Torturile Katiei

● DoR#19, cu tema Noi începuturi, poate fi cumpărat din librării sau comandat de pe shop.decatorevista.ro. În paralel cu cele din revistă, spunem și alte mici povești despre noi începuturi, pe care le colectăm aici.

Text de Oana Sandu

În bucătăria sa de la parterul casei din cartierul Floreasca, Katia Dănilă Vandenbremt, 34 de ani, rotește cu încredere un blat de tort din pandișpan cu ciocolată. Tocmai l-a scos din frigider, unde a stat la rece, ca să fie numai bun de decorat. Verifică atent fiecare latură a blatului ciocolatiu și cele patru colțuri. Trebuie să fie perfect înainte de a-l îmbrăca într-o cremă de unt și bezea. Tortul la care lucrează se va transforma într-o construcție de poduri.

Katia s-a întors în România acum doi ani, după ce a locuit și a muncit în Bruxelles și Paris, în diplomație publică și management cultural. În Franța a fost timp de doi ani directorul Institutului Cultural Român de la Paris, un dream job pe care l-a pierdut în urma unui scandal politic. (În 2012, Andrei Marga, numit de PSD și PNL director al Institutului Cultural Român în locul lui Horia Roman Patapievici, a demis fără motivații profesionale mai mulți directori ai ICR-urilor din afara țării).

După șocul demiterii, a decis să nu mai lucreze în management cultural așa că, întoarsă în țară cu soțul francez și bebelușul Simon, și-a căutat o schimbare. O perioadă a fost confuză, știa că vrea să-și deschidă o afacere dar nu știa în ce domeniu și îi era teamă că n-are abilități de antreprenoriat. În weekenduri, făcea deserturi, la fel ca atunci când era la Paris: tarte, prăjituri și torturi decorate cu grijă din pastă de zahăr, cu diferite forme, de la prințese și animale până la flori, bilețele de dragoste sau păuni. A învățat să facă tot felul de forme din pastă sau ciocolată de modelaj din tutoriale video de pe net. Le făcea pentru familie, prieteni apropiați și devenise dependentă nu atât de rutina procesului, cât mai ales de procesul de învățare. Curând prietenii prietenilor au văzut fotografii pe Facebook și a început să primească comenzi în fiecare săptămână. Anul trecut a făcut 50 de torturi, printre care un păun, o Barbie, un Spiderman, și două replici de pictură și sculptură pentru vernisajele unei galerii de artă. A știut atunci că, de fapt, ideea de afacere era aproape.

Katia întinde ușor cu lama unui cuțit crema de unt și bezea pe una dintre laturile tortului. Cu o riglă netezește fiecare latură și scapă de surplusul de cremă. Blatul peste care pune crema va fi apoi acoperit cu fâșii egale de ciocolată de modelaj. Îi place să se apropie de perfecțiune și speră ca asta să facă diferența între afacerea ei de decorat torturi și altele deja existente. A gândit structura tortului alături de client, un inginer de construcții de poduri care împlinește 70 de ani.

Stabilește cu fiecare client cum va arăta decorația, printr-un șir de mailuri sau discuții la telefon. Când întinde minute în șir foaia de ciocolată cu făcălețul, atât de grijuliu încât să nu facă nicio cută, își golește mintea. O relaxează procesul de decorat, care uneori durează trei zile. Nu mai e ca la început când, dacă nu-i ieșea ceva, se necăjea și se întreba ce-o fi fost în mintea ei de s-a apucat de făcut torturi. Și-a dat seama că atunci când creează un tort o fascinează efemeritatea – cele cinci minute de viață în farfurie ale acestui desert pe care-l consideră excepțional . Sunt minutele când în timpul unei petreceri tortul se prezintă , iar oamenii îl încercuiesc și, impresionați, îi fac fotografii . Iar, apoi, după zeci de ore muncite, la fel ca la un tablou sau o sculptură – îl savurează și îl fac să dispară.

Laboratorul Maison V este acum în amenajare și va fi probabil deschis în câteva luni. Katia se va ocupa de tot: plan de afaceri, găsit clienți, promovare, livrare, făcut deserturi. Presupune că CV-ul ei în management cultural e complet inutil acum, dar nu-i e teamă de startul în afaceri pentru că îi place din ce în ce mai mult ce face, și-n plus, spune ea, „să o iei de la capăt, fie de nevoie, fie din dorință, este de fapt mult mai comun și mai posibil decât am crede. Într-un aspect sau altul al vieții, mulți oameni o iau de la capăt, de multe ori, uneori pe drumuri complet diferite și la orice vârstă”.