Fredo și Pidjin, porumbeii apocalipsei

Al treilea weekend din septembrie a fost primul din ultimii patru ani şi jumătate în care Tudor Muscalu şi Eugen Erhan nu au scris şi desenat un episod din webcomicul Fredo&Pid’jin. N-au avut un motiv anume; pentru ei a însemnat pur şi simplu o pauză de la clasicul program de creaţie de duminică. Pentru cei peste 3.400 de abonaţi, a însemnat o zi de luni fără cei mai faimos de malefici porumbei virtuali.

În fiecare duminică seara, de la şase până spre miezul nopţii, eugen dese- nează stripul cu povestea pe care tudor a conceput-o de-a lungul săptămânii. câteodată – mai rar – face eugen totul. chiar şi atunci când au fost în concediu la mare, au făcut un desen cu creionul, l-au pozat şi l-au încărcat pe site. Aşa au ajuns la peste 200 de episoade în care Fredo şi Pid’jin încearcă să detoneze rachete nucleare, să manipuleze politicieni, să facă sex cu veveriţe şi să-l mănânce pe porumbelul- agent de asigurări Gugustück. Planurile lor eşuează mai mereu (în afară de mâncatul lui Gugustück), însă asta nu i-a împiedicat pe Fredo şi Pid’jin să cuce- rească online-ul românesc, să fie recomandaţi de zeci de bloggeri şi să fie râvniţi de branduri precum Adobe sau Procter&Gamble, care vor să-şi asocieze imaginea cu ei.

Povestea lui Fredo şi Pid’jin a început în urmă cu 15 ani, când Eugen şi Tudor, doi băieţi de-a şaptea, s-au nimerit în aceeaşi clasă la Şcoala Generală nr. 5 din Bucureşti. după ce-au fost colegi doi ani, eugen a mers la Liceul de Arte Plastice „Nicolae tonitza”, pentru că voia să deseneze, iar tudor a mers la caragiale. „Pentru că credea că acolo o să get some”, completează Eugen, după care se sparg amândoi de râs. O ţin într-un mişto continuu, îşi completează unul altuia propoziţiile – vorbite un sfert în engleză –, se laudă şi se ironizează. Eugen are 29 de ani, e uscăţiv, brunet, cu păr des şi cu cioc, iar Tudor, şi el în prag de 29, e mai corpolent şi cu o chelie generoasă.

După ce au terminat liceul, tudor a dat la Arhitectură, iar eugen la Arte. tudor a trecut dintr-o firmă de arhitectură în alta, apoi a schimbat complet macazul, angajându-se ca user experience designer la Adobe România. eugen a obţinut un job de art director la agenţia de pu- blicitate Adviser, după care a devenit designer grafic la agenţia Brandient, unde a creat sau reîmprospătat branduri precum domo sau Nemoexpress.

Prin primăvara lui 2005, lui Eugen i-a venit ideea să se apuce de un proiect online. Făcuse cu doi ani înainte un scurtmetraj animat numit Iluzii optice, cu care a strâns laude, premii şi 1.700.000 de vizualizări pe YouTube. Îşi dorea un nou proiect şi s-a gândit la webcomics, inspirat de gapingvoid.com, blogul ilustratorului şi caricaturistului american Hugh MacLeod. Pentru că nu se considera destul de haios pentru a coace singur nişte scenarii savuroase, a apelat la Tudor. „Ştiam doar că el face caterinci şi chestii, se ia de oameni. Şi am zis OK, dacă combinăm abuzurile lui cu nişte desene făcute de mine iese ceva.”

L-a sunat pe Tudor şi l-a anunţat că are cinci minute să se gândească la temă şi personaje. Îi dăduse misiu- nea mai mult în glumă, aşa că a rămas mut de uimire când Tudor a sunat înapoi, după fix cinci minute, şi a început să turuie. „I-am zis că sunt doi porumbei, unul alb, unul alb, unul gras, unul slab, care vor s-adu- că sfârşitul lumii”, spune Tudor. „Mă gândisem că porumbelul alb e simbolul păcii, că ei aduc sfârşitul lumii, că-s răi, căutasem eu nişte seminţe de năcaz la ei.” (seminţele astea de necaz au declanşat mai apoi o serie de episoade în care au luat la mişto diverse personaje sau scene din Biblie. Cât timp nu primesc vreo plângere oficială de la BOR, n-au nici o problemă cu asta. „Pentru că-i funny”, explică Tudor. „Dacă e funny înseamnă că-i corect.”)

După alte cinci minute, Eugen a sunat din nou, de data asta pentru titlu. Tudor era pregătit: Fredo, o combinaţie între Fred Flinstone şi Frodo Baggins, şi Pid’jin, „porumbel” în limba engleză, dar mai aproape de scrierea fonetică a cuvântului.

Ca să-i poată citi oricine, au hotărât să-l scrie în engleză. Le era şi mai simplu. „Really, noi nu ştim să scriem în română atât de expresiv încât să merite să renunţăm la străinii care ne citesc”, spune eugen. „Mi se pare că să scrii în română e foarte greu.” Detaliile fiind stabilite, s-au apucat de scris şi desenat. Primul episod a fost gata în aceeaşi săptămână, dar nu l-au publicat. Desenul – pe care Eugen îl face pe o tabletă grafică – conţinea mulţimi de oameni şi clădiri în perspectivă. Era prea minuţios şi, dacă ieşeau în lume cu acest stil de imagine, lui Eugen i-ar fi luat o groază de timp să deseneze aşa de fiecare dată – „overkill pentru un comic”. „Oricum”, îl completează Tudor, „nu era destul de funny, s-o spu- nem pe aia dreaptă”. Nici primii porumbei desenaţi de Eugen nu arătau cum îi ştim azi: aveau trăsături prea detaliate şi forma unor păsări. Apoi i-a stilizat: Pid’jin a devenit slab şi cu capul ascuţit, Fredo, gras şi cu capul ca o ghiulea. Pe lângă că puteau fi desenate mai rapid, noile personaje erau uşor de memorat şi recunoscut de cititori.

Le e greu să-și dea seama care au fost reacţiile la primele episoade. cert e că o gaşcă de bloggeri au început să scrie şi să dea linkuri, încântaţi de noutatea şi „co- ioşenia” comicului. treptat, porumbeii au început să adune fani, iar eugen şi tu- dor s-au pus pe învăţat nis- caiva teorie. Şi-au comandat cărţi de scenaristică, pentru că voiau să înţeleagă care sunt rotiţele care fac să se învârtă o poveste – de la Albă ca Zăpada la Die Hard.

Rotiţa principală, descoperită pe pagina a patra din cartea Story de robert McKee, este că personajele şi acţiunea sunt interconectate. Mai precis, personajele sunt definite în special de modul în care reacţionează în situaţii imprevizibile. Eugen şi Tudor folosesc acest insight pentru a-şi corecta episoadele în care

li se pare că Fredo şi Pid’jin nu reacţionează conform personalităţii lor. „Personajul trebuie să-ţi spună ceva”, explică Tudor, cu o privire fixă care indică o doză considerabilă de seriozitate. „Dacă noi am face chestia asta perfect, oamenii şi-ar numi copiii Fredo şi Pid’jin. Înţelegi?”

Băieţii sunt puţin dezamăgiţi de cum l-au conturat pe Fredo – porumbelul gras, mai calm, ipocrit şi cu succes la femele. Nu l-au pus în destule situaţii limită. Pid’jin, istericul mic şi prăpădit, este cel care-o păţeşte mereu. El coace toate planurile de distrugere a lumii – prin bombe, războaie sau vocea lui Britney spears – şi tot el şi-o ia. Odată, încercând să-l răzbune pe Fredo, care fusese şifonat puţin de un pui de urs, a ajuns să fie înghiţit de ursoaica mamă. Altă dată a ajuns la Cernobîl cu un bilet despre care Fredo îi spusese că e pentru Disneyland. I-a luat şapte episoade să-şi trateze pielea iradiată, pentru ca la sfârşit să accepte iar un bilet spre Disneyland oferit de Fredo.

Şi mai frustrante decât rateurile lui în distrugerea lumii sunt încercările de-a scăpa de virginitate. În timp ce Fredo se lăfăie cu porumbiţe, veveriţe, găini sau călugăriţe, Pid’jin este mereu pe punctul să, dar niciodată nu finalizează. Pid’jin are însă două mari atuuri: simpatia cititorilor, manifestată în comentariile la episoade, şi încrederea „tăticilor” că e un personaj mai bine definit. (Plus că el e protagonistul campaniei „Pid’jin for president”.)

Pentru Eugen şi Tudor, cărţile de teorie nu oferă o reţetă, ci mai degrabă un ghid. Materia primă, ideile, îi vin lui tudor out of no-fucking-where – cum ar fi ca Gugustück să prindă buchetul la înmormântarea lui Pid’jin, sau ca Fredo să lege un dildo de fruntea unui ponei ca să-l transforme în unicorn? Eugen se inspiră din viaţa de zi cu zi: Pid’jin caută un cadou pentru ziua lui Fredo.

O practică de la care încearcă să se abţină este să folosească un joc de cuvinte sau o situaţie haioasă care nu se mulează întocmai pe personaje, în detrimentul unui scenariu corect, cu situaţii limită, dar fără potenţial viral. e o balanţă greu de echilibrat. „Deşi oamenii se bucură foarte mult de episoadele cu jocuri de cuvinte, totuşi alea nu contribuie mult pe termen lung la acroşul ăsta al per- sonajelor în inima omului ”, spune Eugen. „Pentru că un episod în care personajul s-a afirmat ca personaj te face să-l ţii minte şi să vrei să te întorci, nu neapărat pentru că ai râs foarte tare, ci pentru că te-ai îndrăgostit un pic de el.”

Fanii sunt „oameni ca ei”. Nu le bat la uşă să le ceară autografe, dar le lasă comentarii, le dau feedback şi se bucură când ajung să-i cunoască. (deşi majoritatea comentariilor sunt în română, aproape jumătate din accesări vin din afara ţării.) Tot cu gândul la cititori, care obişnuiesc atunci când intră prima oară pe site să citească şi episoa- dele mai vechi, încearcă să construiască situaţii şi întâmplări atemporale. Nu vor să se lege de subiecte actuale, chiar dacă s-ar putea să prindă pe moment. odată au făcut o excepţie şi au scris un episod pe tema gripei aviare. „simţeam că-i ceva wrong, adică ne legam de un moment”, spune EUgen. „Da’ era gripa aviară, era la ştiri, era peste tot. Nu putem s-o ratăm, noi suntem porumbei, for God’s sake! Am făcut episodul, toată lumea a râs, toţi erau mamă, ce tare. Îl vezi acuma… ce sens mai are? Adică te prinzi cam ce-a vrut să zică, da’ ţi se rupe.”

Cel mai uşor mod să-i provoci pe Eugen şi pe Tudor la un potop de miştouri este să-i întrebi cum se văd în poziţia de oameni de afaceri, de exploatatori financiari ai Fredo&Pid’jin. chiar dacă înainte să lanseze comicul mai că-şi pregăteau ograda pentru câte un iaht cumpărat din vânzarea drepturilor de autor, acum sunt mai cumpătaţi. Proiectul le aduce ceva venituri din publicitate şi, în plus, au pe site un mic magazin online cu tricouri şi chiloţi imprimaţi. Nu a sosit momentul să le bată time Warner la uşă cu cecuri cu multe zerouri, dar spun că ar accepta oricând un parteneriat care să le facă proiectul mai bun. Asta doar dacă nu li se leagă „tinichele de coadă”, cum ar fi să-i dezbrace pe porumbei şi să transforme comicul în soft porn, sau să-i îmbrace în haine lungi şi să-i pună să propovăduiască învăţături creştine.

Până atunci, băieţii se întorc la creat, urmându-şi programul clasic de dumi- nică. Pentru că trebuie să recupereze episodul ratat. Pentru că e ceva doar al lor. Pentru că e funny. Pentru că mai au de învăţat. Pentru că e încă o scuză pentru eugen să deseneze cu creionul pe tableta grafică. Pentru că tu- dor se simte relativ faimos. Pentru că şi lor le e drag de „băşinarii ăştia mici”.

Actualizare: Cinci ani mai târziu (DoR #18)

Fredo și Pid’jin, cei mai malefici porumbei de pe net, o duc bine. La cinci ani de la apariția în DoR #1 (mai târziu și pe coperta DoR #7.2) au devenit și mai faimoși: anul trecut au fost văzuți de 17 milioane de oameni (în 2009, îi văzuseră trei milioane). Creatorii webcomicului, Eugen Erhan și Tudor Muscalu, îi privesc tot cu drag pe „bășinarii ăștia mici”. În ultimii ani, au început să se axeze mai mult pe umor, și mai puțin pe misiunea inițială a porumbeilor de a aduce sfârșitul lumii. Altfel, nu s‐au schimbat multe pentru cei doi prieteni; Muscalu lucrează tot la Adobe, iar Erhan face tot graphic design, acum ca freelancer. „Trafic avem, vizibilitate avem”, spune Muscalu. „Mingea e la noi, trebuie să keep delivering stuff”.