Contează ce poliție e dacă n-avem încredere în ea?

Amenzile

Un arhitect din București a ieșit să facă mișcare în timpul stării de urgență, dar și-a uitat geanta cu toate actele acasă, inclusiv declarația pe proprie răspundere. Doi agenți de poliție l-au oprit la 300 de metri de casă, l-au verificat și i-au spus că va primi 2.000 de lei amendă.

Nu se aștepta la asta.

„Am crezut că se va folosi vorba bună și că mi se va spune ceva de genul: «Aveți grijă, pe viitor…» Ei bine, nu!”, a scris pe contul lui de Facebook. A protestat când a auzit suma, polițiștii i-au zis că „legea e lege”, dar asta nu l-a oprit. Le-a răspuns că legea trebuie aplicată și în spiritul ei, că poliția ar trebui să-și cunoască cetățenii și să și-i apropie, nu să-i îndepărteze, c-ar trebui să aibă omenie, să nu fie niște roboți.

Pentru că n-a tăcut, amenda pe care a primit-o a fost de 10.000 de lei. În procesul verbal pe care l-a postat pe Facebook scria așa: „A fost depistat fără a avea vreun document sau motiv întemeiat pentru a ieși din locuință. Contravenientul a avut o atitudine sfidătoare la adresa organelor de poliție”. A contestat imediat amenda. 

Nu e singurul om care s-a considerat nedreptățit în perioada stării de urgență. Unii au ajuns chiar subiect de știri. O femeie din Satu Mare a fost amendată cu 2.000 de lei pentru că a ieșit din curte fără declarație pe proprie răspundere. Ieșise să-și prindă porcul. O bătrână din Constanța a stat la cumpărături 10 minute peste intervalul orar în care avea voie și a primit sancțiune 1.000 de lei. O tânără a fost amendată pentru că a criticat pe Facebook primarul localității în care locuiește, spunând că nu a luat destule măsuri ca să-și protejeze cetățenii de coronavirus. În cazul ei s-a sesizat organizația pentru drepturile omului APADOR-CH, care a cerut ministrului Afacerilor Interne o anchetă despre activitatea noilor săi subordonați – polițiștii locali.

Am citit multe știri ca astea în perioada stării de urgență decretată în contextul pandemiei de coronavirus, când între 16 martie și 14 mai am fost nevoiți să stăm în case. De pe 25 martie am putut ieși doar cu o declarație pe proprie răspundere pentru stricte necesități: mâncare, plimbarea animalului de casă, exerciții fizice. Amenzile erau menite să domolească avântul de a fenta regulile. Doar că au fost multe – până și-n presa străină s-a scris despre cele 200.000 de amenzi date după doar o lună de izolare în România, o țară care se luptă cu pandemia de coronavirus mizând pe restricții și pedepse.

Amenzile erau peste tot – inclusiv în comunicare. Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a inclus numărul de amenzi aplicate zilnic în comunicatele de presă. Veneau imediat după numărul celor care sunaseră la urgență pentru că aveau simptome de coronavirus sau voiau informații despre ce să facă dacă le au.

Pe 26 martie, secțiunea respectivă suna așa: „Până în prezent, prin structurile abilitate ale MAI au fost întocmite 183 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor […] Totodată, Poliția și Jandarmeria au aplicat 1.883 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantină.”

Sancțiunile au fost favorizate de o lege neclară. „Te poți plimba în apropierea locuinței pentru o perioadă scurtă”, scria în lege, fără să explice ce înseamnă „apropierea” sau „scurtă”, așa că tocmeala a stat la baza întâlnirii dintre cetățean și polițist, iar ironiile au umplut internetul – „Au amendat femeia că n-avea declarație? Și ce-ar fi scris în ea? Am ieșit să alerg după porcul care a fugit fără declarație?” sau „Se pare că motoarele viitoarei economii românești sunt amenzile”.

Gluma nici nu părea departe de adevăr: în primele 5 zile s-au dat 329 de amenzi cu totul, iar fiecare zi mai adăuga cel puțin 100. După restricționarea circulației prin Ordonanța Militară nr. 3, când ieșitul din casă s-a făcut doar cu declarație pe proprie răspundere, iar umblatul pe străzi era interzis după ora 22, amenzile s-au înmulțit.

S-au schimbat și regulile comunicării. De la calculatul amenzilor „până în prezent” s-a trecut la contorizarea celor din „ultimele 24 de ore”, așa că am văzut vârfuri de 6.000, 8.000, 9.000 – care se traduceau și în 10.000.000 de lei într-o zi.

Pe 30 martie a fost atins recordul – 10.092 de persoane au fost sancționate cu 16.048.902 lei.

Apoi, amenzile au crescut: din 31 martie, minimul a ajuns de la 100 de lei la 2.000, iar de la maximul de 5.000 s-a ajuns la 20.000. Reacțiile oamenilor și creșterea cuantumului i-a făcut pe mulți să sugereze că nu avem de-a face neapărat cu atâția români care încalcă ordonanțele, cât cu o campanie de exces de zel.

În timpul ăsta, Asociația Evoluție în Instituție, care a oferit sprijin juridic protestatarilor amendați la mișcările antiguvernamentale din anii trecuți, a contestat amenzile considerate abuzive. Pentru asta, a cerut mici donații de la oameni. Au început cu 20 de sancțiuni primite de cetățenii de etnie romă din cartierele mărginașe din Bolintin Vale și Târgoviște (șeful de Poliție din Bolintin Vale a agresat și imobilizat la pământ mai mulți bărbați, deși venise să aplaneze un conflict între două familii) și au continuat s-o facă atunci când li s-a cerut.

Spre mijloc de aprilie a apărut și o confirmare a vânătorii de amenzi. Un polițist lider de sindicat din Timiș i-a scris prim-ministrului Ludovic Orban într-o scrisoare că sunt presați să dea amenzi. Ba chiar a fost sunat de Orban, care a cerut apoi public să înceteze „goana după amenzi”. Mulți l-au aplaudat pe polițist, unii au spus că vrea să iasă în evidență, pentru că nu există nicio normă de amenzi, Inspectoratul Județean Timiș l-a demis, iar APADOR-CH a sesizat Inspectoratul General de Poliție, spunând că un avertizor de integritate (termenul românesc pentru whistleblower în instituții publice) este protejat de lege, ceea ce a anulat demiterea.

Amenzile au fost catalizatorul unei tensiuni care există de ani de zile în munca polițiilor din România. Cel care a reaprins focul a fost chiar șeful MAI.

---

Două poliții și un ministru care le dezbină

Pe ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, l-am văzut des într-o geacă de piele neagră pe la anunțuri despre ordonanțe și conferințe în care citea de pe foi. E în Guvern din noiembrie 2019, dar cel mai mult a fost primar de Caransebeș, preț de trei mandate. Pe 30 aprilie a dat geaca pe costum și pupitrul de la Guvern pe laptop și a răspuns într-un video pe Facebook câtorva întrebări de pe pagină, alese pe sprânceană.

Niște părinți l-au întrebat ce vor face cu copiii dacă ei se întorc la muncă, iar școlile nu se deschid, alții au vrut să știe de ce nu testăm pe toată lumea sau cum pot intra în țară fără să stea tot concediul în carantină.

Un cetățean voia să știe dacă MAI va relua concursurile de angajare din „sursă externă” (adică civili care nu au terminat Academia de Poliție, angajați prin concurs – o formă de a acoperi deficitul de personal). Asta a generat declarația care a făcut valuri în aceeași seară.

Pe scurt, răspunsul lui Vela a fost „nu”. MAI colabora deja cu Armata și Poliția Locală în perioada stării de urgență, a scos și peste 2.000 de oameni din birouri în stradă, va scoate și studenți de la școlile de poliție și Academie dacă va fi nevoie, va apela la rezerviști. Abia apoi se vor gândi la încadrări din surse externe. Motivul invocat de Vela?

„Și acum avem probleme cu Poliția Locală, care amendează, care face unele abuzuri, nu respectă toate prevederile ordonanțelor în litera și în spiritul fiecărei ordonanțe. Imaginați-vă că luăm pe cineva din sursă externă și coborâm direct în stradă ca să aplice legea…”

Teoretic, intenția lui Vela a fost să-i liniștească pe oameni. Practic, dacă ne uităm la tot ce a urmat, ce a reușit a fost să creeze încă un conflict între două poliții pe care le avea în acel moment în subordine – Poliția Română și Poliția Locală, care nu sunt același lucru, iar Vela a vrut să sublinieze asta.

Două zile mai târziu, a răscolit și mai tare jăraticul când a vorbit în direct la televizor despre nevoia de a face mai clară diferența dintre poliția locală și cea „națională”. Pentru că avantajul celei dintâi „nu este, să spunem, comparativ cu poliția națională, foarte fair”, a spus Vela. „Polițiștii locali sunt în subordinea primăriilor, s-au mărit salariile la primării și în mod automat funcționarii publici din polițiile locale au salarii foarte mari. De exemplu, un polițist care protejează ordinea publică într-un parc din Timișoara are, eu știu, 8.000-9.000 lei, iar un polițist din MAI care își riscă viața să prindă un tâlhar sau un criminal are la jumătate.”

Diferența dintre cele două poliții e simplă, dar poate neclară pentru majoritatea cetățenilor.

Poliția Română ține de MAI, deci e în subordinea lui Vela, iar cea locală ține de primării. Odată cu decretul președintelui care a instituit starea de urgență, și Poliția Locală a trecut în subordinea MAI, ca să ajute la gestionarea crizei cauzate de coronavirus. (Poliția Locală este și în acest moment, în stare de alertă, în subordinea MAI.)

Noua declarație a lui Vela a atras dezmințiri despre salarii din partea Primăriei Timișoara și a motivat Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor „Pro Lex”, din care fac parte și polițiști, și polițiști locali, să înceapă o grevă simbolică, cu banderole albe pe braț, ca să atragă atenția asupra declarațiilor „mincinoase și denigratoare” ale ministrului.

Mai mult, Uniunea Sindicatelor Polițiștilor Locali din România i-a cerut să spună punctual care sunt cazurile de abuzuri și încălcare a ordonanțelor și a trimis mai multe petiții la Inspectoratele de Poliție Județene din țară, pe care le-a întrebat ce părere au de munca Poliției Locale pe care o coordonează în perioada stării de urgență. Până pe 6 iunie, au primit răspunsuri de la Sălaj, Mureș, Buzău, Bistrița-Năsăud, Botoșani – toate pozitive: „Apreciem până în acest moment conduita profesională de care au dat dovadă polițiștii locali angrenați în cadrul activităților realizate de subunitățile de poliție din raza de competență, conduită guvernată de principiile bunei cooperări și a legalității […]” (Mai așteaptă de la Dolj, Cluj, Iași, Gorj și Prahova.)

În urechile multor polițiști de la MAI cu care am vorbit, discursul ministrului a fost cântec și le-a validat credințele: că polițiștii locali sunt câinii de pază ai primarului, că nu au școală, că sunt plătiți prea mult pentru responsabilitatea infimă, că „Poliția e numai una”.

Poliția Locală însă s-a simțit ofensată. În principal, pentru că peste 3.000 de polițiști locali au lucrat zilnic sub comanda operațională a MAI în stare de urgență, alături de polițiști naționali, jandarmi și militari, uneori și în echipe mixte.

„Domnul Vela nu a lăudat niciodată Poliția Locală, deși avem colegi angrenați în echipaje mixte cu poliția națională, jandarmeria sau armata”, spune Daniel Florea, reprezentantul Poliției Locale din sindicatul Pro Lex, căruia declarațiile ministrului i s-au părut deplasate. „Adică te folosești de noi, suntem buni pe teren, aplicăm legea cum ne-au trasat instructajele celor de la poliția națională, or în aceste condiții cum poți să vii tu, ministru, să spui că o categorie pe care tu o coordonezi a făcut abuzuri?”

Apoi, s-au întrebat unii polițiști locali, unde sunt dovezile că ei au făcut abuzuri? MAI a scos în stradă și angajați din propriile birouri, oameni care de obicei nu patrulează, dar și agenți cu pregătire minimă. În plus, situația amenzilor n-a fost prezentată niciodată pe fiecare structură în parte, ca să poți vedea câte au dat polițiștii MAI și câte cei de la locală.

Într-o țară plină de glume cu Garcea, în care poliția are oricum reputația pătată de abuzuri de forță și de scandaluri imense de plagiat, Vela a adâncit jocul de percepții. Iar în contextul în care rolul unui ministru este și să inspire încredere oamenilor pe care-i conduce, inclusiv celor care sunt acolo temporar, ajungi să te întrebi: Ce înseamnă pentru populație când lipsa de încredere în cei care le asigură protecția e validată de cel dintâi responsabil?

---

Ce înseamnă să fii polițist local

Poate tu știi, dar mulți dintre noi habar n-aveam că Poliția Română și Poliția Locală termină școli diferite, se organizează după legi diferite, se pensionează la vârste diferite sau că atribuțiile lor se suprapun doar în mică măsură. Că fiecare are propriile adevăruri și legende urbane.

Despre ele și forțele lor invizibile vreau să-ți povestesc.

Traian Drăgan are 48 de ani și face ordine publică în Buzău de mai bine de jumătate din viață, încă de pe vremea când Poliția Locală nu exista. Era în schimb Corpul Gardienilor Publici, înființat în 1994, care patrula, păzea parcurile și bunurile publice din oraș și raporta către primărie. Când gardienii au fost preluați de Poliția Comunitară în 2005, Drăgan a dat un examen, a devenit funcționar public și a început să se numească polițist.

Atunci au dispărut din instituție toți cei care nu aveau Bacul luat – o condiție esențială ca să devii funcționar public. Schimbarea asta de nume și de statut s-a întâmplat pentru că ne-a cerut-o Comunitatea Europeană, ca parte din recomandările preaderare. În 2010, Poliția Comunitară și-a schimbat numele în Poliție Locală și a primit o lege proprie, 155/2010, inspirată parțial din legea Poliției Locale din Belgia. Era un fel de a intra „în rând cu lumea”, pentru că statele membre aveau deja structuri locale care lucrau în slujba comunității.

Cu diferența că, în Europa, poliția locală are mai multe atribuții. „În Europa, poliția națională se ocupă de fenomene la nivel național (cam cum ați văzut în filmele americane cu FBI)”, explică Florea de la Pro Lex. „Pe modelul ăsta, dacă avem o crimă la Buzău, nu se ocupă poliția națională, se ocupă locala. Dacă devine fenomen, se ocupă ori poliția națională, ori jandarmeria.”

Dacă Drăgan n-ar face ordine publică – serviciul în care lucrează cei mai mult polițiști locali, care se aseamănă cu Direcția de Ordine Publică a Poliției Române și care înseamnă patrulat, legitimat oameni, mers la sesizări făcute de cetățeni (nu și la cele făcute prin 112, la care vine doar Poliția, care poate ulterior să redirecționeze cazul spre Poliția Locală, dacă așa consideră), oprit scandaluri și boxe date la maximum –, ca polițist local ar mai avea cinci opțiuni.

Să lucreze la circulație, unde s-ar ocupa de mașini parcate aiurea sau de fluidizarea traficului în preajma școlilor, de sancționarea camioanelor pe bulevard, de oprirea celor care intră pe interzis (și n-ar avea atribuții să oprească mașini în trafic, indiferent că au călcat linia continuă sau au trecut pe roșu).

Ar putea să facă control comercial și să se asigure că magazinele respectă legea, că piețarii au certificate de producător și nu vând zarzavaturi pe bordură; să mențină disciplina în construcții și să verifice autorizații, să se asigure că șantierele respectă limitele de praf sau de zgomot; să lucreze la serviciul de control și protecția mediului, unde ar primi sesizări de la Garda de Mediu despre gunoaie aruncate la marginea orașului și s-ar ocupa să rămână intacte parcurile; sau să lucreze la serviciul de evidența persoanelor.

---

Acum șase ani, Drăgan a făcut și un curs de pregătire de trei luni la Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” din Câmpina, obligatoriu pentru toți polițiștii locali care vor să rămână în funcție.

Școala din Câmpina e o opțiune și pentru cei care vor să facă parte din Poliția Română, dar nu intră la Academia de Poliție sau vor o rută mai scurtă. Din lipsă de polițiști, s-a tot scurtat școala pe care trebuie s-o facă un agent. De la doi ani la un an cu tot cu practică. Agenții ajung în general să lucreze într-un departament de ordine publică. Pot avansa dacă termină între timp o facultate (de obicei Dreptul) și dau examen pentru un post scos la concurs.

Opțiunea clasică pentru cei care vor să fie polițiști e Academia de Poliție din București, care durează trei sau patru ani de facultate. De acolo ies în principal ofițeri, cei care stabilesc strategia de acțiune, coordonează și verifică munca agenților și pot ajunge în funcții de conducere.

Polițiștii „naționali”, cum ar vrea Vela să-i branduiască pe cei din MAI, încep munca, de obicei, într-o secție de poliție. Cei mai mulți avansează într-o poliție de sector, dacă sunt în București, apoi la Direcția Generală de Poliție a Municipiului. Pentru că sunt zeci de servicii și departamente și structuri, un polițist poate trece de la una la alta – în funcție de pregătire – fără să se plictisească toată cariera: de la asigurarea ordinii publice la manifestațiile mari (cum ar fi un summit NATO) la instrumentarea dosarelor penale, de la adunarea și analizarea probelor de la fața locului, la investigarea furturilor din locuință făcute strict prin spargerea butucului.

În plimbările tale prin cartier însă, cel mai probabil vezi fie poliția locală – în uniformă neagră, cu săgeți ca de Chevrolet pe epoleți – fie poliția de secție, care menține ordinea publică în uniforme bleumarin, cu bețe arginții pe umeri.

„Toată lumea se gândește că a fi polițist înseamnă a te lupta cu crima organizată, a face dosare penale”, spune Drăgan, care de 15 ani patrulează în zona centrală a orașului, iar copiii pe care îi ajuta să traverseze spre școală sunt acum la liceu sau chiar au terminat.

„Nu, munca de poliție înseamnă și menținerea ordinii publice. Restul sunt orgolii personale. Atâta vreme cât ne-am numit gardieni publici, nimeni din MAI nu a avut nimic cu noi.”

---

În perioada stării de urgență în Buzău, el a patrulat și a verificat declarații pe proprie răspundere. Doar colegii de la serviciul rutier au făcut echipe mixte cu Poliția Română, pentru că aveau nevoie de ajutor la filtrele auto. Dar Drăgan n-a auzit să fie probleme, cum se aude în presă și la televizor.

El a încercat să respecte legea atât în litera, cât și în spiritul ei, chiar dacă unele prevederi n-au fost destul de clare. Din cauza asta nu a amendat oameni care alergau în haine de sport la un kilometru de casă, pe care îi numește „oameni de bună credință”, care merită să fie tratați în spiritul legii. După ce s-au mărit amenzile pe 31 martie însă, s-a ferit și mai mult să sancționeze contravențional, pentru că sumele i s-au părut enorme.

„Noi nu suntem făcuți să dăm cu biciul, noi trebuie să sprijinim cât putem cetățeanul prin sfaturi, recomandări, și acolo unde este cazul, să aplicăm și legea în litera ei.”

Cum a făcut într-o seară, pe la 9, când a oprit un cetățean care trăgea după el un bagaj voluminos. Pe declarație, omul bifase punctul doi, „asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor”, iar în bagaj avea mai multe sticle de alcool. Când i-a atras atenția că lucrurile nu prea se pupă, cetățeanul a devenit nervos și l-a înjurat. Atunci, Drăgan i-a dat amenda minimă de 2.000 de lei.

Polițistul local spune că rolul unei amenzi e să-l facă pe om să se gândească de două ori înainte să facă la fel data viitoare. „Mulți înțeleg un avertisment și nu mai greșesc, alții persistă în greșeală și primesc o amendă contravențională, dar am întâlnit persoane care au spus «mai pune, mă, un zero acolo, că oricum nu ți-o plătesc».”

Salariul pe care îl duce acasă la final de lună e undeva la 3.300 lei net, așa că s-a simțit un pic jignit de afirmația lui Vela, care a spus că polițiștii locali fac abuzuri și mai au și salarii mari. Deși nu poate băga mâna-n foc că nu s-au făcut abuzuri prin țară, „pentru că nu există pădure fără uscături”, i se pare cam mult că ministrul i-a evidențiat. Salariul lui Drăgan include și norma de hrană de 32 de lei pe zi, care se aplică doar șase luni anul acesta, pentru că atât a aprobat Consiliul Local Buzău și pentru că sunt portițe în lege care permit primarului chiar să n-o acorde.

Pe teren, spune Drăgan, relația lui cu buzoienii nu reflectă ce vedem pe internet despre Poliția Locală – că păzesc panseluțe, că vânează numai băbuțe și de-ăia cu cefe late nu se iau, că ar trebui să se desființeze. Pe toate astea le numește „legende urbane” și crede că sunt o contribuție a presei, care tinde să mediatizeze stereotipurile. Cum s-a întâmplat cu o bătrână amendată pentru că vindea pătrunjel pe trotuar.

De unde se uită Drăgan însă, Poliția Română și cea locală sunt destul de diferite. Polițiștii din MAI pot ieși la pensie de la 47 de ani, în funcție de departament și cererea specifică, și până atunci iau și spor de noapte, și de weekend, și de sărbători legale, și normă de hrană cu trei lei în plus decât cei de la locală.

Unii pensionați din MAI se angajează ulterior la Poliția Locală, cum a făcut și directorul interimar al Poliției Locale Timișoara, care primește acum și salariu de la primărie, și pensie de la MAI, după aproape 30 de ani petrecuți în Poliția Română. Mișcările astea se întâmplă des la nivel înalt, pentru că din Poliția Locală te pensionezi la 65 de ani. Dacă ești la ordine publică, patrulezi până atunci.

---

Cum au lucrat împreună polițiile în starea de urgență

Odată cu declararea stării de urgență, MAI a trimis în teren toate forțele de ordine pe care le avea la dispoziție, plus pompieri. Aproape 50.000 de polițiști, polițiști de frontieră, jandarmi, polițiști locali. Polițiile locale au trecut în subordinea Inspectoratelor Județene ale Poliției Române via MAI, iar polițiștii locali au fost repartizați în patrule mixte cu colegi din cadrul secțiilor și în patrule independente. Toate au fost trimise acolo unde ofițerul coordonator știa că e nevoie.

Cel puțin în teorie.

Când APADOR-CH a sesizat la MAI un caz de abuz din Florești în care o tânără a fost amendată cu 1.000 de lei de Poliția Locală pentru că l-a criticat pe Facebook pe primar, a aflat că MAI nu își asumă responsabilitatea de a gestiona așa ceva. Ministerul a admis că Poliția Locală îi e subordonată operațional în perioada asta, dar că angajatorul trebuie să cerceteze fapta. În cazul ăsta, primarul – cel în apărarea căruia s-a dat amenda de la bun început.

„Aşa, cercul s-a închis”, a scris într-un articol Georgiana Gheorghe, director executiv al APADOR-CH. „În cazul ăsta, ce mai înseamnă subordonare operațională? Praf în ochii lumii, care trebuie să creadă că, pe durata stării de urgență, ministrul de Interne este un oficial puternic, care are sub control toate polițiile, inclusiv cele locale.”

Mai ales că nici toate polițiile pe care le avea la dispoziție nu aveau suficienți oameni.

MAI are deficit de personal încă din 1 ianuarie 2016, când mulți polițiști au ieșit din sistem în baza legii pensionării anticipate, ceea ce a forțat ministerul să facă angajări „din sursă externă”. La sfârșitul anului trecut, Vela spunea că ar mai fi de nevoie de vreo 8.000 de polițiști. 

În stare de urgență, a cerut suplimentarea forțelor de ordine. Așa s-au alăturat colegi de secție din alte compartimente, de la judiciar sau de la criminalistică, și apoi au ieșit din birouri și polițiști de la pașapoarte, de la evidența populației sau de la Institutul de Studii pentru Ordine Publică. Din 7 aprilie, MAI a mai delegat sau detașat peste 2.000 de oameni din diverse structuri să sprijine eforturile colegilor de la ordine publică.

Cu atâția oameni scoși brusc în stradă și cu ordonanțe militare vagi, au apărut și abuzuri. Legea n-a cerut dovezi însoțitoare pentru declarația pe proprie răspundere – dar unii polițiști le-au cerut, iar alții oricum n-au putut verifica fiecare justificare. Comunicarea haotică a autorităților, care au revenit cu explicații în presă, fără să le cuprindă ulterior în lege (că e OK ca oamenii să iasă în fața blocului fără declarație, spre exemplu), a încurcat și mai mult borcanele. Cetățeanul a ascultat la televizor și poate s-a relaxat, în timp ce organul de poliție a constatat în continuare în litera legii.

„Pentru că legea nu e previzibilă, cetățeanul profită de această lacună, iar polițistul interpretează cum poate – după cum s-a înțeles cu colegii, cum a auzit la alții, cum gândește el; nefiind date niște clarificări, e foarte dificil”, spune Ana Maria Moroianu, polițist la Serviciul criminalistic din Covasna, unde face expertize în cazuri de spargeri și crime – ia urme, constată la fața locului, analizează arme.

Deși n-a fost pe teren în perioada stării de urgență, știe cum se raportează oamenii la polițiști de când lucra la rutieră și nu era privită ca un ajutor decât la accidente de mașină. Altfel, simțea că cetățenii o consideră inamicul, scos în stradă de cine știe ce partid, ca să aducă bani la buget prin amenzi.

E însă mult gri în munca de polițist, spune Moroianu. Și în atitudine – că trebuie să fii împăciuitor, dar ferm; să zâmbești, dar să nu râzi –, și în felul în care analizezi o problemă.

„Tu ești funcționar public și ești în slujba cetățeanului, cu cât înțelegi asta mai repede și nu ai atitudinea aia de «pixul e la mine și pot să fac ce vreau», cu atât mai ușor îți va fi să comunici cu oamenii și să-ți faci meseria.” 

Media ne arată totuși că există și mult negru pe alb în deciziile unora. Ca în știrea despre un polițist care a amendat un om că și-a scos câinele în fața blocului fără declarație, ceea ce i se pare absurd. „Dar acel coleg așa a considerat. Și legal, avea temei.”

De-asta avem nevoie de legi clare și comunicare eficientă.

Legat de declarațiile ministrului, Moroianu spune că Vela a verbalizat ce gândeau mulți polițiști, pentru că e un conflict vechi între instituții.

„[Polițiștii locali] sunt văzuți ca oamenii primarului, care de multe ori în comunitățile mici mai duc pe cineva undeva, mai iau un plic de acolo și-l duc dincolo, ce e nevoie pe la țară. Dar printre cei de la Poliția Locală cu siguranță sunt oameni care-și fac treaba foarte bine. Până la urmă, asta e limita competenței lor. Este un job și nu trebuie priviți în niciun fel.”

Dincolo de un ping-pong de percepții care se reflectă asupra unuia sau altuia, conflictul nu prea se arată în munca de zi cu zi. Apare mai degrabă la știri, ca o excepție care întărește regula. Iată un titlu despre un caz din Constanța: „Ca-n filmele cu proști! Un poliţist local a fost amendat de un poliţist rutier, pe care-l chemase în ajutor: Ambii erau în timpul serviciului”.

Cât a lucrat la rutieră, Moroianu spune că a colaborat cu polițiști locali și n-a avut motive să-i desconsidere. A auzit în schimb de la colegii din București că Poliția Locală are salarii mai mari și responsabilitate mai mică. Așa că s-ar putea ca simbioza dintre cele două să fie mai degrabă un apanaj al vieții de provincie.

Cum se întâmplă și în Cluj, unde polițist local și lider de sindicat e Gheorghe Turc, care spune că ei au avut mereu o relație bună cu MAI, dar că declarațiile publice nu fac cinste niciunei instituții. „Se încearcă împroșcarea cu noroi a polițiștilor locali, ca ei să iasă în evidență. Trebuia să fie sinceri cu noi în principal, adică nimeni nu-i perfect, toată lumea are și uscăciuni și e firesc să fie așa până se elimină acele persoane care nu fac cinste instituției din care face parte.”

Turc amintește că totuși Poliția Română are 100 de ani în spate, în timp ce Poliția Locală există de 10 și e „un organism viu”, care n-are resursele de promovare pe care le au cei de la Poliția Română. Asta nu-i oprește totuși să colaboreze în teren.

Spre exemplu, Primăria Cluj are un sistem de supraveghere cu 300 de camere montate în intersecții și zone aglomerate din oraș, monitorizate în principal de Poliția Locală. Create pentru menținerea ordinii rutiere, ele s-au dovedit utile și-n alte cazuri. Turc spune că sunt colegi din Poliție care mai vin spre ei cu cerere, să primească acces la camere și astfel să rezolve spargeri sau accidente.

---

Polițiștii locali cred că au fost chemați la arme și apoi insultați

Despre o bună colaborare cu Poliția Română vorbește și Octavian Lazăr Damian, polițist local în Vulcan, Hunedoara, care spune că ministrul a făcut declarații despre abuzurile poliției locale fără nicio dovadă – „sau poate a fost dezinformat de consilierii dumnealui”.

„Acuzați gratuit și aveați o satisfacție când ați rostit aceste vorbe. Suntem împreună, dar plătim noi, cam așa stă treaba cu polițiștii locali, domnule ministru.”

„Automat, din agenți constatatori ne transformați în contravenienți și poate mai rău, în infractori, pentru că aceia nu respectă, așa cum spuneți dumneavoastră, prevederile ordonanțelor militare”, a scris Damian într-un comentariu pe pagina ministrului Vela și pe contul lui personal de Facebook. „Poate că dumneavoastră nu realizați, dar opinia publică poate să perceapă exact în așa fel acuzațiile. Așa doriți să fim percepuți, domnule ministru?”

Damian are 46 de ani, e în sistem de pe vremea gardienilor publici și spune că salariul lui ajunge undeva la 3.200 lei pe lună în mână. S-a simțit umilit de declarațiile lui Vela pentru că el și-a făcut treaba zi de zi în stradă, ba chiar și-a cumpărat din bani proprii mănuși și măști și a stat cu ochii pe ordonanțele militare ca să înțeleagă orice schimbare. Tocmai ca să nu greșească față de cetățean.

Asta până a venit decizia Curții Constituționale a României (CCR).

În aprilie, după o lună de stare de urgență în care s-au înmulțit și amenzile deja crescute, și discuțiile despre abuzurile făcute de polițiști, instituția Avocatului Poporului a atacat două articole din ordonanța prin care s-a instituit starea de urgență, pe motiv de neconstituționalitate.

Pe 6 mai, CCR i-a dat dreptate.

Practic, CCR a stabilit că modul prin care s-au impus restricții și sancțiuni a fost greșit și a avut goluri. „În privința modului greșit de legiferare, restrângerea drepturilor și libertăților cetățenilor români nu poate fi făcută de către Guvern (care este un organ executiv) printr-un OUG (Ordonanță de Urgență a Guvernului), ci ar fi trebuit făcută prin Lege de către Parlament, ca organ principal de legiferare, căci așa spune Constituția României”, spune avocatul Cristian Zsifkov, pe care decizia nu-l surprinde, mai ales în ceea ce privește lacunele din lege. „Practic, nu faptul că cetățenilor le-au fost restrânse drepturile este problema (căci acestea se pot limita), ci cum și de către cine s-a făcut acest lucru.”

CCR a explodat tot climatul cu care ne obișnuisem.

Decizia Curții n-a însemnat că se anulează automat amenzi sau că nu s-ar mai putea da altele, dar a crescut șansele ca toate amenzile contestate să fie anulate. Astfel, au apărut două opțiuni: cei care au luat amendă și au plătit-o trebuie s-o conteste ca să-și primească banii înapoi, iar cei care au luat amendă și n-au plătit-o trebuie s-o conteste ca să rămână fără griji.

Efectul deciziei CCR s-a văzut instantaneu – de la aproape 6.000 de amenzi pe 3 mai, la sub 1.000 pe 8 mai, la două zile după decizia CCR –, iar polițiștii au simțit impactul la prima mână.

„Din păcate ați consumat pasta de pix degeaba, vă anulează ăștia amenzile acum”, a scris un critic al poliției pe internet. „După faptă și răsplată, v-ați simțit bine când toată puterea era la voi și unii dintre voi dădeați amenzi după bunul plac, sunt curios cum vă simțiți acum când știți că ați scris și trimis prin poștă 300.000 de amenzi și toate vor fi anulate”, a scris altcineva, susținut de alți comentatori și emojiuri care râd.

Pe Damian nu-l surprinde că oamenii gândesc așa. Decizia CCR îl face să simtă că a muncit degeaba și că a și pierdut din autoritate pe stradă.

„În momentul în care spui că amenzile sunt neconstituționale, eu care l-am amendat pe cel care a avut derapaje grave de la lege, și poate m-a înjurat și poate m-a scuipat și poate a vorbit urât cu mine, când mă întâlnesc cu el a doua oară, ce fac?”, se întreabă retoric. „În funcție de cei șapte ani de acasă, ce va spune? «Da, bă, ce mi-ai făcut? Nu mi-ai făcut nimic.» El își pierde încrederea în instituție și eu îmi pierd încrederea în mine. Nu e vorba numai de amenzi, e vorba de demnitatea noastră.”

Damian nici n-a mai dat amenzi în baza ordonanțelor militare de la decizia CCR încoace, că nu mai simțea că e cazul. S-a uitat cu amărăciune la cum au început să se umple străzile.

---

Cu ce rămânem după starea de urgență?

Ultima zi de stare de urgență a fost 14 mai și s-a încheiat cu raportul cu care ne obișnuise MAI: 112 persoane au primit amenzi în valoare de 46.000 de lei. Față de aceeași zi a lunii precedente – 8.553 de persoane cu amenzi în valoare de 17.888.495 de lei –, pare un chilipir.

Cu totul, peste 300.000 români au fost amendați în stare de urgență cu peste 600 milioane de lei, iar ministrul de Finanțe a spus că s-au plătit mai puțin de 100 de milioane lei. Mai mult, decizia CCR face ca acest lucru să nici nu mai conteze, pentru că statul va fi obligat să dea banii înapoi celor care au plătit și apoi au contestat amenzile.

Așa că nu e nicio șansă ca banii din sancțiuni contravenționale să ajungă în sistemul sanitar sau la persoanele vulnerabile, cum a declarat ministrul de Interne la început de mai.

De pe 15 mai am intrat în stare de alertă, sub jurisdicția Legii nr. 55/2020, care reglementează noua normalitate. (Pe 3 iunie, Avocatul Poporului a anunțat că a atacat la CCR și această lege.)

Ministrul Vela n-a cerut scuze poliției locale și nici nu și-a asumat responsabilitatea pentru greșelile subordonaților lui – ceea ce e important de spus, pentru că MAI nu e la prima criză de imagine. Cea mai recentă e intervenția polițiștilor în cazul de la Caracal, când au așteptat un mandat de percheziție și au irosit o noapte în care puteau interveni, ceea ce le-a adus oprobriul public, apoi a Jandarmeriei la protestul de pe 10 august 2018, când jandarmii au folosit gaze lacrimogene și tunuri de apă și nimeni nu a răspuns pentru oamenii răniți în mulțime. Discuțiile despre plagiatele polițiștilor și cum se favorizează nu s-au oprit nici ele.

„Jarndarmeria și Poliția oricum nu se bucură de cea mai mare încredere, dimpotrivă”, spune Antonio Momoc, decanul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării și specialist în comunicare politică. „Atunci când vorbim despre suspiciuni de corupție, oamenii se gândesc și la aceste instituții. Deci problema de încredere era destul de mare pentru aceste autorități și înainte.”

Declarativ însă, când pericolul e mare, oamenii își pun speranțele în cei care mențin ordinea publică, dar își pierd rapid încrederea dacă ei nu se ridică la nivelul așteptărilor.

O arată și sondajele IRES din perioada stării de urgență.

Dacă cel făcut în zilele de 7 și 8 aprilie a arătat că 85% dintre participanți au încredere în Armată, 65% în Jandarmerie, 61% în Poliția Română și 46% în Poliția Locală, cel realizat în 13 și 14 mai, ultimele două zile de izolare, a arătat că doar o treime dintre români mai văd autoritățile ca pe un partener de încredere, iar jumătate cred că el a ascuns informații importante în această perioadă.

„Într-o perioadă de criză, când oamenii își pun speranțele în autorități, ele au șansa să demonstreze că sunt pregătite, că stăpânesc situația – nu doar la nivel declarativ – și astfel să câștige puncte la capitolul încredere”, spune Momoc. În geaca de piele purtată ca uniformă însă, citind de pe foaie, ministrul Vela a ratat startul și a generat și mai multă neîncredere când și-a criticat proprii subordonați – Poliția Locală. „Chiar dacă Poliția Locală va reveni în subordinea primăriilor până la urmă, oamenii ăia sunt subordonații tăi”, spune Momoc. „Tu trebuie să arăți foarte clar susținere pentru acea autoritate și, evident, să arăți că se iau măsuri punctuale dacă se întâmplă acele abuzuri punctuale.”

Și Georgiana Gheorghe, director executiv la APADOR-CH, crede că acel comentariu al ministrului a fost nefericit, în lipsa unor cazuri concrete, mai ales că „e mult de lucru pe partea de credibilizare a poliției locale”. Cazul de abuz pe care l-a semnalat ministrului de Interne în stare de urgență a vizat chiar doi polițiști locali, dar Vela nu a făcut nimic în legătură cu ei.

Dincolo de asta, crede că scăderea încrederii cetățenilor în autorități se datorează mai degrabă modului în care au fost scrise legile în această perioadă, pentru că ele au permis polițiștilor să le aplice cum au vrut. „Vina este împărțită și e mai mult a autorităților care au redactat aceste legi decât a polițiștilor care le aplică.”

După două luni de legi neclare, unele amenzi folosite ba ca instrument de pedeapsă, ba ca potențator de statut, și o decizie a CCR care le-a golit de sens pe toate, Traian Drăgan de la Buzău nu se mai amărăște cu declarațiile ministrului și comentariile răutăcioase de pe internet. Se mulțumește cu răspunsul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău, care le-a scris la finalul stării de urgență că totul s-a desfășurat ca la carte, iar pe 21 mai, de Ziua Poliției Locale, le-a transmis așa: „Trecem printr-o perioadă de încercare, când colaborarea celor două instituții, Poliția și Poliția Locală, a fost mai strânsă ca oricând și, poate cel mai mare câștig al acestor vremuri, îl reprezintă încrederea de care am beneficiat din partea cetățenilor și recunoașterea rolului nostru de parteneri sociali autentici […].”

Pentru el, e de ajuns.

Octavian Lazăr Damian, polițistul local din Vulcan, nu e de aceeași părere și crede că perioada asta îi va afecta pe polițiști în viitor.

„Noi rămânem cu oamenii în stradă. Ne mai respectă oamenii?”, se întreabă. „Chiar dacă avem o conduită cum ar trebui s-o avem, chiar dacă suntem drepți, cum pot să mă mai duc să-i spun poartă tu mască, dacă mă trezesc mâine-poimâine că îi radiază amenda și pentru asta?”

Mai mult, Damian așteaptă o evaluare de la MAI – i s-ar părea normal, câtă vreme lucrează în sistem integrat MAI, să vină niște aprecieri și de acolo – și, în continuare, niște scuze publice din partea ministrului.

„În momentul în care vorbești de la nivel înalt, inoculezi în mintea oamenilor, nu poți să ai pretenția că nu te bagă nimeni în seamă. N-ai venit cu clarificări, automat ai lăsat în suspans și populația și pe cei cărora le-ai adus acuzații. Noi, [Poliția Locală] în continuare ne vom face treaba, în continuare vom colabora cu Poliția Română, dar ne-ai lăsat în aer.”

---

CUM AM FĂCUT ACEST TEXT: Pentru acest articol, am vorbit cu câțiva polițiști de la MAI, polițiști locali din mai multe orașe din țară, care fac parte din sindicate ale polițiștilor locali, cetățeni care au primit amenzi în perioada stării de urgență și experți în comunicare politică și am solicitat informații despre salariile polițiștilor locali în 10 județe din țară. Majoritatea polițiștilor din MAI au preferat să rămână off the record și să mă ajute să înțeleg mai degrabă contextul meseriei și al tensiunilor dintre Poliția Română și Poliția Locală fără să dea nume și prenume, în timp ce aproape toți polițiștii locali contactați au acceptat să-mi spună părerea lor. Imaginile cu mesaje despre Poliția Română, Poliția Locală sau amenzi sunt luate din secțiunea de comentarii a știrilor din perioada stării de urgență sau de pe grupuri de Facebook destinate polițiștilor. Am ales să le anonimizăm pentru că ele nu sunt niște păreri singulare, ci doar câteva extrase dintr-o imagine de ansamblu mai mare.