Bucureșteanul: O masă caldă

În fiecare sâmbătă, câte 5 voluntari se întâlnesc și gătesc o masă caldă pentru 100 de persoane, într-o cantină socială de la Apărătorii Patriei.

Toată lumea roiește în jurul cratițelor, într-o bucătărie uriașă în care polonicul e cât un pepene galben iar paleta cu care amesteci în mâncare trebuie ținută cu două mâini. Maria taie ceapa, Alexandra spală ciupercile, Marius se ocupă de carnea de la cuptor și taie ciuperci cu Andrei, iar Cosmina toacă lobodă și pătrunjel pentru sos. Adaptează rețeta din mers și se întreabă unul pe altul ce trebuie să facă mai departe. Astăzi, o sâmbătă de început de mai, vor face paste cu legume și pulpe de pui.

„Cum tai roșiile, cubulețe sau feliuțe?”

„Cum vrei tu,” răspunde Cosmina, o femeie mică de statură, cu ochi albaștri și bonetă de doctor pe cap. Cosmina are 35 de ani și s-a mutat în București acum câteva luni, din Cluj-Napoca. Ea știe unde-s oalele, cuțitele, tocătoarele și ligheanele, deși în bucătărie la O Masă Caldă nu există un bucătar șef. E trecut de ora 13:00 și totul trebuie să fie gata până la 15.00, când vin oamenii la masă.

Marius are 32 de ani și este unul dintre primii voluntari care s-au implicat în proiectul din București. Are doi copii și lucrează ca inginer de software în IT. Spune că timpul nu-i o problemă: „Vii o dată, de două ori pe lună, maxim, și e vorba de trei ore. Se poate. Mai schimbi puțin scenariul.” A reușit în câteva luni să facă o cutie de donații la birou și să convingă și alți colegi să se implice. Ca el sunt și Alexandra, care a venit pentru a treia oară să gătească, și Andrei, un tânăr de 28 de ani care lucrează în HR, și prietena lui, Maria, care face cercetare în chimie polimerică la Politehnică. Cei 5 voluntari par prieteni vechi, însă nu prea se cunosc între ei, pentru că la cantină se gătește prin rotație. Dacă vrei să voluntariezi, îi scrii un e-mail Cosminei și ea îți trimite calendarul meselor de luna aceasta. Te gândești în care sâmbătă poți veni la cantină și te treci în calendar. Fiecare vine când vrea și când poate. O masă pentru 100 de persoane costă 150 de lei și se prepară în două ore, de la 13.00 la 15.00. Toți banii din care se cumpără mâncarea provin din donații și oricine poate contribui fie cu bani, fie cu timp.

Ideea de a oferi o masă caldă pentru oamenii săraci i-a venit Cosminei Paul într-o iarnă. Era 2013 și ea lucra ca lector universitar la Facultatea de Știinte Politice, la Babeș-Bolyai, Cluj. Era într-o perioadă stabilă și simțea că îi poate ajuta și pe alții. „Oriunde, în orice cultură sau în orice religie, la orice nivel, ai ideea că nu poți exista fără ceilalți. Și dacă tu primești ceva, trebuie să dai ceva înapoi pentru a exista un echilibru.”. Mereu când era într-o situație financiară stabilă și putea să ajute, o făcea. De data aceasta voia însă să ajute mai mulți oameni decât de obicei. Atunci s-a gândit la formula meselor calde.

S-a dus la decanul de la Științe Administrative să întrebe cum poate obține autorizații și a cerut sprijin autorităților să-i lase pe ea și pe voluntari să gătească în cantina socială de la primărie. Și-a convins apoi câțiva prieteni să pună fiecare câte 10 lei și să o ajute la gătit. Pe 1 iunie 2013, în Piața Muzeului din Cluj-Napoca, au oferit prima masă caldă pentru 50 de persoane, majoritatea oameni fără casă, care stăteau prin centrul orașului. Gașca de prieteni a continuat să gătească în fiecare joi, în cantina socială de la primărie. Apoi câțiva medici de la Spitalul de Psihiatrie Infantilă auzind că unul dintre colegii lor gătește voluntar, s-au oferit să ajute și ei. Așa, O Masă Caldă a căpătat acces la o a doua cantină.

„Nu a fost cineva care să hotărască ceva,” spune Cosmina. „Fiecare făcea. Ideea era că fiecare voia să facă bine.” Povestește mult despre toți oamenii care s-au implicat. Spune că dacă erau doar ea și colegul ei, George, nu ar fi făcut nimic.

De atunci și până acum, ideea s-a răspândit și O Masa Caldă se gătește acum în 5 cantine sociale: trei în Cluj-Napoca, una în București, din noiembrie anul trecut, și una în Bistrița, deschisă la începutul lui mai. Bucureștiul nu era neapărat în planul lor, însă Cosmina s-a mutat aici cu jobul după ce salariul pe care-l avea la facultate i-a fost redus cu 70%.

Sunt oameni care îi scriu să-i spună că e nevoie de O Masă Caldă și în orașele lor. Deși modelul e simplu de preluat, e mai dificil să-i găsească pe aceia dispuși să-și ia un angajament pe termen mai lung, să meargă după aprobări și să convingă autoritățile să le dea voie să folosească cantina socială, în afara programului de funcționare.

Cosmina știe că impactul acțiunilor ei este mic, însă mizează mult pe replicarea modelului și pe susținerea pe care o comunitate o poate oferi. „În toată povestea asta întâlnești două tipuri de persoane: cei care nu cred că este nevoie de asta pentru că oamenii sunt ajutați, sunt asistați și e vina lor și ei trebuie să iasă. Este o formulă care se folosește foarte mult și în ONG-uri și în instituțiile publice: că nu trebuie să le dai peștele, ci trebuie să-i înveți să pescuiască. Da’ unde-i balta?”. Bineînțeles, sunt o mulțime de oameni care fac parte din a doua categorie, cei care vor să ajute, cum sunt bloggerul Julius Constantinescu, care a ajutat-o să se descurce cu legislația diferită a cantinelor sociale din București, sau Cosmina Simiean Nicolescu, directoarea Direcției de Asistență Socială.

Dacă nu ești bucătar profesionist, legislația nu-ți permite să gătești și să dai de mâncare oamenilor, așa, pur și simplu. Trebuie să ai forme juridice, să demonstrezi că mâncarea e de calitate și că respecți siguranța alimentară. Cei de la O Masă Caldă se asigură de asta cumpărând personal toate alimentele ce trebuie gătite. Ideea de a găti cu ce ai prin cămară sau de a face aprovizionarea pentru o perioadă mai lungă de timp nu se aplică aici. Ei nu au nicio formă de depozitare sau de reciclare a mâncării, cum se întâmplă într-un restaurant. Logistic, e mai complicat, pentru că trebuie să găsească voluntari pentru aprovizionare și oamenii se înscriu mai rar pentru această sarcină. Cel mai des, Cosmina face cumpărăturile de la Piața Obor, un loc pe care-l știe ca-n palmă, deși încă se rătăcește pe străzile din București.

„O masă bună e o masă cu carne” spune o vorbă din popor. Așa că, atunci când se gândește ce va găti la cantină, Cosmina se gândește în primul rând ca mâncarea să fie cât mai consistentă, dar și să-i bucure pe oameni. Din experiența ultimilor ani a aflat că oamenii străzii nu sunt obișnuiți să mânânce frunze sau salate, copiii nu prea mănâncă supe de legume, iar pensionarii vor ca mâncarea să fie cu bulion, să fie ceva roșu în ea.

La ora 15:05, se deschid porțile cantinei sociale și un șir de oameni se așază la coadă, în fața ferestrei unde se împart caserolele cu mâncare. Un bătrân cu părul alb trece de două ori prin fața porții înainte să intre. Cei mai mulți dintre oamenii care vin aici sunt pensionari. Doamna Eugenia, o femeie trecută de 60 de ani, a lucrat 27 de ani pe ambulanță și vreo 17 ani ani în spital. Are o pensie de 700 de lei și un fiu paralizat de la brâu în jos. Umblă toată ziua să vândă niște prosoape mici pe care le cumpără cu 90 de bani și le vinde cu un leu. Vorbește încet și vocea îi tremură pentru că-i vine să plângă de rușine: „Ce să-ți spun? Că mor de foame, că am ajuns să mânânc din gunoi? Când nu vând, mă duc în piață și mă uit în coșuri ce aruncă zarzavagii ăia acolo: o juma’ de morcov, o juma’ de ceapă și fac o ciorbă.” Ca ea sunt mai toți bătrânii care stau la coadă pentru o masă caldă, la cantina din Apărătorii Patriei. Unii sunt vecini și vin în grupuri de câte 2-3. Dacă mai rămâne mâncare, se mai așază o dată la coadă pentru încă o porție.

Pentru a primi mâncare de la stat, un om trebuie să aibă un venit de sub 125 de lei pe membru de familie. Sunt multe situații absurde în care oamenii au 126 de lei sau 130 de lei și nu sunt eligibili pentru a primi ajutor. Cantina de la Apărătorii Patriei funcționează de luni până vineri, voluntarii de la O Masă Caldă gătesc în fiecare sâmbătă și oferă mâncare oricui are nevoie. Vin mai mult pensionarii, pentru că ei vin și în timpul săptămânii la cantină.

Dorința Cosminei e ca inițiativa să rămână cât mai nebirocratizată și fiecare să se implice cum vrea și cum poate. Cel mai important e ca toți să rămână cât mai eficienți. ●

Te poți implica și tu, aici – https://www.facebook.com/omasacalda

Bucureșteanul este o serie de articole despre oameni și întâmplări din Capitală.