să le recitească. Scrie pentru Liternet, o platformă despre teatru, poezie și proză, adaptează spectacole de teatru pe care mai apoi le joacă împreună cu trupa și are un blog de la 14 ani, Visăreasa – „pentru că florăreasa vinde flori, visăreasa vinde vise”. 

Își dorește să dea la teatru anul viitor, ori la actorie ori la regie, în București sau Cluj. Dar încă nu e sigură de alegerea ei și își pune o grămadă de întrebări: „Nu știu cât de multă încredere am în actoria de acum de la noi, pentru că pare destul de trist. Nu vreau să fiu tristă când o să fiu mare și să plâng tot timpul. Dar bănuiesc că dacă fac ce-mi place o să mă simt bine, nu?”. Anamaria își dorește să dăruiască prin actorie adevărul ei, sinceritate și să le transmită celorlalți emoții, prin ea ca om și ca actor.