Educația e o chestiune de vocație

În 1982, când Florin Șerbu și-a terminat studiile la București, a crezut că va urma o carieră în cercetare. Nevoit să aștepte doi ani pentru o repartiție în domeniul său, s-a mutat la Eforie Sud, un oraș mic de la malul mării, pentru a preda fizică la Liceul Teoretic „Carmen Sylva”. Au trecut mai bine de 36 de ani de atunci, timp în care Șerbu a fost 16 ani director, doi inspector și a înțeles că, mai presus de toate, îi place să fie profesor.

---

Am făcut Facultatea de Fizică la Universitatea din București. Pe vremea aia orașele mari erau blocate, se primea repartiție. Prima repartiție a fost în învățământ și aveam o a doua repartiție în cercetare pentru București, dar din păcate nu în specialitate.

Eram căsătorit, aveam un copil de un an și am venit la Eforie Sud [în ’82]. Norocul a făcut să obținem o casă și după doi ani, când trebuia să plec în cercetare, am decis că rămânem.

Cei doi ani au fost interesanți pentru că am descoperit că am vocație pentru meseria asta; mi-au spus-o și colegi, profesori, inspectori și situația în cercetare în momentul ăla în București nu era chiar foarte bună, așa că n-am regretat alegerea pe care am făcut-o atunci.

Fizica să zicem că îi stimulează mai mult pe cei care au o componentă de inteligență logico-matematică mai bine dezvoltată. Nu cred că e vorba de un handicap al unui copil față de altul ca să învețe științe în general.

E la modă teoria inteligențelor multiple care spune că fiecare trebuie să își găsească domeniul acolo unde componentele lui de inteligență sunt mai bine dezvoltate, dar inteligența logico-matematică după părerea mea poți să ți-o și cultivi, toată lumea o are la un anumit nivel.

Problema e că unii trebuie să muncească mai mult ca să ajungă la anumite rezultate, alții mai puțin. Alții poate că n-au deloc niciun fel de înclinație pentru asta și atunci sigur, mai bine să nu se ocupe de asta.

Discutând la alt nivel, modelul teoretic din fizică e copiat în orice știință în acest moment. L-a început Newton și acum el a pătruns peste tot. Pornim de la principii, descoperim niște legi, teoreme, le verificăm experimental, experimentul validează de fapt teoria.

Facem de cinci-șase ani un experiment apropo de introducerea STEM: Science Technology Engineering and Mathematics. E o formă de învățare, să zicem, integrată sau, mai degrabă, de aplicare a cunoștințelor de la mai multe discipline. Interdisciplinaritate. Că marea problemă în învățământul nostru e că fiecare domeniu e așa o celulă care n-are nicio legătură cu celelalte. 

Noi o facem în general în domeniul roboticii. Acolo de fapt se îmbină niște lucruri. Sunt chestiuni care țin de abilitățile lor motrice, să îmbine piese, să construiască. Sunt chestiuni care țin de fizică și matematică, pentru că sunt senzori, trebuie să calculeze, să facă anumite lucruri, și sunt chestiuni de programare.

Scopul principal e să fie ei motivați să facă științe și tehnologii. Pentru asta trebuie să schimbi forma de învățare. Learning by doing este ideea de bază. Îl pui să lucreze. Sigur că va greși. Dar dacă nu-l lași să greșească, nu învață.

Pentru cei mici aplic învățarea prin joc pentru că tot ce ține de robotică, programare, dezvoltare de mici aplicații video îi motivează. Pentru ei e ca un joc totul. Când ajung mai mari, învățarea prin proiect cu niște obiective clare, un plan de acțiune.

Să vă dau un exemplu de proiect de anul ăsta. Am identificat niște senzori care au apărut pe piață și care fac spectrometrie în vizibil și infraroșu apropiat. Cu astfel de dispozitive poți determina culori, să faci măsurători foarte fine legate de reflexie sau transmisie. Ne-am jucat prima oară cu ciocolata. Am luat ciocolate de diferite concentrații de cacao, le-am analizat. Ideea e să detectezi care e concentrația de cacao dintr-o ciocolată sau să detectezi produse falsificate.

Nici genul ăsta de proiect, nici jocurile, nici learning by doing n-ai cum să faci în clasă când ai o oră cu predare, evaluare, învățare; e complicat. Finalitatea orelor de fizică e legată de niște examene, cum ar fi Bacul, când ai o programă și ei trebuie să rezolve doar niște probleme. N-are sens să fac altceva decât ceea ce se cere. 

Ăsta e și unul dintre motivele pentru care la teste de tip PISA și altele obținem rezultate proaste pentru că acolo evaluează exact chestiuni de învățare integrată, de aplicarea cunoștințelor, în timp ce noi la final evaluăm câte probleme știe să facă [elevul]. 

Forma pe care am găsit-o noi a fost să introducem [învățarea integrată] în discipline opționale și în „Clubul de sâmbătă” sau în activități distribuite în cursul săptămânii.

La „Clubul de sâmbătă” vin copii și din oraș, localitățile din jur, și din Constanța. Anul trecut au venit și niște studenți. Funcționează de fapt ca un loc unde se cunosc generații și învață unii de la alții și asta este foarte productiv. Noi venim cu primele cunoștințe, dar pentru că ei fiecare sunt la alt nivel descoperă că de fapt să-l învăț p-ălalalt e o formă de înțelegere mai profundă decât să reproduc. Se strâng de la a VI-a până la a XII-a și lucrează fiecare pe domeniul lui de interes cu tot felul de componente.

Începem cu LEGO Mindstorms. La gimnaziu anul ăsta am făcut niște experimente cu Micro:bit, un circuit conceput de BBC. La liceu am lucrat cu Arduino, Raspberry Pi, chestiuni mai complexe. În esență, ce sunt chestiile astea? Sunt niște mici circuite care integrează în ele microprocesoare senzori, se programează pe web. Noțiunile de programare sunt foarte simple și înțeleg ușor copiii.

Unii lucrează doar aici, alții își dezvoltă proiecte personale – acvarii, uși pe care vor să le închidă – alții lucrează pentru proiecte cu care participăm la tot felul de competiții naționale și internaționale. 

Sunt multe oportunități. Agenția Spațială Română și ESERO [European Space Education Resource Office] România organizează un concurs, Exo-RO. Acolo concurența e acerbă. Construiesc niște Rovere, se face o selecție, după care e o competiție live cu echipele calificate din țară. Anul trecut am câștigat locul I pe țară.

Anul trecut pe mine m-au marcat două chestii la Intel ISEF (cea mai mare competiție de științe din lume, organizată atunci în Phoenix, Arizona). Există o zi în care 5-10 jurați trec pe la standul fiecărui participant și în fața fiecăruia elevii sunt practic storși. Jurații nu sunt neapărat profesori. Sunt și universitari, în cercetare, din domeniul de business. Fiecare are o altă perspectivă prin care analizează tot ce se întâmplă acolo. La final li se spune că e extraordinar ce au făcut, că e nemaipomenit totul, nimeni nu-i critică și nu-i acuză; apoi ies din sală și afară e plin de profesori și toată lumea aplaudă pe toată lumea. N-ai cum să nu te schimbi. Eu ca profesor am înțeles de câte ori am greșit față de elevii mei.

Eu încerc să integrez tot mai mult tehnologia în ore. În orice moment afli de soluții și multe frig. Modul în care lucrez la clasa a VI-a s-a schimbat de trei ori de când am început semestrul pentru că apar lucruri noi care te ajută. 

Unele lucruri le-am anticipat în privința tehnologiei. Era evident că dezvoltarea va fi foarte rapidă, dar telefoanele mobile și ce se întâmplă acum nu mi-a dat prin minte. De două zile, discut cu elevii despre cât timp petrec pe telefonul mobil. M-am crucit. Când am auzit cifre de 10 ore, am zis că așa ceva nu se poate. Am început să fac un calcul. Nu mințeau. I-am pus să instaleze o aplicație și acum am văzut datele din aplicația respectivă. Încă nu le-am pus cap la cap, dar senzația e că cu cât sunt mai mici, cu atât stau mai mult pe telefon. Generațiile de liceu de-a XI-a, a XII-a petrec 4-6 ore, dar la ăștia de-a IX-a sunt peste 11 ore la foarte mulți. Eu nu înțeleg cum pot. Poți să vezi și ce aplicații folosesc și e îngrozitor. Stau pe YouTube uitându-se la tot felul de filme pe care chiar ei le califică drept prostii, dar au căpătat dependența asta.

Controlul parental poți să-l pui și tu acasă pe calculatorul tău, pe desktop. Nu lași să facă copilul tot ce vrea el să facă. Noi n-am făcut asta nici cu rețelele de calculator. Soluțiile sunt gratis și simple, dar nu le folosește nimeni sau foarte puțini. Așa ceva n-aș fi estimat. Am văzut totdeauna partea plină a paharului.

Ei sunt generația Copy/Paste și treaba asta îi afectează foarte puternic. Mai practic și eu acum ca formă de evaluare referatul sau proiectul. Prima tendință e să caute ceva să copieze integral. Faptul că ei nu studiază propriu-zis și că informația există și e atât de ușor de copiat îi afectează. Un pericol și mai mare e calitatea informațiilor de pe internet, pentru că nimeni nu mai verifică. Mi se întâmplă și mie să citesc ceva și să cad într-o capcană. Se întâmplă chiar și în domenii științifice, circulă tot felul de bombe și prostioare și până n-ajungi la prima sursă sau la o sursă serioasă, nu știi dacă e adevărat sau nu. 

Educația e o chestiune de vocație. Dacă iubești copiii și te simți bine cu ei, o să faci lucruri foarte simpatice și te simți bine, nici nu simți că muncești. Dacă nu îți place și ai ajuns în învățământ ca ultimă soluție, nu poți să faci. Asta e o problemă, dar e mai degrabă o problemă națională, ar trebui ca persoanele cu vocație să fie selectate.

La fizică a existat o încercare de reformare foarte serioasă. A fost un proiect finalizat printr-un curriculum pentru toate clasele VI – XII; metoda era învățare prin investigație științifică, un proiect absolut excepțional. Problema e că orice profesor are de ales și e foarte complicat să alegi varianta aia care consumă mult timp și nu-l pregătește pe copil nici pentru olimpiade, nici pentru concursuri școlare, nici pentru Bac, e o oarecare neconcordanță.

Teoretic mai am patru ani până ies la pensie. Vreau să schimb puțin toată fața locului în sensul în care toate activitățile să integreze mai ușor activități de laborator, robotică.

Eu am văzut ce se întâmplă dacă îi formăm la gimnaziu [pe elevi]. În momentul când ajung la liceu au un bagaj de cunoștințe încât pot să explodeze. Ultimii patru ani cu olimpiade internaționale se datorează faptului că niște copii au pornit dintr-a VII-a și a VIII-a lucrând în domeniul ăsta. E și mai interesant dacă faci treaba asta la primară.

Eu călătoresc foarte mult, dar îmi place să mă-ntorc. Să mă duc să predau în afară nu m-ar tenta. Când ești la începutul carierei crezi că e fundamental să câștigi foarte mult. La sfârșit poți să fii mulțumit cu ce ai și să vezi că poți să te descurci și nu mai e atât de important. Eu chiar refuz și aici când mai sunt oferte ca să îmi dedic timpul școlii. Mai bine fac aici dacă pot.

---

Acest articol a fost publicat în cadrul proiectului Școala9, creat de DoR și BRD – Groupe Société Générale.