Spre DoR #2, pe puncte
În timp ce scriu aceste rânduri – sâmbătă după-amiaza – o parte din echipa DoR traversează Bucureștiul de la un capăt la altul, colectând cadru după cadru pentru un pictorial delicios de păcătos, care va închide numărul.
E ultimul mare efort editorial, căruia îi vor urma 10 zile de finisare și corecturi. Apoi, după o tură prin tipar, DoR #2 va fi gata să iasă în lume. (Probabil în al doilea weekend de aprilie).
Când a ieșit numărul pilot în noiembrie, nu credeam că vom ajunge aici, nu ne așteptam să continuăm. Am făcut-o pentru că ne-ați spus că efortul nostru v-a căzut bine. Așa că ne-am întors în bucătărie să coacem încă o tochitură de teme și subiecte care ilustrează realitățile și obsesiile României de azi. De fapt, ne-am întors ca să rămânem. Numărul de aprilie va fi urmat de un DoR #3 în iulie, un DoR #4 în octombrie și tot așa, câte o piesă de colecție odată la trei luni.
Vă scriu pentru că sunt câteva lucruri pe care trebuie să le știți despre al doilea număr și soarta DoR în general:
* în ultimele câteva luni am încercat să punem pe picioare o asociație care să fie părintele juridic al revistei. Pentru că ne-am ciocnit de un judecător de sector care a interpretat legea cum l-a tăiat capul, asociația care va publica DoR va fi funcțională abia din vară. Până atunci, toate tranzacțiile financiare și alte necesități legale vor fi derulate printr-o asociație prietenă, Ginger Group (gingergroup.ro), care s-a oferit să ne ajute.
* DoR e în continuare un proiect executat voluntar. Prioritățile noastre financiare în acest moment țin de asigurarea fondurilor pentru tipărire și acoperirea unor costuri de producție. Dacă la primul număr pariul a fost că e nevoie de o revistă ca DoR, la al doilea, pariul e că o comunitate care se regăsește în conținut poate susține în bună măsură un asemenea proiect (publicitatea, pe care ne-o dorim onestă și creativă, va completa restul). Dacă se va întâmpla așa, vom putea recompensa și echipa.
* DoR #2 va avea 132 de pagini și va costa 25 de lei. Vom anunța din timp locurile în care o veți putea găsi. Va fi mai ușor s-o găsiți fizic în București, dar vom avea și un sistem de trimitere a revistei în țară.
* vineri, 26 martie, în Verde Cafe, începând cu ora 19:00, vom organiza o avanpremieră a DoR #2, o seară care are și rol de eveniment de strângere de fonduri. Vom viziona împreună filmulețul de making of al copertei, veți cunoaște echipa și veți putea cumpăra produse DoR și artefacte din numărul pilot – fondurile strânse vor acoperi o parte din costurile de tipar.
Aștept la fel de mult ca voi să văd fotografiile făcute astăzi.
Acest articol apare și în:
S-ar putea să-ți mai placă:
Editorial DoR #7.1: Putere (vol. 1)
Poveștile au puterea de a-ți oferi opțiuni de a privi lumea. Puterea de a alege dintre ele e la tine.
Romanian plum butter
Encouraged by Romanians’ recent obsession with healthy eating, a mother-daughter plum butter business takes off from Topoloveni, Argeș.
Cum mi‐au crescut pedale în tălpi
Când urc pe bicicletă devin alt om. Îmi pierd capul, agitaţia pune stăpânire pe mine, gândesc cu picioarele. Uneori nici nu mai ştiu dacă eu controlez bicicleta sau ea pe mine. Am început cu Pegasurile copilăriei, am continuat cu Turul Franţei şi apoi cu slalomuri prin trafic. Astăzi, pedalez la viitorul propriului magazin de biciclete.